Negative jurisdictional conflict over judicial salary equalization with DNA prosecutors: application of exclusive administrative contentious jurisdiction versus labor court competence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmboviţa la data de 18.11.2019 sub nr. x/2019 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., judecători în cadrul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Covasna şi Tribunalul Harghita reîncadrarea şi recalcularea, pentru fiecare reclamant, a indemnizaţiei de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000 stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii, începând cu 09.04.2015 şi în continuare, pentru viitor; obligarea pârâţilor la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 168 din 19.02.2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a I-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Covasna şi Tribunalul Harghita, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din cap. VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017.

2.2. Prin sentinţa nr. 126 din data de 11 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

A fost declinată soluţionarea cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Covasna şi Tribunalul Harghita, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

În temeiul art. 134 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că reclamanţii nu au formulat plângere împotriva ordinelor de salarizare emise de Ministerul Justiţiei, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ori dispoziţiile similare din Legea nr. 284/2010.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanţei competente după materie este esenţial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanţa a fost învestită cu cererea privind obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000 stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii, începând cu 09.04.2015 şi în continuare, pentru viitor; obligarea pârâţilor la calcularea, plata şi alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acţiunea pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi al celorlalte drepturi salariale aferente prevăzute de lege şi plata unor diferenţe salariale (iar nu o acţiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, art. 269 din acelaşi act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii."

Dând eficientă principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă în limitele învestirii, având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate şi obiectul acţiunii de faţă, Înalta Curte apreciază este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalului.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat in litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Covasna, şi Tribunalul Harghita în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - complet specializat in litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.