Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3619/2020 AI generated

Nullity of appeal for untimely submission of grounds in tax and customs dispute

Case Number Decizia nr. 3619/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the appeal null and void, thereby upholding the lower court's dismissal of the taxpayer's administrative challenge and allowing the tax authorities' assessment to stand. The dispute arose when a limited liability company challenged customs control decisions and related tax assessments for anti-dumping and customs duties, having previously secured a favorable annulment at the appellate level that was subsequently vacated by the Supreme Court on first appeal; after remand, the appellate court dismissed the action, prompting the company to file a second appeal. The Supreme Court ruled that the appeal was procedurally defective because the grounds of appeal were filed in October 2017, exceeding the statutory 15-day deadline for submitting such documents following the notification of the judgment in July 2017, in violation of Articles 486 and 489 of the Code of Civil Procedure, which impose nullity for failing to motivate an appeal within the legal term.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of appeal for untimely submission of grounds in tax and customs dispute: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind indicate în cerere motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
untimely filing standing to appeal action for annulment customs duty tax procedure statutory grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 februarie 2014, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională de Finanţe Publice Cluj-Napoca, în principal, anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12802/SSFCEM/17.07.2013 şi a procesului-verbal de control nr. x/SSFCEM/17.07.2013 şi, în parte, a Raportului OLAF nr. OF/2011/0969 care a stat la baza acestora, anularea Deciziei DGRFP Cluj-Napoca privind soluţionarea contestaţiei nr. 107/11.11.2013, a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei, precum şi restituirea sumei de 1.558.157 RON, achitată în data de 29.07.2013, reprezentând taxă antidumping conform deciziei mai sus arătate şi a sumei de 92.074 RON, taxă vamală achitată conform aceleiaşi decizii; suspendarea aplicării actelor mai sus menţionate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru de 300 RON şi onorariu avocaţial.

Prin sentinţa civilă nr. 472/20.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia netimbrării capătului de cerere privind suspendarea actelor contestate şi s-a respins capătul de cerere privind suspendarea executării actelor contestate.

Instanţa a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a fost anulată decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare, procesul-verbal de control nr. x/SSFCEM/17.07.2013, Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 107/11.11.2013 şi s-a dispus restituirea sumei de 1.558.157 RON şi a sumei de 92.074 RON taxă vamală.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2981/03.11.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 472/2014 a Curţii de Apel Cluj, a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*.

Prin precizarea formulată oral la termenul de judecată din 20.01.2017 şi apoi depusă în scris, reclamanta A. S.R.L. a majorat câtimea sumei solicitate, adăugând suma de 376.167 RON achitată cu titlu de TVA şi suma de 251.355 RON achitată cu titlu de majorări şi dobânzi de întârziere.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 214/2017 din 09 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs S.C. A. S.R.L., fiind indicate în cerere motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Ulterior formulării declaraţiei de recurs, care a fost înregistrată la instanţa de fond, la data de 28 iulie 2017, recurenta-reclamantă a depus şi motivele cererii de recurs, direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 16.10.2017, fiind dezvoltate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca a solicitat constatarea nulităţii recursului declarat, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate a constatat că motivele de recurs au fost depuse cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din C. proc. civ.:

"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ.:"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Înalta Curte constată că prin motivarea recursului se înţelege nu doar indicarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci şi dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată de recurentă în termenul legal, la data de 28 iulie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse de recurentă cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de recurs constată că hotărârea instanţei de fond a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 12 iulie 2017, iar motivele de recurs au fost depuse la dosar la data de 16 octombrie 2017.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.

3.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 214/2017din 09 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.