Securitate worker status: suppression of fundamental rights through political surveillance and procedural admissibility of archive requests

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 24 mai 2017, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat, ca prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3879 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii notei de constatare, a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3879 din 23 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare judecată ca nefondată sau trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor exprese, explicite şi imperative ale art. 16 (1) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, precum şi ale celorlalte norme de drept material intern, european şi internaţional, referitoare la dreptul la un proces just şi echitabil.

Astfel, învederează că prin întâmpinare a solicitat în mod expres şi explicit, atât instanţei, cât si părţii potrivnice, să îi fie comunicate toate probele de care partea adversă a înţeles să se folosească în susţinerea acţiunii sale, atât instanţa cât şi intimatul-reclamant refuzând sa facă acest lucru. Se referă în acest sens, în principal, la corespondenţa avută şi invocată de intimatul-reclamant cu S.R.I., S.I.E., S.I.A., M.A.I. şi D.E.P.A.B.D., menţionată la punctele 3 si 4 din Nota de constatare, cât şi la Raportul cu propunerea de scoatere din cadrul supravegherii informative a intimatului-petent B.., datat 07 octombrie 1988, menţionat în ultimul paragraf din pagina 2 a aceleaşi Note de constatare, anexată ca probă la cererea de chemare în judecată.

Consideră că astfel s-a ascuns, atât faptul că, la data de 16 iulie 1985, în calitatea sa de ofiţer, cu gradul de căpitan, în cadrul Serviciului S, din cadrul I.M.B./S, lucra într-un serviciu care avea competenţă materială, exclusiv criminalistică şi nicidecum informativ-operativă, cât şi aspectul că la data de 15 august 1987, a fost trecut în rezervă şi nu avea cum să intercepteze convorbirile telefonice de la domiciliul intimatului-petent B.. în perioada 1987 - 1988.

În aceste împrejurări, apreciază că, instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 1 alin. (7), precum şi ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la condiţiile în care, intimatul-petent B.. putea solicita, fie datele referitoare la identitatea sa, fie verificarea calităţii sale de lucrător al securităţii, respectiv la obligativitatea ca, Nota de constatare să cuprindă şi perioada în care, persoana verificată a lucrat în cadrul Securităţii.

Nu în ultimul rând, mai susţine că sentinţa civilă recurată nu este datată, iar din împrejurarea că i-a fost comunicată la data de 17 noiembrie 2017, rezultă fără echivoc faptul că a fost redactată şi motivată cu mult peste termenul imperativ de 10 zile de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 17 alin. (3) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cuprinde motive contradictorii şi este fondată pe o gravă eroare materială de interpretare a probelor.

A învederat că sentinţa recurată are un caracter generic şi ambiguu, iar instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că sintagma "poliţie politică", a beneficiat de mai multe abordări legale şi pertinente, atât din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi a Curţii Constituţionale.

De asemenea, arată că din conţinutul Notei-raport din 16 iulie 1985, întocmită şi semnată de acesta, ca singura probă olografă din întregul dosar, nu rezultă niciun indiciu că ar fi desfăşurat vreo activitate prin care, să fi suprimat sau îngrădit vreun drept fundamental al numitului C. şi nici că ar fi participat în vreun fel la supravegherea sau/şi urmărirea lui informativă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 ianuarie 2018, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către partea adversă şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., având gradul de căpitan în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul < S>, a participat activ la supravegherea informativă a unei persoane, lăcătuş la Întreprinderea de Agrement şi Produse Industriale pentru Turism, ce a fost luat în evidenţă, fiind suspectat "de difuzare şi confecţionare de materiale cu conţinut duşmănos" precum şi pentru "apartenenţă la o grupare ostilă orânduirii socialiste".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, reţinând că hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susţinut recurentul-pârât.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în considerentele hotărârii atacate se precizează că judecătorul fondului a avut în vedere raţiunea adoptării O.U.G. nr. 24/2008 de către legiuitor şi se citează preambulul acestui act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 293/2008, iar cu privire la sintagma "poliţie politică", recurentul nu a precizat în concret care ar fi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale referitoare la această sintagmă de care nu a ţinut cont instanţa de fond în soluţionarea cauzei.

De altfel, din analiza efectuată de instanţa de recurs, rezultă că argumentaţia instanţei de fond cuprinde considerente corect structurate din punct de vedere logico-gramatical, iar raţionamentul juridic expus conduce şi susţine concluzia din dispozitiv, respectiv soluţia pronunţată în cauză, fiind avute în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, în vigoare la data soluţionării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

De asemenea, se constată din cuprinsul hotărârii atacate că prima instanţă a analizat apărările formulate de pârât şi a motivat corespunzător respingerea acestora, iar împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit aprecierile pârâtului cu privire la conţinutul probatoriu al Notei-raport din 16 iulie 1985, nu conduce automat la concluzia că sentinţa recurată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei şi constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, criticile recurentului-pârât privind greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 şi a Legii nr. 293/2008, a prevederilor Declaraţiei Drepturilor Omului, precum şi a art. 16 din Constituţie, fiind nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, nu a existat o dispută litigioasă tranşată de către instanţa de fond, ambele părţi fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a deţinut gradul de căpitan în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul < S>, aspect pe care recurentul-pârât îl confirmă şi în cuprinsul recursului declarat în cauză.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume că, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea atacată, susţinând că prima instanţă nu a ţinut cont de faptul că lucra într-un serviciu care avea competenţa materială exclusiv criminalistică şi nicidecum informativ-operativă, precum şi de împrejurarea că, la data de 15 august 1987 a fost trecut în rezervă.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanţă indicând, în cuprinsul sentinţei, că, implicarea ofiţerului A. în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului (C.) a presupus grave imixtiuni în viaţa privată, încălcându-se dreptul fundamental la viaţă privată a persoanei urmărite, concluzie la care Înalta Curte achiesează, apreciind că este susţinută de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă participarea recurentului-pârât A. la instrumentarea dosarului nr. x, prin întocmirea unui document referitor la supravegherea informativă a numitului C., lăcătuş la întreprinderea de Agrement şi Produse Industriale pentru Turism, luat în evidenţă de Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti în calitate de "suspect de difuzare şi confecţionare de materiale cu conţinut duşmănos" şi "apartenenţă la o grupare ostilă orânduirii socialiste.

Astfel, recurentul-pârât A. recunoaşte, inclusiv prin cererea de recurs, că a redactat şi semnat la data de 16 iulie 1985 o Notă-raport, care se regăseşte la dosarul de fond. Din această Notă-raport rezultă că motivele pentru care titularul dosarului a fost supravegheat informativ de Securitate erau unele de natură politică, acesta fiind considerat "suspect de difuzare şi confecţionare de materiale cu conţinut duşmănos" şi, mai grav, "apartenenţă la o grupare ostilă orânduirii socialiste".

Nu în ultimul rând, se constată că prin Nota-raport din 1985, recurentul-pârât A., propune semnalarea numitului C. la Serviciul 330, precum şi la Serviciul 1, ambele din cadrul SMB, în scopul luării măsurilor informativ-operative "corespunzătoare", urmărirea informativă continuând până în perioada 1988 şi, având drept consecinţă încălcarea drepturilor şi libertăţilor civile ale lui C.. Propunerea de a se lua măsuri corespunzătoare este făcută în contextul în care chiar prin Nota-raport se recunoaşte că nu persoana urmărită este autorul înscrisurilor cu conţinut duşmănos, avute în vedere de organele de securitate.

În consecinţă, motivele care au condus la iniţierea activităţilor de supraveghere asupra numitului C., nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranţei naţionale, iar încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranţei naţionale, dar, prin măsurile propuse, era vizată o persoană care nu adera la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

Având în vedere aceste aspecte, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de ofiţer al Securităţii şi desfăşurarea de către acesta a unor activităţi prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prima instanţă interpretând şi aplicând corect aceste prevederi legale.

Totodată, Înalta Curte nu constată existenţa vreunei încălcări, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor constituţionale invocate de către recurentul-pârât şi nici a vreunei prevederi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Înalta Curte nu poate primi critica potrivit căreia sentinţa recurată ar fi fost pronunţată cu nerespectarea dreptului la un proces echitabil întrucât intimatul-reclamant nu ar fi depus la dosarul cauzei corespondenţa purtată cu foştii deţinători ai arhivei şi Raportul cu propunerea de scoatere din cadrul supravegherii informative a numitului C.. Instanţa de fond s-a raportat în motivarea hotărârii la înscrisurile care au fost comunicate şi pârâtului şi a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al securităţii, raportat la situaţii netăgăduite de către recurentul-pârât, în acest sens fiind relevant faptul că, inclusiv prin cererea de recurs, recurentul-pârât confirmă că a redactat şi semnat olograf Nota-raport din 16 iulie 1985, în calitatea sa de căpitan în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul < S>.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (7) şi ale art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv condiţiile în care numitul C. putea solicita verificarea calităţii pârâtului de lucrător al securităţii, respectiv la obligativitatea ca Nota de constatare să cuprindă şi perioada în care persoana verificată a lucrat în cadrul Securităţii, Înalta Curte o va respinge ca nefondată.

În cauză, cererea de verificare, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii a ofiţerilor sau subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului, a fost formulată sub nr. x/09.02.2015, de petentul C., care şi-a exercitat dreptul legal şi legitim de acces la dosar, conform art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că "Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Procedura este aceeaşi şi pentru lucrătorii Securităţii identificaţi în urma verificărilor din oficiu, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă."

Petentul C. a fost subiectul dosarului nr. x, în care se regăseşte şi Nota-raport redactată şi semnată la data de 16 iulie 1985 de către recurentul-pârât A., în calitate de angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul < S>, prin care a contribuit la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă, iniţiată de organele de Securitate împotriva titularului. De asemenea, în Nota de constatare privind pe recurentul-pârât A., se menţionează şi anul 1985 ca fiind anul în care a avut calitatea de angajat al fostei Securităţi, având gradul de căpitan în cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, Serviciul < S>.

Nefondată este şi critica privitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, care prevăd termenul de redactare şi de motivare al hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, potrivit dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ "Hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.", termen pe deplin respectat, în condiţiile în care sentinţa recurată a fost pronunţată la data de 23 octombrie 2017, iar recurentul-pârât susţine că i-a fost comunicată la data de 17 noiembrie 2017.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3879 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.