Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3614/2020 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds challenging individual issuance of property restitution payment titles

Case Number Decizia nr. 3614/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby upholding the appellate court’s decision that had annulled three individual payment titles issued by the National Authority for Property Restitution and ordered the issuance of a single collective payment title. The dispute concerned whether the authority could issue separate payment titles for the third tranche of expropriation indemnities to individual co-beneficiaries instead of a single title in the names of all beneficiaries, as originally ordered in the underlying decision. Relying on Articles 486(1)(d), 486(3), 489(2), and 496(1) of the Code of Civil Procedure, the court held that the appellant’s appeal was null because it failed to properly develop grounds for cassation under Article 488, merely arguing the impossibility of execution due to prior payments rather than critiquing the legal errors regarding the mandatory issuance of collective payment titles absent proof of partition.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 lit. d) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 41 din Legea nr. 165/2013, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to develop grounds challenging individual issuance of property restitution payment titles: Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation restitution of property civil annulment article of civil procedure nullity of contract payment order

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 13 februarie 2017 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României. Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, B. şi C., a solicitat anularea actului administrativ în baza căruia s-a dispus emiterea a 3 titluri individuale de plată pentru tranşa a III-a, pentru fiecare dintre beneficiarii Deciziei nr. 9506/19.01.2011, privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII, respectiv A., B. şi C. în loc de unul singur pe numele tuturor, conform Deciziei privind acordarea de despăgubiri; anularea titlurilor de plată din data de 06.06.2016, aferente dosarului de opţiune nr. 24600, emise individual pe numele fiecăruia dintre beneficiarii Deciziei nr. 9506/19.01.2011 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII, respectiv A., B. şi C.; repunerea părţilor în situaţia anterioară eliberării sumelor pentru tranşa a III-a ca urmare a anularii titlurilor de plată individuala pe care o solicită şi obligarea la emiterea unui nou titlu de plată pentru tranşa a III-a pe numele tuturor beneficiarilor, conform Deciziei privind acordarea de despăgubiri.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 244/2017 din 30 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A..

A fost anulat titlul de plată seria x nr. x emis pe numele B. în data de 06.06.2016, titlul de plată seria x nr. x emis pe numele C. la data de 06.06.2016 şi titlul de plată seria x nr. x emis pe numele A. la data de 06.06.2016 de către pârâtă.

A fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la eliberarea unui titlu de plată comun pe numele reclamantei A. şi al pârâţilor B. şi C., pentru tranşa a III-a datorată conform Deciziei nr. 9509/19.01.2011 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

A fost respinsă, în rest, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernului României, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, B. şi C..

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1.550 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, obligaţia fiind divizibilă în părţi egale.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că titlurile de plată emise în anul 2016 în favoarea persoanelor îndreptăţite au fost emise individual, întrucât prin adresa înregistrată la autoritatea recurentă, C. a transmis certificatul de moştenitor nr. x/29.10.2009.

Recurenta a precizat că la momentul pronunţării instanţei de fond, titlurile de plată anulate de instanţa de fond au fost plătite încă de la data de 04.08.2016 de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât recurenta se va afla în imposibilitatea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.

Recurenta a precizat că a fost emis pentru reclamantă şi ceilalţi pârâţi titlul de plată, reprezentând tranşa a patra, în valoare de 26.955,53 RON.

De asemenea, recurenta a criticat obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea la fond a cauzei, arătând că instanţa are prerogativa de a cenzura cuantumul onorariului avocaţial, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata A. a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, arătând că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit, ceea ce face ca recursul să nu poată fi încadrat în dispoziţiile legale aplicabile.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) raportat la art. 486 lit. d) C. proc. civ., excepţie invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ.:"Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat

Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Conform art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.:"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prin motivarea recursului se înţelege nu doar indicarea unuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci şi dezvoltarea motivelor invocate în sensul formulării unor critici referitoare la hotărârea judecătorească recurată.

În cauză, analizând cererea de recurs şi susţinerile expuse în cuprinsul acesteia, Înalta Curte constatată că recurenta-reclamantă nu a formulat critici cu privire la hotărârea primei instanţe care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., ci recurenta s-a rezumat să arate că este în imposibilitate să execute hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

În această etapă procesuală, instanţa de recurs analizează numai cazurile de nelegalitate ale hotărârii judecătoreşti, strict arătate de parte în susţinerea căii de atac, având în vedere caracterul excepţional al recursului.

În acelaşi timp, instanţa de control judiciar constată că susţinerile din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă critici reale ale argumentelor care au întemeiat admiterea acţiunii, nefiind de natură a pune la îndoială raţionamentul instanţei de fond care a arătat, în esenţă, pe de o parte, că regula în privinţa titlurilor de plată, la care se referă art. 41 din Legea nr. 165/2013, nu poate fi decât aceea a emiterii acestora pe numele tuturor beneficiarilor, iar, pe de altă parte, că emiterea individuală a titlurilor nu poate fi acceptată decât în situaţia existenţei unor dovezi certe cu privire la partajul existent între părţi, întrucât autoritatea nu are atribuţii în privinţa stabilirii cotelor succesorale or a ieşirii din indiviziune.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica ce vizează obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constatând că nu sunt invocate motive de nelegalitate. Instanţa de control judiciar are în vedere, în argumentarea acestui punct de vedere de faptul că prin Decizia nr. 3/2020 RIL pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut faptul că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Se constată că cererea de recurs astfel formulată nu este de natură a îndeplini condiţiile prevăzute de lege, sub aspectul indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul declarat.

În consecinţă, Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. corroborate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei nr. 244/2017 din 30 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.