Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3696/2020 AI generated

Mootness of financial supervision annulment action following retroactive judicial cancellation of identical administrative acts

Case Number Decizia nr. 3696/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decisions, and dismissed the initial action as having lost its object, thereby leaving the prior judgment that annulled the challenged administrative acts in force and effectively prevails in the broader dispute. The case involved a suit for annulment of specific decisions and a contestation decision issued by the Financial Supervisory Authority, which found that a group of investment funds acted in concert in violation of capital market regulations, alongside a challenge to an interpretive advice letter; the decisive factor was that a separate, final judgment in a parallel case had already retroactively annulled the identical administrative acts, rendering the present claim moot. The court applied the doctrine of "lacking object" (rămânerii fără obiect) under Article 496 and 497 of the Code of Civil Procedure to dismiss the action, noting that while the challenge to the advice letter was technically admissible as a defense against an individual administrative act under O.G. 93/2012, substantive review was unnecessary because the primary acts were already nullified by another final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012, art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, art. 1246 alin. (1) C. civ, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Mootness of financial supervision annulment action following retroactive judicial cancellation of identical administrative acts: The case involved a suit for annulment of specific decisions and a contestation decision issued by the Financial Supervisory Authority, which found that a group of investment funds acted in concert in violation of capital market regulations, alongside a challenge to an interpretive advice letter; the decisive factor was that a separate, final judgment in a parallel case had already retroactively annulled the identical administrative acts, rendering the present claim moot. The court applied the doctrine of "lacking object" (rămânerii fără obiect) under Article 496 and 497 of the Code of Civil Procedure to dismiss the action, noting that while the challenge to the advice letter was technically admissible as a defense against an individual administrative act under O.G. 93/2012, substantive review was unnecessary because the primary acts were already nullified by another final judgment.

Keywords

AI generated
action for annulment challenge of cancellation judicial review financial supervision civil judgment challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012
(2) şi (3), art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012 şi art.
art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002
8, art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, art.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000
art. 1246 alin. (1) C. civ
(1) şi (2) din Constituţia României, art. 1246 alin. (1) C. civ.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Prin urmare, considerentul instanţei nu răspunde argumentului recurentelor, fiind greşit, fapt care atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la normele indicate.
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004
23 al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prevăzând în mod expres acest lucru.
art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012
Mai mult decât atât, după înfiinţarea ASF, aplicabile sunt dispoziţiile cuprinse în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 de înfiinţare a acestei autorităţi, potrivit cărora "actele individuale ale A.S.F.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and quashing the prior judgments.

art. 497 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the court's authority to adjudicate the case on remand and dismiss the action as having lost its object.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.08.20162017, reclamantele A. şi A. România au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 1371/08.07.2016 şi a deciziilor nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20.04.2016 şi nr. 925/20.04.2016, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin încheierea pronunţată în data de 6 aprilie 2020, Curtea de Apel s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes a acţiunii şi asupra excepţiei de nelegalitate a avizului nr. x/2013, invocate în cadrul acţiunii formulate de către reclamantele A. şi A. România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, în sesnul respingerii excepţiei lipsei de interes a acţiunii, invocată de către pârâtă, ca nefondată iar in ceea c e priveşte excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 2 din avizul A.S.F. nr. 54/02.12.2013, invocată de către reclamante, aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.

Prin sentinţa civilă nr. 2133 din 7 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele A. şi A. România, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate.

Reclamantele A. şi A. România au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2133/07.06.2017 şi a încheierii din data de 06.04.2017 pronunţate în cauză de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -A contencios administrativ şi fiscal, criticându-le pentru nelegalitate, sens în care, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecată instanţei de fond.

În motivarea recursului, recurentele au menţionat, cu titlu preliminar, că prin sentinţele civile nr. 1607/04.05.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 şi nr. 1725/11.05.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererile în anulare şi excepţiile de nelegalitate a Avizului nr. 54 formulate de B., C. şi C. şi a dispus anularea Actelor şi a Deciziei ASF.

Încheierea criticată este nelegală, în opinia recurentelor, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a art. 6 alin. (2) şi (3), art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012 şi art. 7 alin. (3), (4), (5) şi (15), art. 8, art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, excepţia de nelegalitate fiind astfel admisibilă întrucât, în accepţiunea normelor invocate, avizele emise de intimata ASF sunt acte individuale, mai ales pentru faptul că acestea nu sunt publicate în Monitorul Oficial şi se emit la cererea persoanei interesate, în speţă, Avizul nr. 54 fiind aplicabil unui număr determinat/determinabil de subiecţi, respectiv fondurilor de investiţii.

Din raţiuni de rigoare, recurentele au prezentat succint şi un sumar al argumentelor care conduceau la constatarea nelegalităţii art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 2 din acelaşi aviz, în esenţă, acestea rezumându-se la faptul că: prezumţiile de concertare instituite prin acest act administrativ sunt suplimentare celor exhaustiv reglementate de Legea nr. 297/2004; nu există vreun temei care să permită completarea unui act normativ printr-un act administrativ interpretativ; Avizul nr. 54 nu răspunde solicitării punctuale a Fondurilor de Investiţii şi nu respectă principiul predictibilităţii normei, standard al conduitei de legiferare care trebuie se aplice şi autorităţilor publice atunci când acestea emit acte individuale.

În ceea ce priveşte sentinţa pronunţată de instanţa de fond, recurentele au menţionat că aceasta este nelegală şi parţial nemotivată, fiind dată cu ignorarea viciilor de formă ce afectau actele, prin raportare la art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, art. 1246 alin. (1) C. civ. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, de esenţa motivării, în fapt şi în drept, a actelor ASF, nu este simpla indicare a unui text de lege care consacră o prezumţie de concertare. Esenţial pentru existenţa unei motivări corespunzătoare era existenţa unei corelări între elementele de fapt şi cadrul legal efectiv incident care să justifice încadrarea tuturor şi fiecăreia din entităţile incluse în pretinsul grup de acţionari în prezumţiile de concertare invocate.

În mod nelegal, au învederat recurentele, instanţa de fond a ignorat argumentele prezentate la pct. 29-33 din acţiunea introductivă, prin care, în esenţă, s-a susţinut că Avizul nr. 54 nu poate fi considerat temei al Actelor ASF, în contextul în care criticile reclamantelor aveau caracter autonom faţă de excepţia de nelegalitate invocată.

Maniera în care instanţa a înlăturat parte din criticile aduse actului administrativ atacat (linie complementară şi subsidiară de argumentaţie faţă de excepţia de nelegalitate) se subsumează unei veritabile nemotivări a hotărârii, sancţionată cu desfiinţarea acesteia.

Prin acţiunea introductivă, au menţionat recurentele, s-a argumentat că nu este permisă extragerea unei noi prezumţii din "cumulul" a doua sau mai multe prezumţii.

Sub un prim aspect, fiecare prezumţie de concertare se referă la anumite situaţii premisă în care subiecţii vizaţi s-ar regăsi. Însă, atât timp cât o altă persoană nu se încadrează în situaţia premisă vizată de o anumită prezumţie de concertare, aceasta nu poate fi incidentă în ceea ce o priveşte.

Sub un alt aspect, recurentele nu au contestat posibilitatea de a reţine în sarcina unei persoane 2 sau mai multe prezumţii de concertare. Critica formulată viza un aspect complet diferit, şi anume se referea la împrejurarea că dispoziţiile legale reglementează în mod expres şi limitativ prezumţiile de acţionare în mod concertat. A accepta că o "combinare" a două prezumţii conduce la apariţia, pe cale de deducţie, a unei a treia prezumţii, ignorat fiind caracterul de excepţie al normelor în materie.

Prin urmare, considerentul instanţei nu răspunde argumentului recurentelor, fiind greşit, fapt care atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la normele indicate.

În altă ordine de idei, recurentele precizează că instanţa de fond a aplicat interpretarea dată unei anumite situaţii de fapt, la o altă situaţie de fapt, pe care, în mod incorect, a apreciat-o ca fiind similară primei situaţii. Procedând în acest mod, instanţa de fond a reţinut o aşa zisă "situaţie de fapt de referinţă", însă aceast "raţionament" este greşit din două motive şi anume, pe de o parte, concertarea trebuie analizată doar în funcţie de situaţia de fapt concretă (şi nu prin analogie cu o altă situaţie de fapt), iar pe de altă parte, nu există acea situaţie de fapt de referinţă reţinută de instanţa de fond.

Este eronat şi raţionamentul primei instanţe, potrivit căruia, în materia acţiunii concertate nu poate fi exclusă aplicarea principiului tranzitivităţii, au mai învederat recurentele, întrucât aplicarea prin transfer a unei prezumţii de concertare (stabilită în mod expres prin raportare la anumite situaţii) la altă situaţie, care nu se încadrează în prezumţia de concertare relevantă, nu este permisă de lege. Prezumţiile de concertare sunt excepţii şi ca atare, sunt de strictă interpretare şi aplicare.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond, referitoare la lipsa unei vătămări produsă recurentelor de lipsa unor elemente esenţiale ale actelor ASF (calea de atac şi termenul de contestare) şi de depăşirea sferei de emitere a deciziilor, acestea au arătat că actele intimatei-pârâte nu sunt acte de procedură. Faţă de această situaţie rezultă că la verificarea nulităţii acestora nu sunt incidente dispoziţiile de drept procesual, ci cele de drept material.

Prin urmare, prima instanţă a analizat în mod greşit valabilitatea actelor ASF prin raportare la existenţa unei vătămări prevăzuta de normele de procedură, în loc să se raporteze la dispoziţiile de drept material cu privire la nulitatea actelor administrative individuale.

În fine, s-a precizat în cuprinsul recursului, deşi instanţa de fond a sesizat că Fondurile de Investiţii sunt entităţi fără personalitate juridică, a considerat totuşi, eronat, că legislaţia pieţei de capital se raportează la aceste entităţi în mod similar celor cu personalitate juridică (spre exemplu, art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d), luând în considerare premisa, profund greşită, că prezumţiile de concertare s-ar putea aplica prin analogie, în pofida faptului că incidenţa acestei prezumţii presupune, ca actori, societăţi comerciale, iar aplicarea prin analogie a prezumţiilor de concertare este nelegală prin raportare la caracterul de excepţie al acestora, fiind de strică aplicare şi interpretare.

De asemenea, au mai învederat recurentele, în mod greşit a respins instanţa de fond argumentele lor potrivit cărora B. nu este societate-mamă a societăţii de administrare a Fondurilor de Investiţii şi nici a Fondurilor de Investiţii, reţinând că în cauză s-ar aplica Prezumţia de Concertare reglementată de art. 2 alin. (1) pct. 27 lit. d) din Legea nr. 297/200438, în condiţiile în care, în realitate, cât timp B. nu este acţionar direct al D. (societatea care administrează Fondurile de Investiţii) sau al Fondurilor de Investiţii, acesta nu ar putea numi/revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, exercitarea drepturilor sale de vot nefiind posibilă, iar acesta nu ar putea încheia un acord cu ceilalţi asociaţi privind exercitarea majorităţii drepturilor de vot.

Chiar termenii folosiţi de legiuitor, respectiv drepturile "sale" de vot/acord cu "ceilalţi asociaţi" conduc la concluzia că s-a avut în vedere o deţinere directă, nu una indirectă.

Modificând natura juridică a prezumţiilor de concertare, precizează recurentele, instanţa de fond a reţinut şi că politica investiţională în SIF Banat Crişana, a acestora şi a B. în perioada anterioară emiterii Actelor ASF, nu reprezintă elemente de natură a face proba contrară prezumţiilor legale de acţiune concertată.

O astfel de recalificare, în opinia recurentelor, nu este în concordanţă cu legislaţia specifică a pieţei de capital, care reglementează în mod expres că prezumţiile de acţionare pot fi răsturnate prin proba contrară, pct. 23 al art. 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prevăzând în mod expres acest lucru.

1.4. Apărările intimatei.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, autoritatea intimată a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La o simplă analiză a sentinţei recurate, având în vedere motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi ipostazele în care se poate ajunge la o nemotivare, intimata a menţionat că aceasta este temeinică, cuprinde atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins pretenţiile părţilor, nu conţine motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, fapt pentru care se impune înlăturarea acest motiv de casare.

Cu privire la cel de al doilea motiv de casare invocat de recurente, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a menţionat că instanţa de fond a interpretat în mod corect textele legale incidente în cauza de faţă şi a făcut o aplicare corectă atât a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor şi investiţiilor financiare cât şi a normelor generale prevăzute în materie administrativă.

Referitor la respingerea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză cu privire la Avizul nr. x/02.12.2013, raţiunile care au stat la baza emiterii acestui act administrativ, precizează intimata, au avut în vedere situaţii care apar sau pot apărea în practică, nefăcând neapărat referire la o entitate anume. În conţinutul actului nu se face referire la o entitate anume şi/sau la o situaţie particulară. Astfel, în condiţiile în care interpretarea respectivă reprezintă poziţia oficială a autorităţii, explicând practic modul cum autoritatea aplică legea şi normele reglementare în respectiva situaţie, aceasta este aplicabilă tuturor entităţilor care ar putea să se afle la un moment dat în situaţia respectivă.

În plus, în condiţiile în care la baza emiterii acestui răspuns oficial de către A.S.F. a stat o solicitare de aviz de interpretare, solicitare pentru care petentul a şi achitat tariful aferent, respectivul răspuns oficial a îmbrăcat forma unui aviz (de interpretare), act care, conform dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 (reţinute în preambulul actului) face parte din categoria actelor administrative individuale.

Caracterul Avizului x/2013, ce a făcut obiectul excepţiei de nelegalitate, a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de fond, ambele părţi susţinând că actul în discuţie este act administrativ individual.

Aşa cum rezultă expres şi din preambulul Avizului nr. x/2013, acesta a avut în vedere solicitarea E. şi Asociaţii, răspunzând astfel întrebărilor acestora. Tot din preambulul avizului rezultă că prin acesta A.S.F. formulează un răspuns oficial la chestiuni privind aplicarea legii şi a normelor reglementare în vigoare.

Prin actul administrativ în speţă nu s-au instituit noi prezumţii legale în ceea ce priveşte acţiunea concertată, acestea fiind cele determinate de lege, respectiv cele prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 23 - cu trimitere la pct. 22 din Legea nr. 297/2004.

Din definiţia prezumţiei de acţiune concertată prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 nu rezultă imposibilitatea de a uzita în cadrul analizei de concertare efectuată cu privire la un emitent, două sau mai multe dintre prezumţiile limitativ enumerate, dacă persoanele dintr-o categorie apar şi în altă categorie de persoane care sunt prezumate a acţiona în mod concertat în legătură cu respectivul emitent.

O astfel de soluţie se impune cu evidenţă, întrucât ar fi absurd ca o persoană care face parte dintr-o categorie de persoane legate printr-un acord exprimat sau tacit să înfăptuiască o politică comună fată de un emitent, să aibă în cadrul unui alt grup din care face parte şi care acţionează în mod concertat în legătură cu acelaşi emitent o abordare diferită fată de acesta.

Aşadar, în materia acţiunii concertate nu poate fi exclusă aplicarea principiului tranzitivităţii, în exemplul prezentat de recurente fiind posibil să se demonstreze că, dacă A este prezumat a acţiona concertat cu B în baza unei prezumţii, iar B este prezumat a acţiona în mod concertat cu C în baza altei prezumţii, atunci A acţionează în mod concertat cu C.

Mai mult decât atât, după înfiinţarea ASF, aplicabile sunt dispoziţiile cuprinse în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 de înfiinţare a acestei autorităţi, potrivit cărora "actele individuale ale A.S.F. sunt autorizaţiile, atestatele, avizele şi deciziile".

De asemenea, trebuie menţionat în acest context şi faptul că potrivit art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012, dispoziţiile acestui act normativ se completează cu legislaţia care reglementează activitatea autorităţilor care se desfiinţează, după caz, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor acestuia, text de lege ce face inaplicabile dispoziţiile art. 9 din Statutul CNVM invocate de recurente, prin simpla interpretare logică a tipologiei şi a destinaţiei actelor individuale enumerate în art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 93/2012 (e.g. printr-un Aviz, Atestat sau Autorizaţie nu se pot dispune măsuri/obligaţii în sarcina entităţilor reglementate de autoritate).

In ceea ce priveşte susţinerile recurentelor referitoare la tranzacţiile cu acţiuni SIF1 derulate de către acestea în perioada 2013-2016, intimata a precizat că, în fapt, înscrisurile menţionate reflectă tranzacţiile cu acţiuni SIF1 efectuate de recurente, cu evidenţierea datelor la care acestea au fost realizate, însă adresa de înaintare prin care au fost depuse la dosarul cauzei nu cuprinde precizări cu privire la aspectele pe care tinde să le dovedească prin intermediul acestor informaţii.

Pentru ipoteza în care recurentele ar intenţiona să acrediteze concluzia inexistenţei unei acţiuni concertate în legătură cu emitentul S.I.F. Banat-Crişana S.A., motivat de faptul că fiecare dintre entităţile reţinute în grup a achiziţionat acţiunile în cauză separat, la momente distincte şi prin tranzacţii diferite cantitativ şi ca frecvenţă, pe parcursul unei perioade lungi de timp, s-a precizat că momentul dobândirii acţiunilor, volumul sau numărul tranzacţiilor nu reprezintă elemente de natură să răstoarne prezumţia legală relativă de acţiune concertată, constatarea prezumţiilor de concertare având în vedere, în speţă, momentul premergător desfăşurării unei adunări generale a acţionarilor, context în care s-a pus problema acţiunii concertate din perspectiva exercitării dreptului de vot.

Art. 2861 din Legea nr. 297/2004, care constituie temeiul măsurilor dispuse prin actele individuale atacate în cauza de faţă, instituie interdicţia dobândirii cu orice titlu sau deţinerii de către o persoană, singură ori împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat a mai mult de 5% din capitalul social al societăţilor de investiţii financiare.

De esenţa "acţiunii concertate" este existenţa unui acord expres sau tacit, intervenit între două sau mai multe persoane care au calitatea de acţionar al unui emitent şi având ca scop înfăptuirea unei politici comune în legătură cu acesta, astfel încât se poate aprecia că proba cu înscrisuri propusă de recurente nu este relevantă în raport cu elementele speţei deduse judecăţii, acesteia lipsindu-i concludenţa.

Aşadar, existenţa unei acţiuni concertate între doi sau mai mulţi acţionari ai unui emitent trebuie să fie apreciată prin prisma incidenţei prezumţiilor legale de concertare la momentul efectuării verificării modului în care sunt respectate dispoziţiile legale menţionate, în sensul determinării existenţei legăturilor şi calităţilor cerute de normele juridice care le instituie, iar nu în considerarea unor împrejurări extrinseci, ca cele prezentate de recurente.

În acest context, în cadrul analizei care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, au fost luate în calcul deţinerile membrilor grupului astfel cum erau acestea consemnate în evidenţele Depozitarului Central la acel moment, istoricul dobândirii lor neavând relevanţă în speţă pentru determinarea relaţiilor de acţiune concertată.

1.5. Răspunsul la întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentele au precizat că intimata nu furnizează niciun element pe baza căruia să combată efectiv criticile aduse hotărârii recurate, aceasta rezumându-se, în esenţă, să susţină formal şi neargumentat, temeinica şi legalitatea sentinţei.

Intimata nu a combătut argumentele recurentelor relativ la nelegala calificare a Avizului nr. 54 ca fiind act administrativ cu caracter normativ, în contextul în care, prin întâmpinare, precum şi în faţa instanţei de fond, a recunoscut că avizul are natura juridică a unui act administrativ individual, iar în ceea ce priveşte nelegalitatea acestuia susţinerile intimatei nu sunt de natură să demonstreze contrariul.

În contextul naturii juridice a entităţilor recurente, dezlegată corect de prima instanţă, în opinia acestora, conform căreia, în temeiul art. 2 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 297/2004, fondurile de investiţii sunt organisme de plasament colectiv fără personalitate juridică, având natura unor societăţi civile, rezultă că respectivele prezumţii de concertare nu erau incidente, acestea trebuind a fi aplicate restrictiv, strict entităţilor la care se referă, în lipsa unei prevederi legale exprese care să facă referire la aplicarea acestora şi în cazul entităţilor fără personalitate juridică.

În fine, recurentele au mai precizat că referirile intimatei la dispoziţiile Avizului nr. 54 ignoră împrejurarea că acesta nu poate constitui temei legal pentru motivarea deciziilor emise, deoarece, prin intermediul avizelor se oferă poziţia oficială a autorităţii în priovinţa modului de aplicare/interpretare a legii şi a normelor aferente la o ipoteză concretă, punctuală. În aceste condiţii, motivarea în drept a actelor autorităţii intimate s-ar fi putut realiza numai prin raportare la norme legale şi nu la interpretări oficiale ale acesteia referitoare la maniera de aplicare a unor norme legale.

Nu în ultimul rând, recurentele au învederat că intimata nu a administrat nicio probă din care să rezulte presupusa acţiune concertată, în condiţiile în care acestea au demonstrat că membrii presupusului grup de acţionari au avut un comportament investiţional diferit, împrejurare de natură să răstoarne prezumţia relativă de acţionare concertată reţinută în sarcina Fondurilor de Investiţii.

II. Procedura derulată în recurs.

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

1. Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurente, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, se impun scurte consideraţii în privinţa naturii juridice a Avizului nr. 54 emis de intimată, cu privire la care recurentele reclamante au înţeles să ridice excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) şi art. 2 din cuprinsul acesteia, având în vedere că recursul vizează şi încheierea de şedinţă pronunţată de judecătorul fondului la data de 06.04.2017, prin care excepţia a fost respinsă, ca inadmisibilă, pe considerentul greşit că acest act administrativ are caracter normativ şi nu individual.

Natura juridică a avizelor emise de intimată este prevăzută în termeni lipsiţi de echivoc de prevederile art. 6 alin. (3) şi art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012, coroborate cu prevederile art. 7 alin. (4) şi art. 9 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002, potrivit cărora, avizele, autorizaţiile, atestatele şi deciziile emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sunt acte individuale.

Aşadar, însăşi legea prevede natura juridică a avizelor astfel că interpretarea oferită de judecătorul fondului, conform căreia determinarea caracterului unui asemenea act administrativ se face prin raportare la criteriul gradului de întindere a efectelor juridice, nu constituie decât o alegaţiune lipsită de suport legal, în contextul în care însăşi intimata-pârâtă, în calitate de emitent al avizului, a precizat că acesta are, conform legii, natura juridică a unui act administrativ individual.

Prin urmare, raportat la obiectul excepţiei de nelegalitate reglementat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dată fiind natura juridică a Avizului nr. x/02.12.2013 de act administrativ individual, excepţia era admisibilă şi se impunea a fi efectuat un examen de substanţă a acesteia.

Cu toate acestea însă, dat fiind faptul că excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare, în cauza pendinte fiind invocată pentru a sprijini solicitarea recurentelor-reclamante de anulare a Deciziilor ASF nr. 923, 924 şi 925, toate emise la data de 20.04.2016, precum şi a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de reclamante, pentru considerente în continuare expuse instanţa de recurs nu va proceda la analizarea pe fond a acesteia.

Raţiuni de rigoare impun a se observa că deciziile atacate de reclamante prin intermediul acţiunii în anulare, care fac obiectul judecăţii în prezenta cauză, privesc mai mulţi subiecţi de drept care acţionează pe piaţa de capital şi anume grupul format din: F.; G..; H.; C.; C.; A. şi A. Romania.

Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 4 mai 2017 pronunţată în dosar nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 1658/17.03.2018 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus admiterea acţiunii formulate de C. şi C., în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus anularea în totalitate a Deciziilor ASF nr. 923, 924 şi 925 din 20.04.2016 şi Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016, aceleaşi cu actele administrative atacate prin acţiunea reclamantelor din litigiul pendinte.

Efectele sentinţei menţionate se răsfrând şi în prezenta cauză întrucât obiectul acţiunii în anulare promovate de reclamante nu mai este în fiinţă, respectiv nu mai produce efecte, dată fiind anularea anterioară, cu efect retroactiv, a actelor administrative contestate de reclamante.

Deşi nu este consacrată legislativ, fiind consacrată de pratica judiciară anterioară noului C. civ., însă menţinându-şi aplicabilitatea şi justificându-se pe cale interpretativă din prevederile art. 194 lit. c) C. proc. civ., excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată se impune a fi abordată, aceasta fiind de altfel ridicată la termenul stabilit pentru judecarea recursului de către recurentele-reclamante, prin reprezentantul lor convenţional.

Deşi, raportat la considerente teoretico-jurisprudenţiale, se poate constata că, în speţă, nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că între timp intimata-emitentă nu şi-a revocat propriile acte administrative, nu se poate face abstracţie despre intervenirea, ulterioară introducerii acţiunii în anulare, a unei alte împrejurări şi anume, potrivit celor anterior expuse, a anulării retroactive a deciziilor contestate, în ansamblul lor, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce determină practic inexistenţa lor, de fapt şi de drept, în ordinea juridică, precum şi lipsa oricăror efecte juridice care ar putea decurge din conţinutul acestora.

1. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că acţiunea introductivă formulată de reclamante a rămas fără obiect, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la admiterea recursului declarat atât împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2017, cât şi împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, cu consecinţa casării acestora şi urmare a rejudecării cauzei, admiţând excepţia, va respinge acţiunea în anulare, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantele A. şi A. România împotriva încheierii din 6 aprilie 2017 şi a sentinţei civile nr. 2133 din 7 iunie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârile atacate.

Respinge acţiunea formulată de reclamantele A. şi A. România, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.