Mandatory public takeover offer: Sanction for non-compliance with 33% threshold threshold treated as continuous contravention and subject to positive res judicata from prior findings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- în principal, anularea Deciziei A.S.F. nr. 635/10.03.2016 şi a Deciziei A.S.F.

nr. 1045/11.05.2016, ca nelegale, cu consecinţa anulării sancţiunii contravenţionale-amendă în cuantum de 230.000 RON, reţinută în sarcina reclamantului;

- în subsidiar, anularea Deciziei A.S.F. nr. 635/10.03.2016 şi a Deciziei A.S.F.

nr. 1045/11.05.2016, ca netemeinice, cu consecinţa anulării sancţiunii contravenţionale-amendă în cuantum de 230.000 RON, reţinută în sarcina reclamantului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2504 pronunţată la 21 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de autoritatea publică pârâtă şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Cerea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2504, pronunţată la 21 iunie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre judecare către instanţa de fond, având în vedere că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că, în cauză, este incident acest motiv de recurs, în variantele prescrise de teza I şi teza ultimă a acestui text de lege. Pe de o parte, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întreaga motivare a sentinţei de fond fiind mult prea concisă, iar pe de altă parte, hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, motive care în economia considerentelor expuse de Curtea de Apel Bucureşti au fost determinante în pronunţarea soluţiei.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat, având în vedere că dezlegările acordate în dosarele anterioare vizează chestiuni de drept, interpretarea unor texte de lege de către instanţele de judecată din acele dosare şi nu o dezlegare acordată unei chestiuni de fapt incidentă între părţi.

Recurentul-reclamant învederează şi că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 273 indice 3 din Legea nr. 297/2004, precum şi a prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prin prisma caracterelor faptei contravenţionale sancţionată de art. 272 lit. a) din Legea nr. 297/2004 (forma iniţială) sau de art. 273 indice 2 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (forma ulterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 32/2012).

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant apreciază că instanţa de fond nu a dat curs prevederilor art. 12 din O.G. nr. 2/2001, privind legea contravenţională mai favorabilă şi nu a respectat dispoziţiile art. 5 alin. (7) din acelaşi act normativ, pentru una şi aceeaşi faptă fiind aplicate mai multe sancţiuni contravenţionale, cu desocotirea principiului non bis in idem.

De asemenea, prin cererea de recurs, se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 13 din O.G. nr. 2/2001, respectiv faptul că ar fi intervenit prescripţia pentru constatarea contravenţiei, termenul de 3 ani fiind împlinit la data de 01 martie 2015, faţă de data aplicării sancţiunii - 12 noiembrie 2015, precum şi încălcarea principiului personalităţii răspunderii contravenţionale, care presupune imposibilitatea aplicării sancţiunii contravenţionale altei persoane decât celei care a săvârşit în mod efectiv contravenţia, reprezentând unul dintre principiile directoare ale oricărui regim sancţionator.

Nu în ultimul rând, se critică sentinţa recurată prin prisma încălcării prevederilor art. 12 alin. (2) teza II din O.G. nr. 2/2001, în opinia recurentului-reclamant sancţiunea aplicată depăşind maximul special prevăzut de lege, precum şi prin aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi ale prevederilor art. 66 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 ianuarie 2018, intimata-pârâtă a invocat excepţia puterii de lucru judecat şi a solicitat respingerea motivelor de recurs ca neîntemeiate, reiterând, în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reţinând următoarele considerente:

În primul rând, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a invocat excepţia puterii de lucru judecat ca o apărare de fond la recursul formulat, astfel cum a precizat şi prin concluziile orale susţinute la acest termen de judecată, iar nu ca o veritabilă excepţie, urmând ca această apărare să fie avută în vedere la soluţionarea recursului declarat în cauză.

II.1 Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt infirmate chiar de considerentele sentinţei recurate, în care sunt arătate în mod concis, dar clar, concluziile avute în vedere la stabilirea raţionamentului privind respingerea cererii de chemare în judecată, precum şi temeiurile de drept care au stat la baza convingerii instanţei în pronunţarea soluţiei.

Astfel, se observă că nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei şi constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie sau întemeiată pe motive străine de natura cauzei, nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

II.2. Referitor la motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este, de asemenea, nefondat.

Astfel, în anul 2006, a fost derulată o ofertă publică obligatorie de preluare a societăţii Sinteza S.A. Oradea, iniţiată de societatea B. S.R.L., societate care acţiona în mod concertat cu societatea C. S.R.L. şi cu reclamantul A..

Anterior derulării acestei oferte, structura acţionariatului societăţii Sinteza S.A. era următoarea: societatea B. S.R.L. - 42,37%; societatea C. S.R.L. - 3,12%; A. - 28,13%; alţi acţionari - 26,38%.

După derularea ofertei, structura acţionariatului societăţii Sinteza S.A. a devenit următoarea: societatea B. S.R.L. - 48,71%; societatea C. S.R.L. - 3,12%; A. - 28,13%; alţi acţionari - 20,04%.

La momentul respectiv, structura asociaţilor societăţii B. S.R.L. era următoarea: societatea C. S.R.L. - 95%; D. - 5%.

Societatea C. S.R.L. avea ca asociat unic pe societatea E. S.R.L., cu următorii asociaţi: F. - 50%; G. - 50%.

În anul 2007, societatea B. S.R.L. şi societatea C. S.R.L. au fuzionat, iar capitalurile sociale ale acestora au fost absorbite de societatea E. S.R.L., aceasta devenind astfel acţionar majoritar al societăţii Sinteza S.A., cu o deţinere de 51,8% din capitalul social al societăţii emitente.

La data de 30 decembrie 2011, a avut loc o tranzacţie pe piaţa de capital în urma căreia societatea H. S.R.L., al cărei unic asociat şi administrator este reclamantul, a achiziţionat de la societatea E. S.R.L. un pachet de acţiuni, reprezentând 51,88% din capitalul social al societăţii Sinteza S.A.

Având în vedere că, în urma acestei tranzacţii, societatea H. S.R.L. a depăşit pragul de 33% din capitalul social al emitentului societatea Sinteza S.A., devenind acţionar majoritar al acesteia, prin adresa C.N.V.M. nr. x/11.01.2012, societatea a fost notificată cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, referitoare la obligaţia derulării ofertei publice de preluare, în termen de cel mult 2 luni de la momentul depăşirii pragului.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 106/04.04.2012, societatea H. S.R.L. a fost sancţionată cu avertisment, în calitatea sa de acţionar al societăţii Sinteza S.A., având în vedere faptul că, împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, nu a depus la C.N.V.M., în termenul prevăzut de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii emitente. Prin acelaşi act, s-a stabilit obligaţia ca societatea "H." S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanţei, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 185/20.06.2012, reclamantul a fost sancţionat, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al societăţii H. S.R.L., acţionar al societăţii Sinteza S.A., cu amendă în cuantum de 500 RON, pentru nedepunerea în termen a documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. . De asemenea, s-a stabilit un nou termen de 15 zile de la emiterea ordonanţei pentru îndeplinirea obligaţiei ca societatea H. S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A.

Prin Ordonanţa C.N.V.M. nr. 323/25.09.2012, reclamantul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 51.000 RON, în calitatea sa de administrator şi asociat unic al societăţii H. S.R.L., acţionar al societăţii Sinteza S.A., pentru nedepunerea în termen a documentaţiei aferente ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. Tototdată, s-a reiterat dispoziţia privind obligaţia ca societatea H. S.R.L., împreună cu persoanele cu care acţionează în mod concertat, să depună la C.N.V.M., în cel mult 15 zile de la emiterea ordonanţei, documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A.

A mai rezultat că reclamantul, în calitatea sa de asociat unic al societăţii H. S.R.L., a mai fost sancţionat, în legătură cu refuzul de a efectua oferta publică de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A., după cum urmează:

- Prin Decizia A.S.F. nr. 601/12.11.2013, cu o amendă de 100.000 RON;

- Prin Decizia A.S.F. nr. A/318/22.04.2013, cu o amendă de 110.000 RON;

- Prin Decizia A.S.F. nr. 1508/20.10.2014, cu o amendă de 150.000 RON;

- Prin Decizia A.S.F. nr. 750/20.04.2015, cu o amendă de 200.000 RON;

- Prin Decizia A.S.F. nr. 3383/12.11.2015, cu o amendă de 210.000 RON;

A rezultat, de asemenea, că prin Decizia ASF nr. 3383/12.11.2015, s-a dispus/decis că societatea H. S.R.L. are obligaţia ca, în cel mult 15 zile de la data emiterii acestei decizii, singură sau împreună cu persoanele care acţionează în mod concertat, să depună la ASF documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. .

Din Preambulul Deciziei A.S.F. nr. 635/10.03.2015, ca şi din Anexa la Decizia A.S.F. nr. 1045/11.05.2016, rezultă că, nu a fost respectată obligaţia/dispoziţia dată prin Decizia A.S.F. nr. 3383/12.11.2015, ca, în ce mult 15 zile de la data emiterii acesteia, să fie depusă la A.S.F. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A., de către societatea H. S.R.L., acesta fiind un aspect necontestat de către reclamant.

De asemenea, din conţinutul Deciziei A.S.F. nr. 635/10.03.2015, ca şi din Anexa la Decizia A.S.F. nr. 1045/11.05.2016, rezultă că, acesta a fost sancţionat, în calitatea sa de asociat unic la societatea H. S.R.L., pentru nerespectarea obligaţiei/dispoziţiei date prin Decizia A.S.F. nr. 3383/12.11.2015, ca, în cel mult 15 zile de la data emiterii acesteia, să fie depusă la A.S.F. documentaţia aferentă ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A., de către societatea H. S.R.L., acesta fiind de asemenea un aspect necontestat de către reclamant .

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În privinţa efectului pozitiv, Înalta Curtea reţine că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

În concluzie, efectul pozitiv presupune existenţa unui proces în desfăşurare între aceleaşi părţi, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei, iar efectul negativ opreşte o nouă judecată în fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

În interpretarea textului menţionat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reţinut că "în privinţa considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluţia din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente aşa-numite "decisive", explicaţia şi fundamentul soluţiei, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanţei trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat şi acele motive care conţin ele însele, separat de soluţia din dispozitiv (şi făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre aşa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranşeze aspecte ale litigiului dedus judecăţii de o manieră incidentală, aşa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluţia din dispozitiv, ci conţin ele însele soluţia asupra unei apărări (…). A nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii părţilor, doar pe motiv că soluţia se regăseşte în considerente, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat - verificarea jurisdicţională care dă răspuns contestaţiei făcute de părţi - şi de a deschide şirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 586 - 587).

În dosarul nr. x/2012, soluţionat irevocabil prin decizia nr. 2357/05.06.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a avut ca obiect anularea Ordonanţei nr. 323/25.09.2012, prin care fusese sancţionat reclamantul A. cu 51.000 RON, în aceeaşi calitate şi pentru aceeaşi faptă reţinută în prezentul dosar dedus judecăţii, respectiv pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, s-a pronunţat o soluţie de respingere a acţiunii recurentului-reclamant care a avut în vedere, în esenţă, următoarele argumente:

- recurentul deţine atât în mod direct (28,13%) acţiuni ale emitentului Sinteza S.A., cât şi în mod indirect (51,89%) prin acţiunile deţinute de societatea H. S.R.L. la societatea Sinteza S.A.; obligaţia de lansare a ofertei publice de preluare devine incidentă în situaţia în care o persoană obţine controlul asupra unei societăţi ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată;

- recurentul nu a răsturnat prezumţia de acţiune concertată şi nu a demonstrat nelegalitatea actelor atacate;

- nerespectarea prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, ce instituie obligaţia de promovare a ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. este imputabilă recurentului în calitate de administrator şi asociat unic al societăţii, conduita acestuia de neîndeplinire a obligaţiilor sale legale fiind de natură să lezeze interesele celorlalţi acţionari ai societăţii emitente, cărora ar fi trebuit să le adreseze oferta de preluare, la un preţ stabilit de legea pieţei de capital şi de reglementările emise în aplicarea acesteia

În speţă, actele administrative atacate sunt Decizia A.S.F. nr. 635/10.03.2015 şi, respectiv, Decizia A.S.F. nr. 1045/11.05.2016, privind sancţionarea reclamantului cu o amendă de 230.000 RON, în calitatea sa de asociat unic al societăţi H. S.R.L. şi acţionar al societăţii Sinteza S.R.L., în timp ce dosarul nr. x/2012, soluţionat irevocabil prin decizia nr. 2357/05.06.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a avut ca obiect anularea Ordonanţei nr. 323/25.09.2012, prin care fusese sancţionat reclamantul A. cu 51.000 RON, în aceeaşi calitate şi pentru aceeaşi faptă, pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu concluziile instanţei de fond, constată că recurentul-reclamant a fost sancţionat prin cele două acte administrative în temeiul aceloraşi prevederi legale, pentru nerespectarea aceluiaşi gen de obligaţii, constând în refuzul de a depune la A.S.F. documentaţia aferentă a ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A., de către societatea H. S.R.L., ceea ce atrage concluzia că actele administrative din prezenta cauză sunt legale şi temeinice, ca şi actele administrative precedente prin care a fost sancţionat anterior.

Înalta Curte va respinge ca nefondate şi criticile recurentului-reclamant referitoare la caracterul instantaneu al faptei contravenţionale reţinute în sarcina sa.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancţionare atacate, "O persoană care, urmare a achiziţiilor sale sau ale persoanelor cu care acţionează în mod concertat, deţine mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare şi având ca obiect toate deţinerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei deţineri".

Prevederile cuprinse în art. 2732 alin. (1) din acelaşi act normativ incriminează drept contravenţie nerespectarea obligaţiilor prevăzute de art. 203 referitoare la iniţierea, în termenul prevăzut de lege, a unei oferte publice de preluare obligatorie, sancţiunea aplicabilă crescând progresiv în funcţie de numărul de zile cu care a fost depăşit termenul legal de lansare a ofertei. Astfel, potrivit art. 2732 alin. (1) pct. i lit. c), în cazul în care termenul legal a fost depăşit cu mai mult de 60 de zile, persoana fizică vinovată se sancţionează cu amendă de la 50.001 RON la 500.000 RON.

Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost sancţionat recurentul-reclamant este, prin natura sa, o contravenţie omisivă continuă. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2732 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, anterior citat, din care reiese că obligaţia a cărei nerespectare este sancţionată poate fi executată nu doar în intervalul de două luni de la depăşirea plafonului de 33% din drepturile de vot asupra emitentului, după împlinirea căruia omisiunea dobândeşte caracter ilicit, ci şi ulterior, pe o perioadă nedeterminată de timp.

De asemenea, obligaţia de lansare a ofertei publice de preluare poate fi îndeplinită şi după expirarea termenului de două luni, ea subzistând în sarcina persoanelor vizate, ceea ce rezultă de altfel şi din dispoziţiile art. 2732 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, care, aşa cum s-a reţinut anterior, prevăd în caz de nerespectare a obligaţiei în discuţie, o sancţiune care creşte progresiv în funcţie de numărul de zile cu care a fost depăşit termenul legal de lansare a ofertei.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că, fapta pentru care acesta a fost sancţionat este o contravenţie omisivă continuă, iar nu instantanee, constatare ce lipseşte de fundament o serie de raţionamente dezvoltate ulterior în susţinerea acţiunii, reiterate prin motivele de recurs, respectiv cele prin care se invocă încălcarea principiului non bis in idem, intervenirea prescripţiei răspunderii contravenţionale şi aplicarea unei sancţiuni ce depăşeşte maximul special prevăzut de legea mai favorabilă.

Prin urmare, nu se poate reţine că, în speţă, s-ar fi aplicat mai multe sancţiuni pentru aceeaşi faptă, căci având caracter continuu, contravenţia în discuţie se epuizează prin constatare şi sancţionare, iar omisiunea, după momentul constatării, de conformare la dispoziţiile legale, constituie o nouă contravenţie, susceptibilă de aplicarea unei noi sancţiuni.

Cât priveşte legea aplicabilă, aceasta se determină prin raportare la momentul epuizării, ce coincide în cauză, aşa cum s-a arătat, cu momentul constatării şi aplicării sancţiunii, astfel că nu se pune problema determinării legii mai favorabile, fiind respectat maximul special prevăzut de art. 2732 alin. (1) pct. i lit. c) din Legea nr. 297/2004, mai sus evocat, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de sancţionare.

Referitor la termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale, sunt incidente prevederile art. 278 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, conform cărora "în cazul contravenţiilor continue, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data constatării faptei", iar nu de la momentul consumptiv iniţial, cum susţine recurentul-reclamant, respectiv de la data la care s-a depăşit termenul de două luni instituit pentru efectuarea ofertei publice de preluare, astfel că nici acest motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului caracterului personal al răspunderii contravenţionale, Înalta Curte are în vedere că recurentul-reclamant deţine în mod direct 28,13% din acţiunile emitentului Sinteza S.A. şi, în mod indirect 51,89% din acţiunile emitentului, în calitate de administrator şi asociat unic al societăţii H. S.R.L., care deţine în mod direct acest pachet de 51,89% din acţiunile emitentului. Prin urmare, recurentul-reclamant însuşi depăşeşte, prin deţinerile sale directe şi indirecte, cumulate, pragul de 33% din capitalul social al societăţii Sinteza S.A. . Astfel îi revenea obligaţia de a derula oferta publică de preluare, conform art. 203 din Legea nr. 297/2004, a cărei nerespectare atrage răspunderea contravenţională. Faptul că aceeaşi obligaţie revine şi societăţii H. S.R.L., care, singură, depăşeşte pragul de 33%, nu exclude răspunderea recurentului-reclamant, raportat la prevederile art. 203.

În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu soluţia instanţei de fond, apreciază că în mod corect a fost sancţionat recurentul-reclamant, răspunderea pentru nerespectarea prevederilor privind obligaţia de promovare a ofertei publice de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. revenindu-i în considerarea neconstestată a deţinerilor sale directe şi indirecte de peste 33% din capitalul emitentului.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Potrivit art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, "Persoanele care au dobândit cu respectarea prevederilor art. 203 alin. (1) sau art. 205 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 297/2004, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi comerciale sau care şi-au îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 205 alin. (3) din această lege, pot achiziţiona acţiuni ale aceluiaşi emitent fără a derula o ofertă publică de cumpărare/preluare".

În primul rând se observă că articolul citat se referă, în mod expres, la dobândirea a peste 33% din drepturile de vot asupra unei societăţi, prin una dintre modalităţile enumerate, ca o condiţie a exonerării de obligaţia derulării unei oferte publice de preluare în cazul achiziţiilor subsecvente de acţiuni ale aceluiaşi emitent.

Rezultă aşadar că, pentru a fi exonerat de obligaţia în discuţie, nu este suficient ca un anumit acţionar, persoană fizică sau juridică, să fi participat anterior, alături de alte persoane cu care acţiona concertat, la derularea unei oferte publice de preluare, ci este necesar ca, urmare a ofertei respective, să fi dobândit, să ajungă să deţină, peste 33% din acţiunile societăţii emitente.

Or, în speţă, se constată că reclamantul A. nu a achiziţionat nicio acţiune a societăţii Sinteza S.A. ca urmare a ofertei publice derulate în anul 2006, deţinerea sa în cadrul societăţii emitente rămânând nemodificată, respectiv de 28,13%.

Cu toate că art. 66 alin. (5) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 menţionează că "În calculul procentului de 33%, prevăzut la art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, se iau în considerare atât deţinerile directe, cât şi deţinerile indirecte", având în vedere că la data derulării ofertei de preluare obligatorie a societăţii Sinteza S.A. din anul 2006 recurentul-reclamant nu era asociat al celor două societăţi cu care acţiona concertat la momentul respectiv, societatea B. S.R.L. sau al societăţii C. S.R.L., şi nu putea influenţa în vreun fel politica investiţională a acestora, deţinerile celor două societăţi nu pot fi considerate deţineri indirecte ale sale.

Prin urmare, în urma desfăşurării ofertei publice de preluare obligatorie din anul 2006, recurentul-reclamant nu a dobândit nici direct şi nici indirect peste 33% din drepturile de vot asupra societăţii Sinteza S.A., deţinerile sale rămânând de 28,13%, astfel că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, ipoteza la care se referă dispoziţia normativă neregăsindu-se în speţă.

De altfel, această chestiune a fost dezlegată cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre aceleaşi părţi purtate asupra actelor anterioare de sancţionare a reclamantului pentru nerespectarea obligaţiei de derulare a ofertei publice de preluare a societăţii Sinteza S.A., ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2012, y/2012, z/2013, w/2013, soluţionate în fond de Curtea de Apel Bucureşti şi în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au validat actele emise de iniţial de C.N.V.M. şi apoi de A.S.F., reţinându-se că oferta publică derulată în 2006 nu îl exonerează pe reclamant de obligaţia prevăzută de art. 203 din Legea nr. 297/2004 ca urmare a tranzacţiei din 2011, prin care societatea H. S.R.L., în care are calitatea de asociat unic şi administrator, a dobândit 51,89% din drepturile de vot asupra societăţii Sinteza S.A.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel încât recursul formulat de recurentul-reclamant A. va fi respins, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2504 din 21 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iulie 2020.