Tax penalty and installment termination voided by subsequent annulment of underlying EU state aid recovery decision

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea următoarelor acte administrativ-fiscale emise de Ministerul Finanţelor Publice, ANAF, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

- Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015;

- Decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6196/10.12.2015;

- Decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere nr. 6197/10.12.2015;

- Decizia nr. 94/31.03.2016 privind soluţionarea contestaţiei depusă de A. S.R.L., emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 276/CA/2016-PI din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A anulat decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6196/10.12.2015, decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere nr. 6197/10.12.2015, decizia nt. 6754/15.01.2016 şi decizia nr. 94/31.03.2016, privind soluţionarea contestaţiilor.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 11.443,72 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocaţial şi cheltuieli de transport.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi recurs incident reclamanta A. S.R.L..

Toate cele 3 recursuri au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a criticat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pe capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 94/31.03.2016 emisa de către Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, considerăm că instanţa de fond nu a analizat prevederilor art. 1 alîn. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ,

"Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata . . . . . . . . . . .".

Prin urmare, va rugam sa aveţi in vedere ca, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ, se pronunţa in contradictoriu cu autorităţile publice emitente ale actelor administrative atacate.

Având in vedere textele de lege mai sus citate, rezulta că, pentru a avea calitate procesuala in cauza, Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ar fi trebuit sa emită Decizia nr. 94/31.03.2016, act administrativ pretins vătămător pentru reclamanta.

Ampla argumentaţie centrată pe Decizia Comisiei europene nr. 2112 din 30.05.2015 nu are a mai fi reţinută, ea fiind anulată Hotărârea Tribunalului de Prima instanţă - Camera a II-a extinso din 18.06.2019.

În recursul ANAF s-a arătat că, în mod greşit instanţa de fond a anulat Decizia nr. 94/31.03.2016 emisa de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala- Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, care a avut ca obiect contestaţia reclamantei privind suma de 11.354.431 RON, reprezentând penalităţi, hotărârea instanţei nefiind motivata sub acest aspect.

Contrar celor dispuse de instanţa de fond, prin Decizia nr. 94/31.03.2016 in mod corect ANAF-DGSC a stabilit, referitor la suma de 11.354.431 iei reprezentând penalităţi calculate asupra ratelor de eşalonare neachitate în temeiul art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, cu modificările şi completările ulterioare, legalitatea calculării penalităţilor de 10% asupra debitelor rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, în condiţiile în care s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, decizia privind pierderea eşalonării la plată fiind contestată de societatea reclamanta, iar organul fiscal competent (DGAMC) a respins ca neîntemeiată această contestaţie.

Prin Decizia nr. 94/31.03.2016 emisa de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor (ANAF -DGSC) a fost soluţionată contestaţia reclamantei formulata împotriva Deciziei referitoare la obligaţii de plata accesorii reprezentând penalităţi nr. 6196/10.12.2015, asa cum se poate observa din cuprinsul acestei decizii.

Prin decizia nr. 94/31.03.2016, ANAF -DGSC a avut in vedere soluţiile de respingere, pronunţate de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, în calitate de organ competent in ceea ce priveşte contestaţia formulata împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015 pentru suma de 113.544.308 RON si Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plata a penalităţilor de întârziere nr. 6197/10.12.2015, ANAF -DGSC luând act de aceste soluţii.

Ca o consecinţă a perderii valabilităţii eşalonării la plată, organele fiscale au emis şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015 prin care au calculat penalităţi în sumă de 11.354.431 RON.

In cauza sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată:

"(4) în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 10%. Prevederile art. 12 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător."

Faţă de aceste prevederi legale, în cazul pierderii eşalonării la plată, organele fiscale competente calculează penalităţi de întârziere.

Totodată s-a criticat şi obligarea sa la plata unor cheltuieli de judecată în sumă însemnată "deşi ANAF s-a pronunţat numai asupra penalităţilor în temeiul legii", nefiind stabilită în sarcina sa vreo culpă procesuală.

Cât priveşte recursul incident al reclamantei, acesta este formulat împotriva considerentelor sentinţei, apreciind că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2001 atunci când nu a reţinut argumentul subscrisei conform căruia acest text vizează exclusiv obligaţii de natură fiscală.

Cadrul procesual este următorul: prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 s-a stabilit ca plata despăgubirilor acordate de către Tribunalul arbitral(ICSID) în dosarul nr. x unităţii economice unice din care fac parte B., C., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.A., S.C. H. S.A., S.C. I. S.A., S.C. A. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L., constituie ajutor de stat în sensul art. 107 aliniatul 1 din Tratat, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă şi s-a impus în sarcina României o obligaţie de recuperare a acestui ajutor de stat.

De asemenea, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Decizia Comisiei Europene nr. 2112 stabilesc că C., B., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., S.C. A. S.A. si S.C. J. S.R.L. răspund solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari.

Astfel, Comisia Europeană a stabilit că despăgubirile acordate de ICSID reclamanţilor din dosarul nr. x reprezintă un ajutor de stat, care contravine prevederilor din legislaţia Uniunii Europene în materia ajutorului de stat si beneficiarii acestui ajutor sunt răspunzători în mod solidar pentru recuperarea de către statul român a sumelor plătite cu acest titlu.

Ca urmare a Deciziei Comisiei Europene, s-a emis decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6196/10.12.2015 şi decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere nr. 6197/10.12.2015, emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a stabilit că eşalonarea la plată a datoriilor şi-a pierdut valabilitatea, începând cu data de 27.10.2015, ca urmare a faptului că suma pentru care reclamanta răspunde solidar, aşa cum se precizează în Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, nu a fost stinsă până la data de 26.10.2015 inclusiv, respectiv în termenul de 180 de zile de la data comunicării somaţiei de plată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonării la plată. Prin deciziile nr. 94/31.03.2016 şi nr. 6754/15.01.2016 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă contestaţia reclamantei formulată împotriva acestor decizii.

Motivarea, corectă a instanţei de fond în anularea deciziilor nu mai are a fi analizată câtă vreme Decizia Comisiei Europene nr. 2015/1470 din 30 martie 2015 a fost anulată prin hotărârea executorie a Tribunalului de Primă instanţă.

Faptul că hotărârea este succeptibilă de recurs nu contrazice în nici un fel caracterul executoriu al hotărârii, care anulând Decizia lasă fără obiect toate actele ce au fost emise în baza ei.

Că aşa este, rezultă şi din cererea de suspendare ANAF care recunoaşte caracterul obligaţional al Deciziei.

Teoria obligaţiei Statului Român de a respecta art. 1081 alin. 3 TFUE nu poate fi pusă în contradicţie cu o hotărâre a ICSID pe care Statul Român s-a obligat să o respecte şi aplice.

A privi un principiu dintr-un singur şi obtuz punct de vedere, fără a urmări spre exemplu, obligaţiile României de a participa, respecta şi aplica hotărârile ICSID, a dus la un nivel superior, (eroarea fiind şi mai accentuată)la emiterea Deciziei CE, ulterior anulată.

Şi aspectele de fond referitoare la plata ratelor din graficul de eşalonare ori la faptul menţinerii sentinţei nr. 227/2016 pronunţată în dosar x/2015 de către Judecătoria Oradea prin care a fost admisă contestaţia la executare formulată de reclamantă şi au fost anulate toate actele de executare converg spre aceeaşi soluţie.

Sentinţa nr. 2273/2016 pronunţată în dosar x/2015 a rămas definitivă ca urmare a intervenţiei Deciziei nr. 1262/A/C A/2019 pronunţată de Tribunalul Bihor în şedinţa publică din data de 21 octombrie 2019.

Cu referire la critica respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a K. invocată prin recursul acestei recurente cu referire la Decizia nr. 94/31.03.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, trebuie observat că această decizie nu are o existenţă proprie ci reprezintă soluţia dată în contestaţiile împotriva deciziei nr. 6195/2015 şi 6197/2015 emise de către această pârâtă, astfel încât nici această critică nu se susţine.

Cât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acesta nu apare disproporţionat în raportat de complexitatea cauzei.

Critica din recursul ANAF conform căreia partea sa din obligaţiile impuse reclamantului a fost mai mică nu se poate reţine în mod justificat, soluţiile date prin respingerea contestaţiilor reclamantei vizând verificarea fondului celei prezente în deciziile K..

Cât priveşte recursul reclamantei acesta vizează considerentele sentinţei care nu ar fi reţinut argumentele reclamantei conform cărora prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 vizează exclusiv obligaţiile de natură fiscală solicitându-se înlăturarea acestor considerente.

Câtă vreme prin anularea deciziei CE-2112, s-a anulat temeiul în baza cărora s-au emis deciziile a căror anulare s-a solicitat şi dispus emise de recurentele-pârâte o analiză precum cea a instanţei de fond care să cuprindă şi natura creanţei nu are a mai fi antamată de către instanţa de recurs.

Motivele din considerente au fost reliefate în contextul punctual al valabilităţii Deciziei CE, or în lipsa acesteia, un control de fond al deciziilor contestate nu apare ca necesar.

În aceste condiţii hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

Cât priveşte cheltuielile de judecată în recurs, prin respingerea tuturor căilor de atac, nu au a fi acordate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate nici unul din cele 3 căi de atac nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge atât cele două recursuri principale cât şi recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 276/CA/2016-PI din 12 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 iulie 2020.