Appeal dismissed: Vice-mayor's challenge to integrity agency's finding of incompatibility with family enterprise member status rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal la data de 26 aprilie 2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/14.04.2016 încheiat de această autoritate.

Prin sentinţa civilă nr. 308 din 28 iunie 2016 Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 şi a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15 iulie 2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1514 pronunţată la 26 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

3. Cerea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1514, pronunţată la 26 aprilie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond şi trimiterea cauzei spre judecare.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată că prin respingerea cererii sale de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales din motive medicale, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, hotărârea instanţei de fond fiind astfel nulă, în raport de dispoziţiile art. 174 - 175 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant învederează că, în cazul dispoziţiilor art. 222 C. proc. civ., vătămarea trebuie dovedită, fiind incident un caz de nulitate virtuală, iar vătămarea constă în imposibilitatea de a susţine concluzii în faţa instanţei de fond, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare şi implicit, prevederile art. 13 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 20 C. proc. civ.

În susţinerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant arată, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ. şi art. 7 din vechiul Codul comercial, precum şi o greşită aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008.

Astfel, din anul 2005, având doar calitatea de reprezentant al Întreprinderii familiale A., nu poate fi considerat ca fiind comerciant, întrucât reprezentantul face doar acte de gestiune curentă, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008.

În susţinerea acestor argumente recurentul-reclamant invocă Decizia nr. 396/2013 a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reţinând următoarele considerente:

II.1 Reclamantul A. a invocat, ca motiv de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea dreptului la apărare, apreciind că instanţa de fond i-a încălcat acest drept prin respingerea cererii sale de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales din motive medicale, hotărârea instanţei de fond fiind astfel nulă, în raport de dispoziţiile art. 174 - 175 C. proc. civ., vătămarea constând în imposibilitatea de a susţine concluzii în faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Înalta Curte constată că prin cererea depusă prin fax, la data de 04 aprilie 2017, apărătorul ales al reclamantului A. a solicitat amânarea judecăţii cauzei întrucât este în imposibilitatea de a-şi reprezenta clientul, fiindcă este bolnav. Analizând actele dosarului, la termenul de judecată din data de

05 aprilie 2017, prima instanţă a respins această cerere, apreciind că nu se încadrează în situaţiile excepţionale prevăzute de art. 222 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, cauza se află la a doua amânare la cererea reclamantului, apărătorul acestuia având posibilitatea să îşi asigure substituirea pentru ca dosarul să nu sufere încă o amânare. Totodată, instanţa de fond, declarând închise dezbaterile, pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a dispus amânarea pronunţării pentru o dată ulterioară.

Potrivit art. 222 din C. proc. civ.:

"(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. (2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

În viziunea legiuitorului, amânarea judecăţii cauzei în temeiul art. 222 C. proc. civ. nu este reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate acordată judecătorului cauzei, în corelaţie cu dreptul absolut al acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate, eventuala culpă a părţii în solicitarea amânării, precum şi caracterul excepţional al amânării. Dreptul de apreciere al judecătorului cauzei nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 13 din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, derulat într-un termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 din C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, la momentul respingerii cererii de amânare, judecătorul fondului şi-a exercitat prerogativa legală de apreciere, oferind, totodată, reclamantului A., posibilitatea de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, în condiţiile art. 222 alin. (2) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a avut în vedere la soluţionarea cererii de amânare şi faptul că în cauză s-a mai dispus amânarea judecăţii la cererea reclamantului şi la termenele anterioare din data de 09 noiembrie 2016 şi din data de 11 ianuarie 2017, apărătorul având astfel posibilitatea să îşi asigure substituirea pentru ca dosarul să nu sufere o a treia amânare.

Prin urmare, respingerea cererii de amânare a judecăţii cauzei a fost dispusă în condiţii de legalitate, fiind temeinic motivată, instanţa de fond manifestând diligenţa necesară pentru respectarea dreptului la apărare a reclamantului, prin amânarea pronunţării şi oferirea posibilităţii părţilor de a depune concluzii scrise.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a acordat părţilor posibilitatea de a-şi prezenta şi argumenta cererile, de a-şi susţine punctele de vedere cu privire la obiectul cauzei şi de a administra probele ce le consideră necesare, părţile fiind legal citate pentru termenul de judecată din data de 05 aprilie 2017, având posibilitatea de a se prezenta personal în faţa instanţei de judecată.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs privitor la încălcarea dreptului la apărare.

II.2. Referitor la motivul de recurs circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a invocat, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (2) din C. civ. şi art. 7 din vechiul Codul comercial, precum şi o greşită aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) şi art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008.

Înalta Curte constată că situaţia de incompatibilitate a fost reţinută de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate cu privire la calitatea reclamantului de comerciant persoană fizică (reprezentant întreprindere individuală) în cadrul "B.", de la data de 29 octombrie 2012 (data de când deţine funcţia de viceprimar pentru mandatul 2012 - 2016 al comunei Furculeşti, judeţul Teleorman) până la data de 20 mai 2013.

Modalitatea de desfăşurare a activităţilor economice de către persoanele fizice este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008, care, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 stabileşte că: "Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice, precum şi al întreprinderilor individuale şi familiale.", iar art. 4 din acelaşi act normativ prevede că:

"Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Corelativ, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 13 alin. (1)1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, stabilesc obligativitatea întreprinderii familiale de a obţine înscrierea în registrul comerţului anterior începerii activităţii economice.

În acest context vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, care definesc activitatea economică drept "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi sau determinabili, în scopul obţinerii unui profit."

Relevante sunt şi dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008, potrivit cărora:

"Membrii întreprinderii familiale sunt comercianţi persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerţului şi răspund solidar şi indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare prevăzute la art. 29 alin. (1)."

Trebuie menţionat că dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 au fost redate, în prezenta hotărâre, în forma în vigoare în perioada de existenţă a cumulului de funcţii-calităţi (29.10.2012 - 20.05.2013).

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziţii legale este aceea că membrii întreprinderii familiale au calitatea de comercianţi, întreprinderea familială reprezentând o formă de organizare a activităţii economice prestată de persoana fizică, orientată spre scopul obţinerii de profit.

Critica recurentului-reclamant privitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 faţă de dispoziţiile art. 3 şi art. 7 din Codul Comercial, este nefondată. Dispoziţiile Codului Comercial de la 1887 reprezentau, până la data intrării în vigoare a Noului C. civ., dispoziţiile generale în materie comercială, de la care se putea deroga prin acte normative speciale, în anumite materii, conform voinţei legiuitorului. Prin urmare, raportul dintre ele fiind stabilit conform principiul specialia generalibus derogant.

O.U.G. nr. 44/2008 reprezintă un act normativ special, reglementând cadrul legal în care persoanele fizice îşi pot desfăşura activitatea de natură economică. Faptul că legiuitorul a înţeles ca, urmare a modificărilor social-economice produse de la intrarea în vigoare a Codului comercial, să încadreze în categoria de comercianţi şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice sub formele de organizare prevăzute de art. 4 din Ordonanţă, nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor Codului comercial, ci o reglementare a unei situaţii nou apărute în peisajul juridic.

Critica formulată de recurentul-reclamant privind lipsa stării de incompatibilitate, ca urmare a neexercitării efective a actelor de comerţ, nu poate fi reţinută. Astfel, după cum s-a arătat anterior, art. 31 din O.U.G. nr. 44/2008 conferă calitatea de comerciant persoană fizică oricărui membru al întreprinderii familiale, fără a exista o distincţie legată de săvârşirea efectivă de acte sau fapte de comerţ.

În plus, Înalta Curte reţine că, potrivit declaraţiei de avere completată de recurentul-reclamant la data de 31 mai 2013, acesta a obţinut venituri în calitatea sa de administrator în cadrul "B.".

De asemenea, Înalta Curte reţine că potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ.:

"(1) Noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", textul confirmând astfel că noţiunea de "comerciant" nu a fost eliminată din legislaţie, ci a fost înlocuită, la nivel terminologic, cu cea de "profesionist", fără a se schimba şi conţinutul juridic.

O confirmare suplimentară cu privire la intenţia legiuitorului de a opera exclusiv o modificare de ordin terminologic, după intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

Având în vedere dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi prevederile art. 6 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reţinută situaţia de incompatibilitate. Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 01 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării întreprinderii familiale în Registrul Comerţului, calităţi incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de persoană fizică (autorizată să desfăşoare o activitate economică sub forma de organizare a întreprinderii familiale) supusă înregistrării în Registrul Comerţului, de asemenea, incompatibile conform legii.

Dincolo de diferenţele terminologice, este de reţinut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, membru al unei întreprinderi familiale funcţionând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deţinerea demnităţii publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităţilor, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., astfel încât recursul formulat de recurentul-reclamant A. va fi respins, ca nefondat, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1514 din 26 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.