Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3051/2020 AI generated

Legality of financial correction for public procurement tender specifying particular database software as compatibility requirement

Case Number Decizia nr. 3051/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal and upheld the first-instance decision, which annulled a financial correction notice and an administrative decision, ordering the defendant public authority to return 198,090 RON to the claimant, a national meteorological administration acting as the beneficiary of a European Union-funded project. The dispute concerned the legality of a financial correction imposed by the managing authority for a public procurement contract for weather stations and software, based on allegations that specifying a particular free database software in the tender criteria violated principles of equal treatment and non-discrimination by favoring specific enterprises. The court held that the requirement was proportionate and objectively justified by the need for technical compatibility with existing national infrastructure to ensure data integrity and operational efficiency, noting that the criterion carried a minor weight in the evaluation and did not exclude operators, as evidenced by multiple offers from EU member states and the absence of prior challenges to the tender documentation. The ruling affirmed that the lower court correctly applied the Public Procurement Law, specifically the principles of proportionality and efficient use of public funds, and that the administrative acts were not illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011; Legality of financial correction for public procurement tender specifying particular database software as compatibility requirement: The dispute concerned the legality of a financial correction imposed by the managing authority for a public procurement contract for weather stations and software, based on allegations that specifying a particular free database software in the tender criteria violated principles of equal treatment and non-discrimination by favoring specific enterprises. The court held that the requirement was proportionate and objectively justified by the need for technical compatibility with existing national infrastructure to ensure data integrity and operational efficiency, noting that the criterion carried a minor weight in the evaluation and did not exclude operators, as evidenced by multiple offers from EU member states and the absence of prior challenges to the tender documentation. The ruling affirmed that the lower court correctly applied the Public Procurement Law, specifically the principles of proportionality and efficient use of public funds, and that the administrative acts were not illegal.

Keywords

AI generated
public procurement tendering database contract public data financial correction proportionality requirements public notice

Cited Legislation

AI generated
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Cu privire la motivarea hotărârii, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art.
art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011
În fine, a susţinut recurentul-pârât că faţă de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere constatările cu implicaţii financiare din cadrul raportului de audit nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că instanţa de fond a ţinut cont exclusiv de afirmaţiile reclamantului, şi şi-a argumentat soluţia pe bază de prezumţii, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Cu privire la motivarea hotărârii, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 425 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for the rejection of the appeal and the upholding of the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administraţia Naţională de Meteorologie a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Direcţia Generala Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS MEDIU stingerea creanţei bugetare rezultată din nereguli, prin anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, înregistrată sub nr. x din 29.12.2016, emisă de Ministerul Fondurilor Europene prin Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu privind contractul de furnizare nr. x/04.03.2015 "31 staţii meteorologice automate SMA, 31 sisteme de calcul şi o aplicaţie software personalizată tip consolă" din cadrul proiectului "Dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale" Cod SMIS 59667, a Deciziei nr. 4347 emisă la 30.01.2017 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice Şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), exonerarea de la plata corecţiei financiare aplicate, în sumă de 198.090 RON, precum şi restituirea sumei de 198.090 RON, achitate cu titlu de contravaloare corecţie financiară, potrivit Ordinului de Plată nr. x din 25.01.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4114 din 3 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulate de reclamanta Administraţia Naţională de Meteorologie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale,Adminitraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generala Programe Infrastructură Mare-Autoritatea de Management POS MEDIU, a fost anulată decizia nr. 4347/30.01.2017 şi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/29.12.2016 în ceea ce priveşte corecţia financiară în valoare de 198.090 de RON, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 198.090 de RON şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4114 din 3 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia adoptată, întrucât nu au fost analizate punctual toate apărările formulate de aceasta, în considerente neregăsindu-se motivele pentru care aceste apărări au fost respinse, instanţa limitându-se la a-şi însuşi criticile formulate de reclamantă cu privire la nelegalitatea actelor contestate.

Cu privire la motivarea hotărârii, recurenta a făcut trimitere la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din CEDO, Decizia nr. 1540/17.03.2010 a ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, recurenta a susţinut că sentinţa recurată este dată cu greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice.

Astfel, referitor la reţinerile instanţei cu privire la avizul Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională potrivit cărora "avantajul tehnic a fost în mod legal valorificat prin documentaţia de atribuire", a arătat că deşi AMPOS Mediu a apreciat că avantajul tehnic este justificat, acest lucru nu exonerează autoritatea contractantă de a respecta legislaţia în materia achiziţiilor publice.

A susţinut recurenta că are caracter restrictiv menţionarea la Criteriile de atribuire stabilite în anunţul de participare, la secţiunea IV.2.1 Criterii de atribuire, punctul 5 Baza de date locală este A., factor de evaluare care a fost precizat în mod identic şi în fişa de date a achiziţiei la secţiunea IV.2.1, unde se arată şi algoritmul de calcul al acestui factor, respectiv punctaj BDL - 0 puncte pentru orice altă bază de date freeware, şi 3 puncte pentru baza de date freeware A..

Astfel, utilizarea unui criteriu de atribuire/factor de evaluare ce priveşte o anumită marcă sau sursă, un anumit proces, brevete de invenţie, tipuri sau o origine de producţie, are ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau anumitor produse, autoritatea contractantă restricţionând aşadar participarea la procedura de atribuire, îngrădind astfel tratamentul egal al posibililor participanţi la procedura de achiziţii.

A mai criticat recurenta reţinerea primei instanţe în sensul că "în anunţul de participare, pentru criteriul de atribuire utilizat - oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, prin stabilirea unui subcriteriu de evaluare, de doar 3% baza de date locală A. din total 50p - Componenta tehnică şi 100p din total, nu au fost eliminaţi operatorii economici."

De asemenea, reţinerea judecătorului fondului, potrivit căreia dovedirea compatibilităţii nu restrânge concurenţa, întrucât nu interesează orice produs de pe piaţă, ci doar acelea susceptibile de a se integra în infrastructura existentă oferind nivelul de performanţă tehnică descrise în documentaţia de atribuire, este nefondat, având în vedere că în situaţia în care nu erau menţionate respectivele cerinţe restrictive, nu reprezintă un mod cert de a demonstra că alte oferte depuse de alţi operatori nu ar fi fost compatibile în măsura în care cerinţele caietului de sarcini erau întocmite corespunzător astfel încât să elimine orice fel de îndoială asupra compatibilităţii sistemelor.

În mod greşit, în opinia recurentei, a reţinut curtea de apel şi faptul că "autoritatea contractantă a urmărit eficientizarea utilizării fondurilor publice şi a avut şi o justificare obiectivă, nediscriminatorie, constând în compatibilitatea software-ului cu cel folosit anterior în cardul ANM, astfel încât la nivel naţional exporturile/backup-urile bazelor de date locale să permită importul în baza de date naţională păstrând aceleaşi structuri de baze de date, lucru ce va permite simplificarea operaţiilor de recuperare a datelor în caz de incident la nivelul fluxului operativ de date în vederea asigurării completitudinii şi calităţii sporite ale datelor", instanţa neţinând cont nici de faptul că cele constatate de autoritatea de management au la bază Raportul preliminar DG REGIO Ref. Ares 92016) x - scrisoaera de management nr. x/07.10.2016 privind misiunea nr. 2015/RO/REGIO/C2/1571 - auditul operaţiunilor din cadrul POS Mediu.

În fine, a susţinut recurentul-pârât că faţă de prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere constatările cu implicaţii financiare din cadrul raportului de audit nr. 61582/AP/26.07.2016, şi a Notei de constatare întocmite ca urmare a verificări iefectuate de AM POS, interesul protejării destinaţiei fondurilor europene se apreciază în concret în funcţie de stadiul implementării şi de desfăşurare a contractului încheiat ca urmare a procedurii de achiziţii.

Totodată, reţinerile instanţei de fond cu privire la faptul că "atât documentaţia de atribuire cât şi anunţurile/eratele din anunţ nu au fost contestate de niciun potenţial ofertant" sunt eronate întrucât exercitarea/neexercitarea dreptului legal de a contesta procedura de către potenţiali operatori economici nu înlătură răspunderea ANP pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, astfel cum au fost constatate prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.12.2016. Oricum potenţialii operatori şi-ar apăra un interes propriu, în timp ce autoritatea pârâtă apără un interes public.

Mai mult, acţiunea statului, prin organismele sale de specialitate este impusă şi condiţionată de dispoziţii legale care prevăd imperativ regulile de realizare a veniturilor şi de utilizare a acestora pentru necesităţi de interes public, cu precădere atunci când gestionează şi administrează fonduri comunitare nerambursabile.

În concluzie, recurentul-pârât a susţinut că actele contestate îndeplinesc toate condiţiile de legalitate, acţiunea reclamantei fiind neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Administraţia Naţională de Meteorologie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat verificarea respectării termenului de formulare a recursului şi a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul a arătat că recursul este formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege, astfel cum rezultă din actele dosarului şi solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, pe fond, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, apreciind că recurentul-pârât a formulat argumente de ordin critic cu privire la nemotivarea sentinţei recurate, întrucât, în opinia sa, instanţa de fond nu a analizat punctual toate apărările acestuia, invocând, totodată şi aplicarea greşită a legislaţiei în vigoare, care se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta Administraţia Naţională de Meteorologie, în calitate de solicitant, a depus în cadrul Programul Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 (POS Mediu) cerere de finanţare pentru proiectul "Dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale" cod SMIS 59667.

În data de 26.11.2015 a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/26.11.2015 între Ministerul Fondurilor Europene (antecesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu (AM POS Mediu) şi Administraţia Naţională de Meteorologie în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POS Mediu pentru proiectul sus-menţionat, valoarea totală a Proiectului implementat fiind de 5.387.417 RON, inclusiv TVA, din care finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune în valoare de 4.848.675 RON.

Cu privire la implementarea proiectului în cauză, a fost emisă Suspiciunea de neregulă nr. 4179/2180/27.10.2016, privind încheierea contractului de furnizare nr. x/04.03.2015, transmisă de către Direcţia Coordonare Verificare Achiziţii Publice - Serviciul Conformitate Achiziţii Publice din cadrul AM POS Mediu, Suspiciune întocmită în baza Raportului preliminar DG REGIO Ref. Ares 92016) x.

Autoritatea de Management POS Mediu a procedat la efectuarea unei verificări documentare ce a avut ca scop verificarea aspectelor semnalate în suspiciunea de neregulă nr. 4179/2180/27.10.2016, întocmită în baza Raportului preliminar DG REGIO Ref. Ares 92016) x - scrisoarea de management nr. x/07.10.2016 privind misiunea nr. 2015/RO/REGIO/C2/1571 - auditul operaţiunilor din cadrul POS Mediu.

Contractul de servicii nr. x/04.03.2015 avea ca obiect furnizarea a "31 staţii meteorologice automate SMA, 31 sisteme de calcul şi o aplicaţie software personalizată tip consolă" în cadrul proiectului Dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale.

Având în vedere calitatea AM POS Mediu de autoritate competentă cu gestionarea fondurilor europene, de a stabili creanţe bugetare şi de a emite titluri de creanţă în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, o echipă de control din cadrul AM a procedat la efectuarea unor verificări documentare, ca urmare a aspectelor semnalate în sesizarea de neregulă anterior menţionată.

Urmare a acestor verificări, a fost întocmită Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/29.12.2016, prin care a fost individualizată şi stabilită în sarcina reclamantei o creanţă în sumă de 198.090 RON.

Împotriva titlului de creanţă, denumit "Notă de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare" înregistrat sub nr. x/29.12.2016 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POS Mediu, ANM a formulat contestaţie administrativă, înregistrată la AM POS Mediu cu nr. 2034/16.01.2017, care a fost respinsă prin Decizia nr. 4347/30.01.2017.

În acest context a fost învestită instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu cererea formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, înregistrată sub nr. x din 29.12.2016, emisă de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu privind contractul de furnizare nr. x/04.03.2015 "31 staţii meteorologice automate SMA, 31 sisteme de calcul şi o aplicaţie software personalizată tip consolă" din cadrul proiectului "Dezvoltarea sistemului naţional de monitorizare şi avertizare a fenomenelor meteorologice periculoase pentru asigurarea protecţiei vieţii şi a bunurilor materiale" Cod SMIS 59667, a Deciziei nr. 4347 emisă la 30.01.2017 emisă de acelaşi pârât, exonerarea de la plata corecţiei financiare aplicate, în sumă de 198.090 RON, precum şi restituirea sumei de 198.090 RON, achitate cu titlu de contravaloare corecţie financiară, potrivit Ordinului de Plată nr. x din 25.01.2017.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost admisă, pârâtul formulând critici de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că instanţa de fond a ţinut cont exclusiv de afirmaţiile reclamantului, şi şi-a argumentat soluţia pe bază de prezumţii, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii admiterii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscris acestui motiv de casare recurenta-pârâtă invocând, în esenţă, impunerea de către autoritatea contractantă a unor cerinţe restrictive, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze împreună în raport de finalitatea lor concretă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006 "autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire, precum şi documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerinţe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiţii optime a contractului respectiv, luând în considerare exigenţele specifice impuse de valoarea, natura şi complexitatea acestuia".

Înalta Curte constată că dispoziţiile sus-menţionate sunt incidente în cauză, fiind nefondată critica formulată de recurentă cu privire la faptul că cerinţa cu privire la utilizarea unei anumite versiuni a programului informatic (Baza de date locală este A. ar fi limitat accesul potenţialilor ofertanţi la procedura respectivă şi, pe cale de consecinţă, s-ar fi încălcat astfel principiul egalităţii de tratament impus atât de legislaţia naţională, cât şi de legislaţia europeană, potrivit căruia "utilizarea unui criteriu de atribuire/factor de evaluare ce priveşte o anumită marcă sau sursă, un anumit proces, brevete de invenţie, tipuri sau origine de producţie, are ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau a anumitor produse".

În anunţul de participare, pentru criteriul de atribuire utilizat "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", prin stabilirea unui sub-criteriu de evaluare, de doar 3% Baza de date locală este A. din total 50p - Componenta Tehnică şi 100p din total, nu au fost eliminaţi operatorii economici.

În aceste condiţii, nu se poate considera că operatorii economici ar fi fost defavorizaţi, având în vedere că versiunea de bază de date de colectare operativă naţională B. ar fi fost o soluţie comercială, care implica şi costuri mari, pe când în cazul softului freeware (cost zero) de bază de date A. orice posibil furnizor avea acces gratuit pentru a putea dezvolta aplicaţia pe baza acestuia.

Cu privire la susţinerea recurentului în sensul că faptul că pentru validarea documentaţiei de atribuire, Administraţia Naţională de Meteorologie a solicitat în prealabil avizul Comitetului Tehnico-Economic pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională (nr. 278/08.10.2014), prin care pârâtul a recunoscut în mod expres că avantajul tehnic este justificat, însă acest lucru nu exonerează autoritatea contractantă de a respecta legislaţia în materia achiziţiilor publice, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa instanţa de fond a reţinut că avantajul tehnic a fost în mod legal valorificat prin documentaţia de atribuire.

Procedura de achiziţie a noilor sisteme instalate în noua arhitectură de staţii meteorologice automate s-a desfăşurat în anul 2014, astfel că cerinţele pentru noile sisteme au fost, în mod firesc, conforme tehnologiei accesibile la momentul respectiv şi anume: sisteme de operare Windows 7/8 pe 32/64 biţi şi o bază de date de tip freeware care să nu implice costuri de licenţiere pentru niciun posibil furnizor.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 scopul ordonanţei constă în promovarea concurenţei între operatorii economici, iar principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică sunt a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoaşterea reciprocă; d) transparenţa; e) proporţionalitatea; f) eficienţa utilizării fondurilor publice.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa de recurs, împărtăşind opinia judecătorului fondului, reţine că autoritatea contractantă a urmărit eficienţa utilizării fondurilor publice şi a avut şi o justificare obiectivă, nediscriminatorie, constând în compatibilitatea software-ului cu cel folosit anterior în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, astfel încât la nivel naţional exporturile/backup-urile bazelor de date locale să permită importul în baza de date naţională păstrând aceleaşi structuri de baze de date, lucru ce va permite simplificarea operaţiilor de recuperare a datelor în caz de incident la nivelul fluxului operativ de date în vederea asigurării completitudinii şi calităţii sporite a datelor.

De asemenea, s-a urmărit ca toate informaţiile/datele meteorologice produse de cele 31 de staţii automate din noua arhitectură să poată fi integrate în baza de date naţională B. existentă în infrastructura Administraţiei Naţionale de Meteorologie, condiţionare tehnică esenţială şi nediscriminatorie.

Totodată, a fost respectat principiul transparenţei, prin aceea că a fost publicat anunţul de participare şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu nr. 2014/S211-373408 din 01.11.2014, ce a avut ca scop buna gestiune procedurală a licitaţiei, pentru asigurarea unei pieţe a achiziţiilor publice competitive şi deschise la nivel european.

Astfel, condiţia impusă a fost proporţională cu scopul urmărit, fiind stabilit un punctaj separat pentru acest sub-criteriu, ceea ce înseamnă că potenţialii ofertanţi nu ar fi fost excluşi de plano, ci se presupune că, în măsura în care ar fi existat şi alte soluţii tehnice echivalente, ofertele ar fi fost prezentate, iar ruperea echilibrului între cerinţa tehnică cu efect aparent restrictiv şi scopul legitim urmărit s-ar fi observat în concret.

Or, la procedura de atribuire au fost depuse un număr de 5 oferte, printre ofertanţi regăsindu-se şi societăţi din ţări membre ale Uniunii Europene, respectiv Marea Britanie, Slovacia, Finlanda, Spania, iar documentaţia de atribuire nu a fost contestată de niciun operator economic în ceea ce priveşte caracterul restrictiv şi discriminatoriu, de unde rezultă că modalitatea de valorificare a acestei specificaţii tehnice a fost nu numai temeinic justificată, ci şi proporţională, respectiv nu a avut ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) împotriva sentinţei nr. 4114 din 3 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.