Restitution of public funds for unlawful assignment of public procurement contract obligations in violation of O.U.G. 34/2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, ulterior completată, reclamanta UAT Comuna Pietrari a solicitat anularea notificării emisă sub nr. x/8.02.2016 de pârâtul MDRAP - pentru restituirea la bugetul de stat a sumei de 4.304.821 RON, acordată în vederea realizării obiectivului de investiţie "Alimentare cu apă în Comuna Pietrari", cu privire la care s-a apreciat că a fost utilizată cu nerespectarea prevederilor legale - a dispoziţiei dată de MFP, prin Direcţia Generală de Trezorerie şi Contabilitate Publică - scrisoare editată sub nr. x/11.05.2016 şi Direcţia Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare - scrisoare editată sub nr. x/11.05.2016, de sistare a alocării şi utilizării cotelor defalcate din impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, ce ar fi servit finanţării contractului de achiziţie publică, având ca obiect obiectivul precizat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 279 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de recurs a fost motivată cu argumente vizând temeinicia cererii de chemare în judecată, susţinându-se că, în speţă, pârâtul a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 101 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 28/2013 şi art. 17 alin. (7) şi (8) din Normele metodologice din 09.05.2013 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 28/2013, aprobate prin Ordinul nr. 1851/2013.

Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014 a fost încheiat înainte de adoptarea textelor normative citate, care au intrat în vigoare la 02.08.2015, respectiv la 30.10.2015 şi care nu puteau fi aplicate privitor la nereguli constând în nerespectarea prevederilor legale în utilizarea sumelor transferate din bugetul de stat pentru finanţarea unui contract de achiziţie publică.

A susţinut, de asemenea, că fapta de cesiune de contract de achiziţie publică, nu îi este imputabilă şi nu are constituţia evocată de art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006.

Considerând că această cesiune reprezintă o încălcare a prevederilor art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora "într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acest contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial", intimatul - pârât a emis notificarea atacată.

În opinia recurentei, dat fiind că textul art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, pretins a fi încălcat, a fost introdus prin Legea nr. 279 din 7 decembrie 2011, intrând în vigoare la 12.12.2011, notificarea atacată este nelegală, fiind rezultatul aplicării retroactive a legii.

Totodată, sancţiunea nerespectării art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 nu poate fi decât ineficienţa contractului de cesiune de creanţă, încheierea acestuia urmând să fie sancţionată potrivit dispoziţiilor acestei reglementări, care astăzi nici nu mai este în vigoare.

A mai susţinut recurenta că, în ceea ce priveşte contractul de achiziţie publică, acesta a fost încheiat la 05.10.2010, anterior intrării în vigoare a textului normativ amintit, astfel încât acest text de lege nu este aplicabil decât contractelor încheiate după intrarea lui în vigoare.

În fine, a arătat recurenta că instanţa de fond în mod greşit nu a avut în vedere Directiva nr. 2014/24 a Parlamentului European şi a Consiliului din 26.02.2014.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere niciunul din motivele prezentate şi dezvoltate în cererea de chemare în judecată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii, cu consecinţa anulării actelor administrative atacate.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 20.02.2017, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din cuprinsul hotărârii recurate reiese că instanţa de fond a analizat toate susţinerile părţilor, răspunzându-le prin considerente, neputându-se identifica vreo apărare esenţială care să fi fost omisă şi, totodată, să fi fost determinantă în cauză pentru a conduce la o altă soluţie.

Potrivit art. 101 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală:

"În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate şi solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit."

În cauză, intimatul-pârât a reţinut încălcarea de către beneficiar, recurenta UAT Comuna Pietrari, a prevederilor art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, precum şi a principiilor stipulate în această ordonanţă de transpunere în legislaţia naţională a Directivelor nr. 2004/17/CE şi nr. 2004/18/CE.

Este adevărat că art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006 a fost introdus prin Legea nr. 279/2011, în vigoare din 07.12.2011, conţinutul acestui text de lege fiind următorul:

"Într-un contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial’’ .

Or, în cauză, cu încălcarea acestor dispoziţii legale, a fost încheiat Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014, prin care S.C. A. S.R.L. se substituie S.C. B. S.R.L. şi preia calitatea de executant a lucrării, cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din prevederile Contractului de lucrări nr. x/05.10.2010, pentru realizarea lucrării "Înfiinţare reţea de apă în comuna Pietrari, judeţul Dâmboviţa".

Contractul de cesiune a fost însuşit şi de recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietrari.

Referitor la Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014, însuşit de recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietrari, aceasta s-a apărat susţinând, în principal, că nu i se poate imputa/reţine încălcarea acestor dispoziţii legale câtă vreme, art. 2041 a intrat în vigoare ulterior încheierii acestui contract de cesiune.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, aceste dispoziţii legale au fost introduse printr-o prevedere expresă ulterior încheierii Contractului de cesiune nr. x/01.08.2014, însă, imposibilitatea transmiterii de către ofertantul care a devenit, în condiţiile legii, parte dintr-un contract de achiziţie publică, unui operator economic care avea calitatea de terţ faţă de contractul respectiv, a drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un astfel de contract, transpare cu evidenţă şi din prevederile de principiu cuprinse la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, principii care trebuie să guverneze în integralitate contractele de achiziţii publice, atât la momentul încheierii, cât şi pe parcursul derulării acestora.

Mai mult decât atât, în mod corect a reţinut instanţa de fond că Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), în Manualul operaţional pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, întocmit de către aceasta şi publicat în anul 2009, deci anterior reglementării exprese a interdicţiei prin art. 2041 din O.U.G. nr. 34/2006, arată că novaţia şi cesiunea de obligaţii nu sunt permise într-un contract de achiziţie publică.

Interpretarea a fost confirmată de către ANRMAP şi prin adresa nr. x/2011 privind poziţia argumentată referitoare la cesionarea obligaţiilor născute dintr-un contract de achiziţie publică, prin care se precizează următoarele:

"Atribuirea unui contract de achiziţie publică se realizează, conform O.U.G. nr. 34/2006, prin promovarea unui cadru concurenţial, în condiţii de tratament egal între operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. În acelaşi timp, contractul de achiziţie publică se încheie în baza regulilor şi cerinţelor solicitate în documentaţia de atribuire aferentă procedurii, reguli şi cerinţe cărora li s-a făcut publicitate tocmai în scopul respectării principiilor anterior menţionate. Pe cale de consecinţă, considerăm că transmiterea de către ofertantul care a devenit, în condiţiile legii, parte dintr-un contract de achiziţie publică, unui operator economic care are calitatea de terţ faţă de contractul respectiv a drepturilor şi obligaţiilor izvorâte dintr-un astfel de contract este de natură să creeze premisele eludării prevederilor O.U.C. nr. 34/2006. Acceptarea de către autoritatea contractantă a unei astfel de propuneri ar conduce la substituirea contractantului iniţial, fără aplicarea unei proceduri competitive şi deci cu nerespectarea prevederilor ordonanţei anterior menţionate, cu un operator economic care nu a participat la procedura de achiziţie publică, nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor solicitate prin documentaţia de atribuire şi nici a prezentării celei mai bune oferte din punctul de vedere al criteriului de atribuire stabilit iniţial. În opinia noastră, părţilor unui contract de achiziţie publică le este permisă doar cesiunea creanţelor (drepturilor) născute din acel contract, cesiune care însă nu afectează obligaţiile născute din contractul respectiv şi care vor rămâne în sarcina părţilor contractante".

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă este obligată să cunoască şi să respecte atât reglementările legale în materia achiziţiilor publice, cât şi manualul operaţional de proceduri emis în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 întocmit de Autoritatea de reglementare şi monitorizare în materia achiziţiilor publice, ceea ce, în cauză, reclamanta nu a probat.

În ceea ce priveşte Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului, aceasta a fost avută în vedere de instanţa de fond, care, însă, a reţinut că prevederile directivei nu erau aplicabile la momentul emiterii notificării contestate, astfel încât nu puteau fi analizate cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativă Teritorială Comună Pietrari împotriva sentinţei nr. 279 din 17 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019.