Motion for revision time-barred; annulment claim rejected and prior rulings remain final

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de sesizare a Î.C.C.J., ca inadmisibilă, şi a respins recursul contencios administrativ şi fiscal promovat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 394/14.06.2018, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi U.A.T. Judeţul Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire, reclamanta A., la data de 02.05.2019, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, la 7 mai 2019; în drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 830/CA din 24 iunie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei- cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 444/CA din 27.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Galaţi şi Consiliul Judeţean Galaţi, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost înregistrată la data de 26 august 2019, sub nr. x/2019.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire invocată, din oficiu, de către instanţă, pentru formularea acesteia cu depăşirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze cererea de revizuire, ca fiind tardiv formulată, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întemeindu-se pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- temeiul juridic al cererii formulate de revizuentă- de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal, imperativ şi absolut, care are ca punct/moment de plecare data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de lege pentru formularea cererii de revizuire deduse judecăţii, şi a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.

Calculul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. - când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiaşi text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

În cauză, revizuenta invocă pretinsa contrarietate între decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, şi Decizia nr. 1454/2018 din 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, solicitând anularea deciziei civile nr. 444/CA din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa.

Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia civilă nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curţii de Apel Constanţa şi, în raport de data rămânerii definitive a acesteia, se va calcula, în litigiul dedus judecăţii, termenul de introducere a cererii de revizuire.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate la speţa dedusă judecăţii şi în raport de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunţării Deciziei nr. 444/CA din 27 martie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, astfel încât, termenul de o lună, prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a împlinit în cauză la data de 27 aprilie 2019.

Or, cererea de revizuire, pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuentă, în cauză, a fost formulată la data de 02 mai 2019 (data poştei înscrisă pe plicul de expediere, dosar nr. x/2019 al Curţii de Apel Constanţa), şi înregistrată la instanţă la data 7 mai 2019.

Astfel, în conformitate cu raţionamentul anterior prezentat, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii s-a împlinit încă la 27 aprilie 2019, ceea ce face ca formularea, la data de 2 mai 2019, a cererii de revizuire deduse judecăţii să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a revizuirii- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, revizuenta nu a solicitat repunerea sa în termen.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut,

Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată din oficiu şi a respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A., ca fiind tardiv formulată.

În acest context, trebuie reamintit că termenele procedurale sunt o modalitate de ordonare a realizării acţiunilor procesuale, de asigurare a celerităţii înfăptuirii actului de justiţie şi de fortificare a securităţii raporturilor juridice.

Cum instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudenţă constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent şi imparţial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim şi să fie necesare şi proporţionale, reţinând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securităţii raporturilor juridice, instanţa de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces şi nu încalcă, în circumstanţele concrete ale cauzei, în care părţile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006).

În acelaşi sens, Curtea Constituţională a României, în Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 şi Decizia nr. 258 din 24 aprilie 2018, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate având ca obiect aceste dispoziţii legale, a reiterat argumentele expuse în jurisprudenţa sa anterioară (e.g. Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în M. Of. nr. 550/31.07.2003 şi Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în M. Of. nr. 319/10.04.2006), reţinând că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor, iar în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.

Astfel, prin aplicarea acestor dispoziţii, imperative, nu se poate considera o încălcare a dreptului la o cale efectivă de atac (art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului). În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că liberul acces la justiţie nu reprezintă un drept absolut, exerciţiul acestuia fiind supus unor limite şi condiţii de procedură prevăzute de dreptul intern, cum sunt cele referitoare la nerespectarea termenelor procedurale, situaţie regăsită în speţa de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii, invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 444/CA din 27 martie 2019, a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.