Competence conflict between labor and administrative courts over public sector wage discrimination claims

Asupra conflictului de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, sub nr. x/2020 din 11.03.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se pronunţe o hotărâre judecătorească, prin care să se dispună:

- recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, indiferent dacă depăşesc sau nu plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) - grila de salarizare revăzută pentru anul 2022;

- emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute în Decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procentul legal (în total de 45 %) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % şi a următoarelor sporuri: sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare; sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii in aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate în baza Legii nr. 153/2017, după cum urmează: începând cu data de 01.01.2018 - viitor pentru A., B., C., D., E. şi F., raportat la Decizia nr. 96/02.02.2018; începând cu data de 01.08.2019 - viitor pentru G., raportat la Decizia nr. 616/01.08.2019; începând cu data de 23.07.2018 - viitor pentru I. şi J., raportat la Decizia nr. 581 din 4.09.2018 şi, începând cu data de 01.10.2018 - viitor pentru H., raportat la Decizia nr. 590/6.09.2018;

- repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioadele respective, după cum urmează: 1 ianuarie 2018 - viitor, pentru A., B., C., D., E. şi F.; 01.08.2019 -viitor, pentru G.; 23.07.2018 - viitor, pentru I. şi J.; 01.10.2018 - viitor pentru H.;

- actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 798 din data de 07.07.2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, Completul specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că raportat la modalitatea în care a fost formulată acţiunea reclamanţilor, tribunalul constată că aceştia au solicitat, emiterea unor noi decizii de încadrare şi salarizare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, operaţiune juridică care nu ar fi posibilă fără analizarea legalităţii actualelor decizii de încadrare şi eventuala anulare a acestora, fiind incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolului VIII, Anexa V, a Legii nr. 153/2017 care stabilesc competenţă exclusivă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, competenţă exclusivă, care înlătură posibilitatea aplicării art. 127 din C. proc. civ.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 933 din data de 09.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, neinvocând existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri şi nici nu au solicitat anularea unor acte administrative.

Mai mult, prin precizările depuse la data de 08.10.2020, reclamanţii au învederat că nu solicită emiterea unor noi decizii de salarizare cu titlu retroactiv, ci doar recunoaşterea stării de discriminare şi repararea prejudiciului cauzat de maniera de aplicare a legii.

Aşadar, reţinând că cererea nu are ca obiect contestaţia prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 şi nici un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau anularea unor acte administrative, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că cererea reclamanţilor reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi nu de contencios administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială.

Astfel, în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceste dispoziţii de excepţie sunt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse la alte litigii în legătură cu plata unor drepturi salariale.

Dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 reglementează competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.

În cauză nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, motiv pentru care litigiului dedus judecăţii îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. p) şi art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată de dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., K., J. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 ianuarie 2021.