Jurisdictional conflict in police union labor dispute resolved by assigning exclusive territorial competence to plaintiff's domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 23.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în numele şi pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE. şi FFFF. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării şi plăţii către reclamanţi a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a compensaţiei de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcţie, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanţi a majorării salariului de funcţie cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plăţii unui salariu de funcţie, fără adaosuri - sporuri, indemnizaţii, compensaţii ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe ţară în sumă de 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcţie stabilit la 2080 RON şi 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcţii pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puţin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale dintre salariile efectiv încasate şi salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflaţiei, împreună cu dobânzile legale aferente.

Prin sentinţa nr. 39 din data de 14.01.2020, Tribunalul Caraş - Severin a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Caraş-Severin şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii in favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că sindicatul în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat a învestit instanţa de contencios cu o acţiune având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la 13.08.2018, data sesizării instanţei, "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 160/2019 pronunţată în dosarul x/2018, regulator de competenţă, reţine că potrivit noului alin. (4) introdus în art. 10 din Legea nr. 212/2008, "competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Aceste prevederi devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acţiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 din C. proc. civ.

În cauză, Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acţionează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca şi mandatar în numele reclamanţilor.

ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2018, recurs în interesul legii, a stabilit faptul că litigiile având ca obiect drepturile băneşti solicitate de funcţionarii publici cu statut special sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ. În consecinţă, competenţa teritorială se determină conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Raportat la dispoziţiile legale redate anterior competenţa în soluţionarea prezentului litigiu revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 100 din data de 29 mai 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş - Severin.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că excepţia necompetenţei este o excepţie de procedură ce se rezolvă înainte de administrarea probelor. Din moment ce Tribunalul Caraş-Severin a procedat la disjungerea cererii formulată de reclamantul E., înseamnă că această instanţă s-a considerat a fie competenţă chiar dacă nu a pronunţat o încheiere în acest sens.

Acest lucru este arătat şi în Decizia 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionând recursul în interesul legii a stabilit că " în ipoteza în care lipseşte această încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa, neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă constituie o consolidare a competenţei în favoarea instanţei sesizate, fapt ce nu poate fi ignorat ulterior" (paragraful 75 al deciziei).

Decizia nr. 31/2019 pronunţată de completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii se referă la excepţia de necompetenţă materială ce nu a fost invocată în termenul legal, dar considerentele sale se aplică deopotrivă şi pentru excepţia necompetenţei teritoriale exclusive.

Aşadar, efectul neinvocării excepţiei necompetenţei cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza. În concret (la termenul din .03.12.2019), Tribunalul Caraş-Severin era dator să invoce excepţia necompetenţei teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condiţiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului (paragraful 63 din decizia 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie completul pentru soluţionarea recursului în intersul legii).

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I. în numele a 87 de membrii de sindicat a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara la plata unor drepturi salariale.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva domiciliului reclamantului şi a momentului la care necompetenţa teritorială a fost invocată de către Tribunalul Caraş Severin.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

În speţă, Înalta Curte constată că, excepţia a fost invocată în faţa primei instanţe, cu respectarea momentului până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conţinutul dosarului, Înalta Curte învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, constată că primul termen de judecată, la care părţile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020, dată la care Tribunalul Caraş Severin a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în soluţionarea cererii reclamantului.

În cauză nu este incidentă decizia 31/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, întrucât la termenul din 03.12.2019, Tribunalul Caraş-Severin a apreciat necesar a disjunge cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanţi, în funcţie de domiciliul acestora, printre care şi reclamantul E., dispunând formarea unui nou dosar, care a fost repartizat aceluiaşi complet.

Astfel că, primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, la care face referire art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., nu poate fi stabilit în raport de dosarul cu nr. x/2019 La termenul din data de 03.12.2019, instanţa nu putea dispune vreo măsură cu privire la dosarul nou format, cu excepţia stabilirii termenului de judecată şi citării pârţilor.

Prin urmare, primul termen de judecată legal, în dosarul nou format, la care părţile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competenţa stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În ceea ce priveşte calitatea de reclamant, Înalta Curte reţine că, în speţă, cererea de chemare în judecată vizează stabilirea şi plata unor drepturi salariale în favoarea reclamantului OOO., sindicatul acţionând, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele şi în interesul membrilor de sindicat, aceştia fiind titularii dreptului pretins.

Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că organizaţiile sindicale care acţionează în interesul membrilor afiliaţi au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depăşind limitele simplei reprezentări.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranşat problema competenţei teritoriale a instanţei de contencios administrativ, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, criteriul avut în vedere vizează domiciliul reclamantului situat în judeţul Mehedinţi - dosarul Tribunalului Caraş-Severin, iar nu sediul pârâtului.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ si fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI şi OOO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a III - a civilă, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iulie 2020.