Jurisdiction over CSM Plenary decisions: material incompetence where inspector status suspends judicial tenure, excluding Supreme Court competence

Asupra contestaţiei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 82 din 15 mai 2019 şi obligarea pârâtului să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună invalidarea concursului privind numirea în funcţie a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare organizat în perioada 21 decembrie 2018-28 martie 2019.

2. Apărarea formulată de Consiliul Superior al Magistraturii

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată, solicitând respingerea cererii ca lipsită de interes

3. Procedura derulată

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, la dosarul cauzei s-au ataşat actele administrative atacate şi documentaţia aferentă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Cu privire la excepţia necompetenţei materiale

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale în ceea ce priveşte judecarea pe fond a prezentei contestaţii, excepţie invocată din oficiu, apreciază că este întemeiată pentru argumentele în continuare prezentate.

2.1.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ. "când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorescă competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent", iar potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 reglementează calea de atac împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care privesc cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, termenul de formulare a acţiunii şi instanţa competentă.

Competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, recursurile în interesul legii, cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale.

Înalta Curte, examinând obiectul cererii introductive, constată că este atacată o hotărâre a Plenului CSM, iar hotărârea contestată nu face parte din categoria celor care atrag competenţa specială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În susţinerea necompetenţei Înaltei Curţi, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în conformitate cu care pe durata exercitării mandatului de inspector, judecătorii şi procurorii sunt suspendaţi de drept din aceste funcţii. Ca urmare, nu se poate reţine că hotărârea atacată ar privi cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.

Înalta Curte reţine că este competentă material şi teritorial, în soluţionarea litigiului dedus judecăţii curtea de apel, competenţă stabilită în raport de rangul autorităţii care a emis actul administrativ atacat şi domiciliul/sediul reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., şi va constata că pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad şi, în consecinţă, va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale.

Trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.