Revision of labor dispute judgment on transport expenses rejected as late-filed under Civil Procedure Code deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2019, la data de 11.02.2019, revizuientul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Buzau, a solicitat anularea sentinţei civile nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau, ca o consecinţa a admiterii cererii de revizuire întemeiata pe prev. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Sentinţa civila nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau încalcă autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzau. Aceste doua hotărâri vizează acordarea unor cheltuieli de transport ce i se cuveneau si, deşi raporturile de munca nu au fost modificate, instanţa a adoptat soluţii diferite.

În drept, s-au invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 513 alin. (4) C. proc. civ., art. 430 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 203 din 20 martie 2019, Tribunalul Buzău a admis excepţia de necompetentă materială, invocata de instanţa, din oficiu, şi a declinat competenta de soluţionare a acţiunii având ca obiect revizuire, formulata de revizuentul A., în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2019.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 4 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia tardivităţii şi a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, prin reprezentanţii săi legali, ca fiind tardiv formulată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei 119 din 4 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, respingerea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că în condiţiile în care în susţinerea cererii de revizuire a invocat contrarietatea de hotărâri, respectiv faptul că sentinţa civilă nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzău încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzău, fiind menţionate ca temei de drept dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa a admis în mod greşit excepţia tardivităţii invocată de intimat raportându-se la dispoziţiile C. proc. civ. indicate ca temei juridic de către reclamant.

În acest context, recurentul a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de faptul că cererea de revizuire viza materia contenciosului administrativ, iar, la redactarea cererii, dintr-o eroare materială nu au fost menţionate ca şi temei de drept şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004, implicit art. 21 alin. (2) teza I şi alin. (3), care, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018 şi coroborat cu dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1609/2010 şi ale Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, stabilesc că termenul în care se poate formula cererea de revizuire este de o lună şi curge de la data comunicării deciziei definitive.

Astfel, având în vedere că, în speţă, data comunicării hotărârii a fost 08.01.2019, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 07.02.2019 (data poştei), în opinia recurentului, termenul pentru formularea acestei căi extraordinare de atac a fost respectat.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului de către IPJ Buzău care este motivată sub aspectul nulităţii pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este dată cu corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 30 septembrie 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, recurentul-reclamant a formulat critici cu privire la admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, privind greşita reţinere de către instanţă a dispoziţiilor ce reglementează termenul de exercitare a revizuirii prin raportare la temeiul de drept menţionat în cererea sa, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa neraportându-se la termenul de de exercitare a cererii de revizuire reglementată de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat de aceasta, alături de pct. 8 al aceluiaşi articol, ca temei de drept al căii de atac exercitate, motiv pentru care urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi să analizeze cererea de recurs din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Revizuentul A. a învestit Tribunalul Buzău cu o cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea sentinţei civile nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau, pronunţată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Buzau, cale extraordinară de atac pe care a întemeiat-o pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că, în opinia sa, sentinţa civilă nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzau.

Prin sentinţa recurată, Tribunalul Buzău a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, revizuentul formulând împotriva acesteia recursul de faţă prin care a invocat critici care se circumscriu, astfel cum s-a reţinut anterior, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident "când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Constată Înalta Curte că prin sentinţa nr. 1245/2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Tribunalului Buzău, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată formulată de revizuent şi s-a dispus obligarea pârâtului IPJ Buzău la decontarea cheltuielilor de transport pentru perioada 06.07.2011-08.04.2014, hotărârea rămânând definitivă şi irevocabilă, prin decizia nr. 1848/10.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a constatat nul recursul.

Prin sentinţa nr. 441/2008 pronunţată de către Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017 s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti reprezentând cheltuieli de transport pentru perioada 09.04.2014-21.04.2017 şi obligarea pârâtului la plata lunară a cheltuielilor de transport pe ruta Mizil - Buzău şi retur, pana la încetarea activităţii efective şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de acest process, prin decizia nr. 3694/28.11.2018 dispunându-se respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menţionat ca temei juridic al cererii formulate de reclamant, se poate solicita revizuirea dacă există hotărârii definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărârii.

Totodată, art. 511 pct. 8 din C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărârii.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit art. 634 din C. proc. civ. sunt hotărârii definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea nu mai pot fi atacate cu recurs, art. 634 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că hotărârile prevăzute la art. 1 devin definitive la data expirării termenului de executare a apelului sau recursului sau, după caz, data pronunţării.

Astfel, aplicând aceste prevederi legale la situaţia de fapt, Înalta Curte constată că decizia nr. 3697 a rămasă definitivă la data pronunţării, respectiv 28.11.2018, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 07.02.2019 (conform ştampilei oficiului postal aplicată pe plicul de la dosar Tribunalul Buzău), cu depăşirea termenului de o lună de la data pronunţării acestei hotărâri, care se împlinea la data de 28.12.2018.

Aşa fiind, prin raportare la normele de drept antrereferite, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile aduse de revizuent hotărârii recurate, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din analiza actelor dosarului, neidentificându-se situaţia care să se circumscrie acestui text de lege.

Reţine instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

În doctrină şi în jurisprudenţă s-a stabilit că acest principiu al procesului civil reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor potrivit cu care părţile determină nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei deduse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi etapelor pe care l-ar putea parcurge.

Aşadar, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile, respectiv apărările părţile, în acelaşi context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuind să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut fără a depăşit însă limitele învestirii, în afara cazului în care legea ar dispune altfel.

Ca atare, instanţa judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii, atât sub forma cererilor, cât şi a apărărilor, iar excepţiile de la acest drept trebuie să fie expres prevăzute de lege.

Astfel, nu constituie o derogare de la această componentă a principiului disponibilităţii dreptul instanţei de a da calificarea corectă unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, a cărei denumire a fost stabilită în mod greşit de către părţi, în temeiul art. 152 Cod porcedură civilă, întrucât instanţa nu procedează la schimbarea obiectului sau a cauzei juridice a cererii formulate de parte, ci îi fixează denumirea procedural legală.

Or, în cauză, din cuprinsul cererii de revizuire formulată de reclamant rezultă fără puţinţă de tăgadă limitele învestirii instanţei cu soluţionarea căii extraordinare de atac întemeiată, în concret, pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele factuale invocate circumscriindu-se acestui text legal, astfel că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că instanţa nu a ţinut cont că este vorba despre materia contenciosului administrativ, în mod greşit aceasta neraportându-se la termenul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., nemenţionarea de către reclamant a acestui temei de drept, neputând fi încadrat în noţiunea de eroare materială, instanţa nefiind învestită cu analizarea cererii de revizuire prin prisma acestui temei, care prevede că: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată, (…) (3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost dată cu respectarea normelor legale de procedură, în limitele învestirii instanţei de către reclamant, argumentele invocate prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 119 din 4 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.