EU-funded roadworks price hike upheld as substantial modification; contractor loses bid to annul 25% correction

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 31 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, actual Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene, anularea în totalitate a:

a) Deciziei Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare nr. 94.037/28.11.2016, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, prin care s-a respins contestaţia formulată de către A. S.A. Tg. Mureş, împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.10.2016. înregistrată sub nr. x/05.10.2016;

b) Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.10.2016, a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, înregistrată sub nr. x/05.10.2016, referitor la Actul adiţional nr. x/27.11.2015, la Contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, « Reabilitarea staţiilor de tratare a apei Luduş si Iernut-MS-L&I-YB-06 », din cadrul proiectului « Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Mureş», cod SMIS 20495, precum şi obligarea Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, actual Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, la restituirea sumelor reţinute, până la nivelul sumei de 137.540,88 RON, fară TVA.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 109 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice si Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 109 din 10 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (6) şi (8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că pregătirea tehnică a proiectului nu era în responsabilitatea autorităţii contractante şi, ca atare nu poate fi sancţionată pentru eventuala insuficientă pregătire a acestuia. În orice caz, partea tehnică a proiectului a fost pregătită corespunzător, de către persoana juridică angajată de minister, respectiv studiul de fezabilitate şi de către Antreprenor prin proiectul tehnic - iar deficienţele tehnice prezentate se încadrează în prevederile Sub-Clauzei 4.12 Condiţii Fizice Imprevizibile din Condiţii Generale de Contract si Condiţii Speciale de Contract care, nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil de către un Antreprenor cu experienţă, până la data depunerii ofertei şi nu fac parte din contract.

Învederează de asemenea că, Actul adiţional nr. x/2015 privind prelungirea duratei contractului şi majorarea valorică a acestuia, a avut caracter neînsemnat în economia contractului iniţial, fără a se denatura concurenţa sau a schimba natura contractului sau elemente fundamentale ale ofertei, acesta având o valoare ce reprezintă un procent de 2,52 % din totalul contractului, astfel că nu confirmă existenţa unei modificări substanţiale.

Totodată, procedura de reofertare printr-o procedură separată ar fi creat mari neajunsuri autorităţii contractante şi întârzieri în finalizarea şi în absorbţia fondurilor europene, iar negocierea fără publicarea unui anunţ cu acelaşi ofertant, a fost o soluţie legală şi admisibilă potrivit legislaţiei europene şi Scrisorii DG Markt C3/EP/kr (2012) 677516, fiind respectată legislaţia achiziţiilor publice, în vigoare, la data demarării ei.

Circumstanţele imprevizibile care au determinat necesitatea prelungirii duratei contractului de servicii şi, implicit majorarea valorii contractului în baza prevederilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv argumentele din care rezultă faptul că circumstanţele imprevizibile nu au legătură cu o acţiune sau inacţiune a părţilor contractante, rezultă în mod clar şi fără echivoc, din situaţia de fapt reiterată prin cererea de recurs.

Recurenta-reclamantă susţine că, de vreme ce nu a încălcat legislaţia în materia achiziţiilor publice, este evident că nu există prejudiciu pecuniar sau nefinanciar, prin urmare se impune anularea actelor administrative contestate.

Recuranta-reclamantă învederează că principiul proporţionalităţii, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii, impune ca actele instituţiilor Uniunii să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare şi că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate (Hotărârea Curţii din 4 octombrie 2007, Geuting, C-375/05, punctul 45 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea Curţii din 8 iulie 2010, Afton Chemical, C-343/09, punctul 45, Hotărârea Curţii din 23 octombrie 2012, B. şi alţii, C-581/10 şi C-629/10, punctul 71, precum şi jurisprudenţa citată).

Or, din actele administrative atacate rezultă că valoarea corecţiei financiare nu a fost calculată la valoarea contribuţiei din fonduri europene şi fonduri publice naţionale ci la întreaga valoare a actului adiţional în cauză şi s-a aplicat o corecţie excesivă atât din punctul de vedere al necesităţii, cât şi al naturii şi gravităţii încălcării, precum al prejudiciului financiar suferit, motive pentru care actele atacate trebuie anulate şi nu menţinute, cum în mod greşit a statuat instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 01 februarie 2018, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că în mod corect, instanţa de fond a constatat că abaterile de la legalitate au fost săvârşite în cadrul procedurii de atribuire a contractului de finanţare majoritar din fonduri post-aderare acordate de la bugetul U.E., ce sunt condiţionate, în principal, de stricta respectare a legalităţii în utilizarea lor, în special a prevederilor referitoare la achiziţiile publice, astfel că orice atingere adusă principiilor fundamentale ale achiziţiilor publice conduce la consecinţa cheltuielii necuvenite a unei părţi din aceste sume şi, în consecinţă, prejudiciază bugetul U.E.

În acest sens, se apreciază criticile invocate de către recurentă ca fiind nefondate, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, reţinute şi de instanţa de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Mai mult decât atât, prin recursul formulat, deşi se invocă acest motiv de casare, nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motiv de recurs, situaţie în care această susţinere apare ca nefondată.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, între Autoritatea de Management POS Mediu şi A. S.A., în calitate de beneficiară, a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/08.04.2011, privind implementarea proiectului "Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Mureş", cod SMIS 20495.

În vederea implementării acestui proiect, reclamanta a atribuit prin procedura de achiziţie publică prevăzută de C. nr. 34/2006 contractul de lucrări nr. x/12.09.2012 "Reabilitarea staţiilor de tratare a apei Luduş şi Iernut - MS L&I-ZB-06".

Ulterior atribuirii contractului, autoritatea contractantă a încheiat actul adiţional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, prin care a fost majorat preţul contractului cu suma de 550.163,51 RON de la 21.798.976,74 RON la 22.349.140,25 RON, iar durata contractului a fost prelungită cu 96 de zile.

Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.10.2016 a privit tocmai neregula comisă prin încheierea acestui act adiţional şi a aplicat reclamantei o corecţie financiară de 25% din valoarea Actului adiţional nr. x/27.11.2015.

Temeiul juridic, al măsurilor dispuse prin Nota de constatare nr. x/04.10.2016, este reprezentat de dispoziţiile art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, fiind contestată încălcarea prevederilor art. 251 alin. (2) din acelaşi act normativ, fapt ce constituie contravenţie potrivit art. 293 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin Decizia nr. 94037/28.11.2016, a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamantă împotriva Notei de constatare nr. x/04.10.2016.

Problema care se cere a fi dezlegată în cauză este dacă pentru contractarea serviciilor suplimentare erau incidente dispoziţiile art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care permiteau negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare sau se impunea organizarea unei noi proceduri de achiziţie publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006: "Pentru atribuirea contractului sectorial, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri:(...)

j) atunci când este necesară achiziţionarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiţionale, care nu au fost incluse în contractul iniţial, dar care datorită unor circumstanţe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, şi numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- atribuirea să fie făcută contractantului iniţial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiţionale nu pot fi, din punct de vedere tehnic şi economic, separate de contractul iniţial fără apariţia unor inconvenienţe majore pentru autoritatea contractantă sau, deşi separabile de contractul iniţial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;"

Modificarea substanţială a dispoziţiilor unui contract de achiziţie publică în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată ca fiind o nouă atribuire şi necesită derularea unei noi proceduri de achiziţie publică în conformitate cu legislaţia în domeniul achiziţiilor publice. În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, astfel cum a specificat Comisia Europeană (prin DGMarkt) în Adresa nr. x, s-a statuat că modificarea unui contract în cursul perioadei sale de valabilitate este considerată substanţială atunci când, prin această modificare, contractul devine substanţial diferit faţă de cel încheiat iniţial. O modificare este considerată substanţială atunci când este îndeplinită una dintre următoarele condiţii: a) Modificarea introduce condiţii care, dacă ar fi fost incluse în procedura iniţială de achiziţie, ar fi permis participarea şi/sau selectarea altor operatori economici decât cei selectaţi iniţial sau ar fi permis atribuirea contractului unui alt ofertant. b) Modificarea schimbă echilibrul economic al contractului în favoarea contractantului. c) Modificarea extinde în mod considerabil aria de acoperire a contractului, astfel încât acesta să includă bunuri, servicii sau lucrări care nu erau incluse iniţial.

De asemenea, cu privire la condiţia particulară referitoare la circumstanţele imprevizibile, s-a arătat că această cerinţă trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă ar fi trebuit să prevadă (de exemplu: dezastre naturale, noi cerinţe rezultate ca urmare a adoptării unor noi reglementări comunitare sau naţionale ori condiţii tehnice care nu ar fi putut fi prevăzute în ciuda investigaţiilor tehnice care au stat la baza proiectului şi care au fost întreprinse în conformitate cu "regulile artei"). Modificările determinate de pregătirea neadecvată a procedurii de atribuire a proiectului nu pot fi considerate circumstanţe imprevizibile.

În cauza de faţă, după cum s-a reţinut şi anterior, corecţia de 25% aplicată vizează actul adiţional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, care are ca obiect reabilitarea staţiilor de tratare a apei Luduş şi Iernut.

Nu se poate reţine în speţă incidenţa unei cauze imprevizibile în sensul celor menţionate mai sus, de vreme ce degradarea sau/şi erodarea unei construcţii în timp cauzată de fenomene ciclice anuale de tipul îngheţ-dezgheţ sau existenţa unor vicii ascunse, inclusiv degradări structurale, a unor construcţii tehnologice aflate în funcţiune, cauzate de uzura inerentă a exploatării îndelungate în timp şi de expunerea la fenomene naturale, cum ar fi seismul din anul 1977, poate fi anticipată de un contractor diligent.

Înalta Curte nu poate primi criticile recurentei-reclamante potrivit cărora, în calitate de beneficiar, nu a avut nicio responsabilitate în pregătirea tehnică a proiectului, având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Metodologia privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, anexa 4 la H.G. nr. 28/2008, în vigoare la acel moment, "Devizul general întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar, dar de regulă în următoarele situaţii: (…) c) la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru execuţia de lucrări;". Rezultă că, recurenta-reclamantă avea obligaţia de a actualiza studiul de fezabilitate şi nu poate susţine că nu avea responsabilităţi legate de pregătirea tehnică a proiectului.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a reţinut insuficienta pregătire a proiectului de către autoritatea contractantă, fapt care exclude astfel incidenţa noţiunii de "circumstanţe imprevizibile".

Din cele prezentate mai sus rezultă că nu suntem în prezenţa unor condiţii tehnice care nu ar fi putut fi prevăzute în ciuda investigaţiilor tehnice care au stat la baza proiectului. Nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora partea tehnică a proiectului ar fi fost pregătită corespunzător, în condiţiile în care din expertiza efectuată anterior demarării procedurii de atribuire rezultă că s-a verificat doar vizual starea structurii şi a finisajelor şi s-a constatat că nu s-au investigat în totalitate toate suprafeţele recipienţilor, dat fiind că decantoarele erau pline cu apă, s-a planificat ca la începerea lucrărilor să se aprofundeze aceste analize privind starea tehnică a structurii de rezistenţă. Din modul de pregătire a proiectului, astfel cum a fost prezentat de reclamantă, reiese că s-a prezumat că starea tehnică a obiectivului nu depăşeşte deficienţele la care se poate aştepta după o exploatare îndelungată, autoritatea excluzând, în consecinţă, posibilitatea apariţiei unor pierderi de apă prin structura de rezistenţă a pereţilor verticali ai decantoarelor. Fără îndoială, împrejurarea că decantoarele erau pline de apă nu facilita expertizarea obiectivului, însă reclamanta nu a dovedit că în atare situaţie, nu ar fi fost posibilă investigarea care să ofere date pentru o analiză mai aprofundată, care să nu fie bazată exclusiv pe presupuneri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că circumstanţele imprevizibile la care se referă art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006, Ordinul nr. 542/2013 şi H.G. nr. 519/2014 implică o imposibilitate obiectivă de prevedere a noilor condiţii tehnice apărute în ciuda investigaţiilor tehnice efectuate. Se impune a se menţiona în acest context, că faţă de forţa juridică superioară a actelor normative de mai sus, organul de control în mod legal a ţinut cont de aceste acte şi nu de sub-clauza 1.1.6.8 din condiţiile de contract FIDIC ori de sub-clauza 4.12, invocate de reclamantă.

Nu în ultimul rând, referitor la susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia modificarea de contract intervenită prin Actul adiţional nr. x/27.11.2015 nu ar fi una substanţială, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţine că indiferent de cuantumul valorii din totalul contractului, aceasta nu ar fi fost posibilă decât în situaţiile indicate în sub-clauza 13.7 Actualizări generate de modificări ale legilor, din Condiţiile generale ale contractului precum şi în situaţiile prevăzute de sub-clauza 13.8, respectiv situaţii care se referă la actualizări ale preţului generate de modificarea preţurilor de referinţă utilizate pentru stabilirea preţului total al contractului, ipoteze care nu se confirmă în cauză, raportat la situaţia care a generat încheierea actului adiţional, modificator al contractului iniţial.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu a fost dovedită existenţa unui prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale este nerelevantă prin prisma normelor naţionale şi europene în materie.

În sensul art. 1 alin. (2) Regulamentul nr. 2988/1995:

"abatere" reprezintă "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului, ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, printr-o sumă plătită necuvenit."

Este adevărat că toate aceste definiţii includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naţionale corespunzătoare, efect constând în existenţa unui impact financiar deja produs sau doar potenţial, dar nu se poate reţine în cauză că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Ultima critică a recurentei vizează încălcarea principiul proporţionalităţii prin cuantumul corecţiei stabilite, de 25%. Pentru argumentele deja pe larg înfăţişate mai sus, în cauză fiind în mod judicios menţinute actele administrative atacate care au constatat existenţa unei nereguli, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante vizând greşita interpretare dată dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 privind principiul proporţionalităţii. Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv."

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor şi sancţiunilor administrative pe care le consideră necesare şi adecvate scopului propus, în funcţie de variate elemente, precum, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei, nu se poate reţine că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporţionalităţii, consacrat în legislaţia naţională şi europeană şi în jurisprudenţa C.J.U.E. .

Din această perspectivă se apreciază că în mod just s-a dispus aplicarea unei corecţii de 25% din valoarea actului adiţional nr. x/27.11.2015 la contractul de lucrări nr. x/12.09.2012, în condiţiile în care cuantumul maxim al corecţiei era de 100%.

În consecinţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 109 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 109 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.