Judicial salary recalculation appeals dismissed for lack of interest after administrative compliance

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.06.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. lonuţ, J., K., L., M., lliescu N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. şi NN. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei, de a soluţiona cererea lor privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei si pe cale de consecinţă a solicitat instanţei să oblige pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare dintre reclamanţi în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; să plătească, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015 diferenţele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului ca la emiterea Ordinelor de Salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

La data de 09.02.2017 reclamanţii au formulat cerere adiţională prin care au înţeles să modifice cadrul procesual obiectiv în sensul că au solicitat să dispună instanţa:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei. în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare;

- începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de - 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat reclamanţilor prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016. respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care fiecare dintre noi l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 si O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) si venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie. şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Au completat cadrul procesual pasiv şi au chemat în judecată, pe cel de-al doilea capăt de cerere, alături de pârâtul Ministerul Justiţiei pe pârâţii: Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1192/2017 din 04 aprilie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., OO., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., PP., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., JJ., KK., LL., MM., NN. şi II., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti; a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită, pentru fiecare, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; a obligat pe pârâtul Ministerul Justiţiei să emită, pentru fiecare, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiilor de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.12.2015 şi până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, şi a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanţi, şi pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti, ca fiind neîntemeiate.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind nelegală, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond în mod eronat a respins excepţia inadmisibilităţii invocate de Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care reclamanţii nu au înţeles să respecte procedura specială prevăzută de art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară, respectiv, să conteste ordinele de salarizare la data la care au constatat diferenţele salariale, aşa încât, eventuale diferenţe ar putea fi avute în vedere numai de la data la care s-a solicitat emiterea unui nou ordin.

În al doilea rând, a susţinut recurentul- pârât, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii cererii adiţionale şi a excepţiei prescripţiei cererii potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004

Pe fond, recurentul- pârât a susţinut că instanţa de fond, fără temei legal a admis acţiunea reclamanţilor, în sensul calculării indemnizaţiei acestora în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 nu existau în plată indemnizaţii la care să fie aplicată această VRS, în acest sens, recurentul făcând trimitere la Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, care, se arată, a fost emis în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Totodată, a mai arătat recurentul - pârât, ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, a fost emis Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016, evidente fiind la speţă cele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi art. 2 din Ordin.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi, totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa, arată recurentul, că reclamanţii nu au niciun temei legal de a pretinde aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON, de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci, era în plată, din data de 1.10.2016.

Recurentul- pârât a mai susţinut că în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016 s-a prevăzut că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi plata acestora urmează a se efectua după finalizarea calculelor, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari şi terţiari de credite, menţionând, în acest sens, că reclamanţilor le-a fost comunicat Ordinul M.J. nr. 1489/C/2017, prin care, la poziţiile din Anexa la Ordin, reclamanţilor le-au fost stabilite drepturile salariale la nivel maxim, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

De observat, în fine, susţine recurentul, este şi faptul că, începând cu luna februarie 2017, intimaţii- reclamanţi au primit indemnizaţiile majorate cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat procentul de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017, "pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

Deopotrivă, recurentul-pârât a arătat că prin dispozitivul sentinţei recurate Curtea de Apel Bucureşti în mod eronat a obligat şi Ministerul Justiţiei la plată începând cu 09.04.2015, a diferenţei salariale, deşi această obligaţie revenea Tribunalului Bucureşti.

În susţinerea recursului său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti a relevat, pe scurt, situaţia în fapt în cauză, şi a criticat sentinţa recurată ca fiind netemeinică, cu trimitere la prevederile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului invocând, în esenţă, următoarele motive:

În speţă, nu se poate reţine vreo culpă a Tribunalului Bucureşti, având în vedere că acesta, conform organizării actuale a sistemului judiciar, are atribuţii legale numai în privinţa achitării drepturilor salariale cuvenite judecătorilor, drepturi salariale care sunt stabilite, în mod exclusiv, de Ministerul Justiţiei prin acte administrative.

Având în vedere obligaţia instituită în sarcina sa, recurentul- pârât Tribunalul Bucureşti consideră că trebuia să se aibă în vedere faptul că îndeplinirea acesteia este subsecventă faţă de executarea obligaţiilor ce revin Ministerului Justiţiei în domeniul salarizării judecătorilor, respectiv, al procedurii de execuţie bugetară.

Recurentul-pârât susţine că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond în mod eronat a emis supoziţia conform căreia Ministerul Justiţiei nu va respecta termenul de 01.05.2017 privind emiterea ordinelor de salarizare şi, pe cale de consecinţă, a obligat Ministerul Justiţiei, respectiv, ordonatorii ierarhici inferiori la plata diferenţelor salariale, o sentinţă cu caracter preventiv, prin care nu este constatată o culpă, ci este presupusă în mod absolut, fapt ce depăşeşte prerogativele unei instanţe de judecată.

În fine, recurentul-pârât a arătat că sentinţa recurată conţine şi o contradicţie, în sensul în care se reţine că termenul de 01.05.2017 nu este stabilit prin lege, ci de ministrul justiţiei, şi, în acelaşi timp, obligă pârâţii la plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 500/2002, privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Apărările în cauză

Intimaţii-reclamanţi, cărora, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, le-au fost comunicate recursurile, nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 22 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, ceea ce, în materia contenciosului administrativ, presupune dovedirea existenţei actuale a unui drept sau interes legitim încălcat printr-un act administrativ emis de o autoritate publică sau prin refuzul emiterii unui astfel de act.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual în susţinerea recursurilor se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv, actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 şi, respectiv, 01.02.2017, recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite intimaţilor-reclamanţi, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi, mai târziu, Ordinul nr. 1489/C/2017, iar, la data de 24.05.2018, Ordinul nr. 2066/C/2018. Totodată, susţine că reclamanţilor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţilor.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor şi va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti, ca fiind lipsite de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor şi va respinge recursurile, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de recurenţii- pârâţi MINISTERUL JUSTIŢIEI şi TRIBUNALUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 1192/2017 din 04 aprilie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.