Tax litigation: Exclusion of initial enforcement decisions from judicial review under Fiscal Procedure Code and application of six-month statutory limitation to amended claims against administrative appeal decisions
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's judgment in favor of the tax administration. The dispute concerned a taxpayer's challenge to a fiscal enforcement decision and the subsequent administrative decision resolving an appeal against it. The taxpayer had originally sought to annul only the initial enforcement decision and later amended the action to include the decision on the administrative appeal, but the court held that the original action was inadmissible because, under the Fiscal Procedure Code, the initial enforcement decision is not a standalone judicially reviewable act; only the final decision following the administrative appeal is subject to judicial review. Furthermore, the amended claim against the decision on the administrative appeal was dismissed due to the expiration of the six-month statutory limitation period for filing administrative litigation claims, which had lapsed before the amendment was submitted. The decisive legal basis comprised the admissibility requirements of the Fiscal Procedure Code regarding the finality of administrative fiscal acts and the strict time limits prescribed by Law No. 554/2004 for initiating judicial review.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Tax litigation: Exclusion of initial enforcement decisions from judicial review under Fiscal Procedure Code and application of six-month statutory limitation to amended claims against administrative appeal decisions: The dispute concerned a taxpayer's challenge to a fiscal enforcement decision and the subsequent administrative decision resolving an appeal against it. The taxpayer had originally sought to annul only the initial enforcement decision and later amended the action to include the decision on the administrative appeal, but the court held that the original action was inadmissible because, under the Fiscal Procedure Code, the initial enforcement decision is not a standalone judicially reviewable act; only the final decision following the administrative appeal is subject to judicial review. Furthermore, the amended claim against the decision on the administrative appeal was dismissed due to the expiration of the six-month statutory limitation period for filing administrative litigation claims, which had lapsed before the amendment was submitted. The decisive legal basis comprised the admissibility requirements of the Fiscal Procedure Code regarding the finality of administrative fiscal acts and the strict time limits prescribed by Law No. 554/2004 for initiating judicial review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the operative section for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, a solicitat anularea Deciziei de impunere x din 31.03.2016 prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 3609.465 RON.
Pârâta a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii ce vizează decizia de impunere.
La data de 9 mai 2017, reclamanta a formulat precizare de acţiune prin care a arătat că a formulat acţiune împotriva Deciziei nr. 551 din 8.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere mai sus indicată.
Pârâta a invocat excepţia de prescripţie a dreptului la acţiune, având în vedere că au trecut 6 luni de la momentul emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 229/2017 din 22 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei acţiunii împotriva Deciziei nr. 551 din 8.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi a fost admisă excepţia de inadmisibilitate a acţiunii împotriva Deciziei de impunere x din 31.03.2016.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă a criticat soluţia dată de instanţa de fond excepţiilor invocate de intimata-pârâtă, apreciind că în mod eronat instanţa a admis excepţiile privind prescripţia şi inadmisibilitatea acţiunii.
Recurenta a arătat că dintr-o eroare materială cu ocazia tehnoredactării nu rezultă clar din petitul nr. 1 al cererii faptul că a solicitat anularea Deciziei nr. 551 din 8.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere, însă recurenta a arătat că încă de la început intenţia reală şi obiectul principal al litigiului este de a anula această decizie. Pentru aceste considerente a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata-pârâtă nu este fondată.
1.4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca- Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat anularea Deciziei de impunere emisă de pârâtă, iar ulterior, şi-a completat obiectul cauzei deduse judecăţii solicitând anularea deciziei emise de pârâtă în urma soluţionării contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere.
Instanţa de primă jurisdicţie a admis excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, respectiv excepţia prescripţiei acţiunii împotriva deciziei privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii împotriva deciziei de impunere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de primă jurisdicţie a constatat că a fost depăşit termenul de formulare a acţiunii ce vizează anularea deciziei emise în soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere, în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acţiunea a fost formulată peste termenul de 6 luni de la data la care reclamanta a primit actul administrativ fiscal atacat.
Cu privire la capătul de cerere ce vizează anularea deciziei de impunere, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile din Codul de procedură fiscală, actul final ce poate fi atacat în justiţie, odată cu decizia de impunere, este decizia emisă în urma soluţionării contestaţiei administrativ fiscale, astfel încât excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere a fost admisă.
Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, astfel încât toate criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanţa de control judiciar.
Astfel, cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, Înalta Curte reţine că prin petitul principal reclamanta a învestit instanţa numai cu cererea de anulare a deciziei de impunere. Or, împotriva actului administrativ fiscal partea are la îndemână contestaţia administrativă, conform art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."
Codul de procedură fiscală prevede prin dispoziţiile art. 281 alin. (2) faptul că numai decizia emisă în urma soluţionării contestaţiei administrative poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă, (Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii).
Înalta Curte reţine că din analiza cererii de chemare în judecată nu rezultă solicitarea de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei, nefiind suficientă astfel simpla referire a recurentei-reclamante la existenţa deciziei de soluţionare, aspect pe care însăşi recurenta îl recunoaşte, dar consideră că este o eroare materială, pe care însă nu a înţeles să o remedieze. Simpla referire la acest aspect nu determină schimbarea soluţiei, iar instanţa de recurs constată că a fost corect dezlegată excepţia invocată de intimata-pârâtă.
De asemenea, cu privire la excepţia prescipţiei dreptului la acţiune al reclamantei, Înalta Curte reţine că la data de 9 mai 2017 recurenta-reclamantă a depus precizarea de acţiune prin care a formulat acţiune împotriva Deciziei nr. 551 din 8.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere, termen care la data de 8 martie 2017 era împlinit, adică erau trecute cele 6 luni prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că cererea a fost formulată cu depăşirea perioadei prevăzute de lege, neexistând nicio dispoziţie legală care să prevadă faptul că cererea adiţională depusă la instanţă s-ar putea considera depusă la data formulării cererii principale.
Pentru toate aceste motive, constatând că nu este incident cazul de casare invocat în susţinerea recursului, instanţa de control judiciar va respinge recursul ca nefondat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 229/2017 din 22 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.