Insured creditor's litigation costs award upheld after Guarantee Fund's belated response to compensation claim.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2017, sub nr. x/2017 reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca rămasă fără obiect.

Totodată, a fost obligat pârâtul la plata sumei de 150 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate privind cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a prezentării procedurii de soluţionare a cererilor de plată adresate FGA de către creditorii de asigurare ai societăţilor de asigurare intrate în faliment, prevăzută de Legea nr. 213/2015, în esenţă, a susţinut recurentul-pârât că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, judecătorul fondului interpretând greşit dispoziţiile art. 454 C. proc. civ., cu referire concretă la punerea în întârziere a instituţiei pârâte, reclamanta sesizând direct instanţa de judecată cu acţiunea privind obligarea Fondului la soluţionarea cererii sale de plată.

Prin prisma acestui considerent, pe care l-a invocat şi prin întâmpinarea formulată în cadrului dosarului de fond şi pe care prima instanţă, în opinia sa, nu l-a analizat, sentinţa recurată este nemotivată.

În fine, recurentul-pârât a criticat reţinerea greşită de către curtea de apel a culpei sale procesuale, fără a ţine cont de procedura de soluţionare de către acesta a cererilor de plată care persupune respectarea ordinii înregistrării şi completării dosarelor.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată de către reclamantă precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa recurată s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, ca rămasă fără obiect, pârâtul FGA fiind obligat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, pârâtul a criticat hotărârea prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut că instituţia pârâtă este în culpă procesuală potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Astfel, în sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat, argumentele de ordin critic invocate de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Reţine Înalta Curte că reclamanta în calitate de creditor de asigurare al S.C. B., societate de asigurări în faliment, a transmis prin poştă către pârât cererea sa de despăgubire, primirea fiind confirmată de către FGA la data de 22.07.2016, iar până la data de 27.07.2017, la care a sesizat instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune, reclamanta nu a primit niciun răspuns.

La data de 19.09.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis decizia nr. 9143/2017 prin care a soluţionat cererea de plată formulată de reclamantă şi a acordat acesteia suma de 13.111 RON reprezentând daune morale şi materiale, decizie pe care a depus-o la dosarul de fond.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Prin Decizia FGA nr. 9143/19.09.2017, pârâtul a soluţionat cererea reclamantei de plată nr. x/01.09.2016, cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la cererea de despăgubire formulată rămânând fără obiect, însă pârâtul nu a dovedit faptul că şi-a executat într-un termen rezonabil obligaţiile, Decizia FGA nr. 9143/19.09.2017 fiind emisă după introducerea cererii de chemare în judecată.

Constată Înalta Curte că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere care priveşte un act administrativ asimilat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv cu o contestaţie împotriva tăcerii instituţiei publice recurente, iar susţinerile recurentului-pârât în sensul că nu are un termen prevăzut, impus de legiuitor, în care sa soluţioneze cererea intimatei-reclamante, invocând procedura de soluţionare a cererilor de plată prevăzută de Legea nr. 213/2015 nu sunt fondate.

Astfel reţine instanţa de control judiciar că, atunci când legea specială nu prevede un termen derogatoriu pentru rezolvarea cererii, este aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004. Însă, când complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii urmează a fi analizată prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca o garanţie a dreptului la o bună administrare.

Intimatei-reclamante nu i-a fost comunicat niciun răspuns la cererea formulată, nefăcându-se dovada emiterii şi comunicării către aceasta a unui răspuns la cererea înregistrată la data de 22.07.2016, nici, cel puţin, în sensul că, din cauze obiective, ar urma a fi soluţionată într-un termen mai îndelungat, în cauză neputând fi invocată lipsa punerii în întârziere a pârâtului în sensul dispoziţiilor art. 454 C. proc. civ., în condiţiile în care reclamanta, cu un an înaintea sesizării instanţei de judecată, s-a adresat FGA cu o cerere prin care a solicitat plata despăgubirilor.

În aceste condiţii, în mod judicios s-a apreciat că cererea intimatei-reclamante de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu i-a comunicat un răspuns în termenul legal sau într-un termen rezonabil.

Mai constată Înalta Curte că, la data de 19.09.2017, recurentul-pârât a emis Decizia nr. 9143/2017, prin care a soluţionat cererea de plată a reclamantei, însă acest aspect nu prezintă relevanţă în analiza refuzului nejustificat de soluţionare cerere, după cum s-a reţinut anterior, pârâtul fiind în culpă procesuală atunci când îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului şi cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, fără a i se putea reţine o culpă procesuală, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către aceasta, hotărârea recurată fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 189 din 23 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.