Quashal and remand of property public domain challenge due to failure to address substantive illegality arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 august 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, şi se referă la următoarele poziţii din anexa 3:

-poziţia 153 cu privire la clădire vestiar la baza sportivă şcolară situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, judeţul Harghita;

-poziţia 155, Clădire cămin de zi situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, judeţul Harghita;

-poziţia 168, Teren de hochei situat în comuna Ditrău, judeţul Harghita;

-poziţia 169, Clădire vestiar la terenul de hochei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 43 din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. şi C., în contradictoriu cu Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 43 din 20 aprilie 2017 au formulat recurs reclamantele A. şi C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante critică sentinţa recurată sub aspectul reţinerii de către prima instanţă a faptului că nu ar fi atacat H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, ci doar Hotărârea de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001, motiv străin de natura cauzei.

Astfel, instanţa de fond nu a analizat niciunul dintre motivele de fapt şi de drept cuprinse în cererea de chemare în judecată şi nici din cele cuprinse în întâmpinarea formulată de către pârâta, ci s-a prevalat de un motiv nou, nepus in discuţia părţilor, încălcând în acest fel principiul contradictorialităţii.

Totodată, instanţa nu a verificat sub nici un aspect legalitatea actului atacat raportat la conformitatea sa cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998 care stabilesc imperativ condiţiile în care se poate determina apartenenţa unui bun la domeniul public, împrejurare, în raport cu care, reclamantele apreciază că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Or, sub acest aspect, nu există niciun element de fapt sau de drept care sa confirme că imobilul respectiv ar fi intrat în proprietatea statului, în baza vreunui titlu, cu atât mai puţin a vreunui titlu valabil, în fapt procedându-se la o expropriere a bunurilor imobile aparţinând reclamantelor-recurente cu ocazia includerii acestora în domeniul public al comunei Ditrău.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.08.2017, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie supra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. şi C. este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor."

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., şi anume:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În strânsă legătură cu obligaţia de motivare a hotărârii, Înalta Curte reţine şi obligaţia judecătorului de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic la hotărârea pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că, din conţinutul acesteia, rezultă că prima instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, precum şi faptul că a avut în vedere motive străine de natura pricinii.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011, privind modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea de Guvern nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, şi se referă la următoarele poziţii din Anexa nr. 3:

-poziţia 153 cu privire la clădire vestiar la baza sportivă şcolară situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, judeţul Harghita;

-poziţia 155, Clădire cămin de zi situată în comuna Ditrău, str. x nr. 4/A, judeţul Harghita;

-poziţia 168, Teren de hochei situat în comuna Ditrău, judeţul Harghita;

-poziţia 169, Clădire vestiar la terenul de hochei.

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil.

Pe de-o parte, motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deşi, strict formal, Curtea de Apel Târgu-Mureş s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Considerentele instanţei de fond se rezumă la indicarea unor acte administrative incidente (H.C.L. nr. 32/29.03.2011, H.G. nr. 1351/2001, H.G. nr. 533/2001), precum şi la expunerea unei scurte concluzii privind legalitatea actelor administrative atacate, fără a cuprinde o analiză proprie, completă, a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, instanţa de fond analizează critici de nelegalitate a actelor administrative, diferite de cele formulate de reclamantele A. şi C., fiind fondată critica recurentelor-reclamante privitoare la existenţa unor motive străine de natura pricinii. Astfel, în hotărârea de fond sunt expuse, majoritar, considerente referitoare la neatacarea în instanţă a Hotărârii de Guvern nr. 1351/2001, deşi reclamantele au învestit instanţa cu o acţiune prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 533/2011 privind modificarea şi completarea unor anexe la H.G. nr. 1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, respectiv a Anexei nr. 3.

Instanţa fondului a fost învestită cu analizarea legalităţii actelor administrative contestate, dar această analiză trebuia realizată în limitele trasate de reclamant prin cererea introductivă, în raport de prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât la punctul 4 din Hotărârea de Guvern nr. 533/2011 se prevede că Anexa 23 "Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al comei Ditrău" se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr. 3.

În raport de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul-pârât Municipiul Iaşi, fondate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond în rejudecare.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentelor de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, dată fiind soluţia de casare cu trimitere, culpa procesuală nu a fost încă stabilită în condiţiile art. 453 C. proc. civ., astfel că acordarea cheltuielilor de judecată va fi analizată de instanţa de rejudecare odată cu soluţionarea fondului, întrucât acordarea cheltuielilor de judecată trebuie raportată la soluţia pronunţată în rejudecare.

În consecinţă, constatându-se incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei nr. 43 din 20 aprilie 2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. şi C. împotriva sentinţei nr. 43 din 20 aprilie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în tot, sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.