Ministry of Health's Bid to Overturn Discrimination Sanction Held Inadmissible; Appeal Dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Litigation Section) dismissed as unfounded the appeal filed by the Ministry of Health against the Court of Appeal of Bucharest's decision no. 4092 of 16 December 2016, thereby upholding that decision which had rejected the Ministry's action as inadmissible. The Ministry had challenged the National Council for Combating Discrimination's Decision no. 313 of 1 July 2015, seeking annulment of the sanction and recommendation issued therein concerning an individual's complaint of age-based discrimination in the denial of hearing aids. The Court held that the first-instance court correctly applied Article 78(2) of the Civil Procedure Code, which required the complaining individual to be joined as a necessary party to respect the principles of adversarial process and defense rights, and where neither party agreed to such joinder, dismissal without a merits ruling was the proper remedy. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 78 alin. (2) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Ministry of Health's Bid to Overturn Discrimination Sanction Held Inadmissible; Appeal Dismissed: 4092 of 16 December 2016, thereby upholding that decision which had rejected the Ministry's action as inadmissible. The Ministry had challenged the National Council for Combating Discrimination's Decision no. 313 of 1 July 2015, seeking annulment of the sanction and recommendation issued therein concerning an individual's complaint of age-based discrimination in the denial of hearing aids. The Court held that the first-instance court correctly applied Article 78(2) of the Civil Procedure Code, which required the complaining individual to be joined as a necessary party to respect the principles of adversarial process and defense rights, and where neither party agreed to such joinder, dismissal without a merits ruling was the proper remedy. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 septembrie 2015, reclamantul Ministerul Sănătăţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea sancţiunii aplicate de pârât şi consemnată în Hotărârea nr. 313 din 01.07.2015, precum şi anularea recomandării din aceeaşi hotărâre indicată.
Prin sentinţa civilă nr. 16 din 06.01.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti-, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4092 din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii şi a fost respinsă ca inadmisibilă cererea reclamantului
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul Ministerul Sănătăţii, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurentul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că reclamantul a formulat acţiunea în primul rând cu privire la recomandarea CNCD privind modificarea prevederilor Ordinului nr. 423/191/2013, arătând că modificarea solicitată nu este dispusă în mod cert, fără echivoc şi punctual, în sensul că nu este indicat exact ce anume să se modifice în prevederile ordinului indicat.
Recurentul a arătat că petiţia dnei A. a dus la constituirea dosarului nr. x/2014 în cadrul CNCD şi pentru că emiterea hotărârii constituie obiectul prezentului dosar de instanţă apreciază că prezenţa în proces a petentei A. nu se justifică.
Recurentul a susţinut că nu a solicitat anularea hotărârii în totalitate şi rejudecarea dosarului nr. x/2014 constituit în cadrul CNCD şi implicit includerea în prezentul dosar de instanţă a tuturor părţilor din dosarul constituit în cadrul CNCD.
A arătat că Ministerul a solicitat instanţei anularea sancţiunii aplicate şi a recomandării dispuse de către CNCD tocmai pentru a elimina efectele erga omnes, susţinând că recurentul nu a contestat punerea în aplicare a Hotărârii nr. 313/2015 cu efecte asupra petentei, ci a solicitat modificarea unui act normativ cu efecte erga omnes.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Prin cererea introductivă recurentul-reclamant a supus controlului judiciar Hotărârea nr. 313 din 01.07.2015 emisă de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea sancţiunii aplicate şi a recomandării dispuse de către CNCD.
Instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului, reţinând că Hotărârea nr. 313 din 01.07.2015 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost pronunţată în dosarul nr. x/2014, instrumentat de pârât, la sesizarea petentei A., persoană ce s-a considerat discriminată prin neacordarea unei perechi de proteze auditive pe criteriul de vârstă.
Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că în procedura administrativă jurisdicţională au avut calitatea de părţi A., Ministerul Sănătăţii şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi şi a apreciat că cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul Ministerul Sănătăţii contestă hotărârea emisă de CNCD în procedura administrativă jurisdicţională, trebuie soluţionată în contradictoriu cu persoana care a sesizat CNCD, respectiv cu petenta A..
Astfel, a concluzionat instanţa că se impunea ca reclamanta să solicite introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a petentei A., pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al acesteia. A reţinut instanţa de fond că deşi a fost pusă în discuţie necesitatea introducerii în cauză a acestei părţi, reclamantul nu a înţeles să-şi modifice cadrul procesual pasiv şi, prin urmare, instanţa a făcut aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.
Înalta Curte analizând criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge criticile formulate de recurent având în vedere considerentele ce urmează.
Instanţa de control judiciar judiciar constată că instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.
Introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane, constituie o derogare de la principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil, fiind incidentă numai în cazurile expres prevăzute de lege.
Astfel, instanţa are dreptul de a introduce în proces din oficiu terţe persoane în următoarele două ipoteze: a) în procedura contencioasă, numai în cazurile expres prevăzute de lege; b) în procedura necontencioasă, în toate cazurile.
În cauza dedusă judecăţii, întrucât obiectul acţiunii introductive vizează modificarea unor dispoziţii cuprinse în Hotărârea nr. 313 din 01.07.2015 emisă de intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv anularea sancţiunii aplicate şi a recomandării dispuse de către CNCD prin hotărârea indicată, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a petentei A., având în vedere că Hotărârea în cauză a fost emisă la solicitarea acestei părţi, în contradictoriu şi cu această parte.
Dacă părţile iniţiale din cauza aflată spre soluţionare nu sunt de acord cu introducerea în cauză a persoanei indicate de instanţă, terţul nu va deveni parte în proces, însă, constatând că o atare introducere era necesară, instanţa va respinge acţiunea, fără a se pronunţa asupra temeiniciei sale.
Înalta Curte reţine că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, este corectă, fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, tocmai pentru considerentul că aceasta trebuia soluţionată într-un cadru procesual distinct.
Înalta Curte reţine că participarea în proces a persoanei care a sesizat CNCD era necesară, în condiţiile în care obiectul principal al acţiunii de faţă vizează anularea sancţiunii aplicate prin Hotărârea nr. 313/2015, fiind în fapt contestată însăşi existenţa discriminării reţinute de instituţia pârâtă şi pentru care a fost dispusă măsura aplicării sancţiunii contestate.
Reţinând că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 4092 din 16 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iulie 2020.