Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 326/2021 AI generated

Inadequacy of judicial motivation regarding the analysis of artificial conditions in EU rural investment aid contracts

Case Number Decizia nr. 326/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant agency, quashing the Court of Appeal decision that had previously ruled in favor of the claimant company, and remanded the case for re-judgment by the same appellate court. The dispute arose from the claimant's action to annul an administrative decision and a compliance report that rejected its non-reimbursable financial assistance claim under rural investment measures, alleging that the agency had incorrectly identified artificial conditions for obtaining support through inter-company links. The Supreme Court found that the lower court's decision lacked legal motivation, violating mandatory procedural requirements by failing to analyze essential arguments regarding the objective and subjective elements of the alleged irregularities as established by the Court of Justice of the European Union jurisprudence and relevant national regulations, thereby rendering the judgment void and preventing higher court review of the substantive legal errors.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 497 C. proc. civ; Inadequacy of judicial motivation regarding the analysis of artificial conditions in EU rural investment aid contracts: În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor normelor naţionale şi a regulamentelor comunitare şi a jurisprudenţei CJUE în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
judicial review lack of substantive requirements cassation review procedural violations substantive errors legal aid

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat instanţei de contencios administrativ:

- anularea Deciziei nr. 1157 din 18.04.2016, emisă de pârâta AFIR, prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei, înregistrata la AFIR sub nr. x/24.03.2016;

- anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 27.01.2016, înregistrat la AFIR sub nr. 4129 şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia;

- obligarea pârâtei AFIR la executarea contractului de finanţare nr. x/07.04.2014 şi a plăţii către reclamantă a sumei de 890.142,28 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

A anulat decizia nr. 1157/18.04.2016 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x, încheiat la data de 27.01.2016.

A obligat pârâta la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare nr. x/07.04.2014.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi a solicitat în principal casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă după expunerea situaţiei de fapt rezultă din actele contestate că sentinţa de fond nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare ca nelegale a actelor administrative fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Se arată că prima instanţă nu a analizat neregulile identificate de autoritate ca fiind condiţii artificiale şi nu a analizat elementul obiectiv şi cel subiectiv potrivit jurisprudenţei europene.

Se arată că prima instanţă nu a analizat legăturile reclamantei cu B. S.R.L. şi Întreprinderea Individuală C., fiind analizate legăturile numai cu D. S.R.L..

În concret se arată că prima instanţă nu a analizat susţinerile şi apărările invocate de autoritatea recurentă care susţine legalitatea actelor contestate, în condiţiile în care recurenta-pârâtă a arătat indicatorii care au fost identificaţi pentru demonstrarea elementului obiectiv şi a celui subiectiv în sensul jurisprudenţei CJUE.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor normelor naţionale şi a regulamentelor comunitare şi a jurisprudenţei CJUE în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată.

În ceea ce priveşte soluţia dată primului capăt de cerere respectiv anularea deciziei nr. 1157/18.04.2016 şi a procesului-verbal nr. x/27.01.2016 recurenta-pârâtă invocă faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit în raport de situaţia de fapt dispoziţiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 şi a concluziilor contractuale.

Se susţine în sensul legalităţii actelor contestate prin care au fost identificate elemente comune între reclamantă şi celelalte societăţi, în cadrul Măsurii 312 de natură să concretizeze atât sub aspect obiect cât şi subiectiv elementele neregulilor contestate în sensul existenţei unor condiţii artificiale create în vederea obţinerii sprijinului financiar nerambursabil.

În ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii subsidiare prin care autoritatea a fost obligată la executarea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare din 7.04.2014 se invocă faptul că această executare nu se poate realiza. Aceasta deoarece, plata primei tranşe a fost suspendată ca o consecinţă a identificării condiţiilor artificiale iar cheltuielile faţă de care s-a dispus recuperarea nu au fost analizate sub aspectul eligibilităţii lor.

Se susţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile contractului de finanţare în ceea ce priveşte obligaţiile părţilor.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În termenul de amânare a pronunţării ambelor părţilor au depus la dosar concluzii scrise. Analizând recursul declarat în raport de motivele de casare invocate Curtea îl apreciază ca fondat, în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. - nemotivarea sentinţei atacate.

Iar nemotivarea sentinţei atacate pe toate aspectele esenţiale ale cauzei echivalează în opinia Curţii ca fiind o rejudecare pe fondul cauzei impunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare.

Curtea constată ca fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. în cauză fiind încălcate de prima instanţă sub aspectul obligaţiei prevăzut de art. 22 alin. 6 C. proc. civ., dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Din prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. rezultă obligaţia de a analiza argumentele esenţiale expuse de părţi în actele procesuale depuse la dosarul cauzei şi să stabilească situaţia de fapt specifică, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 din noul C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din noul C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Curtea constată că în cauza de faţă instanţa de fond a omis să analizeze argumentele esenţiale invocate de către recurenta-pârâtă prin întâmpinare legate de situaţia de fapt de analizare a elementului obiectiv şi subiectiv în raport de jurisprudenţa CJUE.

În această omisiune reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 22 şi 425 C. proc. civ. în cauză instanţa de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul ierarhic de legalitate cu privire la al doilea motiv de casare invocat cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Iar aceste încălcări, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. impun trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării primei instanţe va avea în vedere respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Faţă de cele reţinute Înalta Curte nu va mai proceda la analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse, Curtea în baza art. 497 C. proc. civ. va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale

Va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1450 din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25 ianuarie 2021.