Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in fiscal contract classification dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 25 mai 2018 sub nr. x/2018, reclamantul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (C.S.M.), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 281 şi următoarele din Noul Codul de procedură fiscală a formulat prezenta contestaţie prin care a solicitat: anularea Raportului de inspecţie fiscală din data de 19.06.2017; anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile de plată aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. 2976/21 iunie 2017; anularea Deciziei nr. 61/6.02.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamant; anularea Deciziei nr. 6/10.01.2018 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de reclamant şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 176 din data de 17 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal" formulată de reclamantul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (C.S.M.), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 176 din data de 17 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (C.S.M.).

I. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant face o scurtă prezentare a situaţiei de fapt în care arată că bugetul de venituri şi cheltuieli al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti pentru fiecare an în parte, parte din bugetul local, a fost aprobat de toate compartimentele cu atribuţii în acest sens din cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, prin rapoarte de specialitate.

Potrivit art. 1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, aprobat prin HCL nr. 132/30.09.2004, acesta este persoana juridică de drept public organizată sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti. Potrivit art. 24 alin. (2) din acelaşi regulament, "Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital se asigură din: a) venituri proprii, b) locaţii de la bugetul local, c) alte venituri: donaţii şi sponsorizări".

În perioada 08.05.2017 - 08.06.2017, reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Prahova au realizat o inspecţie fiscală prin care au făcut verificări pentru perioada 01.07.2015 - 31.12.2016 cu privire la contribuţiile şi impozitele datorate de către C.S.M. Ploieşti.

În baza Raportul de inspecţie fiscală din data de 19.06.2017 a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile de plată aferente bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale stabilite la persoane juridice nr. 2976/21.06.2017 în care se arată că obligaţia fiscală suplimentară instituită în sarcina Clubului Sportiv Municipal Ploieşti este de 1.440.190 RON (1.525.664 RON - 85.474 RON).

II. Recurentul-reclamant consideră că obligaţia fiscală a fost stabilită în mod eronat în sarcina de plată a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, organul fiscal schimbând natura juridică a unor convenţii din contracte de prestări servicii în contracte de muncă pentru a stabili impozite şi contribuţii suplimentare.

1) Organul fiscal a aplicat o serie de dispoziţii legale unor raporturi juridice care au luat naştere anterior intrării în vigoare, ceea ce încalcă art. 6 din Noul C. civ., art. 22 din Constituţia României, dar şi o serie de acte normative europene.

Astfel, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a încheiat contracte prestări servicii pentru perioade determinate cu sportivii legitimaţi la secţiile de sport din cadrul C.S.M., antrenorii şi ceilalţi specialişti care contribuie la realizarea pregătirii sportivilor, iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 187/2.07.2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care s-a dat o nouă definiţie a termenului "activitate independentă", intimata-pârâtă a aplicat aceste dispoziţii legale unor raporturi juridice care luaseră naştere anterior intrării lor în vigoare.

2) Organul fiscal a încălcat dispoziţiile art. 1166 C. civ. potrivit cărora contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic şi art. 1270 din C. civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute sunt obligatorii atât pentru părţi cât şi pentru terţi.

3) Organul fiscal a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 7 din Codul fiscal, aşa cum s-au modificat pe parcursul derulării contractelor de prestări servicii. Organul fiscal a susţinut că încheierea contractelor de prestări servicii pentru o perioadă determinată este un argument în plus că, în realitate, acestea sunt contracte de muncă, însă raportul juridic dintre Clubul Sportiv Municipal Ploieşti şi prestatorul sportiv sau antrenor nu poate fi inclus în cele reglementate expres de art. 83 din Codul muncii.

4) În realitate, activitatea desfăşurată de sportivi, antrenori şi alţi specialişti este o activitate independentă, inclusă în activităţile reglementate de dispoziţiile art. 46 din Codul fiscal potrivit cu care, în mod corect, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a aplicat dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) din Codul fiscal referitoare la impozitul datorat.

III. Cu privire la caracterul abuziv al demarării executării silite, recurentul-reclamant arată că pentru perioada martie 2016 - decembrie 2016, organul fiscal a calculat o bază de calcul suplimentară cât şi obligaţii de plată suplimentare însă sumele la care s-a raportat nu s-au achitat prestatorilor, neexistând fonduri pentru a se face aceste plăţi. Mai mult, întrucât prestatorii au emis facturi pentru fiecare lună, deşi nu erau plătiţi, au înţeles să achite singuri din surse proprii impozitul şi contribuţiile sociale aferente veniturilor pe care ar fi trebuit să le aibă.

Astfel, organul fiscal nu a ţinut seama de faptul că noile contracte de prestări servicii au fost încheiate cu PFA-uri care au obligaţia să-şi achite singure impozitul şi celelalte obligaţii fiscale.

Tote aceste împrejurări dovedesc faptul că s-a demarat executarea silită în baza unui titlu executoriu nefondat şi nelegal, iar actele de executare încalcă o serie de dispoziţii legale, ceea ce atrage nulitatea lor de drept.

IV. Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă arată că, instanţa de fond apreciază în mod corect că această excepţie este nefondată. Raportul de inspecţie fiscală este actul juridic care a stat la baza emiterii deciziei de impunere, conform O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care constituie un act administrativ fiscal, aşa cum este definit prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Raportului de inspecţie fiscală şi a Deciziei de impunere presupune analizarea ambelor acte, fapt care conduce la concluzia că excepţia inadmisibilităţii este nefondată.

V. Referitor la tardivitatea formulării contestaţiei, recurentul-reclamant apreciază că împotriva celor două decizii de calcul accesorii, contestaţia administrativă a fost formulată în termenul legal.

Pentru aceste motive recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa indicării în concret a vreunui motiv de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 februarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 06 mai 2020.

4. Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Înalta Curte reţine că nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie, astfel că instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de chemare în judecată, fără a detalia critici concrete care să poată fi încadrate în motivele de casare invocate.

Dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. menţionează în mod expres că cererea de recurs trebuie să cuprinsă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat….";

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile.

Astfel, prin motivele de recurs se arată că "obligaţia fiscală a fost stabilită în mod eronat în sarcina de plată a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, organul fiscal schimbând natura juridică a unor convenţii din contracte de prestări servicii în contracte de muncă pentru a stabili impozite şi contribuţii suplimentare".

Înalta Curte constată că această critică referitoare la modalitatea de interpretare a contractelor încheiate de către sportivi, antrenori şi ceilalţi specialişti care contribuie la realizarea pregătirii sportivilor a fost analizată de prima instanţă, însă prin motivele de recurs recurentul-reclamant nu aduce critici concrete referitoare la considerentele expuse în cuprinsul hotărârii primei instanţe, ci reia motivele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant îşi exprimă în continuare nemulţumirea cu privire la faptul că organul fiscal a aplicat o serie de dispoziţii legale unor raporturi juridice care au luat naştere anterior intrării în vigoare a Legii nr. 187/2.07.2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003, că a încălcat dispoziţiile art. 1166 şi art. 1270 din C. civ. şi că a interpretat şi aplicat eronat dispoziţiile art. 7 din Codul fiscal, însă nu prezintă critici concrete cu privire la modalitatea de interpretare a acestor dispoziţiilor de către prima instanţă, în raport de care s-a reţinut că "sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă şi de denumirea veniturilor ori de forma sub care acestea se acordă".

În final, cu privire la legalitatea Deciziei nr. 6/10.01.2018 prin care s-a respins ca tardivă contestaţia formulată împotriva celor două decizii (nr. 67384/10.07.2017 şi nr. 50702/11.07.2017) recurentul-reclamant nu a prezentat critici concrete nici în faţa primei instanţe, nici în calea de atac a recursului.

Simpla apreciere a recurentului-reclamant că împotriva celor două decizii de calcul accesorii, contestaţia administrativă a fost formulată în termenul legal nu poate suplini obligaţia de a prezenta dovezi din care să rezulte acest aspect.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în cadrul cererii de recurs recurentul-reclamant nu a expus motivele pentru care consideră că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală, iar exprimarea unor simple nemulţumiri nu se poate circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere faptul că, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi, pe cale de consecinţă, va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant Clubul Sportiv Municipal Ploieşti (CSM) împotriva sentinţei nr. 176 din 17 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iulie 2020.