Revision of final judgment for failure to rule on constitutional referral request in wage parity dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 31 mai 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu: obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii prin care începând cu data de 21.12.2016, salariul de bază să fie stabilit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi funcţii ocupaţională, respectiv cel stabilit de DGASPC Olt în cuantum de 3961 RON/lună, obligarea pârâtei să emită o dispoziţie în sensul majorării cu 20% începând cu 1 februarie 2017 a cuantumului brut al salariului, respectiv suma de 4753 RON; obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale şi plata dobânzii legale asupra sumelor menţionate; obligarea pârâtei la emiterea documentelor rectificative privind obligaţiile la bugetul de stat, raportat la majorările salariale.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 15/12.01.2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, îndreptată material prin încheierea din data de 07.03.2018, a fost admisă, în parte, acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, fiind obligată pârâta să stabilească şi să achite către reclamantă diferenţele de drepturi salariale după cum urmează: pentru perioada 21.12.2016 - 1.02.2017, raportat la salariul de bază lunar de 4098 RON; pentru perioada 01.02.2017 - 01.08.2017, raportat la salariul de bază lunar de 5265 RON, fiind obligată pârâta la plata dobânzii penalizatoare asupra diferenţelor salariale, pentru perioada 21.12.2016 - 01.08.2017; respinge celelalte capete de cerere; a fost obligată pârâta la plata sumei de 600 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 15/12.01.2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu solicitând casarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamantei.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin Decizia nr. 4350/2018 din data de 05 decembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protecţia Copilului Sibiu împotriva sentinţei nr. 15/12.01.2018 îndreptată material prin încheierea din data de 07.03.2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a casat în tot sentinţa şi încheierea şi în rejudecarea procesului, a respins acţiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta A., în contradictoriu cu parata Direcţia Generala de Asistenta Sociala şi Protecţia Copilului Sibiu.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.12.2018 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015 faţă de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie.

5. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Deciziei nr. 4350/2018 din data de 05 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A. solicitând admiterea căii de atac promovate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 31 alin. (13) din O.U.G. nr. 57/2015.

6. Hotărârea Înaltei Curţi

Prin Decizia nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 4350 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

7. Contestaţia în anulare/cererea de revizuire.

Împotriva Deciziei nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire reclamanta A. invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor se arată că instanţa de recurs în mod greşit a considerat că recursul priveşte fondul cauzei şi nu s-a pronunţat asupra recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor tezei a II-a a art. 31alin. (3)1 din O.U.G. nr. 57/2015.

8. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea formulată de reclamanta A., Înalta Curte constată că aceasta este intitulată ca fiind contestaţie în anulare şi revizuire.

Dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ. referitoare la obiectul şi motivele contestaţiei în anulare menţionează că:

(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. referitoare la obiectul şi motivele revizuirii menţionează că:

(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Potrivit dispoziţiilor art. 152 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.

Având în vedere dispoziţiile sus-citate, precum şi faptul că prin cererea intitulată "contestaţie în anulare şi revizuire", reclamanta a criticat hotărârea instanţei de recurs cu privire la faptul că "aceasta a considerat că recursul priveşte fondul cauzei şi nu a avut în vedere criticile formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate", Înalta Curte, în baza art. 152 din C. proc. civ. califică prezenta cale de atac ca fiind revizuire.

Analizând cererea de revizuire de faţă, din perspectiva acestor critici, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de recurs a considerat că recursul priveşte fondul cauzei şi a avut în vedere doar partea introductivă a cererii de recurs, fără a analiza motivele prezentate în integralitate împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor tezei a II-a a art. 31alin. (3)1 din O.U.G. nr. 57/2015.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs formulată de reclamanta A. a arătat că în mod greşit Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 31alin. (3)1 din O.U.G. nr. 57/2015 reţinând că aceasta nu se încadrează în niciunul dintre aliniatele 1-3 ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Cu privire la condiţiile respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, recurenta-reclamantă a considerat că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei prevederi legale, este invocată într-o speţă aflată pe rolul unei instanţe judecătoreşti şi are legătură cu soluţionarea cauzei.

În acest context a arătat că în mod greşit instanţa de recurs a reţinut că în prezenta cauză, recurenta a atacat cu recurs Decizia "definitivă" a Curţii de Apel Alba Iulia nr. 4350 din 5 decembrie 2018, prin care a fost admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu împotriva sentinţei nr. 15/12.01.2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a casat în tot sentinţa şi încheierea şi în rejudecarea procesului, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu.

Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă.

În manifestarea rolului activ judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a limitat a reţine că recursul este formulat împotriva Deciziei "definitive" nr. 4350 din 5 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu toate că din cuprinsul memoriului de recurs rezultă, fără putinţă de tăgadă, că reclamanta s-a îndreptat asupra soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 3 din O.U.G. nr. 57/2015 faţă de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, pronunţată prin încheiere separată la aceeaşi dată - 5 decembrie 2018.

Ca atare, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra cererii de recurs în limitele învestirii sale, ci a considerat fără temei că recursul declarat este inadmisibil, aspect în raport de care Înalta Curte constată că se impune admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii şi stabilirea unui termen de judecată pentru soluţionarea recursului împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor tezei a II-a a art. 31alin. (3)1 din O.U.G. nr. 57/2015.

9. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 coroborat cu art. 513 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite cererea de revizuire, va anula decizia nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi va acorda termen la data de 02 decembrie 2020, pentru soluţionarea recursului, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Califică, în baza art. 152 din C. proc. civ. ca fiind revizuire calea de atac formulată în cauză.

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Anulează decizia nr. 3973 din data de 17 septembrie 2019, în dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi acordă termen la data de 02 decembrie 2020, pentru soluţionarea recursului, cu citarea părţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.