Admissibility of administrative suit for unjustified refusal to respond to a prosecutor's office request versus criminal procedure law

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 iunie 2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Procurorul Şef al secţiei de Resurse Umane şi Documentare - Serviciul de Registratură Generală, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul, ca prin hotărârea ce se va pronunţa:

- obligarea pârâţilor să răspundă pentru nesoluţionarea sau netrimiterea către organul competent, în vederea soluţionării plângerii sale, cu 24 de anexe din data de 18 aprilie 2016;

- să fie obligaţi pârâţii să înainteze plângerea din 18 aprilie 2016, dacă nu au soluţionat-o, organului competent;

- aplicarea în sarcina celor vinovaţi a amenzii prevăzută de Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata dobânzilor bancare valabile în momentul executării hotărârii, de la data de 16 aprilie 2016, la data executării efective, cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 10.000 euro daune morale;

- cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1777/20.03.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24 aprilie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3664 din 12 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi Procurorul Şef al secţiei de Resurse Umane şi Documentare - Serviciul de Registratură Generală, Grefă, Arhivă şi Relaţii cu Publicul, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze prin răspuns comunicat reclamantei cererea formulată de aceasta şi adresată pârâtului la data de 16 aprilie 2016, înregistrată la data de 26 aprilie 2016, cu nr. x/2016, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3664 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti şi reclamanta A..

3.1. Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prin soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii.

Apreciază că acţiunea este inadmisibilă, deoarece actul atacat se supune dispoziţiilor C. proc. pen. şi nu reprezintă un act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme scopul său nu este organizarea executării sau executarea în concret a legii şi nu are ca efect naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

Nevizând un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate în contencios administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, consideră că acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă este inadmisibilă şi solicită respingerea acesteia în consecinţă.

De asemenea, a învederat că cererea reclamantei este neîntemeiată, în raport de situaţia de fapt pe care o reiterează, susţinând, în esenţă, că referitor la memoriul din data de 16 aprilie 2016, indicat în acţiune, care a fost primit la data de 21 aprilie 2016, fiind înregistrat la data de 26 aprilie 2016, în cadrul Serviciului de registratură generală, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul, cu nr. x/2016, petentei i s-a răspuns la data de 03 iulie 2016, în sensul că solicitarea i-a fost respinsă, astfel încât în mod greşit instanţa de fond a reţinut refuzul soluţionării cererii.

3.2. Reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, ca fiind nelegală şi netemeinică, cu consecinţa admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă, a învederat, în esenţă, că nu a primit un răspuns la cererea sa din 16 aprilie 2016, înregistrată la intimatul-pârât la data de 26 aprilie 2016, cu nr. x/2016, astfel că se impunea ca instanţa de fond să admită şi capetele de cerere referitoare la sancţionarea celor vinovaţi cu amenda prevăzută de Legea nr. 554/2004, precum şi la obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor materiale şi a daunelor morale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 ianuarie 2018 recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părţi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, criticile acestuia, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii promovată de reclamanta A..

Dispoziţiile incidente din Legea nr. 554/2004 sunt următoarele:

- art. 1 alin. (1): "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public";

- art. 2 alin. (1) lit. i): "refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";

- art. 2 alin. (2): "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

În cauză, Înalta Curte constată că se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul prevederilor citate, întrucât, reclamanta a formulat şi adresat pârâtului, în prealabil, o cerere la data de 16 aprilie 2016, care a fost înregistrată la data de 26 aprilie 2016 cu nr. x/2016, astfel cum rezultă din adresa de răspuns a pârâtului cu nr. x/01.09.2017, depusă la dosarul instanţei de fond la fila x, iar faţă de lipsa unui răspuns la cererea din data de 16 aprilie 2016, reclamanta a înţeles să promoveze acţiunea în contencios administrativ.

În raport cu dispoziţiile citate, Înalta Curte reţine că cererea reclamantei poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ, atâta timp cât reclamanta s-a adresat anterior autorităţii cu o astfel de solicitare, pentru a fi în măsură să învestească instanţa cu o acţiune întemeiată fie pe motivul nesoluţionării în termenul legal a cererii, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză, având în vedere că reclamanta nu a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii un control judiciar asupra unor acte procedurale penale emise de organele de cercetare penală în activitatea acestora, ci sancţionarea conduitei administrative a pârâtului, manifestată prin refuz în soluţionarea unei cereri.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la fondul cauzei, Înalta Curte constată că, raportat la probatoriul administrat în cauză, cererea reclamantei nu a fost soluţionată în termenul legal de 30 zile prin răspuns comunicat reclamantei, niciunul din înscrisurile depuse de părţi la dosar neprezentând un răspuns concret la cererea reclamantei din data de 16 aprilie 2016, înregistrată cu nr. x/2016.

De altfel, Înalta Curte reţine că deşi recurentul-pârât susţine existenţa unei adrese din data de 03 iulie 2016, prin care i-ar fi răspuns reclamantei la cererea din 16 aprilie 2016, înregistrată cu nr. x/2016, acesta nu a depus niciun înscris probant în acest sens, nici în primă instanţă şi nici în calea de atac a recursului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de reclamanta A.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la sancţionarea celor vinovaţi cu amenda prevăzută de Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că în cuprinsul actului normativ invocat de către reclamantă, care guvernează litigiul dedus judecăţii, doar la art. 23 alin. (3) se prevede aplicarea unei sancţiuni conducătorului autorităţii publice pentru neexecutarea hotărârii, situaţie care nu este incidentă în cauză, deoarece, nu suntem în faţa unei proceduri de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de o instanţă de contencios administrativ.

În fapt, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să îi răspundă la cererea formulată în data de 16 aprilie 2016, scopul fiind să obţină o hotărâre judecătorească în acest sens, care să oblige autoritatea publică pârâtă să îi răspundă la cerere.

Prin urmare, în mod corect a respins instanţa de fond capătul de cerere privind solicitarea de amendare a conducătorului autorităţii pârâte, având în vedere că doar în eventualitatea în care autoritatea publică nu execută de bunăvoie obligaţia de "a face" stabilită prin dispozitivul unei hotărâri definitive, creditorul poate solicita aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice, situaţie premisă care nu poate fi reţinută în cauză.

De asemenea, în mod corect a respins instanţa de fond şi capetele de cerere cu privire la acordarea dobânzilor bancare cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale, având în vedere că reclamanta, deşi reclamă un prejudiciu material şi moral, nu aduce dovezi cu privire la existenţa prejudiciului real şi efectiv suferit şi nici cu privire la legătura de cauzalitate dintre prezumtivul prejudiciu şi autorităţile publice chemate în judecată.

În consecinţă, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele răspunderii administrative a pârâţilor chemaţi în judecată.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3664 din 12 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.