Insurer guarantee fund moral damage valuation: objective internal procedures versus individualized judicial assessment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iunie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 6302/31.05.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde în întregime sumele solicitate prin cererea nr. x/02.06.2016, respectiv 47.764,11 RON despăgubiri materiale şi 150.000 euro daune morale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3981 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3981 din 26 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

În motivare a arătat, în esenţă, că în ceea priveşte neacordarea daunelor materiale, intimatul-pârât nu a motivat în Decizia nr. 6302/31.05.2017, că se resping de la plată pentru că nu sunt dovedite, acest argument fiind prezentat doar odată cu ocazia declanşării litigiului în faţa instanţei de judecată.

Cu privire la daunele morale, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept materiale incidente în cauză, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, nu sunt susţinute nici de dovezile administrate în cauză, nici de practica judiciară în domeniu.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 februarie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi în faţa instanţei de fond.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor susţinute de către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6302/31.05.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea acestuia la emiterea unei noi decizii prin care să acorde în întregime sumele solicitate prin cererea nr. x/02.06.2016, respectiv 47.764,11 RON despăgubiri materiale şi 150.000 euro daune morale.

Prin decizia contestată nr. 6302/31.05.2017 emisă de pârâtul F.G.A. s-a admis cererea de plată formulată de reclamanta A. pentru suma de 72.000 RON şi s-a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată, ţinâdu-se cont de înscrisurile aflate la dosarul administrativ, precum şi de dispoziţiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurentei-reclamante potrivit căreia se impune casarea sentinţei pronunţate de către instanţa de fond deoarece nu s-a avut în vedere că prin Decizia contestată nr. 6302/31.05.2017, nu a fost motivată respingerea cererii sale de plată referitoare la plata daunelor materiale.

Astfel, în considerentele Deciziei contestate nr. 6302/31.05.2017, emisă de pârâtul F.G.A., se menţionează că analiza cererii de plată s-a făcut pe baza înscrisurilor depuse la dosarul administrativ şi în conformitate cu dispoziţiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 14/2011, forma în vigoare la data producerii accidentului, care stipulează că:

"la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: (…) d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a depus nici la dosarul de daună, nici la dosarul de fond sau la instanţa de recurs, dovezi cu privire la plata sumei de 47.764,11 RON, reprezentând daunele materiale solicitate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect legalitatea actului administrativ contestat sub acest aspect.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentei, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, precum şi din Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care aceste proceduri au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că atât "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, cât şi Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a vătămării corporale ce a necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 413 RON pe zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat o valoare superioară, şi anume 600 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 72.000 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentei-reclamante potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al F.G.A. a emis Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă B. S.A., dar şi în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

Nu în ultimul rând, Înalta Curtea constată că în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond a avut în vedere şi că în cauză nu s-a susţinut şi dovedit că recurenta-reclamantă desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate şi regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de faţă sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 3981 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 3981 din 26 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.