Anulment of Nuclear Power Plant Environmental Permit: Validity of Strategic Assessment and "Salami Slicing" in Cumulative Impact Evaluation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 mai 2013, sub nr. x/2013, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, solicitând anularea deciziei de emitere a acordului de mediu şi a acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă".

Prin cererea adiţională depusă la data de 06 decembrie 2013 reclamantele au chemat în judecată şi pe pârâtul Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 737/2013, privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor 3 şi 4 la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă"

În primul ciclu procesual, încheiat prin pronunţarea sentinţei civile nr. 1436 din 9 mai 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins capătul de cerere privind anularea acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construcţie şi finalizare a unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă", ca lipsit de obiect şi a respins în rest cererea formulată şi completată prin cererea adiţională de către reclamantele A.,şi B., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Guvernul României, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 28 februarie 2014, Curtea a înlăturat excepţiile de procedură invocate de Guvernul României, referitoare la netimbrarea cererii şi lipsa calităţii de reprezentant a apărătorului reclamantelor, prin încheierea din data de 14 martie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantelor, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SN Nuclearelectrica S.A., a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii opusă atât capătului I al cererii iniţial formulate (anularea deciziei de emitere a acordului de mediu), cât şi capătului cererii adiţionale (anularea H.G. nr. 737/2013), a admis excepţia lipsei de obiect a capătului II al cererii iniţial formulate (anularea acordului de mediu privind proiectul "Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor 3 şi 4 ca CNE Cernavodă") şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes opusă atât capătului I al cererii iniţial formulate, cât şi cererii adiţionale.

Prin decizia civilă nr. 2100/23.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A. şi B., a casat sentinţa nr. 1436 din 9 mai 2014 şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată la data de 05.01.2017 pe rol Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2013*.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse acordul de mediu emis prin H.G. nr. 737/2013, nota de fundamentare, precum şi documentaţia administrativă care a stat la baza adoptării H.G. nr. 737/2013 privind emiterea acordului de mediu, pe suport informatic.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.05.2017, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă, Curtea a constatat decăderea reclamantelor din dreptul de a administra proba cu expertiză (încuviinţată de instanţă, în rejudecare, având în vedere decizia instanţei de recurs, din perspectiva art. 315 alin. (1) C. proc. civ.), constatând că nu au plătit onorariul provizoriu al experţilor judiciari şi al specialiştilor desemnaţi de instanţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată şi completată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., Ministerul Mediului şi Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele B. şi A. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi completată.

3.1 Recurentele-reclamante au susţinut că prin hotărârea recurată instanţa de fond a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, au arătat că, după casarea hotărârii pronunţate în primul ciclu procesual, la rejudecare, instanţa a admis proba cu expertiză, însă a numit 5 experţi, cu un onorariu provizoriu de câte 15000 RON fiecare, recurentele neputând suporta un onorariu total de 75000lei, invocându-se, totodată şi faptul că expertii nu au fost desemnati prin tragere la sorţi, instanţa având lista cu numele acestora pregătită, cu motivarea că nu există alţii în această specialitate.

3.2 De asemenea, recurentele-reclamante au apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în opinia acestora, instanţa neaducând niciun argument întemeiat pe dispoziţiile dreptului mediului, copiind argumentele părţilor fără a citi legislaţia invocată de acestea ori jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, neexistând nicio motivare privind raportul de evaluare extrajudiciară a documentaţiei efctuată de un expert acreditat de Ministerul Mediului.

3.3 Totodată, s-a susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

3.3.1 În ceea ce priveşte procedura cunoscută sub denumirea de "salami slicing", consacrată în dreptul UE, privind evaluarea impactului asupra mediului, au susţinut recurentele că instanţa de fond se referă la realizarea unei proceduri de analiză a impactului cumulate al celor 4 reactoare, însă nu analizează sub nicio formă existenţa unor lucrări conexe fără de care funcţionarea acestora nu ar fi posibilă. Acţiunile invocate de reclamantă prin acţiune au fost considerate de instanţă ca nefăcând parte din proiect, iar la proiectul de depozitare a deşeurilor rezultate în urma funcţionării a patru reactoare nucleare, la proiectul de dezafectare, precum şi la proiectul Ministerului Transportului de îmbunătăţire a condiţiilor de navigabilitate pe Dunăre instanta de fond se referă în mod generic fără să motiveze în fapt şi în drept, faţă de prevederile Ordinului 863/2002 emis de MAPM de ce aceste proiecte nu trebuiau incluse în procedura de evaluare a impactului asupra mediului şi de ce nu se circumscriu noţiunii de salami sliceing.

În opinia recurentelor, adoptarea unor documente programatice fără consultarea publicului şi fără evaluare strategică de mediu conform H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe acestea nu pot complini în niciun fel realizarea unei evaluări a impactului asupra mediului în conformitate cu Ordinul 863/2002 şi H.G. nr. 445/2009.

Au mai susţinut că nu este posibil ca evaluarea efectelor impactului asupra mediului să fie realizată pe parcursul implementării proiectului aşa cum se întâmplă în cazul centralei sau prin decizii principale separate instanţa citând în mod greşit decizia Curţii Europene de Justiţie C-2/07, Abraham and Others - aeroportul din Liege, alegând parag 27 cu ignorarea completă a parag. 26.

3.3.2 Cu privire la autorizaţia de amplasare a unui obiectiv de o asemenea importanţă, recurentele-reclamante au arătat că aceasta este realizată conform unui act emis cu peste 30 de ani în urmă când nu exista niciun fel de legislaţie privind protecţia mediului. Pentru menţinerea aceluiaşi amplasament trebuie să se realizeze o verificare a comformităţii amplasamentului cu legislaţia în vigoare la acest moment (tempus regit actum), iar din argumentaţia instanţei nu rezultă nicio motivare în fapt şi în drept privind exonerarea pârâţilor de la realizarea evaluării strategice de mediu pentru amplasamentul propus pentru construcţia a încă două reactoare nucleare. Analiza realizată de CNCAN nu poate să ţină locul evaluării impactului asupra mediului.

Instanţa de fond a încalcat în mod grav dispoziţiile H.G. nr. 1076/2004 care transpune Directiva 2001/42/CE, afirmând că acest act normativ nu conţine nicio dispozitie care să contravină procedurii de reconfirmare a amplasamentului. H.G. nr. 1076/2004 prevede că este obligatorie realizarea evaluării strategice de mediu şi emiterea unui avi de mediu pentru toate urile realizate în domeniile enumerate de acest act normativ, inclusiv în domeniul nuclear, realizarea a două noi reactoare nucleare la acest moment reprezentând un fapt juridic nou din punct de vedere al legislaţiei de mediu care trebuie supus analizei la momentul acesta şi pentru care trebuia să existe o evaluare de mediu corespunzătoare.

3.3.3 În ceea ce priveşte evaluarea adecvată pentru situl Natura 2000 Ostrovele Dunării ROSPA 0039, recurentele au susţinut că instanţa de fond a reţinut că s-a realizat evaluarea adecvată pentru acest sit, copiind concluziile pârâţilor din întâmpinări, fără să studieze documentaţia care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Or, semnificativ este faptul că evaluarea Siturilor Natura 2000 nu este posibilă în lipsa adoptării unor concluzii ştiinţifice prin care să fie înlăturată orice urmă de îndoială privind faptul că proiectul nu va conduce la deteriorarea reţelei de arii protejate la nivel comunitar (Natura 2000).

Totodată, prin excluderea din evaluarea de mediu a 49 de specii de păsări şi prin faptul că nu s-a realizat nicio evaluare de mediu privind efectele proiectului asupra unor specii de peşti au fost încălcate dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2007, Ordinul nr. 19/2010, art. 192 TFUE şi hotărâri ale CJUE.

3.3.4 Referitor la evaluarea de mediu a siturilor învecinate, aflate la aprox 10 km de centrala nucleară, au aratat că acest proiect este prezumat că are impact transfrontier, fiind consultat în acest fel publicul din Austria şi Bulgaria, iar concluzia instanţei de fond, copiată din întâmpinările pârâţilor, în sensul că Centrala Nucleară nu ar putea produce efecte semnificative la 10 sau 15 Km distanţă nu indică niciun temei de drept şi nicio concluzie ştiinţifică, fiind nemotivată.

3.3.5 Cu privire la evaluarea impactului cumulativ al proiectului propus cu alte proiecte lipsa măririi debitului de apă pe Dunăre, ceea ce s-ar realiza prin acest proiect supranumit ISPA 1, îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre între Călăraşi şi Brăila.

Aşa cum s-a arătat anterior, împărţirea unui proiect în mai multe părţi şi evaluarea de mediu separată a fiecărei bucăţi este nelegală, fiind contrară dreptului comunitar consacrat prin hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie, indicate mai sus.

Modul în care s-a realizat această evaluare - o parte esenţială din proiectul reactoarelor inclusă în alt proiect căruia nu i se acordă în fapt importanţă (având în vedere că proiectul ISPA 1 este foarte vechi şi cu toate acestea nu s-a trecut niciodată la realizarea sa) lasă să se înţeleagă faptul că s-a exclus în mod deliberat din evaluare proiectul de mărire a debitului Dunării, datorită impactului catastrofal pe care îl va avea asupra mediului dacă ar fi evaluate împreună. Or, astfel de concluzii trebuiau urmărite prin expertiza care le-a fost în mod nelegal refuzată recurentelor de instanţa de fond.

3.3.6 De asemenea, au susţinut recurentele că instanţa de fond, fără să studieze documentaţia aflată la dosar, a afirmat că INCDDD Tulcea a ajuns la concluzia că nu există la nivel naţional date de referinţă privind efectul funcţionării a 4 reactoare nucleare asupra speciei alosa imaculata - scrumbie de Dunăre.

3.3.7 Cu privire la alternativele proiectului, prima instanţă a constatat în mod corect că există un capitol intitulat alternative, constatare care a fost făcută pentru că au fost lecturate întâmpinările pârâţilor, nu însă şi documentaţia. Altfel, s-ar fi constatat că, în fapt, nu au fost prezentate mai multe alternative privind productia de energie electrică, stabilindu-se, fără niciun fel de temei juridic sau ştiinţific, că energia nucleară este singura posibilitate viabilă. Instanţa de fond se rezumă să constate existenţa unor capitole fără să observe conţinutul acestora nici atunci când nu sunt necesare specializări ştiinţifice pentru aceasta. Astfel, nerealizându-se aceste alternative a fost încălcată H.G. nr. 445/2009, Ordinul nr. 135/2010 şi Ordinul nr. 863/2002.

3.3.8 Au mai susţinut recurentele că instanţa de fond a reţinut că evaluarea impactului proiectului asupra sănătăţii populaţiei va fi făcut mai târziu, în etape ulterioare ale proiectului, respectiv la punerea în funcţiune, încălcând normele legale în materie, care obligă la realizarea evaluării impactului asupra tuturor factorilor de mediu, inclusiv asupra fiintelor umane, în cadrul procedurii ce se finalizează cu emiterea acordului de mediu.

3.3.9 Cu privire la planul de management al deşeurilor, în opinia recurentelor-reclamante, prima instanţă a confundat noţiunea de plan de management al deşeurilor cu capitolul privind deşeurile din Raportul privind Evaluarea Impactului asupra Mediului. Planul de management al deseurilor este un document strategic care trebuie supus evaluării, strategice de mediu conform H.G. nr. 1076/2004 privind evaluarea de mediu a planurilor şi programelor, în speţă, nu există un asemenea act.

3.3.10 În privinţa planului de dezafectare a centralei nucleare judecătorul fondului a precizat faptul că dezafectarea este un proiect separat, adică afirmă că evaluarea de mediu poate fi realizată fracţionat, exact ceea ce este ilegal conform legislaţiei naţionale şi europene in materie, conform deciziilor CJUE, confundând încă odată la acest punct strategia de dezafectare cu partea din proiect ce se referă la închiderea şi desfiinţarea centralei nucleare.

3.3.11 Referitor la evaluarea riscurilor unor atacuri teroriste sau a unor calamităţi naturale s-a afirmat de către instanţă că există o evaluare corespunzătoare a acestor riscuri invocând în acest sens opinia CE din 26.11.2010, însă nu a lecturat această opinie unde chiar CE solicită clarificări şi evaluări suplimentare pentru aceleaşi riscuri invocate de reclamante.

3.3.12 În fine, instanţa de fond nu a analizat nici documentaţia de la dosar cu privire la procedura de consultare a publicului pentru a constata că publicul nu a fost consultat în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Aarhus art. 6. Astfel, în anul 2012 Ministerul Mediului a comunicat publicului răspunsurile la observatiile si intrebările adresate în urma consultărilor publice din anul 2007. Cu toate acestea până în anul 2012 documentaţia a fost modificată radical. Ca urmare, răspunsurile comunicate publicului în 2012 nu mai aveau obiect, după cum nici întrebările ce fuseseră adresate în 2007 în temeiul unor documentaţii care în 2012 nu mai existau. Asupra acestor aspecte instanţa de fond nu motivează în niciun fel decizia sa, motivele de fapt şi de drept pentru care a considerat că a fost legal ca documentaţia atât de radical modificată să nu fie pusă în discuţia publicului în conformitate cu exigentele Convenţiei de la Aarhus ratificată de România prin Legea nr. 86/2000.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii-pârâţi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A şi Guvernul României au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea/greşita indicare a sentinţei recurate, precum şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., pe fond solicitându-se respingerea recursului ca neîntemeiat.

De asemenea, intimatul-pârât Ministerul Mediului a formulat întâmpinare, prin care prin care, ca şi ceilalţi doi pârâţi, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A şi de către Guvernul României, pentru neindicarea numărului corect a sentinţei recurate, precum şi pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

1.1 Astfel, constată instanţa de recurs că potrivit dispoziţiilor art. 486 (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) c) indicarea hotărârii care se atacă; (…)", alin. (3) al aceluiaşi articol stipulând că "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) -e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte aminteşte că această nulitate sancţionează încălcarea unor cerinţe legale de ordine publică, privind legala învestire a instanţei de control judiciar.

Aşa fiind, în ipoteza de faţă în care hotărârea atacată este greşit indicată, dar, în raport de alte elemente de identificare a cauzei, respectiv părţi, obiect, număr de dosar, instanţa care a primit cererea de recurs precum şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, se poate identifica dosarul (care, de altfel, este indicat în antetul cererii de recurs), Înalta Curte, constatând că sentinţa împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac este sentinţa nr. 2208 din 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013, în al doilea ciclu procesual, iar nu sentinţa nr. 1436/2014, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2013, în primul ciclu procesual, menţionată în cererea de recurs în mod eronat, iar vătămarea procesuală nu există, va înlătura sancţiunea nulităţii conform dispoziţiilor art. 177 alin. (1) C. proc. civ.

1.2 Totodată, instanţa de control judiciar constată că argumentele de ordin critic formulate de reclamante cu privire la nerespectarea normelor de procedură, privind greşita măsură dispusă de instanţă privind decăderea reclamantelor din dreptul de a administra proba cu expertiză încuviinţată în rejudecare, nemotivarea sentinţei, pentru neindicarea motivelor pe care se sprijină soluţia adoptată şi însuşirea apărărilor formulate de pârâţi prin întâmpinări şi greşita aplicare a normelor de drept material se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., indicate, de altfel, ca temei de drept al cererii de recurs, astfel că excepţia nulităţii recursului din această pespectivă este lipsită de suport.

2. Argumente de fapt relevante

Recurentele-reclamante au supus controlului de legalitate, pe calea reglementată de art. 24 alin. (2) din H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi art. 1 alin. (1) şi alin. (8) alin. (1) din Legea nr. 554/2004, H.G. nr. 737/25.09.2013 privind emiterea Acordului de mediu pentru proiectul "Continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a unităţilor 3 şi 4 la CNE Cernavodă", precum şi, în condiţiile art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege a contenciosului administrativ, operaţiunea administrativă premergătoare constând în decizia/propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor de emitere a acordului de mediu.

Motivele de nelegalitate, invocate prin cererea introductivă şi prin cea adiţională, au vizat atât neregularităţi procedurale, cât şi aspecte de fond, accentuându-se cu precădere impactul dezastruos pe care l-ar avea proiectul asupra mediului înconjurător.

Prin cererea principală formulată iniţial şi prin cererea adiţională (care reiterează motivele cererii introductive), reclamantele au invocat lipsuri ale documentaţiei administrative care a stat la baza emiterii acordului de mediu, precum şi ale însuşi acordului de mediu.

3. Analiza motivelor de casare invocate de recurente

Prin sentinţa recurată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, urmare a trimiterii cauze spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamante, astfel cum a fost completată, acestea înţelegând să formuleze critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut anterior, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

3.1 Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit acestor dispoziţii se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Înalta Curte constată că recurntele-reclamante critică măsura dispusă de instanţa de fond de respingere a probei cu expertiză, încălcându-se, în opinia acestora, dispoziţiile art. 20 şi art. 175 din C. proc. civ.

Proba cu expertiză solicitată de reclamante, a fost încuviinţată de către instanţa de judecată, în rejudecare, având în vedere prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar, prin încheierea de şedinţă din data de 12.05.2017, ce face parte integrantă din sentinţa recurată, instanţa de fond a constatat decăderea reclamantelor din dreptul de a administra probe cu expertiza, având în vedere că nu a fost plătit onorariul provizoriu al experţilor judiciari şi al specialiştilor desemnaţi de către instanţă.

Instanţa de recurs observă că potrivit art. 175 C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiţionată, invocat de către recurente "actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespetarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi inlăturată decât prin desfiinţarea acestuia."

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 262 C. proc. civ. nedepunerea sumei în termenul fixat atage decăderea părţii din dreptul de a administra dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe.

De asemenea, prima instanţă a reţinut şi faptul că sunt respectate şi recomandările Comitetului de aplicare a Convenţiei de la Aarchus, având în vedere proporţionalitatea costurilor cu volumul de muncă previzionat. Onorariul de 15.000 RON era datorat de două persoane juridice şi se cuvenea nu numai unor experţi judiciari, ci unor specialisti independenţi, costurile ce trebuiesc suportate implicând deplasări în afara localităţilor în care îşi au reşedinţa, un volum extrem de mare delan înscrisuri care trebuie lecturat, respectiv informaţii care trebuiesc procesate.

Relevant este şi faptul că recurentele-reclamante au iniţiat prezenta acţiune în contencios administrativ în anul 2013, chestiunea procesuală a încuviinţării unei expertize judiciare fiind îndelung dezbătută în primul ciclu procesual, în faţa instanţei de fond, dar şi în recurs, ceea ce le-a persmis reclamantelor-organizaţii neguvernamentale să iniţieze orice campaniei publică sau privată de atragere a fondurilor necesare acoperirii costurilor procesului.

De asemenea, în mod correct a reţinut judecătorul fondului că după pronunţarea deciziei civile nr. 2100/23.06.2016 de către Înalta Curte, nu s-a făcut dovada vreunui demers al reclamantelor pentru acoperirea costurilor acestui proces, din actele contabile depuse în susţinerea cererii de ajutor public judiciar, rezultând că fondurile avute la dispoziţie au fost folosite în alte scopuri, motiv pentru care sancţiunea decăderii din proba cu expertiza judiciară, încuviinţată de instanţă şi pentru care au şi fost convocaţi experţii/specialiştii, a fost corect aplicată, neputând fi considerată o ingerinţă disproporţionată în dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentelor privind desemnarea celor 5 experţi, care nu s-a făcut prin tragere la sorţi, în realitate fiind numiţi 2 experţi şi 3 specialişti, din motivele anterior arătate, relevant fiind şi faptul că prin încheierea din 11 aprilie 2014, în primul ciclu procesual, instanţa punându-le în vedere recurentelor să identifice specialiştii a căror pregătire corespunde standardelor profesionale privind necesitatea verificării conţinutului şi concluziilor documentaţiei aferente acordului de mediu, ţinând cont că aceste studii au fost întocmite de organisme şi institute de cercetare cu grad de specializare pe aceste domenii, însă nu au fost în măsură să indice niciun expert, ulterior, prin cererea de recurs pronunţată în primul ciclu procesual fiind criticat refuzul instanţei de a face demersuri pentru identificarea unui expert.

Prin urmare, în prezenta cauză prevederile art. 175 nu îşi regăsesc aplicabilitatea aplicabilitatea, acest motiv neputând fi circumscris nici cazului de casare, prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 aşa cum este invocat de către recurente în criticile formulate întemeiate pe acest din urmă temei de drept, în care se referă la refuzul instanţei de a administra proba cu expertiză pentru verificarea concluziilor tehnice privind Cu evaluarea impactului cumulativ al proiectului propus cu alte proiecte impactul proiectului propus (pct. I - 3.3.5 din prezenta hotărâre).

3.2 Înalta Curte nu poate reţine nici criticile formulate de recurentă cu privire la nemotivarea hotărârii, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocate de recurentă, expuse la pct. I - 3.2 din prezenta decizie.

Totodată, Înalta Curte constată că argumentele invocate în cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţinute la pct. I - 3.3 (3.3.1 - 3.3.4, 3.3.6, 3.3.7, 3.3.11, 3.3.12) din prezenta se circumscriu tot prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod, invocându-se nemotivarea ori însuşirea argumentelor pârâţilor, recurenta indicând constant acest temei de drept, astfel că acestea vor fi examinate ca atare, aspectele ce pot fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind examinate la punctul următor.

Aminteşte instanţa de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Astfel, în mod concret, în ceea ce priveşte procedura cunoscută sub denumirea de "salami slicing", autorizaţia de amplasare a obiectivului în discuţie, evaluarea adecvată pentru situl Natura 2000 Ostrovele Dunării ROSPA 0039, evaluarea de mediu a siturilor învecinate, aflate la aprox 10 km de centrala nucleară, efectul funcţionării a 4 reactoare nucleare asupra speciei alosa imaculata - scrumbie de Dunăre, alternativele proiectului, evaluarea riscurilor unor atacuri teroriste sau a unor calamităţi naturale documentaţia de la dosar cu privire la procedura de consultare a publicului, astfel cum au fost invocate de recurente, instanţa a arătat la pct. 4 din sentinţa-recurată motivele care au fundamentat convingerea sa intimă, pentru care a apreciat că susţinerile reclamantelor sunt nefonate, faptul că opinia instanţei coincide cu anumite aspecte şi argumente invocate de pârâţi, neputând echivala cu nemotivarea hotărârii în sensul nerespectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere toate aspectele antereferite şi practica consolidată a instanţei supreme în sensul că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, Înalta Curte apreciază că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentelor neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

3.3 În fine, Înalta Curte constată că argumentele invocate în cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte încalcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor H.G. nr. 1076/2004 care transpune Directiva 2001/42/CE (invocată la pct. I - 3.3.2 din prezenta), Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că autorizarea construcţiei, respectiv autorizarea punerii în funcţiune şi, ulterior, a exploatării, certifică faptul că instalaţia nucleară şi amplasamentul acesteia îndeplinesc cerinţele de securitatea nucleară din normelor CNCAN, având în vedere că amplasarea centralei nucleare de la Cernavodă a fost autorizată prin emiterea de către Autoritatea de Reglementare în Domeniul Nuclear (Comitetul de Stat pentru Energie Nucleară) a autorizaţiei de amplasare nr. x din 30.09.1978, în baza căreia au fost începute lucrările de construcţie a unităţilor nuclearo­-electrice de la Cernavodă.

Totodată, Înalta Curte constată că prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2001/42/EC din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi programe asupra mediului nu cuprinde nicio o dispoziţie care să contravină procedurii de reconfirmare a carateristicilor amplasamentului, reconfirmare ce se face, în mod evident, după procedura de realizare a evaluării de mediu în vigoare de la data efectuării ei, astfel că nu s-a încălcat principiul tempus regit actum invocat cu privire la H.C. nr. 1076/2004.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2007, Ordinului nr. 19/2010, art. 192 TFUE şi a hotărârilor ale CJUE (pct. I - 3.3.3), instanţa de control judiciar observă că în Studiul de evaluare adecvată elaborat pentru Proiect asupra capitalului natural existent în zona Cernavodă, întocmit, în conformitate cu Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a flotei, şi faunei sălbatice şi cu Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potentiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării - Tulcea - instituţie acreditată pentru astfel de studii, a fost analizat impactul proiectului asupra biodiversităţii şi s-a concluzionat că proiectul va avea un impact nesemnificativ asupra speciilor şi habitatelor protejate - cel puţin menţionat, precum şi celelalte situri Natura 2000 din zona respectivă.

Instanţa de control judiciar constată că este lipsită de suport şi susţinerea recurentelor privind încălcarea H.G. nr. 445/2009, Ordinul nr. 135/2010 şi Ordinul nr. 863/2002 prin nerealizarea alternativelor la construirea unităţilor 3 şi 4 (pct. I - 3.3.7), în mod corect judecătorul fondului reţinând că în Raportul privind impactul asupra mediului capitolul 5 este dedicat acestei analize, aspect care poate fi verificat prin simpla lectură a documentaţiei depuse de pârâţi, inclusiv în format electronic .

De asemenea, nefondate sunt şi susţinerile recurentelor, de altfel neargumentate din punct de vedere critic, cu privire la impactul asupra sănătăţii populaţiei, în special cu privire la emisiile de tritiu (pct. I - 3.3.8), Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 8, lit. e) din Legea nr. 95/2006, acordul de mediu va fi urmat de un studiu de impact al proiectului asupra populaţiei. Aşadar, evaluarea impactului cumulat al celor 4 nucleare asupra sănătăţii oamenilor se face, potrivit prevederilor legale în vigoare, cu ocazia solicitării autorizaţiei de mediu, act administrativ subsecvent, în lipsa căruia acordul de mediu contestat în prezenta cauză nu produce nicio vătămare.

Cu privire la planul de management al deşeurilor (pct. I - 3.3.9), în opinia recurentelor-reclamante, prima instanţă a confundat noţiunea de plan de management al deşeurilor cu capitolul privind deşeurile din Raportul privind Evaluarea Impactului asupra Mediului, alegaţie cu care instanţa de recurs nu este de acord.

Astfel, în mod corect, a apreciat curtea de apel că dispoziţiile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe nu reglementează o procedură şi o formă specifică a modului de gestionare a deşeurilor, esenţial fiind ca această activitate să fi fost avută în vedere în documentaţia care a stat la baza evaluării de mediu.

În fine, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea recurentelor în privinţa planului de dezafectare a centralei nucleare în sensul că prin reţinerea de către judecătorul fondului că dezafectarea este un proiect separat se afirmă de fapt că evaluarea de mediu poate fi realizată fracţionat, ceea ce este, în opinia acestora, este ilegal conform legislaţiei naţionale şi europene in materie (pct. I - 3.3.10).

Înalta Curte constată că strategia de dezafectare a unităţilor 3 si 4 ale CNE Cernavodă urmează a fi stabilită înainte de începerea construcţiei acestor unităţi. Conform documentaţiei EIA, Planul de dezafectare se elaborează în mai multe etape şi se revizuieşte periodic la 5 ani, pentru a include tehnologiile şi tehnicile de dezafectare devenite disponibile in experienţa mondială acumulată între timp.

Astfel, în conformitate cu cerinţele CNCAN impuse atât pentru Unităţile 1 şi 2, cât şi pentru Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, conţinutul Planului de Dezafectare trebuie să respecte standardul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică de la Viena "SRS-45 - Standard Format and Content for Safety Related Decommissioning Documents.", iar punctul de vedere al CNCAN cu privire la informaţiile referitoare la dezafectare prezentate în toată documentaţia EIA este că acestea "sunt suficiente pentru etapa acordului de mediu".

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentele-reclamante B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2208 din 9 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.