Interim feeding order claim assigned to Administrative Court of Appeal.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia Civilă, la data de 19.10.2020 sub numărul x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti obligarea pârâţilor la protejarea dreptului la viaţă al reclamantului, în principal prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicaţiilor medicului curant şi, în subsidiar, prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a hrănirii intravenoase zilnice precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1127/02.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ si fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut că prin cererea ce face obiectul prezentei cauze se urmăreşte obligarea pârâţilor la protejarea dreptului la viaţă al reclamantei, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată constituindu-l prevederile art. 252 din C. civ., astfel că şi din perspectiva respectării principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, se impune ca soluţionarea unei astfel de cereri să primească o rezolvare din partea instanţei civile, ca instanţă de drept comun.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 10560 din data de 28 decembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I Civilă, s-a admis excepţia necompetentei materiale a instanţei.

A fost declinată competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si Fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenta.

S-a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut că obiectul acţiunii este reprezentat de o obligaţie de a face, solicitată de reclamantă pârâţilor în virtutea calităţii lor de autorităţi publice, care acţionează în regim de putere publică, întemeindu-se aşadar nu pe un raport juridic civil ci pe un raport juridic administrativ, pentru protejarea unui drept constituţional şi convenţional al reclamantului, respectiv dreptul la viaţă, fiind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Instanţa a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Guvernului României, Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, pe calea ordonanţei preşedinţiale, la protejarea dreptului la viaţă, în principal prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicaţiilor medicului curant, iar în subsidiar prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% a hrănirii intravenoase zilnice a acesteia, pe toată durata vieţii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 998 din C. proc. civ. cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Reclamanta solicită admiterea cererii de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale până la soluţionarea pe fond a dosarului nr. x/2020, având ca obiect "obligaţie de a face", înregistrat la data de 19 octombrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, cu termen de judecată la data de 16 martie 2021, împrejurare care ar atrage competenţa acestei instanţe potrivit dispoziţiilor art. 998 din C. proc. civ., mai sus redate.

În soluţionarea prezentului conflict ce competenţă, Înalta Curte va porni de la definiţia noţiunii de "contencios administrativ" reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Cu privire la ordonanţata preşedinţială se impune a fi menţionată soluţia de unificare a practicii adoptate în cadrul Întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor de contencios administrativ şi fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel (Curtea de Apel Bucureşti, 26-27 martie 2015), în cadrul căreia s-a stabilit că în ipoteza altor litigii decât cele care vizează suspendarea executării actului administrativ, este admisibilă o astfel de cerere, prin care se dispun măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi până la dezlegarea fondului cauzei.

Totodată, nu poate fi ignorată bogata jurisprudenţă a instanţelor de contencios administrativ în ceea ce priveşte cereri cu obiect asemănător, formulate de pacienţi, prin care se solicită obligarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a Guvernului României, a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a Ministerului Sănătăţii, la asigurarea în favoarea reclamanţilor a unor medicamente pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) până la soluţionarea acţiunilor de fond.

Contrar celor susţinute de curtea de apel, din parcurgerea cererii de sesizare, se constată că obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă pretenţii izvorâte din Legea nr. 95/2006, respectiv art. 248 alin. (1), art. 219, art. 230, art. 301 lit. d), precum şi din art. 22 din Constituţia României, art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE, formulate în contradictoriu cu pârâţii în calitatea acestora de "autorităţi publice" (art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004), care acţionează în regim de putere publică în vederea protejării dreptului la viaţă şi la sănătate.

Împrejurarea că reclamanta a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 252 din C. civ., nu schimbă natura raportului de drept administrativ a cauzei, iar, în condiţiile în care aceasta a înţeles să sesizeze instanţa de contencios administrativ nu s-ar putea invoca de către curtea de apel obligaţia respectării principiului disponibilităţii, care ar impune rezolvarea cererii de către instanţa civilă.

Curtea de apel a constatat că, din actele dosarului nu reiese că reclamanta ar fi urmat procedura prealabilă cerută de Legea nr. 554/2004, adresând autorităţii o cerere cu conţinut similar celei care formează obiectul prezentului dosar, sau că şi-ar fi grefat acţiunea pe constatarea tăcerii administraţiei sau a caracterului nejustificat al refuzului formulat de entităţile chemate în judecată, însă această împrejurare, nu poate justifica înlăturarea dispoziţiilor imperative, referitoare la competenţa instanţelor de contencios administrativ.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţa, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul litigiu este inclus în sfera contenciosului administrativ, iar în raport de rangul autorităţilor publice pârâte, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.