Insurer’s appeal struck out as insufficiently stamped; fund’s refusal annulled and re-examination ordered, direct payment claim rejected.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.11.2016, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a solicitat instanţei de contencios administrativ:

(i) Anularea Deciziei FGA nr. 1964 din 05.10.2016 ca fiind netemeinică şi nelegală.

(ii) Obligarea intimatei FGA la plata sumei de 2.619,91 RON, dintre care:

- 1.477,67 RON, reprezentând despăgubire achitată de A. către asiguratul Casco;

- 475,81 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 03.12.2015;

- 666,43 RON, reprezentând cheltuieli de judecată obţinute în Dosarul x/2015

(iii) Obligarea intimatei FGA la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamanta A. în vederea soluţionării prezentului litigiu.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa nr. 14744/25.08.2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. x/2015 (Proba 1), a fost admisă cererea în pretenţii formulată de A. şi s-a dispus obligarea societăţii B. la plata următoarelor sume:

- 1.477,67 RON, reprezentând despăgubire achitată de A. către asiguratul Casco;

- penalităţi de întârziere aferente debitului principal în valoare de 0,1%/zi de întârziere calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a debitului;

- 666,43 RON RON, reprezentând cheltuieli de judecată obţinute în Dosarul x/2015

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1903 din 23 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a fost anulată Decizia nr. 1964/05.10.2016 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea ce a făcut obiectul deciziei anulate.

De asemenea a fost obligat pârâtul la 50 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs A. S.A. şi Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Reclamanta A. S.A. a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A solicitat recurenta-reclamantă casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a contestaţiei formulate, astfel cum a fost formulată şi precizată, dispunând obligarea FGA la plata sumei de 2.619,91 RON, plus cheltuielile de judecată ocazionate de calea de atac formulată.

Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a invocat caracterul contradictoriu al motivării primei instanţe în ceea ce priveşte posibilitatea reclamantei de a beneficia de plată, în condiţiile în care a constatat că aceasta nu este creditor de asigurare, arătând că deşi instanţa de fond pleacă de la premisa că reclamanta nu este creditor de asigurare, consideră că are totuşi un drept propriu la despăgubire.

Recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează plata indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile FGA.

Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii, întrucât nu a pus în discuţia părţilor aflate în litigiu problema încadrării reclamantei într-una din categoriile creditorilor de asigurare menţionaţi la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015.

De asemenea, a susţinut recurenta că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Mai înainte de a analiza orice cerere a recurentului-pârât depusă la instanţa de recurs, Înalta Curte constată că recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa de a completa taxa judiciară de timbru necesară soluţionării recursului formulat, cu suma de 100 RON.

În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ..", iar alin. (2) prevede că:

"În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cereri neevaluabile în bani cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Potrivit art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În conformitate cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, "cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Din actele dosarului rezultă faptul că s-a pus în vedere recurentului să completeze taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, care este în valoare totală de 200 RON, din care recurentul a achitat suma de 100 RON, însă până la acest termen recurentul nu şi-a îndeplinit obligaţia de completare a taxei de timbru a recursului, motiv pentru care Înalta Curte va aplica sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată.

2.1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta A. SA

Înalta Curte reţine că prin cererea introductivă recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei contestate şi obligarea intimatei FGA la plata sumei de 2.619,91 RON.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa de fond a fost anulată decizia emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea ce a făcut obiectul deciziei anulate.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanţei de fond exclusiv cu privire la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de plată a sumei solicitate.

Înalta Curte nu poate primi critica formulată de reclamantă, întrucât instanţa de judecată nu se poate pronunţa cu privire la cererea de plată formulată de reclamantă, întrucât ar însemna să se substituie autorităţii publice care nu a analizat îndeplinirea tuturor condiţiilor legale pentru aprobarea unei astfel de cereri, având în vedere că autoritatea s-a limitat să constate că reclamanta a depăşit deja plafonul prevăzut de lege. În aceste condiţii, singura consecinţă admisibilă este aceea de obligare a autorităţii publice la reanalizarea cererii cu luarea în considerare a aspectelor tranşate în prezentul litigiu.

Reţine Înalta Curte că instanţa de contencios administrativ soluţionează cererea în temeiul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din lege, instanţa poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

Or, în cauză, autoritatea pârâtă a respins cererea de plată doar pe considerentul depăşirii plafonului de 450.000 RON, fără a se face nicio referire la temeinicia pretenţiei sau la corectitudinea sumei solicitate.

Din acest motiv, instanţa de contencios administrativ poate obliga autoritatea numai la soluţionarea cererii de plată şi nu la obligarea directă a acesteia la plata sumei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca insuficient timbrat recursul pârâtei şi va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1903 din 23 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.

Respinge recursul declarat de A. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.