Insufficiency of moral damages calculated via internal medical care day rates in insurance guarantee fund claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 02.08.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 15982 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 17.07.2018 prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/01.11.2016 la F.G.A.; obligarea pârâtului FGA la diferenţa neachitată, respectiv la suma de 72.400 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu promovarea şi susţinerea prezentei acţiuni.

În motivare, reclamanta a arătat că, prin cererea de despăgubire adresată pârâtului - Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a justificat şi a solicitat acestuia plata despăgubirilor corespunzătoare daunelor suferite în urma accidentului rutier din data de 19.08.2012.

Astfel, a solicitat suma de 422,50 RON cu titlu de cheltuieli materiale şi suma de 75.000 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora.

Faţă de aceste solicitări, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a acordat suma de 422,50 RON cu titlu de cheltuieli materiale şi suma de 12.150 RON cu titlu de daune morale.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1079 din data de 20.03.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1079 din data de 20.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În speţa de faţă, instanţa de fond, analizând decizia FGA, a omis să cerceteze şi să aprecieze motivat cererea de chemare în judecată, aceasta făcând vorbire exclusiv de criteriile de apreciere nelegale ale FGA, respectiv calcularea despăgubirilor în funcţie de numărul de zile de îngrijiri mediale stabilit prin certificatul medico-legal, care nu au nicio legătură cu criteriile efective de apreciere a daunelor morale stabilite prin lege, prin doctrină şi practica judiciară, astfel cum acestea au fost pe larg expuse în cererea de chemare în judecată.

Deşi s-a arătat faptul că numărul de îngrijiri medicale nu au nicio relevanţă în stabilirea daunelor morale, deşi s-au prezentat criteriile personale, subiective şi cu legătură directă între evenimentul asigurat, prejudiciile produse şi urmările acestora asupra vieţii reclamantei, totuşi, instanţa fondului a preluat mutatis mutandis criteriile interne ale FGA, care nu au nicio legătură cu realitatea evaluării daunelor morale a situaţiei acesteia, le-a ponderat doar cuantumul sumei pe zi de îngrijire şi a admis astfel în mică parte, dar nemotivat, cererea introductivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3822 din 7 noiembrie 2018, a apreciat că, atunci când "instanţa de fond nu doar că nu a analizat unele probe, dar le-a înlăturat cu bună ştiinţă pe altele" şi că "decizia trebuia motivată în raport cit principiile găsite în jurisprudenţa CEDO şi ICCJ, respectiv principiul integralităţii despăgubirii, rezonabilităţii şi echităţii" (pagina 5 din Decizie), stabilind că "Modalitatea în care instanţa de apel, prin încălcarea normelor de procedură şi de drept material, a cuantificat daunele morale cuvenite reclamantei, a condus la stabilirea unor valori nerezonabile, care nu asigură o justă compensaţie pentru suferinţele produse şi nu sunt în acord cu practica judiciară în materie" (pagina 5 din Decizie).

A mai reţinut instanţa de recurs citată faptul că "nu rezultă din considerentele hotărârii că instanţa de apel ar fi analizat, în stabilirea criteriilor de evaluare a despăgubirilor, ca elemente de evaluare, toate tipurile de prejudiciu invocate în apel, reţinându-le sau înlăturându-le motivat, pentru a se putea verifica dacă aceste elemente au fost luate în considerare la stabilirea prejudiciului. Prin urmare, din această perspectivă, constatându-se o incompletă cercetare a fondului, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru o reevaluare a situaţiei de fapt, luând în considerare toate aceste aspecte care au stat la baza unei corecte determinări a prejudiciului suportat de reclamantă" (pagina 9 din Decizie).

Or, în speţa de faţă situaţia este chiar mai gravă: instanţa de fond, deşi menţionează la nivel declarativ principiul echităţii şi principiul proporţionalităţii, aceasta nu le aplică în mod efectiv, nu ţine cont în criteriile de evaluare ale daunelor de apărările făcute de reclamantă, dar nici măcar de cele cinci criterii de evaluare din cererea de chemare în judecată (pag. 9-14 din aceasta), pe care instanţa le-a enumerat doar.

Ce este şi mai evident este existenţa unor contradicţii în raţionamentul juridic al instanţei de fond. Instanţa de fond retine că:

"În lipsa unor criterii şi limite legale, Curtea constată că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc." (pag 11 alin. (4) din Hotărâre)".

"Curtea apreciază că pârâtul a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil - zilele de îngrijiri medicale..." (pag. 11 alin. (6) din Hotărâre).

Analizând cele două texte plasate pe aceeaşi pagină a hotărârii, respectiv fila x, se observă că în silogismul juridic al instanţei de fond există o evidentă contradicţie. În aceeaşi "lipsă de criterii şi limite legale", instanţa înţelege că se impune a se analiza ceva, iar după câteva rânduri, instanţa de fond înţelege că trebuie analizat cu totul altceva.

Recurenta-reclamantă menţionează că ziua de îngrijire medicală este definită ca un criteriu medico-legal de cuantificare posttraumatică a gravităţii unui traumatism în scopul încadrării juridice a faptei, în conformitate cu prevederile C. pen.. Ziua de îngrijire medicală nu este echivalentă cu:

- numărul de zile de spitalizare;

- numărul de zile de incapacitate temporară de muncă;

- numărul de zile de tratamente recuperatorii;

- numărul de zile necesare tratării comorbidităţilor.

Astfel, se poate constata că între criteriile/aspectele de evaluare trasate de CEDO şi ÎCCJ şi preluate de instanţa de fond în primul alineat menţionat şi ziua de îngrijire medicală, nu există aspecte de suprapunere.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Astfel, hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea şi greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv art. 1385, art. 1387, art. 1391 alin. (1) C. civ., art. 12 pct. 2 şi art. 13 pct. 3 din Legea 213/2015, a jurisprudenţei naţionale şi internaţionale, precum şi a principiilor de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, principii care statuează că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.

Instanţa de fond, în contradicţie totală cu principiile ce stau la baza evaluării prejudiciului moral şi cu jurisprudenţa ICCJ şi CEDO în această materie, principii şi jurisprudenţă pe care le enumeră în hotărârea pronunţată, dar nu le aplică, achiesează în mod nelegal la metoda de calcul adoptată de către pârâtul FGA şi procedează astfel la o reindividualizare a daunelor morale ce i s-ar cuveni reclamantei prin înmulţirea numărului de zile de îngrijiri medicale menţionate în Raportul de expertiză medico-legală, cu suma de 270 de Ici/zi de îngrijire medicale.

Astfel, se poate constata că actul administrativ intern emis de către FGA, act care nu are forţa juridică a unei legi şi care poartă denumirea de "Procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016" reprezintă pentru instanţa de fond temeiul legal în baza căruia procedează la evaluarea tuturor suferinţelor fizice şi psihice pe care a trebuit să le îndure reclamanta din cauza accidentului rutier produs în august 2012.

Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stabileşte în art. 12 pct. 2 şi 13 pct. 3 modalitatea de instrumentare a dosarelor de daună de către FGA, ţinând seama de:

"respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat".., respectiv de "normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare". Se poate observa că legea de organizare a FGA nu prevede alte proceduri, opozabile "erga omnes" pentru soluţionarea dosarelor de daună.

Sintagma "soluţionare amiabilă" este suficient de complet definită într-un document de consultare pentru prevenirea şi soluţionarea amiabilă a litigiilor întocmit de Comisia Europeană prin Direcţia Generală Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Uniunea Pieţelor de Capital, respectiv:

"Soluţionare amiabilă: Metode care permit părţilor să găsească o soluţie consensuală pentru o problemă şi nu implică participarea unei persoane cu competenţa de a pronunţa hotărâri obligatorii (cum ar fi un judecător). Astfel de metode nu sunt folosite doar pentru a soluţiona litigiile, ci şi pentru a le preveni. În afară de mediere, ele includ, de exemplu, negocierea directă, care nu implică intervenţia unei părţi terţe neutre."

Totodată, trebuie precizat că procedura de soluţionare amiabilă presupune şi încheierea unui acord de soluţionare amiabilă, respectiv a unui document prin care părţile convin oficial asupra unei soluţii.

În practica FGA se întâlneşte cu totul altceva.

FGA utilizează documente a căror denumire face trimitere la anumite proceduri, dar care sunt utilizate în cu totul alt mod.

Totodată, FGA depune în instanţă, după ce a soluţionat pretenţia de despăgubire prin stabilirea unilaterală a indemnizaţiei şi nu prin consens, decizii în acest sens şi documente cu caracter intern, nepublicate, pe care însă instanţa de fond le consideră, în mod totalmente greşit, ca fiind normative.

Ignorând astfel prevederile legale ce ar fi trebuit să se aplice în astfel de cauze, instanţa de fond îmbrăţişează în totalitate criteriul nelegal a fi folosit de instanţele de judecată, în baza căruia FGA i-a acordat suma de 12.150 RON cu titlu de daune morale şi apreciază, în mod nelegal, faptul că acestea se calculează în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale - criteriu folosit în mod exclusiv la încadrarea juridică a faptei penale şi la individualizarea pedepsei în cauzele penale.

Deşi, atât prin contestaţia formulată împotriva decizie FGA nr. 15982/17.07.2018, cât şi prin concluziile scrise a arătat că evaluarea prejudiciului moral nu se poate face prin raportarea (exclusivă) la numărul de zile de îngrijiri medicale menţionat în expertiza medico-legală, întrucât ziua de îngrijire medicală reprezintă numai o modalitate de evaluare medico-legală utilizată pentru încadrarea juridică a faptei penale, şi nu pentru cuantificarea efectivă a unei traume, instanţa de fond a trecut peste aceste aspecte extrem de importante şi a procedat la a considera obligatorii şi la aplicarea unei proceduri interne a FGA-uIui, care este în totală contradicţie cu ceea ce a stabilit instanţa supremă din România prin Decizia ÎCCJ nr. 824/2016:

"Durerile fizice şi psihice constituie cele mai frecvente, mai obişnuite şi mai fireşti, dar în acelaşi timp şi cele mai grave dintre urmările negative ale atingerilor corporale. Ceea ce se indemnizează este durerea fizică, adică experienţa senzorială dezagreabilă şi suferinţele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, stări de angoasă, tristeţe, teamă. Indemnizarea suferinţelor fizice şi psihice este tratată sub apelativul pretium doloris."

Astfel, instanţa de contencios, prin silogismul său juridic eronat, respectiv individualizarea daunelor morale prin raportare la un act administrativ intern adoptat de FGA a pronunţat o hotărâre nelegală nu numai prin încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului instituit prin articolul 1385 din Noul C. civ., ci şi prin încălcarea principiului proporţionalităţii între suma despăgubită, pe de-o parte, şi durata şi intensitatea suferinţei, pe de altă parte, principiu instituit inclusiv de Curtea Europeană prin deciziile sale, decizii care constituie izvor de drept, făcând parte din legislaţia internă odată cu ratificarea Convenţiei.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 29 octombrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul jurisdicţional declanşat de către reclamantă are ca obiect anularea în parte a Deciziei nr. 15982 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 17.07.2018 prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/01.11.2016 la F.G.A.; obligarea pârâtului FGA la diferenţa neachitată, respectiv la suma de 72.400 euro cu titlu de daune morale, ca echivalent în RON la cursul Băncii Naţionale a României de la data plăţii efective a acestora.

Prima instanţă a respins, ca nefondată cererea dedusă judecăţii reţinând că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată, în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, general aplicabile.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate.

Criticile formulate de recurentul-revizuent subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, sunt nefondate şi vor fi respinse.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă nu satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia neregăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, nefiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Preluarea unor argumente din actul juridic contestat echivalează cu nemotivarea unei hotărâri, iar motivarea superficială nu este aptă să ofere destinatarilor hotărârii că pretenţiile şi apărările formulate de părţi au fost temeinic analizare şi pot conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin actul administrativ atacat, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a reţinut că în conformitate cu art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, în forma în vigoare la data emiterii poliţei RCA, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuieli cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie.

De asemenea, cu privire la daunele morale, pârâtul a reţinut că vătămarea corporală a petentei a provocat drept consecinţe:

"fractura 1/3 internă claviculă stânga fără deplasare, fracturi costale multiple, fractură femur stâng, fractură oblică completă olecran stâng", partea vătămată necesitând pentru vindecare un număr de 45 de zile de îngrijiri medicale, pentru care s-a stabilit acordarea unei sume de 270 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 12.150 RON daune morale.

Contestând concluziile actului administrativ atacat, reclamanta a susţinut că daunele morale au fost solicitate pentru un set de prejudicii manifestate în traume psihice: retardul în carieră, durerile fizice şi psihice, ajutorul unei terţe persoane, prejudiciul de agrement şi prejudiciul menajer.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, şi-a întemeiat, în mare parte, considerentele hotărârii pe baza apărărilor formulate de pârât, concluzionând că, deşi reclamanta a criticat faptul că procedura reglementată de pârât prin acte administrative nu se întemeiază pe dispoziţii având forţa juridică a unei legi, această critică nu a fost primită, instanţa de fond reţinând că procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese este adoptată prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 - administrativ cu caracter normativ, opozabil erga omnes, a cărui nelegalitate nu poate fi invocată nici pe cale incidentală, nici în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţiile de nelegalitate având ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, ci numai pe calea unei acţiuni în anulare.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că nu se poate nega faptul că, evenimentul rutier a cărui victimă a fost reclamanta i-a provocat acesteia suferinţe psihice intense, stări de angoasă şi de frustrare, necesitatea depunerii unor eforturi suplimentare în vederea desfăşurării activităţii cotidiene acasă şi la serviciu, precum şi faptul că nicio sumă de bani nu are capacitatea de a repara efectiv prejudiciul moral, aspecte rezultate din înscrisurile de la dosar şi din depoziţia martorului audiat, în mod greşit a reţinut că suma acordată de pârât cu titlu de daune morale apare ca fiind adecvată, în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective, general aplicabile, astfel încât reclamanta nu a fost defavorizată în raport de alte persoane care au depus la FGA cereri similare.

Înalta Curte reţine că, pentru o corectă soluţionare a cauzei, chestiunea litigioasă principală ce se impunea a fi analizată în speţă se referă la corecta identificare a daunelor suferite, urmare producerii accidentului de circulaţie din 19.08.2012 împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actului administrativ atacat, din perspectiva cuantumului prejudiciilor provocate.

Instanţa de fond avea obligaţia, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

De asemenea, instanţa de fond aplicând dispoziţiile art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011 care stabileşte că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, trebuia să ţină seama de criteriile jurisprudenţiale stabilite în cuantificarea daunelor morale, din această perspectivă numărul zilelor de îngrijiri medicale nefiind un criteriu concludent.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei, constatând că prima instanţă nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, pe care a soluţionat-o fără a analiza în mod real problema de drept dedusă judecăţii, ignorând astfel poziţiile antagonice ale părţilor cu privire la situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Întrucât lămurirea cauzei necesită analizarea cauzei sub toate aspectele, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, în raport de dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond urmează să pună în discuţia părţilor orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluţionarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor de fapt şi de drept, asupra cărora părţile au poziţii divergente, urmând ca instanţa de rejudecare să analizeze şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei civile nr. 1079 din 20 martie 2019 şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond care va rejudeca pricina ţinând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1079 din 20 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.