ANAF appeals annulled as untimely stamped, upholding automatic suspension of Order 3236/2018 on energy product distributor registration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeals filed by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) and its President as untimely stamped, thereby upholding the lower court's judgment that recognized the automatic suspension of ANAF Order No. 3236/2018 regarding the registration procedure for energy product distributors; the appellants were ordered to pay reduced litigation costs to the appellant company. The dispute concerned a fiscal-administrative challenge by an economic operator against an administrative order regulating the commercialization of energy products (gasoline, diesel, etc.), specifically targeting the requirement for storage space in the angro distribution system. The decisive legal basis for the final outcome was procedural: under Art. 24 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013 and Art. 197 of the Code of Civil Procedure, the failure to prepay the mandatory judicial stamp duty for an extraordinary appeal results in the nullity of the appeal, regardless of the merits of the underlying administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 148 alin. (6) C. proc. civ, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 197 din C. proc. civ; ANAF appeals annulled as untimely stamped, upholding automatic suspension of Order 3236/2018 on energy product distributor registration: 3236/2018 regarding the registration procedure for energy product distributors; the appellants were ordered to pay reduced litigation costs to the appellant company. The dispute concerned a fiscal-administrative challenge by an economic operator against an administrative order regulating the commercialization of energy products (gasoline, diesel, etc.), specifically targeting the requirement for storage space in the angro distribution system. The decisive legal basis for the final outcome was procedural: under Art. 24 of Emergency Government Ordinance No. 80/2013 and Art. 197 of the Code of Civil Procedure, the failure to prepay the mandatory judicial stamp duty for an extraordinary appeal results in the nullity of the appeal, regardless of the merits of the underlying administrative act.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for annulling the appeals as untimely stamped.
Basis for imposing court costs on the appellants due to procedural fault.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:
1. In principal, constatarea suspendării de drept a efectelor Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/27.12.2018 pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare;
2. In secundar, suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3236/27.12.2018, în ceea ce priveşte aspectele privind interzicerea comercializării produselor energetice (benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili) de către operatorii economici în sistem angro fără depozitare;
3. Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 12 din data de 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
- a admis cererea de formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi în consecinţă:
- a constatat intervenirea suspendării de drept a executării Ordinului nr. 3236/27.12.2018 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aprobarea procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea Ordinului nr. 1960/2018 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei deţinerii de spaţii de depozitare corespunzătoare, în vederea obţinerii atestatului de comercializare de către operatorii economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de constatare a suspendării de drept, în principal, ca lipsită de interes şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Recursurile au fost înregistrate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2019, iar prin încheierea de şedinţă din şedinţa de judecată din data de 29 octombrie 2019 s-a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac promovate, în cuantum de 100 RON, fiecare, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
4. Considerentele înaltei Curţi asupra căii de atac
Examinând excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu în şedinţa publică din data de 14 iulie 2020, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(l)Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) In cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a norme/or de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. ", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:
"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurenţilor de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2020 s-a dispus citarea acestora cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru.
De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenţii nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.
Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi au fost legal citaţi cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursurilor promovate, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la filele x, pârâţii nu a respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac extraordinare a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 197 din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului ca netimbrat.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrate, a recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 12/2019 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Alba iulie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, reţinând culpa procesuală a recurenţilor-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., aceaştia vor fi obligaţi să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L., suma de 2830,81 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse, în raport de stadiul procesual al cauzei, de complexitatea acesteia şi de munca efectiv realizată de avocat în acest dosar, reprezentând onorariu avocat, cheltuieli de transport şi cazare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 12/2019 din 29 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.
Obligă pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. cheltuieli de judecată, reduse în recurs, în cuantum de 2830,81 RON.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.