Fire insurance exclusion clause validity and duty to commission expert evidence on cause of fire

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. /2436/01.11.2016, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acestui act şi admiterea cererii de despăgubire din 19.02.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4707 din 5 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Reclamanţii au declarat recurs împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, anularea deciziei atacate cu consecinţa admiterii cererii de despăgubire.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea nu este motivată în fapt şi în drept în privinţa criticilor de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei FGA, prin prisma faptului că a fost soluţionată doar parţial, fără a fi pronunţată şi cu privire la reclamanta B., precum şi pentru lipsa de raportare la elementele de fapt şi de drept invocate în cererea de deschidere a dosarului de daună şi în raport de înscrisurile depuse.

Instanţa nu a analizat apărările invocate în combaterea procesului-verbal de intervenţie întocmit de ISU. În plus, nu s-a luat în calcul varianta defectării ventilatorului, astfel cum s-a indicat în declaraţia dată în fata inspectorului de daune, fiind menţinută varianta unui incendiu pornit de un burlan, însă caracterul probabil (indicat în procesul-verbal de constatare din 10.02.2014 întocmit de pârâtă) nu a fost nici confirmat si nici infirmat de cercetările efectuate de aceasta.

Sentinţa, au menţionat recurenţii, nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care nu au fost reţinute criticile referitoare la incidenţa clauzelor de excludere abuzive cuprinse în contractul de asigurare, prevăzute de art. 6.7, lit. i) - Condiţiile de asigurare.

Instanţa de fond s-a limitat doar la preluarea apărărilor intimatei, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate, au conchis recurenţii.

Cu privire la încălcarea normele de drept material, recurenţii au precizat că se impune a fi analizat faptul că la momentul deschiderii dosarului de daună, în declaraţia dată în faţa inspectorului de daune au arătat că incendiul a fost declanşat de o defecţiune la pompa de aer a şemineului.

Nici asigurătorul C. S.A. şi nici pârâtul, prin decizia de respingere nr. 2436/01.11.2016, nu au luat în considerare aspectele declarate, respingând cererea de despăgubire prin invocarea cauzelor de excludere prevăzute de cap. 6, pct. 6.7, lit. i) şi pct. 6.4 din Condiţiile de asigurare, cuprinse într-o anexă care nu le-a fost comunicată la data semnării contractului de asigurare.

Mai mult, sigurul mijloc de proba avut în vedere pentru a retine incidenţa cazurilor de excludere îl reprezintă procesul-verbal de intervenţie nr. x/08.02.2014, întocmit de ISU la momentul stingerii incendiului, care nu este coroborat cu nicio altă probă.

Instanţa, în mod greşit apreciază că în condiţiile în care erau în posesia poliţiei de asigurare rezultă că au avut cunoştinţă şi de condiţiile de asigurare, au menţionat aceştia.

Condiţiile de asigurare depuse la dosarul cauzei de către pârât nu sunt semnate de către niciuna dintre părţi, astfel că susţinerea instanţei conform căreia, anterior semnării poliţei, li s-a comunicat conţinutul condiţiilor generale de asigurare, nu poate conferi caracter legal unei cercetări a dosarului de daună, în raport de un alt fel de poliţă de asigurare.

De altfel, condiţiile de asigurare depuse de pârât cuprind o serie de clauze standard, preformulate care nu au fost negociate cu părţile, iar excluderea unei situaţii de la acoperirea unui risc trebuie în fapt să permită asiguratului cunoaşterea exactă a întinderii garanţiei subscrise şi înţelegerea termenilor convenţiei încheiate pentru a şti exact în ce caz şi în ce condiţii nu este acoperit.

Totodată, menţionează recurenţii, cazurile de excludere prevăzute de dispoziţiile art. 6 - Condiţii de asigurare sunt imprecise, făcând referire la standarde neclare, inexacte (lipsa neobişnuită de grijă şi atenţie, precum şi indiferenţa faţă de ceea ce ar trebui, în principiu, să fie clar pentru oricine într-o anumită situaţie, adăugând un plus de dificultate pentru asigurat, lăsând posibilitatea asigurătorului pentru reducerea sau refuzarea garanţiei.

Pentru a putea opera, excluderea nu trebuie doar să figureze în condiţiile generale ale poliţei, ci şi în cele particulare or politia de asigurare încheiată la data de 24.09.2013 nu prevede nimic cu privire la excluderea situaţiilor pentru acoperirea unui risc.

Astfel, recurenţii au învederat că dispoziţiile invocate de către pârât pentru refuzul despăgubirii nu produc efecte faţă de aceştia, fapt pentru care în mod greşit instanţa a reţinut aplicabilitatea cauzelor de excludere regăsite în cuprinsul punctelor 6.7, lit. i) si 6.4 din Condiţiile de asigurare.

S-a mai învederat de către recurenţi că procesul-verbal de intervenţie întocmit de către ISU în cazul unui incendiu nu poate îndeplini, prin el însuşi, cerinţele unui mod concret şi obiectiv în stabilirea sursei cauzei incendiului.

În plus, prin cererea de chemare în judecată a fost solicitată proba cu expertiza în construcţii. Dacă instanţa a considerat că era în sarcina reclamanţilor să dovedească că incendiul nu s-a produs din culpa acestora, în temeiul art. 22 alin. (2) C. proc. civ., trebuia să pună în discuţia contradictorie a părţilor proba solicitată şi sa o încuviinţeze.

4. Apărările formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor (în continuare FGA), a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea reclamanţilor-recurenţi la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

În susţinerea acestei poziţii procesuale s-a menţionat că soluţia dată de prima instanţă este temeinică şi legală, fiind motivată pe probatoriul administrat în această cauză.

În acest sens, s-a reiterat că, la data producerii evenimentului din data de 08.02.2014, locuinţa şi conţinutul locuinţei persoanelor fizice A. şi B. era asigurată cu Poliţa de asigurare a locuinţei şi a conţinutului D. nr. x emisă de Societatea C. S.A. la data de 24.09.2013, pentru perioada asigurată 25.09.2013-25.08.2014, astfel că Fondul de garantare a asiguraţilor, nefiind parte în contractul de asigurare încheiat de asigurător cu asiguratul său, nu are obligaţia de a executa contractul de asigurare şi nici de a prelua riscul unui contract de asigurare, atribuţiile sale fiind expres prevăzute prin Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

La analiza şi soluţionarea cererilor de plată depuse de reclamanţi s-a ţinut seama de prevederile contractului de asigurare încheiat între asigurător şi aceştia, în calitate de asiguraţi, precum şi de aspectele constatate şi consemnate cu Procesul-verbal de constatare nr. x din 08.02.2014 încheiat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău-Detaşamentul Pompieri, în care s-a reţinut că elementele care au condus la producerea evenimentului au fost coşul de fum ("burlan metalic") neprotejat faţă de materialele din OSB utilizate la construcţia din lemn.

În privinţa Procesului-verbal de constatare nr. x/08.02.2014 operează prezumţia de legalitate şi veridicitate, prezumţie care nu a fost răsturnată de reclamanţi.

În plus, la emiterea deciziei a fost avut în vedere şi punctul de vedere oficial exprimat de asigurătorul Societatea C. S.A. care a comunicat persoanelor fizice reclamante faptul că respinge la plată despăgubirile solicitate, fiind reţinută neglijenta asiguraţilor, fapt care constituie caz de exludere de la asigurare, în conformitate cu punctele 6.7 lit. i) şi 6.4 din "Condiţiile de asigurare".

II. Procedura în faţa instanţei de recurs.

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi prin acţiunea introductivă, reclamanţii au formulat critici punctuale împotriva deciziei de respingere a cererii de plată şi a motivelor pe care aceasta a fost întemeiată, susţinând mai întâi că intimatul a soluţionat solicitarea de despăgubire doar prin raportare la A., în contextul în care şi B. formulase, în aceeaşi zi (22.02.2016), o cerere identică de despăgubire pentru daunele reprezentând contravaloarea aceluiaşi imobil, rezultate în urma aceluiaşi eveniment, instanţa de fond a omis să analizeze aceste critici, în condiţiile în care depunerea cererii de plată de către reclamanta menţionată a fost confirmată de către intimat în termeni lipsiţi de echivoc, după cum rezultă din corespondenţa efectuată cu avocatul reclamanţilor la data de 9 iunie 2016 (e-mail dosar fond).

În plus, din această perspectivă, instanţa de fond a omis să analizeze criticile formulate de reclamanţi în privinţa nemotivării, în fapt şi în drept, a actului administrativ contestat.

Procedând în această manieră, instanţa a încălcat dreptul la apărare al reclamanţilor, omiţând să analizeze şi să furnizeze acestora un răspuns cu privire la apărările formulate, împrejurare ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 CEDO, ceea ce determină practic, pe de o parte, imposibilitatea exercitării controlului judiciar de către instanţa de recurs, iar dintr-o altă perspectivă ar priva părţile de exercitarea unei căi de atac prin soluţionarea pretenţiilor pe fond direct în recurs.

Jurisprudenţa instanţei europene de contencios a drepturilor omului este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat pe deplin, decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le evalua pertinenţa.

Or, în virtutea dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi art. 6 CEDO care consacră principiul dreptului la un proces echitabil, instanţa era datoare să analizeze şi să ofere un răspuns tuturor susţinerilor în fapt şi în drept ale reclamanţilor.

Judecătorul fondului nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de aceştia, cărora le-a cauzat în acest mod o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeinicei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la greşita respingere a acţiunii, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond are ca fundament, din punct de vedere al materialului probator administrat, în exclusivitate, doar constatările şi concluziile desprinse din procesul-verbal nr. x/08.02.2014 încheiat de Detaşamentul de Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău, prin care au fost constatate consecinţele incendiului şi s-a stabilit că elementele privind cauza probabilă a evenimentului sunt determinate de coşul din burlan metalic neprotejat faţă de materiale, precum OSB, utilizate la construcţia din lemn, fapt care a determinat culpa reclamanţilor asiguraţi în producerea riscului/evenimentului asigurat şi exonerarea asigurătorului de răspundere, în temeiul clauzelor contractuale.

Fiind învestită cu verificarea legalităţii şi temeiniciei actului administrativ emis de pârât, instanţa de fond era datoare a aprecia asupra stării de fapt rezultată şi din susţinerile reclamantului referitoare la varianta izbucnirii incendiului ca urmare a defectării ventilatorului, aşa cum a indicat în declaraţia dată în faţa inspectorului de daune, pe baza tuturor motivelor reţinute în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de plată, dintre care esenţial era cel referitor la raportul de cauzalitate dintre neglijenţa reclamanţilor şi incendiul care a avariat imobilul acestora.

Instanţa şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii pe simplul raţionament că, în lipsa unor probe contrare produse de către reclamanţi, prin prezentarea procesului-verbal nr. x/08.02.2014 de către intimatul-pârât sarcina probei a fost răsturnată.

Instanţa de recurs precizează că rezultatul deliberării este fundamentat pe stabilirea situaţiei factuale rezultate din coroborarea şi interpretarea tuturor efectelor şi consecinţelor juridice generate de probele administrate în cauză, la care, apoi, se aplică norma de drept material incidentă, aceasta reprezentând însăşi esenţa actului jurisdicţional.

Din această perspectivă, prima instanţă a deliberat practic prin folosirea nepermis de facilă a raţionamentului per a contrario, deşi avea la îndemână instrumente procedurale şi mijloace de probă ştiinţifice suficiente, prin a căror mijlocire putea fi înlăturată orice îndoială în privinţa cauzei care a declanşat incendiul.

Fără a avea la dispoziţie, printre piesele dosarului, elemente decisive şi convingătoare necesare stabilirii legăturii de cauzalitate dintre eventuala culpă a reclamanţilor şi declanşarea incendiului, instanţa de fond a procedat la soluţionarea litigiului fără a stabili certitudinea faptelor şi urmările acestora, minimizând importanţa rolului său în aflarea adevărului.

Prin urmare, pentru realizarea unei activităţi jurisdicţionale efective şi reale, care s-ar putea reduce la o operaţiune în doi timpi, respectiv confruntarea faptelor la condiţiile de aplicare a regulii de drept şi deducerea efectului juridic, în contextul în care, prin acţiunea introductivă, a fost solicitată administrarea probei cu expertiza de specialitate pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului, judecătorul fondului avea obligaţia de a manifesta rol activ în temeiul art. 22 C. proc. civ. şi de a depune diligenţele necesare pentru a se asigura că la dosarul cauzei există toate elementele necesare suficientei caracterizări a faptelor, pentru ca apoi să aplice cadrul legal incident, chiar dacă la primul termen de judecată stabilit pentru judecarea cauzei, respectiv cel din data de 30.05.2017, reclamanţii, prin reprezentantul lor convenţional, au arătat că nu insistă pentru administrarea acestei probe.

Neprocedând astfel, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra practic în cercetarea fondului. Această împrejurare face imposibilă şi exercitarea controlului judiciar în recurs.

2. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului şi temeiul juridic al acesteia.

Pentru remedierea tuturor aspectelor anterior reţinute, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recursul declarat de reclamanţi urmează a fi admis, iar hotărârea atacată va fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă în vederea rejudecării procesului în fond pe baza întregului probatoriu necesar a fi administrat.

Cu acest prilej, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt ale cauzei, instanţa de fond va aprecia, după punerea în discuţia părţilor, asupra necesităţii şi oportunităţii efectuării unei expertize de specialitate, respectiv a exprimării unui punct de vedere asupra cauzelor producerii incendiului de către un expert independent, în caz afirmativ lucrarea urmând a fi efectuată prin luarea în considerare a tuturor coordonatelor tehnice ale imobilului, urmărind dacă se confirmă concluziile pompierilor referitoare la cauzele probabile ale incendiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4707 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iulie 2020.