Compensation claim appeal dismissed for lack of interest after Fund issued reasoned decision.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. prin mama D., E., D., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire pe care au adresat-o pârâtului la data de 04.05.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 79 din 13.03.2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2720 din 29 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate invocată şi a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în sensul că a fost obligat pârâtul să procedeze la soluţionarea cererii de despăgubire a reclamanţilor înregistrată la data de 04.05.2016, prin decizie motivată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

Reclamanţii au formulat recurs, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. Au arătat faptul că deşi instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat cerere de suspendare a cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor cererea de suspendare a cauzei şi nu s-a pronunţat pe această cerere, încălcând astfel regulile de procedură instituite de art. 390 din C. proc. civ.

Prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, la data de 14.07.2020, recurenţii-reclamanţi au arătat că FGA a emis Decizia nr. 10.882 din 07.11.2017, prin care a soluţionat cererea de acordare a despăgubirilor formulată de recurenţi. Ca atare, au solicitat să se ia act de faptul că actul administrativ a fost emis şi cauza a rămas fără obiect.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul FGA a arătat că sentinţa instanţei de fond este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii, întrucât Legea nr. 213/2015 nu instituie un termen pentru soluţionarea cererilor de plată nici în mod expres, nici prin trimitere la normele legale cu caracter general.

Recurentul a apreciat că soluţionarea cererilor de plată se poate realiza într-un termen rezonabil, care trebuie apreciat în particular, de la caz la caz, în funcţie de complexitatea pe care o presupune fiecare dosar de daună în parte.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de control judiciar constată că recursurile au rămas fără interes, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de despăgubire înregistrată la data de 04.05.2016, prin decizie motivată.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost admisă acţiunea reclamanţilor, în sensul că a fost obligată instituţia pârâtă la soluţionarea cererii de despăgubire a reclamanţilor.

Ulterior pronunţării hotărârii instanţei de fond, instituţia pârâtă a emis decizia de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor către reclamanţi nr. 10882/07.11.2017.

Or, în aceste condiţii, Înalta Curte reţine că părţile cauzei nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentului litigiu.

Condiţia interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, care prevăd că împotriva hotărârilor judecătoreşti pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public şi părţile"interesate".

Recurenţii trebuie să justifice un interes în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluţionării recursului, a hotărârii judecătoreşti atacate, care îi este defavorabilă.

Interesul recurenţilor trebuie să îndeplinească, în principiu, în mod cumulativ, atributele de a fi legitim, de a fi născut şi actual şi de a fi personal.

Or, în condiţiile în care după pronunţarea hotărârii fondului, pârâtul a emis decizia de soluţionare a cererii de despăgubire, interesul recurenţilor-reclamanţi nu mai subzistă. Nu poate fi acceptată ideea rămânerii fără obiect a recursului, întrucât recursul a vizat hotărârea instanei de fond.

De asemenea, nici recurentul-pârât nu mai are interes în soluţionarea recursului formulat, din moment ce a achiesat la hotărârea instanţei de fond, prin emiterea deciziei la care a fost obligată.

Lipsa totală a interesului în exercitarea recursului, precum şi lipsa unuia din atributele acestuia are drept consecinţă respingerea căii de atac.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, A., B., C. prin mama D., E., D., F., G. şi H. împotriva sentinţei civile nr. 2720 din 29 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.