Competence to adjudicate recalculation of judicial salaries: Labor law dispute vs. administrative challenge to ministerial salary orders

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, 26 februarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. şi DD. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani şi Tribunalul Suceava recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectoriala în cuantum de 440,16 tei începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015; obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, suma care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legala penalizatoare, calculată de la data; exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 919/09.07.2019 Tribunalul Mureş a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul a reţinut că acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie.

Tribunalul Mureş, reţinând că reclamanţii sunt judecători şi asistenţi judiciari în cadrul Tribunalelor Suceava şi Botoşani, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, concluzionează că în speţă competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 860 din 28 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că reclamanţii nu au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea ordinelor de salarizare, care ar fi atras competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, ci cu un litigiu de muncă.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, prevăd că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Din actele cauzei rezultă că obiectul dedus judecăţii îl reprezintă, în esenţă, solicitarea reclamanţilor, judecători şi asistenţi judiciari în cadrul Tribunalelor Suceava şi Botoşani privind reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON +4% +4,5% +10% şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea acestor drepturi.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat recalcularea indemnizaţiei lunare, în temeiul art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi nu au contestat actul de stabilire a drepturilor salariale emis de către Ministerul Justiţiei.

Cererea reclamanţilor nu se încadrează în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, şi nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea nr. 153/2017.

Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ale colegiilor de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea.

În materia raporturilor juridice de muncă se aplică dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii.

Prin Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii, s-a reţinut distincţia între recalcularea si plata drepturilor salariale prevăzute de lege şi nerecunoscute de angajator, pe de o parte, şi contestarea actelor de stabilire a salariului, pe de altă parte. Această distincţie se aplică nu numai în privinţa condiţiilor de exercitare a acţiunii, aspect avut în vedere de Înalta Curte la pronunţarea deciziei amintite, ci şi sub aspectul competenţei de drept material a instanţei chemate să soluţioneze cele două tipuri de litigii.

În cauză prin stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, se va avea în vedere şi poziţia reclamanţilor, dar şi dispoziţiile art. 127 alin. 1şi 3 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) Noul C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17.05.2018), "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. (forma la data introducerii cererii de chemare în judecată - 17.05.2018):

"Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor"

Prin decizia nr. 290/2018 a CCR, s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Ca urmare, faţă de decizia nr. 290/2018 a CCR, art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii, trebuie interpretat a avea următorul conţinut:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere (…), va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, art. 269 din acelaşi act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază că secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., W., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., X., Y., Z., AA., BB., CC., EE. şi pe pârâţii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botosani şi Tribunalul Suceava, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2020.