Ineligibility of EU-funded expenditures for services rendered after the project deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 02 februarie 2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR, să se dispună:

- în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâtă, cu consecinţa anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 şi a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale şi netemeinice;

- iar în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta cu consecinţa anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 şi a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale şi netemeinice, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 68 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei şi, în consecinţă:

- în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâtă, cu consecinţa anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 şi a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale şi netemeinice;

- în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta cu consecinţa anulării în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 şi a Notei de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 constatată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016, ca nelegale şi netemeinice, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces;

- obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu constituie prin sine însuşi un motiv de nelegalitate a actului administrativ sau de constatare a tardivităţii acestuia, termenul prevăzut de lege fiind unul imperativ şi nu de recomandare, cum în mod eronat a considerat instanţa de fond.

Recurenta-reclamantă apreciază de asemenea că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat criticile formulate referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 462/16.11.2016, reţinând că, identitatea conţinutului proiectului de proces-verbal cu cel al procesului-verbal de constatare a neregurilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 nu reprezintă un motiv de nelegalitate a titlului de creanţă, în condiţiile în care au fost respectate exigenţele dreptului la apărare. Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 21 şi art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011.

Consideră sentinţa atacată nelegală şi netemeinică, hotărârea fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, cu privire la contractul de lucrări nr. x/03.06.2015 încheiat de societatea A. S.R.L., prin care aceasta din urmă şi-a asumat obligaţia execuţiei lucrărilor de construcţii montaj pentru obiectivul Centrul Naţional de Informare şi Promovare turistică, Oraşul Vlăhiţa, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt contradicţii între stadiul fizic de realizare al lucrărilor şi situaţiile de lucrări solicitate la decontare, ceea ce atrage constatarea caracterului neeligibil al sumelor incluse în factura nr. x/28.12.2015.

Cu privire la contractul de servicii nr. x/30.06.2016 încheiat cu societatea B. S.R.L., prin care aceasta din urmă s-a obligat să execute servicii de diriginte de şantier pentru lucrarea Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Oraşul Vlăhiţa, sunt eronate consideraţiile instanţei de fond potrivit cărora în mod corect s-a constatat neeligibilitatea cheltuielilor, având în vedere că la data de 28 decembrie 2015 când au fost recepţionate serviciile de diriginte de şantier nu erau terminate lucrările de construcţie şi instalaţii.

Nu în ultimul rând, cu privire la contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015 încheiat cu C. financiar, apreciază că, în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond că este corectă constatarea pârâtei privind neeligibilitatea cheltuielilor, atâta timp cât plata din 29 decembrie 2015 nu a fost făcută în baza predării raportului de audit, acesta fiind predat ulterior.

Recurenta-reclamantă a învederat şi că invocarea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este suficientă, fără a demonstra întrunirea elementelor specifice ale unei nereguli, neregula la care face referire textul de lege trebuind să aibă drept consecinţă prejudicierea bugetului general al Comunităţii Europene şi/sau a bugetelor administrate de acestea. Având în vedere că, în speţă, nu sunt îndeplinite aceste condiţii, consideră că instanţa de fond în mod greşit a constatat neelegibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

Se mai arată că, în subsidiar, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârâta, capăt de cerere asupra căruia prima instanţă nu s-a pronunţat, încălcând astfel prevederile art. 425 C. proc. civ.. Apreciază că s-ar fi impus măcar anularea în parte a deciziei contestate, concluzia pârâtei cu privire la neeligibilitatea întregii sume fiind, în opinia sa, inechitabilă, nefiind proporţională cu constatările organului de control raportat la "Buletinul de măsurare prize de pământ".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 19 decembrie 2017, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de către instanţa de fond, reiterând în esenţă apărările formulate la fondul cauzei.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de către intimatul-pârât, cu consecinţa admiterii recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii în tot, inclusiv cu privire la capătul de cerere subsidiar, referitor la anularea în parte a Deciziei nr. 426/16.11.2016 emisă de pârât, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut, sens în care, va respinge motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ca nefondat.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, conform cererii de finanţare formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa, obiectivul general al proiectului "Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică" a constat în "promovarea potenţialului turistic al localităţii Vlăhiţa şi a împrejurimilor acesteia prin înfiinţarea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) care să furnizeze turiştilor informaţiilor de care aceştia au nevoie pentru a vizita această zonă".

Pentru o bună realizare a obiectivului general au fost stabilite anumite obiective specifice ale proiectului, după cum urmează:

- construirea unui CNIPT, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare,

- dotarea CNIPT, cu dotările precizate în Ghidul Solicitantului, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare,

- crearea unei baze de date cu informaţii de interes turistic într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare,

- crearea unui site web, în conformitate cu precizările existente în Ghidul Solicitantului, într-o perioadă de maxim 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare,

- creşterea gradului de informare a turiştilor care vizitează zona şi a operatorilor din domeniul turismului într-un procent de peste 25%, într-o perioadă de 5 ani de la implementarea proiectului,

- crearea unui număr de 2 locuri de muncă permanente, începând cu prima lună după finalizarea implementării proiectului.

Cererea de finanţare a fost aprobată şi înregistrată cu nr. x/09.08.2013, iar durata contractului şi perioada de implementare a proiectului a fost de 9 luni, până la 31 decembrie 2015, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (4) din Contractul de finanţare nr. x/30.03.2015 care stabilesc:

"(1) Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către ultima parte" (…)

"(4) Perioada de implementare a Proiectului este de 9 luni." pct. 2.5 "Durata proiectului" din cererea de finanţare aprobată: "Implementarea proiectului Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică se va întinde pe o perioadă de 9 luni de la semnarea Contractului de finanţare. Perioada calculată pentru implementarea proiectului va fi alocată exclusiv activităţilor prevăzut a fi realizate după semnarea contractului de finanţare. în stabilirea duratei perioadei de implementare a proiectului au fost avute în vedere toate condiţiile impuse prin Ghidul Solicitantului iar implementarea acestuia nu va depăşi data de 31 decembrie 2015."

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.08.2016 şi Nota de rectificare a erorii materiale nr. 84489/08.09.2016 emise de către Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciu Constatare şi Stabilire Nereguli POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice, au fost identificate cheltuieli neeligibile şi, în consecinţă, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanţă în cuantum de 243.742,72 RON.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal şi a Notei de rectificare anterior menţionate a fost respinsă, conform Deciziei nr. 462/16.11.2016 emise de pârât .

Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă reia în esenţă criticile învederate şi în faţa instanţei de fond, apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică prin raportare la situaţia de fapt reţinută pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi la dispoziţiile legale incidente.

Cu privire la criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că termenul de 30 zile în care autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă, în aplicarea prevederilor art. 21, se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz, este unul de recomandare. În acest sens, se reţine că legiuitorul nu a înţeles să stabilească şi o sancţiune pentru încălcarea acestuia.

Având în vedere că nu este incident un caz de nulitate expres prevăzut de lege, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din C. proc. civ., urmează să se verifice, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., dacă prin nerespectarea cerinţei legale, respectiv de nemotivare în termenul de 30 zile, s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Înalta Curte reţine că, în cauză, contestaţia reclamantei a fost înregistrată de pârât la data de 10 octombrie 2016, iar decizia contestată a fost emisă la data de 16 noiembrie 2016. Având în vedere că termenul a fost depăşit doar cu câteva zile şi că recurenta-reclamantă nu a invocat sau probat o vătămare concretă cauzată de nerespectarea riguroasă a termenului prevăzut de art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi reţinută incidentă sancţiunea tardivităţii, la care face referire recurenta-reclamantă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 462/16.11.2016, raportat la prevederile art. 21 şi art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, ce vizează "decizia motivată", emisă de autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă în soluţionarea contestaţiilor administrative, Înalta Curte reţine că nu poate fi primită nici susţinerea recurentei-reclamante vizând nelegalitatea acestei decizii derivând din pretinsa nemotivare a actului în discuţie.

Fără a nega justeţea consideraţiunilor principial teoretice cuprinse în cererea de recurs cu referire la necesitatea motivării actului administrativ, Înalta Curte reţine că, în cauză, pe de o parte, nu se poate susţine că decizia în discuţie nu este motivată astfel încât nu ar fi posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Astfel, în speţă, au fost respectate exigenţele dreptului la apărare al recurentei-reclamante, asigurându-se posibilitatea expunerii unui punct de vedere cu privire la proiectul de proces-verbal, având în vedere că prin adresa nr. x/25.08.2016, reclamanta şi-a exprimat opinia privind proiectul de proces-verbal, iar aspectul neînsuşirii de către intimatul-pârât a acesteia, nu echivalează cu nemotivarea actului administrativ.

Pe de altă parte, sancţiunea nulităţii, care nici nu este expres prevăzută în textul de lege evocat, nu poate interveni câtă vreme instanţa de contencios administrativ, exercitând un control de plină jurisdicţie asupra actelor administrative contestate, a examinat şi verificat nemijlocit motivele de nelegalitate invocate de partea reclamantă care, astfel, nu poate invoca o vătămare întrucât şi-a făcut toate apărările apreciate ca fiind necesare, în faţa instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte, cu privire la criticile referitoare la contractul de lucrări nr. x/03.06.2015 încheiat de recurenta-reclamantă cu societatea A. S.R.L., prin care aceasta din urmă şi-a asumat obligaţia execuţiei lucrărilor de construcţii montaj pentru obiectivul Centrul Naţional de Informare şi Promovare turistică, Oraşul Vlăhiţa, reţine că, recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, că lucrarea se consideră a fi terminată de la momentul în care constructorul a notificat beneficiarul că lucrările de construcţii şi instalaţii au fost terminate şi nu de la momentul recepţionării lucrărilor.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentei-reclamante având în vedere că, în cauză, lucrările aferente contractului nr. x/30.06.2015 au fost facturate de executant la data de 28 decembrie 2015 (factura seria x din 28 decembrie 2015 de la dosarul instanţei de fond) şi decontate de reclamantă la data de 30 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/30.12.2015, în valoare de 234.949,91 RON, în condiţiile în care, însuşi executantul, prin Adresa nr. x/28.12.2015 a adus la cunoştinţa recurentei-reclamante că lucrările de construcţie şi instalaţii vor fi terminate la data de 30 decembrie 2015. În consecinţă, Înalta Curte reţine că însuşi executantul recunoaşte că, la data de 28 decembrie 2015, lucrările de construcţie şi instalaţii nu erau integral executate.

De asemenea, prin aceeaşi Adresă nr. 1112/28.12.2015, prin care se menţionează că lucrările vor fi terminate până la data de 30 decembrie 2015, executantul a solicitat convocarea comisiei pentru recepţia la terminarea lucrărilor, iar prin Notificarea nr. x/14.01.2016, executantul solicită convocarea recepţiei la terminarea lucrărilor, în termen de maxim 15 zile calendaristice de la data de 14 ianuarie 2016.

În plus, printre documentele justificative depuse de reclamantă pentru Cererea de rambursare nr. x se numără şi Procesul-verbal de control a calităţii lucrărilor pentru faza determinantă verificarea instalaţiilor de legare la pământ şi la nul şi a instalaţiei de paratrăsnet - nedatat-dosarul instanţei de fond, în care se specifică că măsurătorile efectuate sunt conforme buletinului anexat. Buletinul de măsurare prize de pământ nr. 51 este datat 29 ianuarie 2016, fiind deci subsecvent atât momentului limită de implementare a proiectului - 31 decembrie 2015, cât şi momentul efectuării plăţii lucrărilor-30 decembrie 2015.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată şi că Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/01.02.2016 este subsecvent datei limită de implementare a proiectului menţionate anterior.

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, în mod corect a constatat intimatul-pârât neeligibilitatea cheltuielilor reprezentând preţul lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/30.06.2015.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate şi criticile recurentei-reclamante referitoare la contractul de servicii nr. x/30.06.2015.

Astfel, potrivit acestui contract încheiat de reclamantă, în calitate de achizitor şi societatea B. S.R.L., în calitate de prestator, acesta din urmă s-a obligat să execute servicii de diriginte de şantier pentru lucrarea Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Oraşul Vlăhiţa, Judeţul Harghita.

Părţile contractante, prin clauza prevăzută la art. 9.2, şi-au exprimat acordul de voinţe privind obligaţia prestatorului de a presta serviciile în conformitate cu cele prezentate în art. 44 din Ordinul 1496/2011 al ministrului dezvoltării regionale şi turismului.

În temeiul art. 44 lit. B) din Ordinul 1496/2011, în perioada execuţiei lucrărilor, diriginţii de şantier au următoarele obligaţii şi răspunderi:

- Pct. 1 urmăresc realizarea construcţiei în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire, ale proiectelor, caietelor de sarcini şi ale reglementărilor tehnice în vigoare;

- Pct. 8 participă la verificarea lucrărilor ajunse în faze determinante;

- Pct. 9 efectuează verificările prevăzute în reglementările tehnice, semnează şi ştampilează documentele întocmite ca urmare a verificărilor, respectiv procese-verbale în faze determinante, procese-verbale de recepţie calitativă a lucrărilor ce devin ascunse etc.:

- Pct. 13 urmăresc respectarea de către executant a dispoziţiilor şi/sau a măsurilor dispuse de proiectant/de organele abilitate.

În cauză, conform înscrisurilor de la dosar, serviciile de dirigenţie de şantier au fost facturate de prestator la data de 28 decembrie 2015 şi decontate de reclamantă la data de 30 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/30.12.2015 în valoare de 1.763,96 RON.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă susţine că finalizarea serviciilor specifice dirigenţiei de şantier rezultă din procesul-verbal de recepţie a serviciilor de diriginte de şantier înregistrat sub nr. x/02.12.2015, aferente perioadei 07.2015-11.2015, respectiv din Procesul-verbal de recepţie a serviciilor de diriginte de şantier înregistrat sub nr. x/28.12.2015 aferente perioadei 11.2015-12.2015, la data de 28 decembrie 2015, când au fost recepţionate serviciile de diriginte de şantier, nu erau terminate lucrările de construcţie şi instalaţii.

Astfel cum s-a reţinut şi anterior, prin Adresa nr. x/28.12.2015 chiar executantul a adus la cunoştinţa recurentei-reclamante că lucrările de construcţie şi instalaţii vor fi terminate la data de 30 decembrie 2015, iar convocarea recepţiei lucrărilor a fost solicitată de executant prin Notificarea nr. x/14.01.2016 .

Înalta Curte reţine şi că, potrivit dispoziţiilor art. 44 lit. C) din Ordinul nr. 1496/2011, diriginţilor de şantier le revin obligaţii şi la recepţia lucrărilor, respectiv:

1. asigură secretariatul comisiei de recepţie la terminarea lucrărilor şi întocmesc actele de recepţie;

2. urmăresc soluţionarea obiecţiilor cuprinse în anexele la procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi îndeplinirea recomandărilor comisiei de recepţie;

3. predau către investitor actele de recepţie şi cartea tehnică a construcţiei după efectuarea recepţiei finale.

Având în vedere că Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/01.02.2016, însuşit inclusiv de dirigintele de şantier, a fost încheiat la data de 01 februarie 2016, subsecvent atât momentului limită de implementare a proiectului Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică - 31 decembrie 2015, cât şi datei de 28 decembrie 2015, când au fost recepţionate serviciile de diriginte de şantier în temeiul cărora reclamanta a efectuat plata, Înalta Curte, în concordanţă cu concluziile instanţei de fond, apreciază ca fiind neeligibile cheltuielile aferente contractului de servicii nr. x/30.06.2015.

Nefondată este şi critica recurentei-reclamante referitoare la contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015 încheiat cu C. financiar.

Potrivit art. 5.1 din Contractul de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015, durata acestuia se întinde pe toată durata proiectului. La art. 5.2 se menţionează că acest contract încetează să producă efecte după realizarea cererii finale de rambursare. De asemenea, la art. 5.3, se stabileşte obligaţia auditorului de a realiza misiuni de audit final, conform cerinţelor Contractului, încetând la data predării documentaţiei corespunzătoare CRC de către Beneficiar, precum şi de a preda raportul în maxim 14 zile calendaristice de la data începerii misiunii de audit.

În plus, potrivit art. 4.2 din contract, plata preţului se face în baza predării raportului de audit şi a facturii fiscale emise de auditor.

În cauză, serviciile de audit au fost facturate la data de 23 decembrie 2015, fiind decontate de recurenta-reclamantă la data de 29 decembrie 2015, prin ordinul de plată nr. x/29.12.2015 în valoare de 8000 RON .

Având în vedere că, în mod necontestat de către părţi, Raportul de audit financiar a fost depus ulterior plăţii serviciilor menţionate, respectiv în data de 30 decembrie 2015, înainte de ultima zi de implementare a proiectului, în mod corect a reţinut instanţa de fond încălcarea prevederilor art. 4.2 din contractul de audit.

În plus, Înalta Curte nu poate reţine că scopul Contractului de audit financiar a fost atins, atât timp cât raportul de audit a fost predat la 30 decembrie 2015, dată la care recurenta-reclamantă a efectuat plăţi, nefiind astfel posibilă verificarea eligibilităţii cheltuielilor efectuate, aferente activităţilor desfăşurate conform prevederilor din contractul de finanţare.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază ca fiind fondată concluzia instanţei de fond privind reţinerea neeligibilităţii cheltuielilor solicitate la rambursare de către recurenta-reclamantă, aferente Contractului de prestare servicii de audit nr. x/30.06.2015.

De asemenea, Înalta Curte reţine că argumentele recurentei-reclamante referitoare la greşita reţinere de către prima instanţă a existenţei unui prejudiciu adus bugetului general al Comunităţii Europene şi/sau a bugetelor administrate de acestea, sunt nefondate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/30.03.2015, cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în concordanţă cu H.G. nr. 759/2007.

Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;

b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind "Orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

În această privinţă, se impune a se preciza faptul că, în afară de prevederile din legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca reprezentând "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Plecând de la această definiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, în jurisprudenţa sa, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu consacrat de jurisprudenţa acestei curţi.

De altfel, în acelaşi sens, a fost adoptată, la data de 24 noiembrie 2014, soluţia de principiu a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că:

"în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului".

În speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (4), art. 5 alin. (1)şi art. 9 alin. (24) din contractul de finanţare (dosarul instanţei de fond) şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) şi d) din H.G. nr. 759/2007, iar încălcarea de către autoritatea contractantă a obligaţiei de a respecta prevederile legislaţiei naţionale conduce la neeligibilitatea cheltuielilor astfel efectuate.

Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la lipsa prejudiciului sunt nefondate, deoarece obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.

Înalta Curte va respinge ca nefondate şi criticile recurentei-reclamante cu privire la nerespectarea principiului proporţionalităţii.

Pentru argumentele deja pe larg înfăţişate anterior, instanţa de recurs arată că susţinerile recurentei-reclamante referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii sunt nefondate, în cauză fiind în mod judicios menţinute actele administrative atacate care au constatat existenţa unor nereguli comise, cu consecinţa identificării unor cheltuieli neeligibile şi stabilirea unei creanţe în sarcina autorităţii contractante.

Aşa fiind, în raport de situaţia de fapt avută în vedere la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, măsura declarării ca neeligibilă a finanţării aferente contractelor derulate de beneficiar este justificată.

Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în prealabil de către beneficiar.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a dat eficienţă principiului proporţionalităţii instituit prin dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, şi prin aprecierea actelor atacate ca fiind emise cu respectarea prevederilor incidente.

Conform art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011:

"principiul proporţionalităţii - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Potrivit art. 17 din acelaşi act normativ:

"Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii".

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale sus arătate ca autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra măsurilor şi sancţiunilor administrative pe care le consideră necesare şi adecvate scopului propus, în funcţie de variate elemente, precum, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii - faptă omisivă sau comisivă, efectele concrete asupra bugetului Uniunii, iar în contextul cauzei, având în vedere obiectivele urmărite şi clauzele contractuale la care beneficiarul a achiesat, nu se poate reţine că acest drept de apreciere ar fi fost exercitat abuziv, cu încălcarea principiului proporţionalităţii, consacrat în legislaţia naţională. În condiţiile existenţei unui ansamblu de neconcordanţe între stadiul fizic de realizare al lucrărilor şi situaţiile de lucrări solicitate la decontare, în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond respectarea principiului proporţionalităţii, precum şi neeligibilitatea cheltuielilor reprezentând preţul lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de lucrări nr. x/30.06.2015.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Vlăhiţa împotriva sentinţei nr. 68 din 29 iunie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.