Failure to prove ownership of pre-communist community property for retrocession under O.U.G. 83/1999 due to lack of supporting registry evidence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 la data de 07.07.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 666/21.04.2016 emisă de pârâtă şi a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei contestate, constatarea calităţii reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru Imobilul Sinagoga, situat în jud. Botoşani, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de către Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.000 RON, astfel cum o estimează provizoriu reclamanta, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat acesteia prin emiterea deciziei contestate şi, în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 271 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a respins, nemotivat, cererea de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică, iar în ceea ce priveşte cererea de emitere a unei adrese către Primăria Mun. Botoşani, respectiv către Ministerul Cultelor, instanţa de fond a respins-o, reţinând în mod greşit că aceste instituţii au răspuns solicitărilor şi au furnizat informaţiile solicitate.

Informaţiile furnizate s-au referit, însă, la un imobil situat în Botoşani, str. x, în condiţiile în care, conform adresei emise de Primăria Mun. Botoşani, str. x este recenzată în prezent ca fiind nr. 48, adresă la care figurează blocul P14. Prin urmare, a solicitat să se revină cu adrese în vederea furnizării informaţiilor cu privire la imobilul situat în Mun. Botoşani, str. x, cererea fiind respinsă, în mod nelegal, de către prima instanţă, cu încălcarea dreptului la apărare, astfel cum este prevăzut de art. 13 C. proc. civ., precum şi de art. 24 din Constituţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că prima instanţă, fără a motiva soluţia, a respins cererea privind încuviinţarea probei cu expertiza, probă ce era utilă soluţionării cauzei, fiind de natură să conducă la stabilirea unei corecte situaţii de fapt.

Prin urmare, hotărârea nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, motivarea unei hotărâri fiind una dintre componentele acestui principiu consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) şi art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, sub aspectul nulităţii deciziei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare a arătat că pârâta a ignorat aceste prevederi legale exprese şi a "omis" să invite un reprezentant al reclamantei pentru a susţine interesele A. în legătură cu cererea de retrocedare a imobilului.

Sancţiunea pentru încălcarea dreptului reclamantei de a susţine cererea de retrocedare nu poate fi decât nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis, având în vedere că, în realitate, i-a fost încălcat însuşi dreptul la apărare.

De asemenea, contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de normele legale, respectiv calitatea de proprietar a Comunităţii Evreilor din Botoşani, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 83/1999 şi preluarea abuzivă a imobilului.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este neîntemeiat.

Potrivit textului de lege enunţat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva acestui motiv de casare, susţinerile recurentei-reclamante vizează încălcarea dreptului la apărare, prin prisma faptului că instanţa de fond a respins în mod nelegal, în opinia sa, cererea în probaţiune formulată, constând în administrarea probei cu expertiza tehnică, precum şi emiterea unor adrese către Primăria Mun. Botoşani, respectiv către Ministerul Cultelor în vederea furnizării relaţiilor cu privire la istoricul de rol fiscal, istoricul de adresă şi istoricul de număr poştal vizând imobilul în discuţie.

Din desfăşurarea cercetării judecătoreşti, pe tot parcursul procesual în faţa primei instanţe, rezultă că, prin încheierea de şedinţă din data de 06.09.2016, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi şi a dispus emiterea unei adrese către Primăria Mun. Botoşani, fiind prorogată pronunţarea asupra admisibilităţii probei cu expertiza tehnică. De asemenea, prin încheierea de şedinţă din data de 25.10.2016, a dispus emiterea unei adrese către Ministerul Culturii.

Întrucât la dosar au fost depuse relaţiile solicitate, la termenul de judecată din data de 15.11.2016, instanţa de fond a respins ca neutile soluţionării cauzei relaţiile nou cerute de reclamantă, argumentând asupra lipsei de utilitate a acestora, precum şi proba cu expertiza.

În doctrină s-a susţinut că aprecierea probelor constă în operaţiunea mentală pe care o va face judecătorul pentru a determina puterea probantă şi valoarea fiecărei probe în parte, precum şi ale tuturor probelor împreună.

În concluzie, instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 254, art. 255, art. 258 C. proc. civ., nefiind încălcate dispoziţiile procesuale, în materie de administrare a probelor.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, dreptul la un proces echitabil, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, aşa încât dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Altfel spus, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Din perspectiva prevederilor art. 425 din C. proc. civ., motivarea hotărârii este necesară pentru înlăturarea arbitrariului şi pentru a fi posibil controlul judiciar.

În cauză, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat. În considerentele acesteia se regăsesc motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, conţine referiri la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază ca nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinând că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea recurentei referitoare la lipsa de la lucrările Comisiei speciale de retrocedare a unui reprezentant al reclamantei, în mod corect instanţa de fond a reţinut că această obligaţie nu este prevăzută în mod expres de O.U.G. nr. 83/1999, sub sancţiunea nulităţii, astfel încât se poate reţine incidenţa sancţiunii nulităţii virtuale numai în măsura în care reclamanta face dovada existenţei unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în condiţiile în care reclamanta avea posibilitatea de a depune toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea pretenţiilor sale, în mod evident o astfel de vătămare nu există. De altfel, reclamanta nu numai că nu a indicat o vătămare concretă, dar a avut posibilitatea de a-şi formula toate apărările pe care te consideră necesare în faţa instanţei de judecată.

Privitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, Înalta Curte, efectuând propria analiză a probatoriului administrat în cauză, reţine că recurenta-reclamantă a depus, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la restituire, situat în Municipiul Botoşani, str. x, un "tabel cu sinagogile existente în oraşul Botoşani" emis de Comunitatea Evreilor Botoşani, nedatat, precum şi două declaraţii autentificate ale unor persoane fizice (B. şi C.), aceste persoane susţinând că imobilul anterior menţionat a fost proprietatea comunităţii evreilor până la momentul preluării abuzive de către statul român.

În urma relaţiilor comunicate la dosar de către Primăria Municipiului Botoşani prin adresa nr. x/10.10.2016, rezultă că din Registrul Matricol clădiri şi terenuri pe care îl deţine Primăria municipiului Botoşani pentru perioada 1966-1980, la adresa str. x Botoşani nu figurează nicio sinagogă, la adresa respectivă fiind înregistrată până la exproprierea în baza Decretului nr. 147/05.05.1980 o persoană fizică, D..

De asemenea, prin adresa din 04.11.2016, Ministerul Culturii a menţionat că imobilul Sinagoga Pesa Hava din Botoşani, str. x nu se află în evidenţele acestei instituţii şi nici în Înventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Prin urmare, întrucât documentele prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a dovedi proprietatea bunului în cauză, în mod corect instanţa de fond a apreciat legalitatea deciziei prin care pârâta a respins cererea de retrocedare.

Totodată, nu pot fi primite susţinerile recurentei-reclamante referitoare la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin emiterea Deciziei nr. 666/21.04.2016, având în vedere soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii şi menţinere a actului administrativ atacat.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 271 din 15 noiembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2019.