Anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare pentru condiții artificiale: lipsa contractului de finanțare în dosar și nerespectarea principiului contradictorialității în lipsa analizei temeinice a fondului cauzei

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.01.2016 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 29.04.2015 si comunicat prin adresa nr. x/08.05.2015, precum si a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal, decizie comunicata prin adresa x/6.07.2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2024 din data de 27 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantei se întemeiază pe decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012 şi pe inexistenţa unei nereguli. Cu privire la Decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012, se constată că reclamanta invocă în mod greşit efectele acestei decizii în raport cu actele atacate. De altfel, obiecţia reclamantei pare întemeiată până la examinarea considerentelor Deciziei nr. 226, în care s-a constatat definitiv că "reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul autorităţii pârâte de decontare a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile conform Cererii de plată nr. x şi documentelor justificative prezentate în susţinerea acesteia, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat. Cerinţele instituite de art. 2 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 224/2008 sunt îndeplinite, echipamentele constând în încărcător frontal şi lamă de zăpadă reprezintă mijloace de transport specializate, iar achiziţionarea lor constituie o cheltuială eligibilă potrivit prevederilor Ghidului solicitantului - Măsura 312."

Astfel, în Decizia nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012 s-a discutat exclusiv eligibilitatea cheltuielilor pentru echipamentele constând în încărcător frontal şi lamă de zăpadă reprezintă mijloace de transport specializate conform H.G. nr. 224/2008 şi Ghidului solicitantului - Măsura 312, dar nu s-a discutat ceea ce face obiectul actelor atacate în prezenta cauză: crearea condiţiilor artificiale pentru obţinerea ajutorului public nerambursabil constatată printr-un raport de B..

Această lămurire a cauzelor diferite ale acţiunilor nr. x/2012 în raport de acţiunea prezentă serveşte la înlăturarea argumentului reclamantei că este vătămată prin faptul că nu se face aplicarea imediată a Deciziei nr. 226/26.01.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012.

S-a mai arătat că, a intrat în puterea lucrului judecat că s-au creat condiţii artificiale pentru obţinerea de ajutor financiar nerambursabil, iar Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare comunicat prin adresa nr. x/04.07.2014 este legal şi temeinic. Rezultă astfel că întreaga motivare a reclamantei prin care atacă procesul-verbal de constatare debit nr. x/04.07.2014 ca să demonstreze nelegalitatea procesului-verbal nr. x/08.05.2015 este neîntemeiată. Prin soluţionarea cauzei nr. x/2014* la ÎCCJ, practic acţiunea reclamantei a devenit în mod evident nefondată. De altfel şi reclamanta a apreciat în finalul acţiunii sale că eligibilitatea proiectului său depinde de ceea ce va decide instanţa supremă în dosarul nr. x/2014.

Reclamanta nu poate pune în discuţie temeinicia raportului B. pentru a doua oară, deoarece aspectele constatate în acest raport sunt preluate în sentinţa nr. 1400/2015 şi intrate în puterea lucrului judecat prin efectul deciziei ICCJ nr. 2832/04.10.2017.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

În mod greşit instanţa de fond a reţinut în sentinţa nr. 2024/2018 că soluţia din dosarul dedus judecăţii, respectiv din dosarul x/2016 depinde în totalitate de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul x/2014 Actele supuse controlului judecătoresc în dosarul x/2016 sunt procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 29.04.2015 şi comunicat prin adresa x/08.05.2015, precum şi a deciziei de soluţionarea a contestaţiei împotriva procesului-verbal, decizie comunicată prin adresa nr. x/6.07.2015, în timp ce dosarul nr. x/2014 a avut alt obiect. Practic, instanţa de fond nu şi-a motivat hotărârea decât prin preluarea deciziei dispuse în dosarul x/2014

Pe fondul cauzei, se subliniază faptul că decizia de a declara neeligibil proiectul care face obiectul contractului de finanţare C312 x/23.03.2011 a intervenit în momentul în care a câştigat în dosarul x/2012 prin decizia nr. 226/26.01.2015, raportul B. fiind dresat ulterior acestei decizii pentru a feri autoritatea contractantă de iminenţa plăţii tranşei a II a.

Echipa de control din cadrul AFIR, care prin actul administrativ contestat susţine că "eligibilitatea întregului proiect a fost afectată ca urmare a neregulilor identificate" uită că acest proiect de finanţare a fost declarat eligibil de către aceeaşi instituţie în repetate rânduri.

Aşa cum s-a arătat în punctul de vedere formulat faţa de proiectul procesului-verbal, societatea şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin contractul de finanţare x/23.03.2011 şi nu a săvârşit nereguli care să justifice rezilierea acestui contract şi încheierea procesului-verbal comunicat prin adresa x/08.05.2015.

Constatările pe care se bazează procesul-verbal contestat sunt rezultatul unui raport de audit necomunicat societăţii, raport care conţine determinări eronate. A fost adus la cunoştinţă foarte târziu (abia în faza contencioasă) raportul de audit al S.C. B. S.R.L. nr. 14588/05.05.2014, însă acesta conţine erori inadmisibile. Astfel, citând din respectivul raport, proiectul menţionează:

"La momentul auditului C. era client unic al S.C. A. S.R.L. din 2011". Ori, există acte contabile care demonstrează, fără putinţă de tăgadă că afirmaţia citata din raportul B. nu corespunde adevărului.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de A. S.R.L împotriva sentinţei nr. 2024/27.04.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016. Luând în considerare motivarea sentinţei nr. 2024/27.04.2018, raportat la dispoziţiile legale în vigoare, se apreciază că aceasta respectă normele de drept material, susţinerile din prezentul recurs fiind în acest context, vădit nefondate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la 29.04.2015 şi comunicat prin adresa nr. x/08.05.2015, precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal, decizie comunicata prin adresa x/6.07.2015, solicitând instanţei anularea acestor acte administrative.

Soluţionând cauza prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

Reclamanta S.C. A. S.R.L a formulat prezentul recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Chiar dacă nu s-a indicat în mod expres, criticile recurentei pot fi încadrate în parte şi în dispoziţiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., motiv de casare care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Înalta Curte constată că noţiunea de "neregulă", conform definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, presupune ca abaterea de la legalitate, regularitate sau conformitate să rezulte dintr-o acţiune sau o inacţiune a beneficiarului finanţării. În acest sens trebuie administrat un probatoriu complet din care să rezulte cu certitudine fapta cauzatoare de prejudicii ce se impută beneficiarului finanţării.

În cauză, se constată că la data de 23.03.2011, între părţi a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x/23.03.2011, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlu "Sprijinirea S.C. A. S.R.L. pentru activitatea de prestări servicii în comuna Stejaru, judeţul Teleorman". Prin acest act administrativ autoritatea contractantă s-a angajat să acorde o finanţare nerambursabilă de maxim 503.292 RON.

La dosarul cauzei, însă, nu se regăseşte acest contract de finanţare şi prima instanţă nu a făcut o analiză a drepturilor şi obligaţiilor părţilor asumate prin acest contract. În luna septembrie 2011 societatea a depus la OJPDRP Teleorman-SVCP cererea de plată nr. 1(transa I) pentru decontarea a 77,92% din totalul cheltuielilor eligibile propuse în cadrul proiectului. Prin Notificarea beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii, societatea a fost înştiinţată de acceptarea şi efectuarea plăţii în procent de 70% din cheltuielile solicitate, acordându-se suma de 391.973,05 RON.

În luna februarie 2012 societatea a depus la OJPDRP Teleorman-SVCP cererea de plata nr. 2(transa II) pentru decontarea a 20,82% din totalul cheltuielilor eligibile propuse în cadrul proiectului. Prin Notificarea beneficiarului cu privire la refuzul plăţii nr. SAP 134/24.02.2012 recurenta a fost înştiinţată că aceste cheltuieli au fost declarate neeligibile.

Acest act administrativ a fost atacat la instanţa de contencios administrativ care, prin sentinţa civilă nr. 12078/11.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie prin decizia 226/26.01.2015, a anulat Notificarea nr. x/24.02.2012 şi a obligat pârâta la plata sumei de 104.972,24 RON reprezentând tranşa a II -a de plată şi a sumei de 20.278,19 RON reprezentând dobândă.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare comunicat prin adresa nr. x/04.07.2014 a fost obligată societatea recurentă la plata sumei de 391.973,05 RON reprezentând tranşa I, reţinându-se ca neregulă crearea de condiţii artificiale. Acţiunea în anularea acestui act administrativ a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1400/19.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Jusţiţie prin decizia nr. 2832/4.10.2017.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit la data de 29.04.2015, ce face obiectul acţiunii de faţă, s-a concluzionat că se impune încetarea contractului de finanţare şi că valoarea cheltuielilor afectate de nereguli este în cuantum de 391.973,05 RON -capitolul 8 şi 9 .

Faţă de cele arătate mai sus, în lipsa contractului de finanţare, Înalta Curte reţine temeinicia criticilor recurentei din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, constatând că prima instanţă nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei dedusă judecăţii, nu s-a stabilit care este valoarea contractului, ce sumă a fost afectată de crearea condiţiilor artificiale şi dacă sunt îndeplinite condiţiile încetării contractului, în contextul în care sancţiunea aplicată beneficiarului finanţării este foarte împovărătoare.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Instanţa de rejudecare urmează a analiza şi celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2024 din data de 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 2024 din data de 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.