Audit findings against tourism authority upheld in part; withholding-tax measure annulled on late certificate and declaration.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. x/2015 reclamanta Autoritatea Naţională pentru Turism, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea încheierii nr. 86/14.09.2015 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei nr. 28.515/FNJ/02.09.2015 formulate împotriva Deciziei nr. 17/06.07.2015 şi a actelor subsecvente; anularea, în parte, a Deciziei nr. 17/06.07.2015 emisă de către directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului IV, pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de control întocmit ca urmare a acţiunii "Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2014" la Autoritatea Naţională pentru Turism, înregistrat sub nr. x/05.06.2015; anularea, în parte, a Raportului de control întocmit ca urmare a acţiunii "Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2014" la Autoritatea Naţională pentru Turism, înregistrat sub nr. x/05.06.2015 şi anularea, în parte, a procesului-verbal întocmit ca urmare a acţiunii "Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2014" la Autoritatea Naţională pentru Turism, înregistrat sub nr. x/05.06.2015.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1601 din 16.05.2016 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională pentru Turism, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, s-a anulat parţial încheierea nr. 86/14.09.2015 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor şi Decizia nr. 17/06.07.2015 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte pct. II.9. şi s-a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru pct. I.1. şi I.7. din Decizia nr. 17/06.07.2015.

1.3. Calea de atac exercitată

1. Ministerul Turismului, conform art. 9 alin. (1) din H.G. nr. 24/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului cu modificările şi completările ulterioare, pentru reclamanta Autoritatea Naţională pentru Turism, a formulat recurs împotriva sentinţei atacate, apreciind-o ca nelegală cu privire la anularea în parte a încheierii nr. 86/14.09.2015 şi a măsurii dispuse la pct. I.1. şi I.7 din Decizia nr. 17/06.07.2015.

modul de soluţionare a pct. 1.1 şi I.7 din Decizia nr. 17/06.07.2015, pentru următoarele considerente circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

I. Referitor la măsura dispusă la pct. 1.1. din Decizia nr. 17/6.07.2015, s-a susţinut nelegalitatea acesteia şi implicit a sentinţei atacate, în raport de prevederile art. 67 din Legea nr. 31/1990, potrivit căreia reclamanta s-a înregistrat ca acţionar la cele 16 societăţi comerciale, fiind efectuate modificări şi pe piaţa de capital în privinţa celor 4 societăţi comerciale tranzacţionate, respectiv S.C. MAMAIA S.A., S.C. A. S.A., S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A.

Obligaţia de a respecta prevederile Legii nr. 82/1991, ale O.G. nr. 64/2001, ale O.G. nr. 119/1999 şi ale Legii nr. 500/2002, revine acţionarului majoritar în societăţile comerciale, respectiv Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi nu Autorităţii Naţionale pentru Turism aşa cum greşit s-a reţinut prin actele administrative atacate.

Faptul că auditorii publici externi au consemnat în urma unui control efectuat la Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în anul 2014 că la nivelul ministerului nu se regăsesc evidenţiate în contabilitate aceste titluri de participare în sumă de 98.855.894,32 RON, nu înseamnă că evidenţa acestuia a fost corectă, ţinându-se cont de evidenţele existente la Registrul Comerţului şi Bursa de Valori Bucureşti.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului în calitatea sa de acţionar avea obligaţia de a înregistra în evidenţele contabile valoarea acţiunilor, dispoziţiile art. 11 din Legea 82/1991 fiind aplicabile ministerului şi nu instituţiei reclamante, ca de altfel, şi obligaţia de a urmări repartizarea profitului la societăţile comerciale la care deţine acţiuni, în numele statului.

Prin protocolul de predare-primire a execuţiei bugetare încheiat, în baza art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 96/2012 şl Legii nr. 5/2013, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (succesorul în drepturi şi obligaţii al fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Turismului) şi Ministerul Economiei şi Autoritatea Naţională pentru Turism la data de 15.03.2013, la art. 2 alin. (2) s-a specificat că predarea-primirea execuţiei bugetare pentru activitatea în domeniul turismului din cadrul activităţii proprii a MDRAP trece la Ministerul Economiei şi se efectuează potrivit O.M.F.P nr. 264/27.02.2013.

La data predării execuţiei bugetare era adoptată H.G. nr. 47/2013, prin care au fost preluate societăţile comerciale din domeniul turismului şi prin urmare titlurile de participare înregistrate în bilanţul încheiat la data predării execuţiei bugetare (ct. 260-296) trebuiau să se regăsească ulterior în evidenţele contabile ale ministerului.

II. Referitor la măsura dispusă la pct. 1.7. din Decizia nr. 17/6.07.2015, s-a susţinut nelegala aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material specifice organizării şi funcţionării Autorităţii Naţionale pentru Turism:

- art. 2 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 9/2013;

- H.G. nr. 120/2010;

- art. 39 alin. (2) din O.G. nr. 58/1998;

- art. 3 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 426 din 08/04/2009.

În exercitarea atribuţiei de monitorizare, Autoritatea Naţională pentru Turism:

- primeşte şi centralizează solicitările de cofinanţare pentru proiectele prevăzute în Anexa nr. 1 A la H.G. nr. 120/2010;

- verifică cererile de cofinanţare şi propune ordonatorului principal defalcarea sumelor alocate anual de la bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, pentru Autoritatea Naţională pentru Turism, către bugetele locale, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism aflate în derulare;

- aduce la cunoştinţa unităţilor administrativ-teritoriale sumele alocate de ordonatorul principal şi documentele care trebuie prezentate pentru decontare;

- încheie contractele de finanţare cu unităţile administrativ-teritoriale şi urmăreşte derularea acestora;

- efectuează plata către unităţile administrativ-teritoriale, în limita fondurilor alocate.

Autoritatea Naţională pentru Turism (inclusiv antecesorul acesteia Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în ceea ce priveşte activitatea de turism) a monitorizat derularea investiţiilor pentru proiectele din turism, pentru un număr de 57 de unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 161 contracte de lucrări în valoare totală de 1.647.557.243,93 RON, din care: lucrări finalizate la 45 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 149 contracte de lucrări, în valoare totală de 654.377.505,41 RON din care reclamanta a plătit suma de 544.414.822,60 RON; lucrări în derulare la 12 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 12 contracte de lucrări, în valoare de 993.179.738,52 RON din care s-a decontat suma de 247.812.501,08 RON.

Faptul că durata de execuţie a proiectelor a fost depăşită se datorează exclusiv alocărilor bugetare reduse din anul 2013 (900 mii RON), respectiv lipsei de fonduri din anii 2014 şi 2015, reclamanta desfăşurând acţiuni de monitorizare permanentă a proiectelor de investiţii aflate în derulare (în anul 2014 - 2015, au fost solicitate informaţii cu privire la stadiul fizic şi valoric unitarilor administrativ-teritoriale beneficiare, conform înscrisurilor anexate).

Astfel, susţinerea pârâtei privind "Valoarea estimativă a abaterii este de 142.524.491 RON (inclusiv TVA), reprezentând valoarea decontată a lucrărilor de investiţii/obiectivelor în curs de derulare, a căror durată de implementare a proiectului conform studiului de fezabilitate/contractului de execuţie, a fost depăşită" este neîntemeiată.

Consecinţa nu este faptul ca "au fost utilizate în mod ineficient fonduri de la bugetul de stat", ci că nu au fost finalizate proiectele, cu efecte negative asupra dezvoltării destinaţiilor turistice.

Pe baza acestor rapoarte firmele de proiectare trebuie să ofere beneficiarilor proiectelor soluţiile de finalizare a lucrărilor aflate în derulare, precum şi costul acestora. Mai mult, ar trebui refăcute studiile de fezabilitate şi, implicit, analizele cost-beneficiu aferente acestora, prin care se determină viabilitatea proiectelor în cauză. Or, reclamanta nu are nici atribuţii şi nici pârghiile pentru a efectua o asemenea evaluare.

Autoritatea Naţionala pentru Turism a întreprins măsuri privind extinderea monitorizării asupra lucrărilor de investiţii cuprinse în Lista programelor şi proiectelor de investiţii în turism, rezultând că în H.G. nr. 120/2010 erau menţionate un număr de 76 de autorităţi publice locale, iar în H.G. nr. 1.220/2011 au fost excluse un număr de 25 autorităţi publice locale, finalizate sau neîncepute, au fost adăugate alte autorităţi publice locale noi şi mutate din lista B în lista A cele începute, astfel numărul autorităţilor publice locale a ajuns la 113.

2. A declarat, de asemenea, recurs, şi pârâta Curtea de Conturi a României, criticând hotărârea atacată ca nelegală, în raport de anularea în parte a încheierii nr. 86/14.09.2015 şi a măsurii dispuse la pct. II.9 din Decizia nr. 17/06.07.2015, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi, de asemenea, apreciază că instanţa de fond a făcut greşit aplicarea prevederilor legale incidente în cauză în raport de documentaţia care a stat la baza emiterii actelor atacate, respectiv cele ale art. 116 şi art. 118 din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, (forma în vigoare la data săvârşirii faptei) şi dispoziţiile art. 1401 pct. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, raportat la art. 7, art. 12 alin. (1) - (4) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiat cu guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ratificată prin Decretul nr. 26/1976, pentru următoarele considerente:

1. ANT, în calitate de plătitor de venit în baza contractului încheiat şi plăţilor efectuate către D. (cu sediul social la Londra), avea obligaţia de a reţine din sumele datorate, impozitul pe venitul persoanei juridice nerezidente, precum şi de a-1 vira la bugetul de stat, în temeiul prevederilor Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2013.

Plata pentru serviciile contractate s-a făcut în trei tranşe 2013 - aprilie 2014, iar certificatul de rezidenţă fiscală a fost prezentat ulterior efectuării plăţilor respectiv la data de 4 august 2014 de când se atestă faptul că societatea prestatoare este rezident fiscal în Marea Britanie; fiind încălcate dispoziţiilor art. 116 alin. (1) şi (4) Codul fiscal.

Instanţa de fond nu a ţinut cont nici de faptul că, potrivit clauzei de la pct. 1.1.4 din contractul nr. x/28.03.2013, furnizorul extern a acceptat aplicarea actelor normative române, mai exact că "Societatea va respecta şi se va supune tuturor legilor şi reglementărilor în vigoare în România aplicabile contractului".

2. Nu sunt incidente în cauză prevederile art. 7 alin. (7) coroborate cu art. 12 alin. (1) - (4) din Convenţia din 18 septembrie 1975, încheiată între Guvernul RSR şi Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi câştigurile în capital, ratificată prin Decretul nr. 26/1976, conform căreia impozitul pe venit se va achita în Marea Britanie, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 118 alin. (2) din Codul fiscal, nerezidentul avea obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, certificat de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum şi, după caz, o declaraţie pe proprie răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene.

Totodată, potrivit prevederilor pct. 13 alin. (1) Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru a beneficia de prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri, nerezidentul beneficiar al veniturilor din România trebuie să prezinte certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală din statul respectiv sau un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat (în cauză, D. a comunicat faptul că la data de 5 februarie 2015 este rezident în Marea Britanie, deşi certificatul de rezidenţă fiscală a fost prezentat ulterior realizării venitului).

3. Autoritatea Naţională pentru Turism, a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/28.03.2013 (programe TV, viniete, spoturi promoţionale, şi difuzarea pe canalul Travel Chanel) pe perioada 2013-2014, încheiat cu D. cu sediu social în Londra, a acceptat la plată şi a achitat facturi în valoare de 904.534 euro, fără să reţină şi să vireze în termen, la bugetul de stat, impozitul aferent; consecinţele economico - financiare fiind diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 636.798 RON reprezentând impozit pe venitul persoanei nerezidente, estimat suplimentar, la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în condiţiile legii şi efectuarea de plăţi nelegale în sumă de 144.725 euro, către persoana juridică nerezidentă fără a se reţine la sursă, ca impozit pe venitul persoanelor juridice nerezidente.

Instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate face referire la un alt contract de prestări servicii din data de 28.03.2015 (programe TV, viniete, spoturi promoţionale şi difuzarea pe canalul Travel Chanel), cu acelaşi prestator D. cu sediu social în Londra şi nu cel reţinut în actul de control, respectiv contractul nr. x/28.03.2013, referirea la contractul încheiat în data de 28.03.2015 nu este relevantă având în vedere faptul că nu este aferent perioadei pentru care s-au efectuat plăţile menţionate în Raportul de control ce a fost încheiat în data de 05.06.2015 şi care a avut ca temă "Audit financiar asupra contului anual de execuţie a bugetului de stat pentru anul 2014", şi nu a făcut obiectul constatării.

Aplicarea Convenţiei de evitare a dublei impuneri la care face referire instanţa de fond este eronată întrucât:

- din documentele prezentate nu rezultă faptul că în momentul realizării venitului (02.09.2013, 31.12.2013 şi 10.04.2014) şi la momentul efectuării plăţilor de către ANT (18.10.2013, 21.02.2014 şi 04.07.2014), nerezidentul a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă şi nici declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar al Convenţiei de evitare a dublei impuneri;

- ANT nu a făcut dovada depunerii declaraţiei privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent;

- certificatul de rezidenţă fiscală aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii recurate, nu atestă că acesta a fost rezident în statele cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri pe perioada obţinerii veniturilor ci faptul că "(...) la data de 4 august 2014 este rezident în Marea Britanic (...) ".

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin note de concluzii, reclamanta Autoritatea Naţională pentru Turism a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Curtea de Conturi a României, ca nefondat.

Prin întâmpinare, Curtea de Conturi a României, a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant, Ministerul Turismului, pentru următoarele considerente:

Având în vedere probele administrate, instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că entitatea nu a monitorizat derularea investiţiilor pentru proiectele din turism, pentru un număr de 57 lucrări de investiţii, finanţare din fonduri de la bugetul de stat, verificate de către echipa de audit şi reţinute în concret în actul de control.

De altfel, recurentul nu a negat competenţa şi atribuţiile sale în ceea ce priveşte monitorizarea acestor proiecte, în cazul celor 57 de lucrări din eşantionul verificat, la data efectuării acţiunii s-a constatat că entitatea nu deţine informaţii privind sumele decontate pentru un număr de 17 obiective de investiţii, în cazul a altor 9 lucrări de investiţii/obiective de investiţii durata de implementare a proiectului a fost depăşită.

Pe de altă parte, nu poate fi primit argumentul privind nealocarea financiară din anii 2014 şi 2015, a alocării reduse (900 mii RON) din anul 2013 şi a reducerii bugetare din anul 2012, ca fiind suficient în susţinerea nelegalităţii măsurilor dispuse prin Decizia nr. 17/2015.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2019.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Auditorii publici externi din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi a României au desfăşurat misiunea "Auditul financiar asupra contului de execuţie a bugetului de stat pe anul 2014", la Autoritatea Naţională pentru Turism, fiind încheiat Procesul-verbal de constatare anexă la Raportul de audit financiar, nr. x/05.06.2015, pentru valorificarea cărora a fost emisă Decizia nr. 17/17.07.2015, prin care au fost dispuse 11 măsuri în temeiul art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

Împotriva măsurilor dispuse prin această decizie, în temeiul pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism a formulat contestaţia înregistrată la Curtea de Conturi sub nr. 135.612/28.07.2015, prin care au fost contestate măsurile de la pct. I.1., pct. I.7. şi pct. II.9. soluţionată prin încheierea nr. 86/14.09.2015, prin respingerea contestaţiei.

Referitor la măsurile dispuse la pct. I.1. din decizie, pârâta a dispus intrarea în legalitate privind "evidenţierea acţiunilor deţinute ca aport al statului român, în capitalul social al unor societăţi comerciale, precum şi, recuperarea dividendelor cuvenite", în Procesul-verbal de constatare nr. x/MM/05.06.2015, echipa de audit consemnând faptul că, în Anexa nr. 2 lit. D). - Unităţi aflate sub autoritatea Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, la H.G. nr. 47/2013, au fost nominalizate un număr de 16 societăţi comerciale din domeniul turismului, la care statul deţine acţiuni.

A.N.T., prin Bilanţul de închidere întocmit la data predării/preluării 07.03.2013, a preluat titluri de participare (evidenţiate în cont 260-296) în valoare de 96.740.590 RON (98.883.506,12 RON - 2.142.916,17 RON) la un număr de 16 societăţi comerciale.

Din verificarea documentelor puse la dispoziţia echipei de audit de către ANT, s-au constatat: diferenţe în sumă de 2.115.304,32 RON, între valoarea acţiunilor înregistrate în evidenţa contabilă de 96.740.590 RON (în balanţa de verificare la 31.12.2014 şi în anexa nr. 31 la Situaţiile financiare anuale la 31.12.2014 a ANT) şi valoarea acţiunilor înregistrate la O.R.C. de 98.855.894,32 RON; A.N.T., de la societăţile la care are evidenţiate participaţii la capitalul social, nu a înregistrat şi recuperat dividende cuvenite bugetului de stat, în condiţiile în care acestea au realizat profit în perioada 2012-2013, situaţie constatată în cazul a 4 societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar (B. S.A., C. S.A., E. S.A., F.), pentru care, din informaţiile de pe situl www.x.ro, referitoare la profitul înregistrat, trebuia să recupereze dividende cuvenite bugetului de stat, estimate la suma de 489.660,85 RON.

Neregulile financiar - contabile au fost reţinute în raport de prevederile art. 6 alin. (1) - (2), art. 9 alin. (1), art. 11, art. 15 din Legea nr. 82/1991, art. 1 alin. (1) lit. f) - g) din O.G. nr. 64/2001, art. 1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 şi art. 22 alin. (2) lit. b) şi h) din Legea nr. 500/2002.

Dispoziţiile invocate de reclamantă în susţinerea argumentului că societăţile reţinute în procesul-verbal de control au fost preluate de Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, care are calitatea de acţionar au caracter general, însă nu oferă nici un argument prin care să combată constatările auditorilor publici externi potrivit cărora până la apariţia O.U.G. nr. 86/2014, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 47/2013 în cadrul Ministerului Economiei, au funcţionat 2 departamente ca organe de specialitate, cu personalitate juridică, respectiv Departamentul pentru Energie şi G., iar cele 16 societăţi comerciale din domeniul turismului, prezentate în Procesul-verbal de constatare, au fost nominalizate în Anexa nr. 2 lit. C), ca) fiind sub autoritatea Ministerului Economiei, prin G..

Prin Protocolul de predare - primire înregistrat la Ministerul Economiei sub nr. x/15.03.2013, ANT a preluat Bilanţul de închidere întocmit la data predării/preluării din 07.03.2013, bilanţ în care au fost evidenţiate ca predate, titluri de participare în valoare de 96.740.590 RON la un număr de 16 societăţi comerciale.

În aceste condiţii, reclamanta nu a făcut nicio dovadă că a predat titlurile de participare, pe care le avea înregistrate la cele 16 societăţi comerciale şi nu a indicat un act de predare primire şi de transmitere a calităţii de acţionar, pe de o parte, iar pe de altă parte, în actele de control încheiate urmare a misiunii de audit financiar efectuat pentru anul 2014 la Ministerul Economiei Comerţului şi Turismului, auditorii publicii externi au consemnat faptul că, la nivelul ministerului, nu se regăsesc evidenţiate în contabilitate aceste titluri de participare în valoare de 98.855.894,32 RON.

Oricum, prin punerea în aplicare a măsurii, de reanalizare a acţiunilor înregistrate în evidenţa contabilă cu cele evidenţiate la Registru Oficiului Comerţului, în vederea stabilirii eventualelor diferenţe neînregistrate, reclamanta va stabili cu certitudine dacă mai are calitatea de acţionar la aceste societăţi sau această calitate o are o altă autoritate şi în mod evident va efectua înregistrările necesare.

Prin urmare măsura stabilită la pct. I.1. din Decizia nr. 17/06.07.2015 este legală şi temeinică, astfel încât, Curtea va respinge acţiunea cu privire la acest punct ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte neregula prevăzută la pct. II.7. din decizie, prin care s-a dispus ca reclamanta să dispună măsuri pentru extinderea monitorizării asupra lucrărilor de investiţii cuprinse în Lista programelor şi proiectelor de investiţii în turism, aprobată prin H.G. nr. 120/2010 privind fondurile alocate prin transferuri de la bugetul Ministerului Dezvoltării regionale şi Turismului/Ministerului Economiei/Autorităţii Naţionale pentru Turism, către bugetele locale, sumele decontate pe fiecare lucrare în parte, stadiul acestora în raport cu durata de implementare a proiectului, recepţia şi punerea în funcţiune după caz, identificare lucrărilor a căror durată de implementare a fost depăşită, cauzele acestora şi stabilirea eventualelor consecinţe economico-financiare, informarea Guvernului asupra cazurilor constatate şi dispunerea de măsuri pentru înlăturarea consecinţelor stabilite inclusiv măsuri de intrare în legalitate, Curtea a reţinut că următoarele:

Echipa de audit a constatat că entitatea nu a monitorizat derularea investiţiilor pentru proiecte din turism, respectiv, un număr de 57 lucrări de investiţii, finanţate din fonduri de la bugetul de stat, în valoare totală de 1.647.557.243 RON (TVA inclus). au fost finalizate lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoarea totală de 1.077.986.595 RON (decontat din fonduri de bugetul de stat - 595.256.474 RON), iar pentru un număr de 17 obiective de investiţii nu deţine informaţii privind sumele decontate; se află în derulare lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 442.453.300 RON (din care: decontat de la bugetul de stat - 142.524.491 RON), în condiţiile în care durata de implementare a proiectului, conform studiului de fezabilitate/contractului de execuţie, a fost depăşită, situaţie constată în cazul a 9 lucrări de investiţii; nu deţine informaţii privind stadiul de realizare pentru lucrările de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 127.117.348 RON (din care decontate de la bugetul de stat - 54.446.358 RON).

Reclamanta a susţinut că măsura dispusă de Curtea de Conturi este nelegală, şi se bazează pe interpretarea eronată a argumentelor, actelor normative specifice şi înscrisurilor puse la dispoziţie, arătând că deşi a învederat reprezentaţilor echipei de control că instituţia a depus toate diligenţele pentru aducerea la îndeplinire a acestei obligaţii, şi a depus şi înscrisuri în acest sens, totuşi argumentele nu au fost luate în considerare.

Faptul că durata de execuţie a proiectelor a fost depăşită se datorează exclusiv alocărilor bugetare reduse din anul 2013 (900 mii RON), respectiv lipsei de fonduri din anii 2014 şi 2015. Instituţia a desfăşurat acţiuni de monitorizare permanentă a proiectelor de investiţii aflate în derulare: în anul 2014 - 2015, au fost solicitate informaţii cu privire la stadiul fizic şi valoric unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare, conform înscrisurilor anexate, a asigurat finanţarea proiectelor de investiţii în turism în limita fondurilor disponibile primite de la bugetul de stat, în completarea surselor proprii ale autorităţilor publice locale, acestea din urmă fiind obligate să asigure derularea investiţiilor pe care le-au aprobat prin hotărâri de consiliu local sau judeţean.

În condiţiile nealocării financiare din anii 2014 şi 2015, a alocării reduse (900 mii RON) din anul 2013 şi a reducerii bugetare din anul 2012 (circa 55 mil. RON), considerăm că susţinerea pârâtei privind "Valoarea estimativă a abaterii este de 142.524.491 RON (inclusiv TVA), reprezentând valoarea decontată a lucrărilor de investiţii/obiectivelor în curs de derulare, a căror durată de implementare a proiectului conform studiului de fezabilitate/contractului de execuţie, a fost depăşită" este neîntemeiată.

Curtea a reţinut că reclamanta nu neagă competenţa acesteia în domeniul monitorizării derulării investiţiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanţează, arătând că în exercitarea atribuţiei de monitorizare, Autoritatea Naţională pentru Turism: primeşte şi centralizează solicitările de cofinanţare pentru proiectele prevăzute în Anexa nr. 1 A la H.G. nr. 120/2010; verifică cererile de cofinanţare şi propune ordonatorului principal defalcarea sumelor alocate anual de la bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, pentru Autoritatea Naţională pentru Turism, către bugetele locale, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism aflate în derulare; aduce la cunoştinţa unităţilor administrativ-teritoriale sumele alocate de ordonatorul principal şi documentele care trebuie prezentate pentru decontare; încheie contractele de finanţare cu unităţile administrativ-teritoriale şi urmăreşte derularea acestora; efectuează plata către unităţile administrativ-teritoriale, în limita fondurilor alocate.

Însă, deşi prin actul de control auditorii publici au constatat concret că pentru un număr de 57 lucrări de investiţii, finanţate din fonduri de la bugetul de stat, în valoare totală de 1.647.557.243 RON (TVA inclus): au fost finalizate lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoarea totală de 1.077.986.595 RON (decontat din fonduri de bugetul de stat - 595.256.474 RON), iar pentru un număr de 17 obiective de investiţii nu deţine informaţii privind sumele decontate; se află în derulare lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 442.453.300 RON (din care: decontat de la bugetul de stat - 142.524.491 RON), în condiţiile în care durata de implementare a proiectului, conform studiului de fezabilitate/contractului de execuţie, a fost depăşită, situaţie constată în cazul a 9 lucrări de investiţii; nu deţine informaţii privind stadiul de realizare pentru lucrările de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 127.117.348 RON (din care decontate de la bugetul de stat - 54.446.358 RON), reclamanta nu combate punctual şi nu aduce argumente concrete,

Reclamanta invocă date statistice legate de monitorizarea derulării unor investiţii pentru proiectele din turism, pentru un număr de 57 de unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 161 contracte de lucrări în valoare totală de 1.647.557.243,93 RON, din care: Lucrări finalizate la 45 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 149 contracte de lucrări, în valoare totală de 654.377.505,41 RON din care ANT a plătit suma de 544.414.822,60 RON. Lucrări în derulare la 12 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 12 contracte de lucrări, în valoare de 993.179.738,52 RON din care ANT a decontat suma de 247.812.501,08 RON.

Or, nu prezintă relevanţă că reclamanta a monitorizat aceste unităţi şi contracte, aceasta avea obligaţia să monitorizeze toate lucrările şi contractele inclusiv cele reţinute de auditorii publici externi.

Pe de altă parte, argumentul privind nealocarea financiară din anii 2014 şi 2015, a alocării reduse (900 mii RON) din anul 2013 şi a reducerii bugetare din anul 2012 (circa 55 mil. RON), nu poate fi reţinut în sensul în care să se poată constata că măsura este nelegelă şi netemeinică.

În ceea ce priveşte măsura de la pct. II.9, prin care s-a dispus intrarea în legalitate privind "reţinerea la sursă a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente şi plata acestuia la termen, la bugetul de stat", Curtea a reţinut că prin Raportul de control şi procesul-verbal de constatare încheiat la finalul perioadei verificate, auditorii publici au stabilit că Autoritatea Naţională pentru Turism: nu a calculat, reţinut şi virat în termen, la bugetul de stat, impozitul pe venitul persoanei juridice nerezidente, realizate de acestea, urmare a derulării Contractului nr. x din data de 28.03.2013 de prestări servicii (programe TV, viniete, sporturi promoţionale şi difuzarea pe canalul Travel Chanel) în perioada 2013-2014, încheiat cu D. cu sediul social în Londra, pentru care s-a estimat un impozit în suma de 636.798 RON şi a efectuat plăţi nelegale în sumă de 144.725 euro către persoana juridică nerezidentă fără a se reţine la sursă, ca impozit pe venitul persoanelor nerezidente.

Reclamanta a susţinut că această abatere este inexistentă, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile Convenţiei de evitare a dublei impuneri, plata efectuându-se cu încadrarea în dispoziţiile art. 118 alin. (2) din Codul fiscal.

Astfel, la data de 28.03.2015 a intervenit între Autoritatea Naţională pentru Turism şi D., contractul de coproducţie nr. x, având ca obiect, coproducţia a două programe TV de 47 de minute fiecare, ce au constituit episoadele 2 si 3 ale seriei "H.", precum şi a unor viniete (8 fillere de 3 minute si 16 fillere de 1 minut), a 4 spoturi promotionale de câte 30 secunde fiecare,ce au fost difuzate, de postul de televiziune Travel Channel pentru promovarea brandului de turism al României;

Contractul a fost încheiat în baza prevederilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 2 alin. (1), lit. m) H.G. nr. 9/2013, preţul contractului fiind stabilit la 904.534 euro, TVA 0% conform legii aplicabile de la sediul societăţii D. şi a fost plătit de Autoritatea Naţională pentru Turism în anul 2014, proiectul fiind finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013.

La încheierea contractului, D. a prezentat declaraţia de neîncadrare în situaţiile prevăzute de art. 181 din O.U.G. nr. 34/2006, prin aceasta societatea declarând că şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în tara în care societatea este stabilită.

Potrivit dispoziţiilor art. 182 din actul normativ mai sus enunţat, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta ca fiind suficient şi relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la art. 180 şi 181 orice document considerat edificator, din acest punct de vedere, în ţara de origine sau în ţara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorităţi competente din ţara respectivă.

Potrivit art. 118 din Legea nr. 571/2003, privind coroborarea prevederilor Codul fiscal cu cele ale convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi a legislaţiei Uniunii Europene, în înţelesul art. 116, dacă un contribuabil este rezident al unei ţări cu care România a încheiat o convenţie pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de către acel contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit prevăzută în convenţie care se aplică asupra acelui venit.

În situaţia în care sunt cote diferite de impozitare în legislaţia internă sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Dacă un contribuabil este rezident al unei ţări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obţinut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislaţia internă, legislaţia Uniunii Europene sau în convenţiile de evitare a dublei impuneri. Legislaţia Uniunii Europene se aplică în relaţia României cu statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cu statele cu care Uniunea Europeană are încheiate acorduri de stabilire a unor măsuri echivalente.

În acest sens, România are încheiată Convenţia din 18 septembrie 1975 între guvernul Republicii Socialiste România şi guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi câştiguri în capital, ratificată prin Decretul nr. 26 din 03 februarie 1976, conform căreia impozitul pe venit se va achita în Marea Britanie aşa cum este prevăzut la art. 7, respectiv:

"Beneficiile unei întreprinderi a unui stat contractant vor fi impozabile numai în acel stat în afara de cazul când întreprinderea desfăşoară activitatea sa în celalalt stat contractant printr-un sediu permanent aflat în acel stat."

În raport de dispoziţiile art. 118 alin. (2) al din Codul fiscal şi dispoziţiile din Normele Metodologice din 22 ianuarie 2004 de aplicare a Legii nr. 571/2003, art. 1401, pct.

13 alin. (1), societatea D. a prezentat atât declaraţie pe propria răspundere, precum şi certificat de rezidenţă fiscală eliberat de I. (autoritatea competentă din Regatul Unit al Marii Britanii), prin care se atestă că la data de 4 august 2014 este rezident în Marea Britanie, în sensul dispoziţiilor art. 4 din Convenţia menţionată mai sus.

Pârâta a reţinut incidenţa art. 116 alin. (1) şi (4) Codul fiscal, apreciind că art. 7 din Convenţia din 18 septembrie 1975, nu se aplică în speţa de faţă, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (7) coroborate cu art. 12 alin. (1) - (4) din Convenţie.

Autoritatea pârâtă recunoaşte că pentru aplicarea acestei Convenţii de evitare a dublei impuneri, potrivit prevederilor art. 118 alin. (2) din Codul fiscal, nerezidentul avea obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, certificat de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum şi, după caz, o declaraţie pe proprie răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene, lucru pe care societatea l-a făcut, aceasta prezentând atât declaraţie pe propria răspundere, precum şi certificat de rezidenţă fiscală eliberat de I. (autoritatea competentă din Regatul Unit al Marii Britanii), prin care se atestă că la data de 4 august 2014 este rezident în Marea Britanie, în sensul dispoziţiilor art. 4 din Convenţia menţionată mai sus.

2. Analiza motivelor de casare

1. Examinând recursul formulat de Ministerul Turismului, pentru reclamanta Autoritatea Naţională pentru Turism, din perspectiva motivului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea reţinută de prima instanţă, pentru măsurile I.1 şi respectiv, I.7 din Decizia nr. 17/6.07.2015, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la măsura I.1 din decizie - "(…) evidenţierea acţiunilor deţinute ca aport al statului român, în capitalul social al unor societăţi comerciale (...) " - Înalta Curte reţine că statuările instanţei de fond sunt juste, pentru următoarele considerente:

Fără a contesta realitatea succesiunii cronologice a actelor normative care au stat la baza organizării şi funcţionării Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), aşa cum a fost prezentată de către reclamantă - O.U.G. nr. 96/2012, H.G. nr. 9/2013 şi O.U.G. nr. 86/2014 - trebuie remarcat că prin acest din urmă act normativ (O.U.G. nr. 86/2014), potrivit art. 2 alin. (1), s-a reorganizat Ministerul Economiei prin schimbarea denumirii în Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului şi prin preluarea activităţii şi a structurilor din domeniul turismului de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (subl. ns).

Trecerea activităţii şi a structurilor din domeniul turismului către MECT rezultă şi din dispoziţiile art. 3 alin. (1), potrivit cărora "Se înfiinţează Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, prin preluarea activităţilor şi a structurilor de la Departamentul pentru Energie şi de la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism, exclusiv cele din domeniul turismului." (subl. ns.).

Pe de altă parte, prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 86/2014, "Autoritatea Naţională pentru Turism, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei şi în coordonarea ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism, trece în coordonarea viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri. Finanţarea Autorităţii Naţionale pentru Turism se realizează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.".

Relativ la H.G. nr. 47/2013, după cum a susţinut şi recurenta reclamantă, societăţile comerciale din domeniul turismului la care statul deţine acţiuni, sunt enumerate în Anexa nr. 2 pct. IV, poziţiile 34-49, între unităţile care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului.

Fără a contesta calitatea de acţionar al statului la aceste societăţi, prin intermediul MECT, trebuie subliniat însă că ANT, prin protocolul de predare preluare nr. 21253/15.03.2013 a preluat Bilanţul de închidere întocmit la data predării/preluării din 7.03.2013, în care au fost evidenţiate ca predate, titlurile de participare în valoare de 96.740.590 RON, la un număr de 16 societăţi comerciale.

Or, în aceste condiţii, nu poate fi reţinută, ca pertinentă, susţinerea recurentei reclamante, că în cauză ar fi vorba despre o confuzie creată de interpretarea eronată a actelor normative adoptate în urma reorganizării la nivelul administraţiei publice centrale din 2012; în condiţiile în care recurentei reclamante îi revenea, după cum a arătat şi instanţa de fond, sarcina probei relative la predarea către MECT a titlurilor de participare pe care le avea înregistrate la cele 16 societăţi.

De altfel, din evidenţele financiar contabile ale ANT, rezultă că în balanţa de verificare la 31.12.2014 şi în Situaţiile financiare anuale la 31.12.2014, valoarea acţiunilor societăţilor era de 96.740.590 RON, adică valoarea la care au fost preluate titlurile de participare la data de 15.03.2013.

Rezultă, aşadar, că obligaţia recurentei reclamante era aceea de înregistra şi recupera dividendele cuvenite bugetului de stat, pentru societăţile care au realizat profit în perioada 2012-2013 (situaţie constată în cazul a 4 societăţi la care statul este acţionar majoritar).

Şi, nu în ultimul rând este de remarcat diferenţa de 2.115.304,32 RON, între valoarea titlurilor de participare - 96.740.590 RON şi cea înregistrată la OR.C. - 98.855.894,32 RON; aspect avut în vedere de pârâta intimată la stabilirea măsurilor dispuse prin decizie.

Referitor la măsura I.7 din decizie - "(...) monitorizarea derulării investiţiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 9/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Turism (...) "; - Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei reclamante, pentru următoarele considerente:

Recurenta reclamantă apreciază că această măsură este nelegală, şi că ar contraveni actelor normative specifice organizării şi funcţionării ANT; însă trebuie remarcat că prevederile art. 2 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 9/2013 (citate, de altfel, de către recurentă) prevăd în mod neechivoc că "Autoritatea exercită următoarele atribuţii principale, în conformitate cu reglementările în vigoare: … r) monitorizează derularea investiţiilor pentru proiectele din domeniile sale de activitate pe care ministerul le finanţează…".

Rezultă, aşadar, că atribuţiile de monitorizare ce revin ANT, după cum au fost prezentate de aceasta, sunt circumscrise următoarelor activităţi: primeşte şi centralizează solicitările de cofinanţare pentru proiectele prevăzute în Anexa nr. 1 A la Hotărârii Guvernului nr. 120/2010 privind aprobarea Listei cuprinzând programele şl proiectele de investiţii în turism şi a surselor de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism, precum şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a programelor şi proiectelor de investiţii în turism, cu modificările şi completările ulterioare; verifică cererile de cofinanţare şi propune ordonatorului principal defalcarea sumelor alocate anual de la bugetul de stat, prin transferuri de la bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, pentru Autoritatea Naţională pentru Turism, către bugetele locale, pentru finanţarea proiectelor de investiţii în turism aflate în derulare; aduce la cunoştinţa unităţilor administrativ-teritoriale sumele alocate de ordonatorul principal şi documentele care trebuie prezentate pentru decontare; încheie contractele de finanţare cu unităţile administrativ-teritoriale şi urmăreşte derularea acestora; efectuează plata către unităţile administrativ-teritoriale, în limita fondurilor alocate.

Deşi recurenta reclamantă a susţinut că a monitorizat derularea investiţiilor pentru proiectele de turism, pentru un număr de 57 de unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 161 contracte de lucrări în valoare totală de 1.647.557.243,93 RON (din care: lucrări finalizate la 45 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 149 contracte de lucrări, în valoare totală de 654.377.505,41 RON din care ANT a plătit suma de 544.414.822,60 RON şi, respectiv, lucrări în derulare la 12 unităţi ale administraţiei teritoriale, respectiv 12 contracte de lucrări, în valoare de 993.179.738,52 RON din care ANT a decontat suma de 247.812.501,08 RON), Înalta Curte apreciază că modul defectuos de monitorizare al investiţiilor este imputabil acesteia, în condiţiile în care reclamanta nu a fost în măsură să justifice o stare de fapt contrară celei reţinute, şi probate, de către intimata pârâtă.

Astfel, s-a constatat că reclamanta nu a monitorizat derularea investiţiilor pentru un număr de 57 lucrări de investiţii, finanţate de la bugetul de stat, în valoare de 1.647.557,234 RON (TVA inclus), după cum urmează:

- au fost finalizate lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoarea totală de 1.077.986.595 RON (decontat din fonduri de bugetul de stat - 595.256.474 RON), iar pentru un număr de 17 obiective de investiţii nu deţine informaţii privind sumele decontate;

- se află în derulare lucrări de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 442.453.300 RON (din care: decontat de la bugetul de stat - 142.524.491 RON), în condiţiile în care durata de implementare a proiectului, conform studiului de fezabilitate/contractului de execuţie, a fost depăşită, situaţie constată în cazul a 9 lucrări de investiţii;

- nu deţine informaţii privind stadiul de realizare pentru lucrările de investiţii/obiective de investiţii în valoare de 127.117.348 RON (din care decontate de la bugetul de stat - 54.446.358 RON).

Or, nu se poate susţine, cu suficient temei, că intimata pârâtă ar fi stabilit în sarcina recurentei reclamantei măsuri nelegale, în condiţiile în care, s-a stabilit în sarcina ANT tocmai obligaţia de a respecta obligaţiile legale ce-i revin prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) lit. r) din H.G. nr. 9/2013.

Pe de altă parte, deşi s-a susţinut faptul că durata de execuţie a proiectelor a fost depăşită ca urmare ala alocărilor bugetare reduse, pentru anii 2013, respectiv lipsei de fonduri pentru anii 2014, 2015, aceste aspecte sunt nerelevante, pentru că ceea ce interesează în cauză, din perspectiva modului de îndeplinire a atribuţiilor reclamantei, este respectarea prevederilor legale incidente şi, nicidecum, o eventuală realizare a obiectivelor de investiţii la termenul de execuţie.

În aceeaşi măsură, referirea recurentei reclamante la activităţile punctuale întreprinse în cadrul activităţii de monitorizare (aprobarea ordinelor Preşedintelui ANT nr. 438/2006 şi nr. 480/2016, deplasările în teren, emiterea adreselor x/27.01.2017 şi nr. y/26.01.2017) este nerelevantă, în condiţiile în care nu au fost monitorizate un număr de 57 lucrări de investiţii, finanţate de la bugetul de stat, în valoare de 1.647.557,234 RON (TVA inclus).

2. Examinând recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României, din perspectiva motivului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la legalitatea reţinută de prima instanţă, pentru măsura I.9 din Decizia nr. 17/6.07.2015, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit pct. I.9 din decizie, s-a stabilit în sarcina intimatei reclamante, "(...) reţinerea la sursă a impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente şi plata acestuia la termen, la bugetul de stat (...)", întrucât ANT nu a calculat, reţinut şi virat în termen, la bugetul de stat, impozitul de veniturile persoanei juridice nerezidente, realizate de acestea pe teritoriul României, urmare a derulării contractului de prestări servicii nr. x/28.03.2013, în perioada 2013-2014.

În opinia recurentei pârâte, sentinţa atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 şi, cu aplicarea greşită a următoarelor prevederi legale: art. 116 şi art. 118 din Codul fiscal şi dispoziţiile art. 1401 pct. 13 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, raportat la art. 7, art. 12 alin. (1) - (4) din Convenţia pentru evitarea dublei impuneri încheiat cu guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, ratificată prin Decretul nr. 26/1976.

Astfel, a arătat că aplicarea Convenţiei de evitare a dublei impuneri la care face referire instanţa de fond este eronată întrucât: a) din documentele prezentate nu rezultă faptul că în momentul realizării venitului (02.09.2013, 31.12.2013 şi 10.04.2014) şi la momentul efectuării plăţilor de către ANT (18.10.2013, 21.02.2014 şi 04.07.2014), nerezidentul a prezentat certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă şi nici declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar al Convenţiei de evitare a dublei impuneri; b) ANT nu a făcut dovada depunerii declaraţiei privind calcularea şi reţinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent; c) certificatul de rezidenţă fiscală aşa cum s-a reţinut în considerentele hotărârii recurate, nu atestă că acesta a fost rezident în statele cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri pe perioada obţinerii veniturilor ci faptul că "(...) la data de 4 august 2014 este rezident în Marea Britanic (...) ".

Ceea ce se impune a fi clarificat în speţă, este aplicabilitatea Convenţiei de evitare a dublei impuneri, în raport de prevederile art. 118 alin. (2) Codul fiscal şi de Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, prin prisma conduitei persoanei nerezidente.

Astfel, în raport de prevederile art. 118 alin. (2) Codul fiscal, "nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă, precum şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene".

Or, în condiţiile în care, după cum a reţinut şi prima instanţă, nerezidentul şi-a îndeplinit aceste obligaţii, prin prezentarea atât a declaraţiei pe propria răspundere cât şi a certificatului de rezidenţă fiscală prin care se atestă că la data de 4.08.2014 este rezident în Marea Britanie, susţinerile recurentei pârâte nu pot fi reţinute.

O eventuală depunere cu întârziere a certificatului de rezidenţă fiscală, nu poate conduce la concluzia că în cauză ar fi avut loc o diminuare a veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 636.798 RON, reprezentând impozitul pe venitul persoanei nerezidente, în condiţiile în care respectivul certificat este conform cu realitatea, pentru că prezentarea acestuia, chiar tardivă, nu atrage inaplicabilitatea Convenţiei de evitare a dublei impuneri; şi, implicit, incidenţa legii fiscale române.

Pe de o parte, actuala Lege a contenciosului administrativ, nr. 554/2004, instituie un contencios de plină jurisdicţie, ceea ce presupune ca instanţa de contencios administrativ să poată dispune anularea totală sau parţială a actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, obligarea autorităţii pârâte la emiterea actului solicitat de reclamant, dacă legea îi conferă acestuia acest drept, repararea pagubei sub forma despăgubirilor materiale, dar şi morale.

Pe de altă parte, nu trebuie omis că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în contencios administrativ subiectiv, în cadrul căreia a solicitat sancţionarea nelegalităţii actului administrativ atacat, prin prisma aplicării greşite a prevederilor legale aplicabile, respectiv cele ale Convenţiei privind dubla impunere, dispoziţii incidente în prezenta cauză.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursurile formulate în cauză vor fi respinse ca nefondate, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ŞI MEDIULUI DE AFACERI (fost, MINISTERUL ECONOMIEI) şi de recurenta-pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, împotriva sentinţei civile nr. 1601 din 16 mai 2016, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.