Petition for annulment annulled for failure to pay judicial stamp fee, upholding prior dismissal of appeals
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled a petition for annulment as unfiled due to the failure to pay the judicial stamp fee, thereby upholding the 2019 final appellate decision that rejected a series of appeals against lower court rulings dismissing a tax-related claim as inadmissible. The dispute arose from a civil action initiated by a private party against a judicial inspection authority, where the court of appeal had previously dismissed the claims on inadmissibility grounds and the appellate court subsequently rejected appeals against those judgments; the petitioner then filed a petition for annulment based on procedural and constitutional grounds but failed to provide proof of payment for the mandatory 100 RON stamp fee despite a prior order to pay. Relying on Article 486(2)-(3) of the Code of Civil Procedure, which imposes a nullity sanction for the lack of a stamp fee on appeals and petitions for annulment, and referencing Article 33 of Government Emergency Ordinance No. 80/2013, the court held that the procedural defect of non-payment precluded examination of the merits, resulting in the annulment of the petition and leaving the 2019 decision that rejected the original appeals in full force.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 alin. (1) lit. b) C. pen, art. 493 alin. (1) C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din C. proc. civ, art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Art. 508 alin. (1) din C. proc. civ; Petition for annulment annulled for failure to pay judicial stamp fee, upholding prior dismissal of appeals: Împotriva Deciziei nr. 243 din 23 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare recurenta A., întemeiată pe motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) punctele 2, 3 şi 4 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Soluţiile instanţei de fond
Prin încheierea din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.. De asemenea, a dispus amânarea pronunţării asupra fondului cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
Prin încheierea din 1 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. cu privire la dispozitivul sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Cererile de recurs
Împotriva încheierii din 21 septembrie 2015 şi a sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a formulat recurs reclamanta A., susţinând că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 şi cu excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de orice natură" din art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. şi, totodată, criticând soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Împotriva aceloraşi hotărâri, reclamanta a depus un nou memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., prin care a susţinut că sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este lovită de nulitate, întrucât prin menţiunea "definitivă" se încalcă prevederile art. 493 alin. (1) C. proc. civ., în opinia sa, hotărârea fiind supusă căii de atac a recursului. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi a art. 6 din Convenţia EDO.
La 21 ianuarie 2016, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, iar la 24 martie 2016, reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii din 1 februarie 2016, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă, solicitând casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, considerând că, în mod eronat, prima instanţă a stabilit că sentinţa civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este definitivă.
1.3. Hotărârea pronunţată în recurs
Prin Decizia nr. 243 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2015, a sentinţei civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a sentinţei civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015 şi a încheierii din 1 februarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibile.
1.4. Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 243 din 23 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare recurenta A., întemeiată pe motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) punctele 2, 3 şi 4 din C. proc. civ.
Prin Rezoluţia Preşedintelui completului de judecată din 21 iunie 2019, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a timbra contestaţia în anulare cu suma de 100 de RON, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.
La termenul de judecată din 9 iulie 2020, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia netimbrării contestaţiei în anulare şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Analizând actele şi lucrările dosarului, mai înainte de a examina motivele contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru contestaţia în anulare formulată.
Prin Rezoluţia Preşedintelui completului de judecată, din 21 iunie 2019, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de a timbra contestaţia în anulare cu suma de 100 de RON, potrivit dispoziţiilor aret. 26 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.
Obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON i-a fost adusă la cunoştinţă contestatoarei prin citaţia emisă la 24 iunie 2019 şi comunicată la data de 26 iulie 2019 .
Contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, admisă prin încheierea de şedinţă din data de 9 iulie 2020 pronunţată în Dosarul asociat nr. x/2019
Totodată, contestatoarea a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu la data de 13 noiembrie 2019, în Dosarul asociat nr. x/2019 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.
Art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., republicat statuează următoarele:
"Contestaţia în anulare se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată".
Decizia contestată, fiind pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora la cererea de recurs (n.r. în speţă la cererea de contestaţie în anulare) se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar potrivit alin. (3) al art. 486, această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.
Luând în considerare aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestaţie în anulare nu îndeplineşte cerinţa de formă a timbrării, lipsa acesteia fiind sancţionată cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (1) raportate la cele ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage, anularea contestaţiei în anulare ca netimbrată.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va anula contestaţia în anulare de faţă, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 243 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.