Obligation of Insureds' Guarantee Fund to resolve compensation claims under Law 554/2004 and right to reasonable time

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 28.08.2017, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ, care să soluţioneze cererile sale de despăgubire formulate în data de 02.03.2017 şi în data de 11.05.2017.

În motivare, reclamanta a arătat la data de 02.03.2017 a depus o cerere la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat să fie despăgubită cu suma de 100.000 RON, urmare a prejudiciului moral suferit, survenit în urma accidentului rutier produs în data de 21.11.2015. A invocat nesoluţionarea în termen a cererii de despăgubire, sens în care a arătat că, întrucât legea specială nu prevede un termen de soluţionare, se aplică termenul general de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 318 din data de 31.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de către reclamant şi înregistrată la data de 2.03.2017.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 318 din data de 31.01.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanţe este pronunţată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 213/2015 care nu impune ca FGA să soluţioneze o cerere de plată în termen de 30 de zile de la înregistrare, termen vădit nerealist pentru ca FGA să-şi îndeplinească atribuţiile legale de verificare şi analiză, eventual completare a fiecărei cereri de plată - conform normei de drept material stabilită la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 - în contextul unui volum atât de mare de dosare de daună (peste 100.000) preluate de la un asigurător în faliment şi de cereri de plată (cea. 110.000 la data de 15 februarie 2018) depuse la FGA ca urmare a deschiderii procedurii de faliment a unui asigurător.

Învederează faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015, Fondul (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.

Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător.

Conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/2015, Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, având în vedere condiţiile şi plafonul de garantare stabilite de această lege, iar potrivit dispoziţiilor art. 13 din acelaşi act normativ, "de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale".

Astfel, a fost comunicată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor cererea de plată formulată de actualul reclamant, cerere care până la data introducerii acţiunii ce face obiectul prezentului dosar nu a fost soluţionată de FGA.

Trebuie avut în vedere că procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi Norma ASFnr. 16/2015 presupune o succesiune de operaţiuni administrative a căror îndeplinire nu este compatibilă, de principiu, cu un termen de soluţionare de 30 de zile - ceea ce reprezintă şi voinţa legiuitorului (conf. considerentelor sentinţei civile nr. 829 din 9 martie 2017 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016).

În conformitate cu prevederile art. 6 din Protocolul 1 al CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciază că soluţionarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic şi legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcţie de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natura a permite FGA să urmeze toate operaţiunile administrative impuse de cadrul normativ, să verifice în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia cererilor persoanelor care pretind plata de despăgubiri/indemnizaţii rezultate din contractele de asigurare obligatorii sau facultative încheiate, în condiţiile legii, cu asigurătorul în faliment, lămurirea existenţei şi întinderii dreptului de creanţă, creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 04 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

4. Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente.

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii, respectiv a unui act administrativ, care să soluţioneze cererile sale de despăgubire formulate în data de 02.03.2017 şi în data de 11.05.2017.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de despăgubire formulată de către reclamant şi înregistrată la data de 2.03.2017, reţinând că într-adevăr, este greu de acceptat aplicabilitatea în procedura de soluţionare a cererilor de despăgubiri a termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, date fiind numărul mare de cereri înregistrate la Fond (70.063 de dosare de daună şi un număr de 55.157 de cereri de plată) şi etapele care trebuie parcurse în analiza şi soluţionarea acestora, însă în lipsa unui termen special în care să fie soluţionate cererile de despăgubiri şi neaplicarea termenului de drept comun de 30 de zile nu poate echivala cu acceptarea amânării sine die a soluţionării cererii, în funcţie de voinţa exclusivă a autorităţii publice pârâte, cu atât mai mult cu cât de la înregistrarea cererii de despăgubiri a trecut aprox. 1 an, iar până în prezent pârâtul nu a comunicat reclamanţilor stadiul de soluţionare a cererii, demersurile efectuate, procedura de urmat în continuare etc.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin motivele de recurs invocă încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 213/2015.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"(1) Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Potrivit art. 11 din acelaşi act normativ:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Or, în speţa de faţă, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, deşi Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen de soluţionare a cererilor de despăgubire, în mod corect a reţinut prima instanţă că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data formulării contestaţiei, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri are semnificaţia faptului de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.

Aşadar, deşi prima instanţă a reţinut că termenul de 30 de zile nu ar fi aplicabil în procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015, Înalta Curte apreciază că legiuitorul a înţeles să supună regulilor şi principiilor contenciosului administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004 cererile formulate de solicitanţi, precum şi deciziile autorităţii administrative.

În cazul în care autoritatea întârzie emiterea deciziei de despăgubire, solicitantul are la dispoziţie remediul prevederilor din Legea nr. 554/2004, prin care poate solicita obligarea acesteia să emită decizia în conformitate cu dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea contenciosului administrativ.

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a mai susţinut că nu se poate aplica acest interval de timp, în raport cu numărul mare de cereri ce trebuie soluţionate şi, prin urmare, având în vedere şi complexitatea procedurii administrative, cererile se soluţionează prin aplicarea unui criteriu obiectiv, ordinea cronologică a depunerii.

Înalta Curte apreciază că atunci când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii urmează a fi analizată prin prisma criteriilor unui termen rezonabil, privit ca o garanţie a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Într-adevăr, conform dispoziţiilor art. 6 din Protocolul 1 al CEDO şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, soluţionarea cererilor de plată se poate realiza în mod temeinic şi legal într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcţie de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte, termen rezonabil de natura a permite FGA să urmeze toate operaţiunile administrative impuse de cadrul normativ, însă acesta nu se poate prelingi sine die.

Prin urmare, chiar dacă cererile adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor ar trebui soluţionate în ordinea înregistrării şi completării dosarelor cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare, atât timp cât de la data înregistrării cererii la această entitate (02.03.2017) şi până la pronunţarea instanţei de recurs (22.07.2020) acesta nu a prezentat nicio dovadă care să-i susţină apărarea, rezultă că nesoluţionarea cererii adresată pârâtului se perpetuează în timp.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, neidentificându-se motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 318 din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.