Competence in administrative litigation based on statutory domicile versus factual residence
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania definitively resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Tribunal of Neam County, Section II, Civil, Administrative and Fiscal Litigation, ordering that the case be tried there. The dispute arose when two first-instance tribunals mutually declined territorial competence regarding a labor law claim filed by a public finance union on behalf of a member seeking salary supplements for hazardous working conditions, inflation updates, legal interest, and additional annual leave from the regional finance administration, tax agency, and finance ministry. The core legal issue was the interpretation of the exclusive territorial jurisdiction rule in administrative litigation, where the Court determined that under Article 10(3) of Law No. 554/2004, the relevant criterion is the claimant's declared legal domicile at the time of filing the action, not their factual residence or place of work; consequently, because the claimant’s declared domicile was in Neam County at the time of the lawsuit, that tribunal held exclusive competence, rejecting the argument that factual residence in Iasi County established jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 134 C. proc. civ, art. 87 din C. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence in administrative litigation based on statutory domicile versus factual residence: Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate .
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar în privinţa reclamantei A. .
Obiectul acţiunii reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice l-a reprezentat obligarea pârâţilor să acorde şi să plătească diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile salariale care li s-ar fi cuvenit prin includerea sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, începând cu data de 01.01.2018, sau după caz de la data angajării în cadrul D.G.R.F.P. Iaşi prin acordarea unui spor de 15% la salariul de baza; să actualizeze aceste sume cu rata inflaţiei, să plătească dobânda legală începând de la data 01.01.2018 şi până la data plăţii efective; să acorde membrului de sindicat sporul pentru condiţii vătămătoare şi pe viitor; să acorde, pe viitor, un concediu de odihnă suplimentar de 5 zile lucrătoare într-un an de activitate, sau fracţie din anul de activitate desfăşurat, iar pentru perioada 01.01.2018 şi până la momentul acordării efective a concediului suplimentar de odihnă, compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar cuvenit, în condiţiile în care acesta nu mai poate fi acordat în zile de concediu.
Dosarul nou format a fost înregistrat sub nr. x/2020, iar prin sentinţa nr. 130 din data de 20 februarie 2020 Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii precizate, formulată de Sindicatul Finanţe Publice Iaşi, în numele şi pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că pentru stabilirea competenţei nu trebuie avut în vedere sediul sindicatului care o reprezintă pe reclamantă, ci domiciliul acesteia din comuna Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, revine Tribunalului Neamţ competenţa de soluţionare a cauzei.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Prin sentinţa nr. 522 din data de 28 septembrie 2020, Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, invocată din oficiu, a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe Sindicatul Finanţelor Publice Iaşi, în numele şi pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Neamţ şi Tribunalul Iaşi, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a înaintat cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că la stabilirea competenţei, prezintă relevanţă locuinţa unde reclamanta locuieşte în mod efectiv, respectiv cea la care şi-a declarat, în mod legal, domiciliul sau reşedinţa şi a avut în vedere menţiunile din adresa emisă de D.G.R.F.P. Iaşi, din care rezultă că începând cu data de 01.01.2018 şi până în prezent reclamanta A. desfăşoară activitate profesională în aparatul propriu, dar şi procedura de citare pentru termenul din 28.09.2020, care a relevat că reclamanta locuieşte în fapt în Iaşi.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:
Obiectul demersului judiciar iniţiat de Sindicatul Finanţelor Publice Iaşi, în numele şi pentru membrul de sindicat A., îl reprezintă obligarea pârâţilor la calcularea şi acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile mai multor acte normative succesive.
Pornind de la datele prezentate anterior se apreciază că aspectele care au generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă/locuinţă în fapt", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.
Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate .
De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.
În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 9.10.2020), statuează că:
"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".
Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.
Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
În aceste condiţii, având în vedere faptul că la momentul formulării acţiunii, reclamanta a declarat că domiciliază în comuna Dumbrava Roşiejudeţul Neamţ (conform împuternicirii aflate la dosar Tribunal Iaşi), Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Sindicatul Finanţe Publice Iaşi, în numele şi pentru reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.