Revision based on "new document": availability of public report in Official Gazette defeats requirement of impossibility to present evidence during original trial

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 2559/09.04.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei procedurii prealabile, tardivităţii ca neîntemeiate.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei ambii, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 4721/04.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respins recursul formulat de reclamantă împotriva sentinţei mai sus menţionate.

La data de 22.07.2019, reclamanta A., in temeiul art. 509, alin. (1), pct. 5 din Noul C. proc. civ., (anterior - art. 322, pct. 5 din vechiul C. proc. civ.), a formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2011, în prima instanţa, hotărâre care evoca fondul, şi a solicitat admiterea cererii de revizuire şi modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. împotriva hotărârii nr. 2559/09.04.2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Cetăţenie, Ministerul Justiţiei Şi Ministrul Justiţiei, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa a săvârşit un exces de putere în sensul că nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra cererii formulate în timpul şedinţei de judecată din 14.10.2019, de a încuviinţa proba cu înscrisuri, de a emite o adresă către pârâte pentru a depune la dosarul cauzei actele administrative care au stat la baza concursului organizat de Ministerul Justiţiei - Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în perioada iunie - august 2010 pentru ocuparea a 16 posturi vacante de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor.

A mai menţionat că hotărârea recurată nu este semnată de preşedintele completului de judecată, iar semnarea hotărârii de preşedintele completului reprezintă o cerinţă reglementată printr-o normă imperativă, neîndeplinirea acestei cerinţe atrăgând nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispoziţiilor legale.

Totodată, a mai arătat recurenta că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond interpretând greşit prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură de la 1865, cu referire la soluţiile care se impune în cazul revizuirii, întrucât nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, respingând cererea de revizuire ca nefondată, deşi din considerentele sentinţei rezultă că nu au mai fost analizate şi celelalte cerinţe legale, întrucât a apreciat instanţa de fond că înscrisul nou invocat de reclamantă nu poate îndeplini condiţia de înscris nou, acesta fiind publicat în Monitorul Oficial partea a III-a nr. 167/31.05.2011, situaţie în care după analizarea admisibilităţii în principiu a cererii, instanţa ar fi trebuit să aprecieze asupra respectării sau nerespectării termenului de introducere a cererii de revizuire şi a momentului de la care termenul a început să curgă, cu consecinţe asupra soluţiei pronunţate.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că, faţă de motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., proba privind emiterea unei adrese către cele două pârâte pentru a se depune la dosarul cauzei actele administrative contestate nu este pertinentă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin sentinţa atacată a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamanta A. împotriva hotărârii nr. 2559/09.04.2012 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că instanţa de fond a comis exces de putere atunci când nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv asupra cererii formulate de recurentă în timpul şedinţei de judecată din 14.10.2019, de a încuviinţa proba cu înscrisuri.

Se reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este întemeiat pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Lecturând practicaua sentinţei nr. 591/14.10.2019, constată că o astfel de solicitare din partea reclamantei, privind încuviinţarea probei cu emiterea unor adrese către cele două pârâte pentru a depune la dosarul cauzei actele administrative contestate nu a fost consemnată, recurenta nefăcând nicio dovadă în acest sens. Este adevărat că la dosarul instanţei de fond există o cerere din partea acesteia privind eliberarea unei copii electronice a înregistrării şedinţei din 14.10.2019, dar partea nu a făcut în continuare demersuri pentru obţinerea acesteia şi nu a formulat o eventuală cerere de îndreptare a erorilor materiale.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că hotărârea recurată nu este semnată de preşedintele completului de judecată, susţineri ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată vădita lipsă de fundament a acestora, în condiţiile în care exemplarul hotărârii aflat la dosar poartă semnătura judecătorului care a soluţionat cauza . În privinţa semnării copiei hotărârii comunicate părţilor se reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 426 alin. (6) din C. proc. civ., dispoziţii care stabilesc:, Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei. " Aşadar, contrar susţinerilor recurentei, în cazul copiei hotărârii comunicate părţilor nu este necesară semnarea acesteia de către judecător.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă în sensul că instanţa de fond ar fi interpretat greşit prevederile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură de la 1865, cu referire la soluţiile care se impun în cazul revizuirii, întrucât nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii cererii de revizuire, respingând cererea de revizuire ca nefondată, Înalta Curte constată că această omisiune nu este în măsură să atragă modificarea ori casarea sentinţei civile recurate. Pe de o parte, recurentei nu i s-a produs nicio vătămare prin această omisiune, iar pe de altă parte, în mod implicit, instanţa de fond a apreciat că este îndeplinită condiţia admisibilităţii cererii; astfel, cererea de revizuire a fost analizată pe fond de către prima instanţă, care a considerat că înscrisul invocat nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a atrage revizuirea sentinţei civile.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelate, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul (…) se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prima ipoteza a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I din C. proc. civ. se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenta unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În speţă, recurenta susţine existenta unui înscris nou, de natură a atrage revizuirea hotărârii, respectiv Raportul anual de activitate al Ministerului Justiţiei pe anul 2010, Capitolul. 14-Activitati de audit public intern derulate in perioada 01.01.2010 - 01.12.2010, Activitatea instituţiilor aflate in subordinea/coordonarea Ministerului Justiţiei, punctul 3 - Autoritatea Naţionala pentru Cetăţenie.

Înalta Curte reţine că, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 teza I din C. proc. civ., trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată sa prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanţei sa-l administreze din oficiu; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă şi să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; de asemenea, înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacata, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Din interpretarea literală a art. 322 alin. (1) pct. 5) teza I şi a art. 324 pct. 4 din C. proc. civ., care se referă la "descoperirea înscrisului", mai rezultă că este necesar ca revizuentul să nu fi cunoscut faptul reţinerii înscrisului de către adversar în momentul judecării fondului, deoarece, în caz contrar, el ar fi putut uza de prevederile art. 172 din C. proc. civ.. În ceea ce priveşte împrejurarea mai presus de voinţa părţii, aceasta urmează a fi apreciată de instanţa de revizuire, însă partea interesată trebuie să o dovedească.

Din cele mai sus-arătate, rezultă caracterul legal al sentinţei pronunţate de instanţa de fond care a reţinut că, deşi înscrisul a existat la data judecăţii, partea era în situaţia de a-l putea procura şi înfăţişa în cadrul procedurii judiciare desfăşurate, în măsura în care îi consideră relevant pentru obţinerea de consecinţe juridice, nefiind făcută nicio probă în sensul existenţei vreunei împrejurări care să o împiedice să efectueze diligentele necesare pentru a-l depune la data judecării dosarului, respectiv să se intereseze sau să acceseze site-ul Ministerului Justiţiei mai devreme de 17.06.2019. Raportul invocat de parte ca fiind înscris nou a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 167/31.05.2011, fiind un document public prezentat pentru consultare pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Totodată, se constată că lipseşte şi condiţia imposibilităţii depunerii respectivului înscris ce ar fi fost deţinut, cu rea-credinţă, de intimată.

Prin urmare, în mod corect a constatat instanţa de fond că înscrisul la care face referire revizuenta nu poate fi considerat nou, în sensul art. 322 pct. alin. (1) pct. 5 teza I din C. proc. civ. şi că această împrejurare face de prisos cercetarea celorlalte condiţii anterior menţionate care privesc forţa probantă a înscrisului invocat pentru soluţionarea acţiunii finalizate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, întrucât acestea trebuie îndeplinite cumulativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 591 din 14 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.