Validity of compulsory motor liability insurance and insurer liability for agent's omission in premium transfer under Law No. 32/2000

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 05.09.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 1373/02.08.2016, suspendarea deciziei până la soluţionarea anulării, recunoaşterea drepturilor ce decurg din emiterea poliţei de asigurare x şi implicit recunoaşterea calităţii de asigurat la data de 18.06.2013 şi pe toată perioada de asigurare 24.04.2013-23.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 888 din data de 14 martie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscala a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cadrul instrumentării dosarului de daună nr. RCA/DJ/803 constituit la Fondul de garantare a asiguraţilor, ca urmare a cererii reclamantei, având în vedere comunicarea din data de 28.06.2016 transmisă de Societatea B. S.A. către F.G.A., s-a comunicat faptul că la data de 18.06.2013 (data producerii accidentului) reclamanta nu figura cu poliţă RCA validă în baza de date B.. Conform bazei de date C., autovehiculul cu nr. de înmatriculare x nu figurează ca fiind asigurat nici la altă companie la data respectivă şi are poliţă validă încheiată la D. începând cu data de 26.06.2013.

S-a mai arătat că, deşi instanţa a făcut demersuri pentru depunerea în original a poliţei de asigurare, aceasta nu a fost identificată în arhiva preluată de pârât. Potrivit art. 249 C. proc. civ., "cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege." Or, reclamanta, ca declanşator al acţiunii judiciare, avea sarcina de a face dovada existenţei unei poliţe RCA valabile la data accidentului, indiferent de demersurile făcute de instanţă în baza rolului activ, conform art. 22 C. proc. civ.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a judecat cauza limitându-se în a aprecia că nu s-a făcut dovada existenţei poliţei de asigurare cu exemplarul original în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a negat emiterea şi existenţa acestei poliţe RCA şi nu a susţinut că poliţa x ar fi falsă, existând la dosarul cauzei exemplare în copie certificate de părţi ca fiind conforme cu originalul.

- diferendul este generat de modalitatea în care a fost invalidată această poliţă (cum se arată în Decizie) sau anulată (cum se arată în corespondenţa asigurătorului), astfel că instanţa a omis să cerceteze şi să judece ceea ce era esenţial: dacă poliţa a fost invalidată sau anulată în mod legal. De observat că deşi s-au invocat în apărare dispoziţiile art. 2200, art. 2209 din C. civ. şi art. 37 din Legea 32/2000, prima instanţă nu face trimitere în nici un fel la aceste dispoziţii de drept substanţial.

- a fost aplicat greşit şi art. 27 alin. (4) din Normele Ordinului nr. 14/2011 al CSA, deoarece s-a făcut dovada valabilităţii asigurării obligatorii RCA cu poliţa x.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că Fondul nu introduce date şi nu modifică datele introduse în baza de date C., această obligaţie aparţinând exclusiv asigurătorului care a emis poliţa de asigurare obligatorie.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 1373/02.08.2016, suspendarea deciziei până la soluţionarea anulării, recunoaşterea drepturilor ce decurg din emiterea poliţei de asigurare x şi implicit recunoaşterea calităţii de asigurat la data de 18.06.2013 şi pe toată perioada de asigurare 24.04.2013-23.10.2013, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, la data de 18 iunie 2013, a avut loc un accident de circulaţie, din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x, aparţinând recurentei reclamante A. S.R.L., fiind avariat un alt autoturism. Recurenta a susţinut că auto cu nr. de înmatriculare x era asigurat la data producerii accidentului cu poliţa RCA nr. x emisă de Societatea B. S.A. la data de 23.04.2013, cu valabilitate de la 24.04.2013 până la 23.10.2013.

Această poliţă RCA, depusă în copie legalizată de Notar public E., a fost încheiată prin brokerul de asigurare F. S.R.L. care a încasat şi suma de 2176,20 RON, conform chitanţei depusă la dosar . În cadrul instrumentării dosarului de daună nr. RCA/DJ/803, pârâtul FGA a emis Decizia nr. 1373/02.08.2016, prin care a respins pretenţiile petentei, în conformitate cu art. 27 alin. (4) din Ordinul CSA nr. 14/2011, reţinând că poliţa de asigurare RCA cu nr. x a fost declarată invalidă la data accidentului de către B. S.A. şi conform bazei de date C., autovehiculul nu figura ca fiind asigurat la nicio societate de asigurări la data producerii evenimentului. Este adevărat că potrivit art. 27 alin. (4) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 14/2011, în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare precum şi la data producerii riscului asigurat: "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru (...) prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere".

Însă aceste dispoziţii infralegale trebuie analizate în contextul cadrului normativ general al asigurărilor, precum şi în contextul cadrului normativ special al asigurărilor de răspundere civilă obligatorie.

Potrivit art. 2.200 din C. civ., forma în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare: "(1) Pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când există un început de dovadă scrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut prin forţă majoră sau caz fortuit şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, existenţa şi conţinutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

(2) încheierea contractului de asigurare se constată prin poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare.

(3) Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace electronice." În cauză, s-a făcut dovada încheierii unei poliţe de asigurare prin intermediul unui broker de asigurare. Conform art. 2209 din C. civ.: "Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte."

Asigurătorul B. S.A., prin lichidatorul judiciar, nu a comunicat Fondului de Garantare a Asiguraţilor o astfel de notificare.

"Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale", astfel cum se arată în art. 2213 din C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare precum şi la data producerii riscului asigurat:

"Nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii aplicabile contractului de asigurare şi a condiţiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare."

Or, în speţa de faţă, chiar presupunând că brokerul de asigurare nu a transferat asigurătorului prima de asigurare, această situaţie nu ar fi de natură să îi creeze prejudicii asiguratului, deoarece potrivit art. 33 alin. (4) din Legea nr. 32/2000: "Primele de asigurare plătite de clienţi prin intermediari în asigurări se consideră transferate asigurătorului la momentul plăţii; despăgubirile sau sumele asigurate plătite de către asigurător prin intermediari se consideră ca fiind transferate clienţilor numai în momentul încasării efective de către aceştia a sumelor/despăgubirilor respective."

Mai mult decât atât, conform art. 34 alin. (9) din Legea nr. 32/2000: "Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acţionează agentul este răspunzător faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare."

În lumina dispoziţiilor legale menţionate mai sus, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu putea refuza o analiză pe fondul cererii de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 888 din data de 14 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi va anula decizia nr. 1373/2.08.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 888 din data de 14 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi anulează decizia nr. 1373/2.08.2016 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 02 iulie 2020.