Ethnic persecution refuge under Law 189/2000: sufficiency of witness testimony to prove flight from occupied territory despite temporal delay
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the pension fund's appeal, upholding the appellate court's ruling that mandated the recognition of the claimant's status as a beneficiary under Law No. 189/2000. The dispute centered on the validity of the pension fund's administrative decision to deny the claimant's eligibility for benefits afforded to refugees who fled ethnic persecution during the German-Hungarian occupation, specifically concerning the claimant's presence in a ceded territory during the specified historical period. The court determined that the claimant successfully proved, through official archival documents and admissible witness testimony, that his family fled from an occupied locality in May 1944 due to ethnic persecution, thereby satisfying the conditions under Article 1, letter c) of Law No. 189/2000; the court further noted that the historical context justified the timing of the refuge, rendering the initial denial unlawful.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Ethnic persecution refuge under Law 189/2000: sufficiency of witness testimony to prove flight from occupied territory despite temporal delay: Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, învederând împrejurarea că înscrisurile depuse la dosar conțin date contradictorii și susținând că în cauză, reclamantul nu a făcut dovada plecării în refugiu, împreună cu familia sa, și nici a persecuției etnice suferite, astfel încât, în mod greșit instanța a admis acțiunea, apreciind că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, dovedită prin declarația martorului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la nr. 2580/2004, la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, reclamantul M.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 8813 din 30 aprilie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dovedit cu actele depuse și cu declarația de martor, refugiul părinților săi, respectiv al tatălui, anterior datei de 18 mai 1942 și al mamei (cu cei trei fii), între 1 - 31 mai 1944.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat respingerea acțiunii, susținând că în cauză, nu s-a făcut dovada strămutării în altă localitate, pe motive de persecuție etnică și că, în probele prezentate, există contradictorialități, din care s-ar putea deduce o coincidență de nume și prenume a persoanei înscrise în extrasul de la arhive și mama reclamantului.
Prin sentința nr. 419 din 16 august 2004, instanța învestită a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să îi recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul s-a născut la 7 mai 1944, în localitatea Vadul Crișului, cedată Ungariei și că din declarația martorului a rezultat că după nașterea reclamantului, acesta, împreună cu părinții, au plecat din localitatea Birtin, în luna mai, anul 1944, în refugiu, din cauza persecuțiilor etnice.
Împotriva sentinței a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, învederând împrejurarea că înscrisurile depuse la dosar conțin date contradictorii și susținând că în cauză, reclamantul nu a făcut dovada plecării în refugiu, împreună cu familia sa, și nici a persecuției etnice suferite, astfel încât, în mod greșit instanța a admis acțiunea, apreciind că reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, dovedită prin declarația martorului.
Reclamantul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că după ocupația hortystă, tatăl său a fost, ca și toți localnicii comunei, deportat, ca forță de muncă, de către autoritățile maghiare, mama acestuia rămânând acasă, în localitatea Birtin, comuna Vadul Crișului, iar după nașterea acestuia, s-a refugiat împreună cu cei doi fii, plecând din comuna învecinată, Bălnaca și stabilindu-se în cătunul Tomnatic, aparținând de localitatea Zece Hotare.
Verificându-se actele dosarului, se constată că sentința pronunțată este legală, în cauză dovedindu-se cu înscrisurile oficiale, faptul refugierii părinților reclamantului, în perioada de ocupație.
Martorul L.T., prin declarația autentificată, a confirmat faptul că reclamantul s-a refugiat, împreună cu părinții săi, în luna mai, anul 1944, din localitatea Birtin, în Tomnatic.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, se constată că situația prevăzută de art. 1 lit. c) din lege, în care s-a aflat reclamantul, a rezultat din actele oficiale eliberate de Arhivele Naționale, fiind confirmată prin declarația de martor - întotdeauna admisibilă în ce privește dovada faptelor juridice.
Tot astfel, în speță, se poate stabili că motivul părăsirii domiciliului, aflat în zona ocupată, a fost de natură etnică, date fiind împrejurările istorice de la acea dată, chiar dacă refugiul s-a produs după un interval de timp, din motive temeinic justificate.
Față de aceste considerente, urmează a se respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 419 din 16 august 2004, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.