Restitution claim under O.U.G. 83/1999: sufficiency of pre-expropriation ownership proof and irrelevance of valuation expert evidence where eligibility was rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată sub nr. x/2016 din data de 07.07.2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 669/21.04.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru Imobilul, Sinangoga, situat în Municipiul Botoşani, str. x, fost nr. 11-13, judeţul Botoşani, fosta proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

- obligarea pârâtei Comisia specială de retrocedare la plata sumei de 2000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudicial cauzat reclamantei prin emiterea deciziei contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 noiembrie 2016, Curtea de Suceava a respins proba cu expertiză solcitată de reclamantă şi a amânat pronunţarea la data de 29 noiembrie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 282 din data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 282 din data de 29 noiembrie 2016 a declarat recurs reclamanata A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că motivarea primei instanţe este atât de lacunară, încât nu se pot identifica, nici măcar prin analogie, motivele care au condus la soluţia de respingere a probei cu expertiză tehnică.

Or, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă următoarele elemente: obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Recurenta a arătat că, respingând proba cu expertiză tehnică solicitată şi trecând peste necesitatea clarificării situaţiei juridice a imobilului în litigiu prin solicitarea de noi relaţii autorităţilor competente, prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare, drept procesual prevăzut de art. 13 din C. proc. civ.

Obţinerea unor informaţii complete de la autorităţi cu privire la situaţia juridică a imobilului, era cu atât mai necesară, cu cât informaţiile furnizate de Primăria Mun. Botoşani erau contrazise, în mod flagrant, de înscrisurile depuse de recurenta - reclamantă la dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu ignorarea unor dispoziţii legale exprese.

Astfel, soluţia de respingere a contestaţiei a fost pronunţată fără a se ţine seama de incidenţa în speţă a dispoziţilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare aprobat prin H.G. nr. 1094/2005.

De asemenea, recurenta a arătat că, respingând cererea de acordare a despăgubirilor pentru imobilul, Sinagoga, situat în Municipiul Botoşani, str. x, fost nr11-136, prima instanţă a încălcat şi dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta a arătat că a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de normele legale anterior citate, respectiv calitatea de proprietar a Comunităţii Evreilor din Botoşani, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 83/1999 şi preluarea abuzivă de către Statul Român.

4. Apărările intimatei

Intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta -reclamantă A. a supus controlului de legalitate excerictat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 669/21.04.2016, prin care Comisia Specială de Retrocedare a dispus respingerea cererii de retrocedare formulată de reclamantă, reţinând că aceasta nu a depus înscrisuri care să facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, dovada proprietăţii asupra imobilului menţionat şi nici dovada preluării abuzive a imobilului solicitat, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 83/1999, republicată.

Prima instanţă a confirmat legalitatea deciziei anterior arătate pentru aceleaşi argumente de fapt şi de drept reţinute şi de emitentul acesteia.

Analizând punctual motivele de casare invocate de recurenta - reclamantă A., Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei").

Acest motiv de recurs a fost invocat în privinţa încheierii de şedinţă din data de 16.11.2016, care face parte integrantă din sentinţa recurată, întrucât prin aceasta a fost amânată pronunţarea la data de 29.11.2016, şi vizează respingerea cererii de probatorii, respectiv expertiza tehnică şi emiterea unei adrese către autorităţile competente prin care să fie solicitate informaţii de natură a clarifica situaţia juridică a acestuia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată sau de pârât în întâmpinare, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile şi apărările formulate de părţi în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În cauză, coroborând încheierea de şedinţă din data de 16.11.2016 cu considerentele sentinţei recurate, instanţa de control judiciar constată că rezultă fără echivoc lipsa de relevanţă a administrării probatoriilor solicitate.

Astfel, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 16.11.2019, expertiza tehnică solicitată de reclamantă avea ca obiectiv determinarea contravalorii lispei de folosinţă a imobilului începând cu data emiterii deciziei şi până la data efectuării expertizei.

În raport de conţinutul deciziei administrative atacate, Înalta Curte reţine că autoritatea pârâtă nu a soluţionat pe fond cererea de retrocedare, aceasta fiind respinsă ca fiind formulată de o persoană care nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, efectuându-se o analiză doar sub aspectul calităţii solicitantei de continuatoare a persoanei juridice titularea dreptului de proprietate, de la care s-au preluat bunurile de către stat.

În aceste condiţii, nefiind soluţionată pe fond cererea de retrocedare, prima instanţă a respins în mod corect proba cu expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea sumelor pe care susţine recurenta - reclamantă că ar fi fost îndreptăţită să le primească cu titlu de cedare a folosinţei bunului.

În consecinţă, instanţa de control apreciază că acest motiv de casare este nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţine Înalta Curte că acest motiv vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de casare a invocat încălcarea dreptului la apărare, apreciind că instanţa nu a solicitat informaţii suplimentare de la instituţiile statului pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilulului.

Analizând actele dosarului, se constată că prima instanţă, prin încheierea de şedinţă din data de 07 septembrie 2016 a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de recurenta - recşamantă şi a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Botoşani, căreia i-a pus în vedere "să depună cu 5 zile înainte de termenul următor, un istoric de rol fiscal precum şi o situaţie juridică a imobilului Sinagoga situat în municipiul Botoşani, judeţul Botoşani, însoţite de copii de pe documente justificative, dacă există în posesia sa". De asemenea, i-a pus în vederea reclamantei, prin apărător, să depună cu 5 zile înainte de termenul următor, orice alte înscrisuri pe care le consideră relevante în soluţionarea cauzei.

La data de 14 octombrie 2016, Primăria Municipiului Botoşani a depus la dosar relaţiile solicitate

La termenul din data de 16 noiembrie 2016, apărătorul recurentei - reclamante, deşi a fost prezent la dezbateri, nu a făcut niciun fel de aprecieri cu privire la răspunsul sumar al Primăriei Municipiului Botoşani şi nici nu a învederat instanţei că este necesară obţinerea unor informaţii suplimentare pentru clarificarea situaţiei juridice a imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de şedinţă.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea vreunei reguli de procedură sancţionate cu nulitatea de către prima instanţă.

Nici motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Concluzia judecătorului fondului, care după analiza detaliată a tuturor susţinerilor părţilor, a reţinut legalitatea actului administrativ contestat, este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/1999.

Referitor la încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei speciale de retrocedare aprobat prin H.G. nr. 1094/2005, în sensul că autoritatea administrativă a omis să invite un reprezentant al recurentei - reclamante pentru a susţine interesele A. în legătură cu cererea de retrocedare a imobilului revendicat, instanţa de control judiciar constată că recurenta - reclamantă nu a probat existenţa unei vătămări concrete care i-ar fi fost adusă prin lipsa reprezentantului său în faţa Comisiei speciale de retrocedare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, existenţa unui viciu în procedura administrativă nu constituie motiv de nulitate în condiţiile în care a putut fi acoperit în etapele ulterioare ale procedurii şi nu s-a probat producerea unei vătămări care să afecteze dreptul în însăşi substanţa sa, astfel încât singurul remediu să fie anularea actului.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit pct. 10 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/1999, prin sintagma actele doveditoare, prevăzută la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999, republicată, se înţelege:

"a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată şi altele asemenea);

b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extrasul de carte funciară, istoricul de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, iar pentru mediul rural - extrasul de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate)."

Totodată, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 83/1999 coroborat cu art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice alte acte care, corobotate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive.

Prin urmare, proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului.

În cauză, singura probă adusă de reclamantă în dovedirea dreptului de proprietate a Comunităţii Evreilor din Botoşani asupra imobilului Sinagogă situat în municipiul Botoşani, str. x, fost nr. 11-13 constă în Tabelul de avere mobilă şi imobilă a Comunităţii Evreilor Botoşani din anul 1943 unde la adresa Împăratul Traian nr. 13 apare menţiunea Sinagogă. Însă, acest înscris olograf nu constituie titlu de proprietate, fiind o evidenţă proprie a comunităţii ale cărui drepturi sunt înfăţişate de reclamantă, iar aceasta în condiţiile în care rubricaţia ce face trimitere la titlu nu cuprinde informaţii relevante.

În plus, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nici la relaţiile depuse ca urmare a solicitării recurentei-reclamante nu s-au primit răspunsuri favorabile celor pretinse de către aceasta, rezultând că la nr. 13 nu există niciun imobil, iar la nr. 11 există o un imobil locuinţă personală a unei persoane fizice, fără a se putea stabili vreo legătură cu un imobil Sinagogă care să fi fost în proprietatea Comunităţii Evreilor din Botoşani în perioada anterioară anului 1945.

Prin urmare, faţă de relaţiile comunicate de către autorităţile competente, rezultă că, în cauză, nu a fost făcută nici dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate, condiţie esenţială pentru a determina în ce măsură cererile de retrocedare se încadrează sau nu în prevederile O.U.G. nr. 83/1999.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2016 şi a sentinţei nr. 282 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2019.