Recovery of EU rural funding for Young Farmer Installation: eligibility breach for lack of on-site coordination and non-demonstration of fund utilization
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s claim and maintaining the validity of the agency’s administrative acts that established a budgetary debt of approximately 96,000 RON. The dispute concerned a young farmer’s challenge to the Rural Investment Financing Agency’s finding of significant irregularities and subsequent suspension of a 177,000 RON "Young Farmer Installation" project, alleging that the agency incorrectly applied eligibility criteria regarding work hours, misinterpreted the identification requirements for bee hives under specific ministry orders, failed to prove the beneficiary effectively coordinated the farm while employed full-time elsewhere, and applied disproportionate sanctions. The Court ruled that the beneficiary failed to provide evidence that the financial support was used for the purposes stipulated in the business plan, did not demonstrate that the identification tags were temporarily reused for legitimate hygienic repairs as required by law, and could not prove the requisite on-site management of the agricultural activity, thereby confirming that the full recovery of funds and contract termination were legally justified under the principles of proportionality and the specific provisions governing the recovery of European Union funds and budgetary debts.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 24 din O.U.G. nr. 44/2008, art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ; Recovery of EU rural funding for Young Farmer Installation: eligibility breach for lack of on-site coordination and non-demonstration of fund utilization: The dispute concerned a young farmer’s challenge to the Rural Investment Financing Agency’s finding of significant irregularities and subsequent suspension of a 177,000 RON "Young Farmer Installation" project, alleging that the agency incorrectly applied eligibility criteria regarding work hours, misinterpreted the identification requirements for bee hives under specific ministry orders, failed to prove the beneficiary effectively coordinated the farm while employed full-time elsewhere, and applied disproportionate sanctions. The Court ruled that the beneficiary failed to provide evidence that the financial support was used for the purposes stipulated in the business plan, did not demonstrate that the identification tags were temporarily reused for legitimate hygienic repairs as required by law, and could not prove the requisite on-site management of the agricultural activity, thereby confirming that the full recovery of funds and contract termination were legally justified under the principles of proportionality and the specific provisions governing the recovery of European Union funds and budgetary debts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court's power to resolve the appeal and dismiss it as unfounded.
Procedural rule governing the dismissal of an appeal that is unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.05.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare incheiat la data de 16.09.2015, a Deciziei nr. 42741/17.11.2015 de soluţionare a contestaţiei şi suspendarea executării procesului-verbal pana la soluţionarea definitiva a cauzei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4031 din 13 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4031 din 13 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că reţinerile instantei de fond referitor la neregula constând în nerespectarea Ordinului M.A.D.R. nr. 119/2011, sunt contradictorii, intrucat, pe de o parte, aceasta a confirmat temeinicia criticilor reclamantei aduse actelor administrative, insa pe de alta parte, instanta a retinut ca reclamanta nu a facut dovada acestora.
Cu alte cuvinte, desi instanta de fond interpreteaza dispozitiile Ordinului M.A.D.R. nr. 119/2011 in sensul ca placuta de identificare a stupilor reprezinta mijlocul oficial de identificare a stupilor, aplicat pe acestia si pe care se inscrie codul unic de identificare a familiei de albine, totusi constata ca reclamanta nu a facut dovada igienizarii si/sau curatarea cutiilor de stupi, in conditiile in care aceasta activitate/inactivitate nu a fost constatata ca fiind neregula.
Cu privire la aceasta situatie, arată că este important de retinut faptul ca actele administrative contestate nu cuprind ca neregula actiunea/inactiunea reclamantei recurente de a intretine cutiile de stupi atat sub forma actelor de igienizare cat si sub forma reparatiilor acestora. Prin urmare, intimata parata prin intampinare nu a contestat situatia de fapt in conformitate cu care reclamanta recurenta a intretinut periodic cutiile de stupi, activitate, care, asa cum a constatat si instanta de fond, nu putea fi efectuata fara mutarea familiilor de albine in alte cutii corespunzatoare din punct de vedere tehnic si igienic.
Din acest punct de vedere, instanta de fond a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 237 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ., în conformitate cu care in scopul realizarii cercetarii judecatoresti, instanta va examina fiecare pretentie si aparare in parte, pe baza cererii de chemare in judecata, a intampinarii, a raspunsului la intampinare a explicatiilor partilor.
Totodată, în ceea ce priveşte neregula potrivit careia beneficiarul nu face dovada folosirii integrale a sprijinului financiar primit pana in prezent pentru procesul de productie, modernizarea si dezvoltarea exploatatiei, nefiind respectate prevederile din Planul de Afaceri, recurenta-reclamantă a arătat că hotararea recurata cuprinde motive contradictorii.
Astfel, în mod concret, instanta a retinut in sarcina recurentei-reclamante doua obligatii simultane, care, in opinia sa, se exclud una pe cealalta, respectiv obligatia beneficiarului de a demonstra ca cel putin 30% din sprijinul acordat, va fi investit pentru realizarea conformitatii cu standardele comunitare, modernizarea si dezvoltarea exploatatiei apicole, inlatura obligatia aceluiasi beneficiar de a face dovada utilizarii intregului sprijin financiar primit in scopurile prevazute in proiect. Mai mult decat atat, inscrisurile de la dosarul cauzei fac dovada faptului ca recurenta reclamanta a folosit sprijinul financiar primit pentru obiectul de activitate al contractului de finantare.
Recurenta-reclamantă a formulat următoarele critici circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
Cu privire la neregula referitoare la timpul de lucru cu cel putin 12 luni inainte de instalare in exploatatia B. nu reprezinta peste 50% din timpul de lucru nefiind respectata conditia de eligibilitate pct. 1.5 din Fisa de verificare a conditiilor minime de acordare a sprijinului, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanţă a reţinut următoarele: "Curtea retine, pe de o parte, ca reclamanta nu poate invoca necunoasterea dispozitiilor legale, rezultatul activitatilor de constatare si sanctionare a neregulilor aparute in obtinerea si utilizarea fondurilor europene nefiind determinat de cel al verificarii eligibilitatii la incheierea contractului, si, pe de alta parte, dispozitiile clare incalcate, reglementand conditii minime de acordare a sprijinului: solicitantul (...) a lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru in cadrul fermei (...)"
Tot cu privire la aceasta neregula, instanta de fond a mai retinut: "sustinerile reclamantei in sensul ca perioada de lucru efectiva de 4 ore pe zi nu trebuie sa se limiteze la cea corespunzatoare unui raport de munca cu durata normala, de 8 ore/zi si 5 zile/saptamana, in conditiile in care beneficiarul a efectuat activitati in exploatatia B.. si in zilele considerate ca fiind repaus saptamanal in acceptiunea Codului Muncii, respectiv in zilele de sambata si duminica nu se retin, nefiind dovedite."
Referitor la neregula constând în nerespectarea Ordinului M.A.D.R. nr. 119/2011, recurenta-reclamantă a considerat că reţinerile instantei de fond sunt rezultatul aplicarii gresite a dispoziţiilor art. 5 alin. (5) din Ordinul M.A.D.R. nr. 119/2011 potrivit carora numarul de ordine al stupului apartine familiei de albine existenta in acesta.
Referitor la neregula că Beneficiarul nu isi desfasoara si nu coordoneaza activitatea in cadrul exploatatiei apicole, acesta figurand ca angajat cu norma intreaga la o alta societate comerciala, a susţinut recurenta că motivarea hotararii judecatoresti recurate este rezultatul interpretarii si aplicarii gresite a dispozitiilor Ghidului Solicitantului referitoare la definirea notiunii de "conducator de exploatatie" precum şi a art. 24 din O.U.G. nr. 44/2008, în opinia recurentei, intelesul pe care legiuitorul l-a dat conducatorului de exploatatie vizând acea persoana care administreaza si gestioneaza activitatea apicola, care suporta si isi asuma consecintele juridice, manageriale, activitatea apicola desfasurându-se sub coordonarea sa, în speţă, relevante fiind toate actele administrative, finaciare contabile care au fost intocmite de beneficiara sau au privit-o in mod direct.
În fine, instanţa de fond a interpretat si aplicat in mod gresit dispozitiile art. 17 si art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, recurenta facând trimitere la prevederile art. 17 şi art. 6 alin. (4) cu privire la aplicarea principiului proportionalitatii, susţinând că aceste dispoziţii au fost aplicate greşit de instanţa de fond, cand a concluzionat că nu poate fi retinuta incalcarea raportului de proportionalitate intre masurile administrative adoptate si scopul urmarit întrucât, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei, raportat la fiecare neregula în parte, reclamanta a aratat si în cuprinsul cererii de chemare in judecata, dar si in cadrul motivelor de recurs, care sunt, in opinia sa, motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate.
4. Apărările formulate în recurs
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.
Astfel, a arătat intimata că, pe de o parte, cu privire la unele dintre considerentele instanţei de fond recurenta-reclamantă nu a formulat critici, enunţând doar reţinerile din sentinţa recurată, iar pe de altă parte, sunt nefondate argumentele invocate prin cererea de recurs vizând greşita interpretare a judecătorului fondului referitoare la timpul lucrat înainte de instalare, conform declaratiilor depuse la dosarul cererii de finanţare, la reutilizarea plăcuţelor de identificare a stupilor, la folosirea sumelor acordate cu titlu de finanţare comunitară, la activitatea desfăşurată de reprezentantul legal al proiectului şi la aplicarea principiului proporţionalităţii, actele contestate respectând prevederile legale în materie, astfel cum în mod judicios a apreciat prima instanţă.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, termen la care cauza a fost amânată la data de 25 martie 2020, faţă de lipsa dosarului de fond.
La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluţia din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 1 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Între Agenţia pentru Finanţarea Investitiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă şi A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x/18.03.2015, având ca obiect acordarea finanţării Proiectului intitulat:
"Instalarea tanarului fermier A. pentru prima dată în exploataţia apicolă din comuna Brebu, judeţul Prahova" într-un cuantum de 177.780 RON (40.000 euro).
La data de 07.07.2015, anterior depunerii cererii de plată pentru tranşa nr. 2, a avut loc un control din partea AFIR, Direcţia Control si Antifrauda, in urma căruia a fost incheiat procesul-verbal de constatare nereguli si de stabilire a creanţelor bugetare prin care s-a stabilit creanţa bugetară în sumă de 96.828 RON (tranşa I), reţinându-se, urmare a activităţii de verificare, următoarele elemente de fapt: timpul lucrat cu cel puţin 12 luni înainte de instalare în exploataţia B.., respectiv 4 ore/zi, nu reprezintă peste 50% din timpul de lucru, nefiind respectată condiţia de eligibilitate pct. 1.5 din Fişa de verificare a condiţiilor minime de acordare a sprijinului; beneficiarul nu a respectat Ordinul M.A.D.R. nr. 119/2011. Plăcuţele de identificare a familiilor de albine au fost refolosite, fiind montate pe lăzi de stupi diferite, fapt constatat la două controale successive; beneficiarul nu demonstrează că familiile de albine declarate în cererea de finanţare aparţin exploataţiei sale agricole; beneficiarul nu face dovada folosirii integrale a sprijinului financiar primit până în prezent pentru procesul de producţie, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, nefiind respectate prevederile din Planul de afaceri; beneficiarul nu îşi desfăşoară şi nu coordonează activitatea în cadrul exploataţiei apicole, acesta figurând ca angajat cu normă întreagă la o altă societate comercială.
Sancţiunea stabilita de echipa de verificare, cu titlu de creanţa bugetara, consta in recuperarea integrala a ajutorului financiar acordat, in speţa a primei transe de plata in valoare de 96.828 RON. Totodată, echipa de verificare a propus si măsura rezilierii contractului de finanţare in considerentul pretinselor nereguli enumerate mai sus.
Împotriva titlului de creanţa a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. 42741/17.11.2015.
În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanta A. cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 16.09.2015, a Deciziei nr. 42741/17.11.2015 de soluţionare a contestaţiei.
Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta exercitând calea de atac a recursului, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă cu privire la faptul că instanţa de fond a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 237 alin. (2) pct. 3 si 4 C. proc. civ., în conformitate cu care in scopul realizarii cercetarii judecatoresti, instanta va examina fiecare pretentie si aparare in parte, pe baza cererii de chemare in judecata, a intampinarii, a raspunsului la intampinare a explicatiilor partilor, precum şi faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, critici care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.
În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.
Aceasta nu înseamnă, însă, că instanţa este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva nemotivării.
Totodată, nu este incidentă nici teza aceluiaşi articol cu privire la faptul că sentinţa recurată ar cuprinde motive contradictorii prin prisma argumentelor invocate de recurentă.
Înalta Curte aminteşte că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei.
În acest context, intanţa de control judiciar că este eronată susţinerea recurentei în sensul că pe de o parte instanţa fond a confirmat temeinicia criticilor aduse de aceasta actelor administrative, insa pe de alta parte, instanta a retinut ca reclamanta nu a facut dovada acestora.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în ceea ce priveşte respectarea Ordinului M.A.D.R. nr. 119/2011, "considerentele de ordin teoretic expuse de reclamantă sunt corecte", însă din prevederi art. 7 coroborate cu cele ale art. 5 alin. (5):
"Numărul de ordine al stupului aparţine familiei de albine existentă în acesta", se deduce concluzia prezentată prin acţiune, în sensul că familia de albine poate fi transferată temporar în alt stup, păstrând acelaşi număr de identificare, în cazul realizării activităţilor de curăţare, igienizare, dezinfecţie, reparaţie a stupului deteriorate", iar "reclamanta nu a prezentat dovezi care să confirme elementele de fapt susţinute - cu privire la desfăşurarea, în concret, a activităţilor sus menţionate în perioada situată între cele două verificări: februarie - iulie 2015, la stupii pentu care s-a reţinut în actul contestat schimbarea plăcutelor de identificare, activităţi care ar fi necesitat mutarea temporară a familiilor de albine", fără ca prin aceasta să se contrazică în sensul în care încearcă recurenta să inducă prin reexprimarea considerentelor sentinţei.
Nu este sustenabilă nici susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanta a retinut in sarcina acesteia doua obligatii simultane, care, in opinia sa, se exclud una pe cealalta, respectiv obligatia beneficiarului de a demonstra ca cel putin 30% din sprijinul acordat, va fi investit pentru realizarea conformitatii cu standardele comunitare, modernizarea si dezvoltarea exploatatiei apicole, care inlatura obligatia aceluiasi beneficiar de a face dovada utilizarii intregului sprijin financiar primit in scopurile prevazute in proiect.
Înalta Curte constată că instanta de fond a reţinut că " . . . . . . . . . .Susţinerea conform căreia beneficiarul a avut obligatia să demonstreze faptul că foloseşte cel puţin 30% din valoarea sprijinului pentru dezvoltarea exploataţiei agricole, . . . . . . . . . .nu prezintă relevanţă, atâta vreme cât beneficiarul nu a făcut dovada utilizării sprijinului financiar obţinut de la AFIR pentru procesul de producţie, modernizare şi dezvoltarea fermei . . . . . . . . . .", fiind eronată interpretarea dată de recurenta-reclamantă pentru a induce reţinerea în sarcina sa a două obligaţii care se exclud reciproc.
Astfel, reţine instanţa de recurs că neregula constatată nu se referă la faptul că beneficiarul nu ar fi demonstrat că cel puţin 30% din sprijinul acordat a fost investit pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare, modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei, ci la faptul că, pentru sumele cheltuite din sprijinul financiar primit până la acel moment de la A.F.I.R., acesta nu a putut face dovada că au fost utilizate în scopul proiectului, rezultat din Planul de afaceri.
Planul de afaceri reprezintă un document elaborat şi prezentat de solicitant, care cuprinde activităţi pe care acesta şi le propune, angajându-se să le efectueze, activităţi ce devin condiţii obligatorii odată cu obţinerea sprijinului financiar nerambursabil, pe toată perioada contractului de finanţare.
Asa cum rezultă din raportul de control din 27.07.2015, conform Planului de afaceri, "din valoarea sprijinului de 36.000 euro vor fi achitate: 135 cutii stupi, o centrifugă pentru miere pentru rame dadant, o centrifugă pentru miere pentru rame 3/4, un cântar, o instalaţie de transformare a mierii în cremă şi un generato de curent de 11.845 euro (30%), iar diferenţa de 24.155 euro va fi folosită în procesul de producţie, pentru modernizarea şi dezvoltarea fermei. În anul 1 nr. familiilor de albine va creşte cu 55 de familii şi va ajunge la 214".
Beneficiarul a încasat prima tranşă, de 96.828 RON, la data de 22.04.2015, iar la data de 13.07.2015 în sold exista suma de 20.924,11 RON, cu privire la diferenţa de 75.903,89 RON din extrasul de cont rezultând următoarele aspecte: plată factura nr. x/16.06.2015 în data de 18.06.2015 cu OP 01/18.06.2015, 33.767,25 RON, plată suma de 5.500 RON către B. conform facturii nr. x/10.06.2015 pentru contractul de consultanţă din 22.01.2015, constituire depozit bancar în valoare de 30.000 RON la C., plată cu cardul la D. în valoare de 657,27 RON, mai multe retrageri de numerar de la ATM în valoare totala de 5.840 RON.
Or, reclamanta avea obligaţia de a face dovada utilizării sprijinului financiar primit pentru realizarea activităţilor prevăzute în cadrul proiectului (producţia, modernizarea şi dezvoltarea fermei apicole). Nu poate fi invocată, lipsa dovezii privind ieşirea sumelor de bani retrase de la ATM din patrimoniul reclamantei, prezumându-se că retragerea de numerar de la ATM se realizează în vederea schimbării destinaţiei sumelor de bani, totodată, reclamanta nedovedind o situaţie de fapt contrară celei reţinute prin procesul-verbal cu privire la existenţa celor 135 de cutii cumpărate cu factura din 18.06.2015, pârâta reţinând că acestea nu au fost prezentate echipei de control.
Prin urmare, beneficiarul avea obligaţia de a demonstra utilizarea sumei în scopul realizării activităţilor prevăzute în cadrul proiectului - producţia, modernizarea şi dezvoltarea fermei apicole - şi de a oferi justificări legale cu privire la modalitatea de utilizare a respectivei sume.
În măsura în care recurenta ar fi îndeplinit în mod corect şi riguros obligaţiile legale asumate prin contractul de finanţare încheiat cu intimata şi ar fi utilizat sumele acordate în strictă conformitate cu scopul Proiectului, numai în această situaţie ar fi putut invoca faptul că perioada de implementare a Proiectului nu a fost încheiată. Pentru a fi în această situaţie însă şi a putea demonstra buna-credinţă, sumele de bani acordate cu titlu de finanţare beneficiarului, neutilizate până în prezent, ar fi trebuit să se regăsească în contul de proiect. Această condiţie însă nu a fost îndeplinită, iar recurenta nu a putut face dovada că a utilizat suma retrasă din contul de proiect în conformitate cu obiectivele proiectului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că judecătorul primei instanţe a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor de lege aplicabile cauzei, iar argumentaţia oferită în sprijinul soluţiei adoptate nu cuprinde motive contradictorii, cum fără temei s-a susţinut de către recurentă.
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, în ceea ce priveşte neregula referitoare la timpul de lucru cu cel putin 12 luni inainte de instalare in exploatatia B. nu reprezinta peste 50% din timpul de lucru nefiind respectata conditia de eligibilitate pct. 1.5 din Fisa de verificare a conditiilor minime de acordare a sprijinului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a limitat la a enunţa considerentele instanţei de fond fără a formula vreo critică concretă cu privire la normele legale şi modul în care acestea care au fost greşit interpretate şi aplicate, în raport de care să se efectueze controlul judiciar.
Referitor la neregula constând în nerespectarea Ordinului M.A.D.R. nr. 119/2011, critica recurentei privind reţinerea instanţei referitoare la reutilizarea plăcuţelor de identificare a stupilor este nefondată.
Astfel, Înalta Curte constată că din actele dosarului rezultă că placutele de identificare a familiilor de albine au fost schimbate pe lazile de stupi, numerele de identificare fiind fixate pe alte lăzi ca anterior (codurile 31-004-000413; 31-004-000560, 31-004-000563; 31-004-000565, 31-004-00557, 31-004-000553; 31-004-000515, 31-004-000495, 31-004-000482, 31-004 000474, 31-004-000481, 31-004-000481).
Or, conform art. 7 din Ordinul M.A.D.R. nr. 119/2011 "(1) În cazul vânzării sau dispariţiei familiei de albine, apicultorul anunţă în termen de maximum 5 zile lucrătoare reprezentantul formei asociative, pentru a modifica în Registrul de înregistrare numărul de ordine al familiei de albine care nu mai există în stupina acestuia.
(2) Apicultorul care cumpără familii de albine este obligat să anunţe în termen de maximum 5 zile lucrătoare reprezentantul formei asociative pentru a primi numere de identificare.
(3) În cazul deteriorării stupului, apicultorul procedează conform tehnologiei apicole, transferând familia de albine în alt stup şi păstrează acelaşi număr de identificare."
Totodată, potrivit art. 5 alin. (5) "Numărul de ordine al stupului aparţine familiei de albine existentă în acesta".
Din analiza acestor prevederi legale coroborate rezultă că familia de albine poate fi transferată temporar în alt stup, păstrând acelaşi număr de identificare, în cazul realizării activităţilor de curăţare, igienizare, dezinfecţie, reparaţie a stupului deteriorat.
Aşadar, în mod corect a reţinut instanta de fond că plăcuţele de identificare a stupilor au fost reutilizate, fiind încălcate astfel prevederile legale antemenţionate, raportat la faptul că recurenta reclamantă a admis acest lucru, însă nu a prezentat dovezi care să confirme faptul că au fost realizate activităţi de curăţare, igienizare dezinfecţie sau reparatie a stupilor.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita interpretare a instanţei efectuată în legătură cu activitatea desfăşurată de reprezentantul legal al beneficiarului proiectului, Înalta Curte arată că punctul de plecare în analiza impusă de conţinutul neregulii reţinute în sarcina recurentei îl constituie scopul Măsurii 112, urmărit prin finanţarea acordată beneficiarului proiectului.
În acest sens, se reţine că obiectivele operaţionale urmărite prin Măsura 112 se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.
Potrivit Ghidului Solicitantului, conducătorul exploataţiei este "acea persoană care administrează şi îşi asumă riscuri economice privind exploataţia agricolă (poate fi: persoană fizică sau acţionar şi administrator unic)", persoană care se va ocupa de realizarea planului de afaceri propus prin proiect.
Trebuie avut în vedere faptul că în baza memoriului justificativ şi a planului de afaceri pe care beneficiarul l-a depus la dosarul cererii de finanţare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi, iar neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, respectiv nefolosirea obiectivelor finanţate conform scopului destinat reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.
Astfel, beneficiarul finanţării este obligat să demonstreze faptul că acesta coordonează efectiv activitatea în cadrul exploataţiei apicole, obligaţie esenţială, pe care beneficiarul nu a fost în măsură să o demonstreze şi nici să prezinte argumente pertinente echipei de control în sensul demonstrării respectării acestei condiţii.
În conformitate cu prevederile din contractul de finanţare, beneficiarului îi revine obligaţia să răspundă la solicitările Autorităţii Contractante şi să pună la dispoziţia acesteia orice informaţie sau document solicitat cu privire la proiectul pe care îl gestionează, obligaţie pe care în mod indubitabil recurenta nu a înţeles să o respecte.
Dimpotrivă, s-a stabilit că reprezentantul legal al recurentei îşi desfăşura activitatea cu normă întreagă la o altă societate, fiind evident că nu se putea implica corespunzător şi în activitatea de administrare şi coordonare a exploataţiei apicole, derularea unei asemenea activităţi necesitând alocarea de timp şi resurse, preocupare şi asumare de riscuri, chestiuni imposibil de realizat prin intermediari, fără un contact nemijlocit şi suficient cu munca în sine, cel puţin până la crearea unor condiţii care să asigure bunul mers al afacerii, activitatea de deplasare în pastoral fiind, de asemenea, esenţială pentru creşterea veniturilor în exploataţia agricolă.
Înalta Curte constată, în acord cu opinia judecătorului fondului, că reclamanta nu a administrat dovezi din care să rezulte că în concret îşi desfăşoară şi coordonează activitatea în cadrul exploataţiei apicole, simpla invocare prin cererea de recurs a actelor administrative, finaciare contabile care au fost întocmite de beneficiară sau care au privit-o în mod direct, nefăcând dovada în sensul arătat.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentei privind încălcarea principiului proporţionalităţii, Înalta Curte reţine că potrivit art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".
Potrivit art. 17 din acelaşi act normativ: "Orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii."
Totodată, art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011 stipulează că:
"(…) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1) şi având în vedere principiul proporţionalităţii, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel;
(5) Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcţie de gradul de realizare a indicatorilor/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene."
În acest sens sunt prevederile art. 11 alin. 3 "încetarea contractului" din Anexa I la Contractul de finanţare care dispune: "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, (...) precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte nu corespund realităţii.
Autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.
În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."
Principiul proporţionalităţii presupune, aşadar, că orice măsură adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului.
Înalta Curte, împărtăţind opinia judecătorului fondului, apreciază că nu poate fi reţinută încălcarea raportului de proporţionalitate între măsurile administrative adoptate şi scopul urmărit, având în vedere încălcarea unei condiţii minime pentru acordarea sprijinului, lipsa dovezilor cu privire la îndeplinirea cerinţei esenţiale pentru atingerea obiectivelor Măsurii "Instalarea tinerilor fermieri", aceea a desfăşurării şi coordonării activităţii în cadrul exploataţiei apicole de către tânărul fermier raportat la care au fost evaluată îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, lipsa dovezilor concludente cu privire la necesitatea aplicării în speţă a dispoziţiilor legii interne prevăzute pentru situaţia deteriorării stupului - la situaţia cu caracter temporar a efectuării unor lucrări de igienizare, reparaţii, lipsa dovezii privind folosirea integrală a sprijinul financiar primit pentru procesul de producţie, modernizare şi dezvoltare a exploataţiei, cu respectarea prevederilor din Planul de afaceri, elementele de incertitudine cu privire la îndeplinirea obligaţiei de achiziţionare a 135 de cutii de stup, în condiţiile în care acestea nu au fost prezentate la controlul efectuat.
Este adevărat că valoarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabileşte prin aplicarea principiului proporţionalităţii, însă, în speţă, neregula constată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate şi menţionate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie, cuantumul debitului fiind calculat în conformitate cu prevderile legale.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor factuale reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 4031 din 13 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 iulie 2020.