Nullity of cassation appeal for failure to formulate grounds of illegality distinguishing mere factual criticism from legal error

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3106 din data de 11 septembrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în consecinţă, obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către recurent a sumei de 4.808,75 RON, ce reprezintă diferenţa de despăgubire.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurentul- reclamant A. a relevat situaţia de fapt în cauză şi a criticat sentinţa civilă recurată ca netemeinică şi nelegală, deoarece, în opinia recurentului, interpretează trunchiat probele depuse la dosar şi care emană în totalitate de la intimatul- pârât, invocând, în esenţă, următoarele motive:

Valoarea de despăgubire de 6.630 RON, ce reprezintă 1.500 Euro, adică, 75% din 2.000 de Euro- valoarea de circulaţie a autoturismului la data accidentului, aşa cum arată art. 51 alin. (1), (9), (10), (11) şi art. 52 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, pe care le expuse instanţa de fond în cuprinsul sentinţei, dar de care nu ţine cont la pronunţare, interpretează că doar ultima evaluare Audatex este corectă.

Însă, arată recurentul- reclamant, prin Decizia nr. 2263/20.10.2016, ce i-a fost comunicată în 06.12.2016, se stabileşte în mod absolut stupefiant, şi fără prea multe explicaţii suma de plată 1.821,75 RON, calcul care este voit greşit - evaluarea de specialitate "Audatex" dă o valoare de 2.429 RON, deşi ar fi trebuit să fie de Euro, este vorba de valoarea stabilită de dl. B. după valoarea vehiculului la data producerii accidentului, de 2.000 Euro, şi despăgubirea stabilită, 6.630 RON, adică, 1.500 Euro, acel 75% care i-a fost comunicat în data de 23.12.2015, iar din evaluarea devizului de reparaţii a rezultat suma de 10.016,3 RON, de care instanţa de fond nu aminteşte; această evaluare nu este o probă, este o "menţiune de natură administrativă…, cu propuneri cu privire la despăgubirile ce se vor acorda"- cum motivează instanţa de fond.

Or, susţine recurentul, menţiunea legală din art. 51 alin. (11) prevede:

"în cazul daunei majore, asiguratorul este obligat a comunica păgubitului în termen de 10 zile de la data avizării daunei valoarea maximă a despăgubirii şi modul de calcul al acesteia", ceea ce dl. B. a făcut.

În fine, recurentul-reclamant a mai susţinut că motivarea instanţei de fond este contradictorie; deşi expune normele legale, nu ţine cont de acestea şi, cuprinde menţiuni de genul:

"cât priveşte susţinerea reclamantului că plata sumei de 1.821,75 RON ar fi fost făcută în 05.07.2016, anterior emiterii deciziei atacate din 20.10.2016, Curtea reţine că F.G.A. emite decizii numai dacă respinge cererea de plată, iar dacă nu face direct plata". Şi se întreabă recurentul cum plăteşte ce doreşte din cerere, şi apoi după 3 luni întocmeşte decizia, în baza cărui document justificativ fac plata?.

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 20 martie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, din perspectiva nemotivării căii de atac, Înalta Curte urmează să o admită şi să constate nulitatea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.". Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar art. 470 alin. (5) arată că:

"În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar conform art. 489 alin. (2) "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, în cauză, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurentul- reclamant nu a indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., şi nici nu a formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Cerinţa legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentului-reclamant nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

De altfel, recurentul-reclamant nu a indicat ca temei de drept al recursului său niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., iar din dezvoltarea motivelor formulate rezultă că recurentul aduce critici modului în care curtea de apel a administrat şi apreciat probatoriul, susţinând că este greşită valoarea de despăgubire acordată, raportat la circumstanţele cauzei, fără a dezvolta aspecte care să vizeze nelegalitatea sentinţei civile recurate.

Astfel, recurentul a dedus judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile sale vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţă, în ceea ce priveşte calculul sumei, existenţa bazei factuale a acesteia, existenţa prejudiciului pretins de reclamant în cauză.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile recurentului care vizează modul de apreciere a probelor, instanţa de fond având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Aşa fiind, se constată că aspectele deduse judecăţii prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului nu se circumscriu cazurilor expres reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Întrucât în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii atacate, iar memoriul de recurs formulat de reclamantul A. nu conţine critici propriu- zise împotriva hotărârii atacate, sancţiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu de către instanţa de recurs.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant nu îndeplinesc condiţia prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect invocată prin întâmpinare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, excepţie invocată prin întâmpinare.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 3106 din 11 septembrie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iulie 2020.