Tax refund inadmissible without prior administrative request; EU excise exemption cannot be conditioned on tax authority registration

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Buzău, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor:

a. anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/25.05.2015, a Raportului de Inspecţie Fiscala nr. x/25.05.2015 şi a Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2015, toate emise de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, prin care s-au stabilit sume suplimentare de plată în valoare de 27.391.059 RON;

b. anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.06.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care s-au stabilit accesorii suplimentare de plată, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente perioadei 30.05.2014-19.06.2015 în valoare de 3.539.428 RON;

c. anularea Deciziei nr. 127/26.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

d. anularea Deciziei nr. 2133/08.06.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău - Activitatea de Inspecţie Fiscală;

e. anularea Deciziei nr. 129/30.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei privind obligaţiile de plată accesorii emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

f. obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate ca urmare a punerii în executare a actelor administrative de la petitele 1 şi 2 de mai sus;

g. obligarea pârâtelor la plata dobânzilor calculate din ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale şi până în ziua restituirii ca urmare a anulării actului, conform art. 124 alin. (1)1 din Codul de procedură fiscală;

h. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3962 pronunţată în data de 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie cu întrebare preliminară şi cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiate, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Galaţi, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeana A Finanţelor Publice Buzău, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat deciziile nr. 127/26.05.2016, nr. 2133/08.06.2016 şi nr. 129/30.05.2016 de soluţionare a contestaţiilor administrative şi, pe cale de consecinţă, rejudecând, a anulat decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. x, raportul de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2015, decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.06.2015, precum şi dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2015.

Prin aceeaşi sentinţă a obligat pârâtele la restituirea către reclamantă a sumelor încasate ca urmare a punerii în executare a acestor acte, dar şi la plata dobânzii legale în materie fiscală începând cu data stingerii creanţelor până la momentul restituirii efective şi la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru şi parte din onorariul avocaţial).

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 05.12.2016 a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând casarea sentinţei şi a încheierii recurate, admiterea excepţiilor şi respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Consideră că atât încheierea criticată cât şi sentinţa au fost date cu aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ..

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pasive a DGAMC pe capetele de cerere nr. x, 3, 4 şi 5 privind anularea unor acte administrativ fiscale emise de către DGRFP Galaţi şi ANAF DGSC, arată că soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ se pronunţă în contradictoriu cu autorităţile publice emitente ale actelor administrative atacate.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere 6 şi 7, arată că instanţa de fond nu a luat în considerare aspectele invocate de instituţie prin întâmpinare, respectiv faptul că, pentru a putea solicita restituirea sumelor încasate, ar trebui ca decizia în urma căreia au fost achitate obligaţiile suplimentare să fie anulată, ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive.

De asemenea, arată că nu a fost îndeplinită procedura de restituire la cerere şi de rambursare a sumelor de la buget, întrucât reclamanta nu a depus o cerere de restituire a sumelor solicitate în plus, în conformitate cu prevederile Cap. I alin. (2) din Ordinul 1899/2004.

Potrivit prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, este reglementată o procedură specială iar organul fiscal poate restitui şi rambursa sume de bugetul consolidat al statului, doar în baza unei hotărâri stabilite de organele judiciare şi a documentaţiei complete depusă de contribuabil la organul fiscal, sens în care cererile sunt inadmisibile.

În ceea ce priveşte admiterea capătului de cerere nr. x prin care reclamanta solicită anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.06.2015, emise de ANAF DGAMC, arată că accesoriile au fost calculate în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 din O.G. nr. 92/2003.

Referitor la admiterea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicită analizarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 451-453 C. proc. civ..

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

3.2. Împotriva sentinţei precum şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 05.12.2016 a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având în vedere următoarele motive de nelegalitate.

În mod greşit instanţa a respins excepţiile invocate de ANAF în cauză, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii capetelor 6 şi 7 din cerere.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, consideră că în mod greşit instanţa a apreciat că reclamanta a lămurit situaţia preluării în patrimoniul său a obligaţiilor fiscale contestate.

Astfel, din Protocolul de divizare nu reiese cine a preluat drepturile litigioase care izvorăsc din acţiunea formulată şi nu reiese dacă sumele reprezentând obligaţii fiscale stabilite prin actele administrative atacate au fost în regsitrate în patrimoniul B. S.A. şi ulterior, transferate către una dintre societăţile C. S.A. şi D. S.R.L..

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 7, consideră că în mod greşit instanţa a respins această excepţie.

Instanţa nu are temei legal pentru a se pronunţa direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligaţii fiscale, atât timp cât legea instituie o procedură specială de restituire.

În ceea ce priveşte sentinţa recurată, arată că în mod greşit prima instanţă a anulat în totalitate actele atacate, inclusiv decizia ANAF - DGSC nr. 127/2016, deşi prin pct. 2 din dispozitivul acesteia s-a dispus şi constatarea necompetenţei materiale a DGSC privind soluţionarea contestaţiei şi transmiterea acesteia spre competenţă soluţionare DGRFP Galaţi - AJFP Buzău.

Astfel, în acţiune nu există motive prin care să se conteste această decizie sub aspectul constatării necompetenţei iar soluţia instanţei de a anula în totalitate decizia, fără nicio motivare, este nelegală.

În acest fel, este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..

În ceea ce priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 127/2016 şi nr. 129/2016, apreciază că în mod greşit instanţa a anulat aceste acte.

Consideră interpretarea instanţei de fond ca fiind eronată, întrucât regula aplicabilă este aceea că pentru livrarea de produse energetice se datorează acciza.

Prin Directiva 2003/96/CE, respectiv prin art. 6, se prevede că statele membre au posibilitatea de a acorda scutirile sau reducerile.

Prin urmare, regula aplicabilă este cea a impozitării produselor energetice, Directiva lăsând la aprecierea Statelor membre acordarea unor scutiri sau reduceri pe anumite paliere, însă modalitatea în care se acordă acestea şi condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt lăsate la latitudinea Statelor membre, existând doar obligaţia ca acestea să fie realizate sub control fiscal.

Consideră că prevederea din legislaţia naţională nu contravine dispoziţiilor art. 15 lit. h) din Directiva 2003/96/CE, având în vedere condiţionarea scutirii totale sau parţiale la gazele naturale utilizate de gospodării sau organizaţii caritabile de controlul fiscal care nu poate fi exercitat decât de autoritatea fiscală.

Societatea avea obligaţia de a se înregistra la autoritatea fiscală centrală în calitatea sa de distribuitor autorizat de autoritatea competentă în domeniu să furnizeze gaze naturale către consumatorii finali, indiferent dacă ulterior dorea să beneficieze de scutirea de la plata accizelor.

În opinia sa, motivarea instanţei de fond este greşită având în vedere prevederile art. 2061 Codul fiscal.

În ceea ce priveşte Cauza C-313/14 Asprod sp. z.o.o la care instanţa de fond a făcut referire, solicită a se avea în vedere că aceasta nu este aplicabilă în prezenta cauză având în vedere că situaţia de fapt şi de drept analizată este diferită iar temeiul de drept aplicabil este diferit.

De asemenea, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi cu privire la aspectul privind recunoaşterea de către DGAMC a faptului că cerinţa înregistrării nu a fost prevăzută în norme ca o condiţie în care, pe de o parte, din analiza tuturor prevederilor legale incidente rezultă că scutirea de accize este condiţionată de această înregistrare, iar, pe de altă parte, reprezentantul ANAF nu a făcut o astfel de apreciere, ci a dorit doar să întărească soluţia organelor fiscale prin trimiterea la directivă care instituia obligativitatea existenţei unui control fiscal în cazul în care statele membre stabilesc să acorde scutiri.

Referitor la TVA pentru perioada 01.12.2008 - 28.02.2014, sunt incidente prevederile art. 137 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 astfel că în mod corect organele fiscale au calculat TVA suplimentar în sumă de 3.414.221 RON.

În ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile de întârziere, acestea reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul.

În drept, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ..

3.3. Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău însă motivele de recurs invocate nu vor fi redate faţă de soluţia ce se va pronunţa în ceea ce priveşte nesemnarea cererii de recurs şi sancţiunea aplicabilă în acest caz.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în curpinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La termenul de judecată din data de 11 februarie 2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a înţeles să invoce şi excepţia nulităţii recursului promovat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Buzău, ca fiind nesemnat.

5. Aspecte procedurale

Excepţia nulităţii recursurilor, invocată de către intimată, pentru neîncadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 16 iunie 2020.

Intimata a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare referitoare la:

- Art. 15 lit. h) din Directiva 2003/96/CE; dacă trebuie interpretat în sensul că se opune unor dispoziţii din legislaţia naţională de transpunere a Directivei în conformitate cu care operatorii care furnizează gaze naturale în mod direct către gospodării şi organizaţii de caritate nu beneficiază de scutirea de la plata accizelor în cazul în care nu îndeplinesc condiţia înregistrării la o autoritate fiscală centrală?

- Art. 57 TFUE privind libertatea de prestare a serviciilor, precum şi principiul proporţionalităţii trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziţii din legislaţia naţională de transpunere a Directivei 2003/96/CE în conformitate cu care, pentru a beneficia de scutirea de la plata accizelor, furnizorii de gaze naturale locali trebuie să îndeplinească o condiţie suplimentară (aceea a înregistrării) faţă de furnizorii de gaze naturale provenite de alte State Membre?

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Prin decizia de impunere nr. x/25.05.2015 emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/25.05.2015, organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău au stabilit în sarcina intimatei - reclamante obligaţii de plată suplimentare pentru suma de 27.391.059 RON reprezentând accize gaz natural cu dobânzile şi penalităţile aferente, taxa pe valoarea adăugată cu dobânzile şi penalităţile aferente. Prin decizia nr. 127/26.05.2016 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a respins ca neîntemeiată contestaţia administrativă şi s-a constatat necompetenţa materială a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 163/25.05.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi transmiterea acesteia spre competenţă soluţionare Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.

Prin decizia nr. 129/30.05.2016 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.06.2015, emisă pentru suma de 3.539.428 RON reprezentând accesorii aferente accizelor pentru gaz natural şi aferentei taxei pe valoarea adăugată.

Prin decizia nr. 2133/08.06.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău s-a respins contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 163/25.05.2015 prin care s-a stabilit ca măsură înregistrarea în contabilitatea societăţii a sumelor stabilite suplimentar.

1. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu întrebări preliminare, instanţa reţine că potrivit 19 alin. (3) lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene hotărăşte în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanţelor judecătoreşti naţionale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituţii", iar potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea. …".[s.n.]

Din conţinutul normelor menţionate rezultă că instanţa este obligată să învestească CJUE în vederea interpretării normelor de drept al Uniunii Europene cu o trimitere preliminară atunci când chestiunea se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern.

Subliniază Curtea că în cadrul procedurii preliminare, rolul Curţii de Justiţiei este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunţa cu privire la validitatea acestuia, şi nu de a aplica acest drept la situaţia de fapt care face obiectul acţiunii principale, rol ce revine instanţei naţionale. Altfel spus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să se pronunţe cu privire la problemele de fapt ivite în cadrul litigiului principal şi nici să soluţioneze eventualele divergenţe de opinii în interpretarea sau aplicarea normelor de drept naţional.

Instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În materie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, acestor instanţe revenindu-le obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Nu este necesară sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările preliminare propuse de reclamantă în cauza de faţă.

Prin maniera de formulare a solicitării se tinde, în realitate, la obţinerea, din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a unei opinii cu privire la soluţionarea în concret a chestiunii litigioase dedusă spre analiză instanţei naţionale.

De altfel, chiar prin apărările invocate, intimata are în vedere interpretarea şi aplicarea prevederilor legale cuprinse în dreptul Uniunii astfel că instanţa de recurs va analiza toate aspectele invocate, nefiind necesară sesizarea CJUE cu întrebările preliminare întrucât nu se impune pronunţarea unei hotărâri preliminare pentru soluţionarea prezentei cauze.

În al doilea rând, se observă că reclamanta a formulat în faţa instanţei de fond o cerere de sesizare a CJUE cu întrebări preliminare, cerere ce a fost respinsă prin sentinţa recurată de pârâţi în prezenta cauză. Intimata nu a formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a CJUE astfel că, şi din perspectivă procedurală, cererea reiterată în faţa instanţei de recurs este inadmisibilă, în lipsa învestirii instanţei de control judiciar cu cerere de recurs.

Faţă de cele arătate în precedent, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările propuse de intimată.

2. Recursul declarat de DGRFP Galaţi prin AJFP Buzău se va anula ca fiind nesemnat.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: "e) semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic".

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

Alineatul (3) al aceluiaşi articol instituie sancţiunea nulităţii în lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e).

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a formulat recurs care a fost transmis prin intermediul faxului, în copie, fără semnături în original.

Potrivit menţiunilor înscrise pe citativul de la fila x, recurenta a fost citată cu menţiunea de a depune, în original, cererea de recurs depusă în dosar la data de 01.03.2017.

Conform dovezii de înmânare, recurenta a primit înştiinţarea la data de 31.01.2020, dovada fiind semnată de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei şi ştampilată la registratura generală.

Termenul de judecată acordat în cauză a fost 11.02.2020 iar până la acest termen recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a depune cererea de recurs cu semnături, în original.

Deşi a mai fost acordat un nou termen de judecată, la data de 16.06.2020, recurenta, în continuare, a avut o atitudine pasivă, neîndeplinindu-şi obligaţia.

Potrivit art. 268 C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1)Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În aceste condiţii Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părţii (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) şi (3) şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.

3. Recursurile declarate de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vor fi admise însă în limitele şi pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

3.1. La termenul de judecată din data de 05.12.2016 prima instanţă a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte capetele de cerere nr. x şi 7 din acţiunea introductivă, excepţie invocată de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Curtea de Apel a reţinut, în ceea ce priveşte această excepţie, că prin cererile de la punctele 6 şi 7 din acţiune, reclamanta urmăreşte să obţină recunoaşterea judecătorească a dreptului la restituirea sumelor încasate ca urmare a executării actelor fiscale contestate în cauză, respectiv la plata dobânzii aferente, iar nu la eludarea aplicării normelor referitoare la procedura efectivă, propriu-zisă, de restituire a sumelor eventual datorate de la bugetul de stat. În al doilea rând, Curtea a reţinut că inadmisibilitatea constituie o sancţiune ce intervine în situaţia în care dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau în situaţia în care condiţiile de admisibilitate a căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport cu reglementarea legală. Or, în opinia primei instanţe, chiar prevederile Ordinului nr. 1899/2004 relevă necesitatea depunerii anexat cererii de restituire a copiilor legalizate de pe hotărârile definitive şi irevocabile sau de pe deciziile organelor jurisdicţionale sau administrative pentru sumele stabilite prin acestea. Faţă de aceste considerente, s-a respins excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. x şi 7 din cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii celor două capete de cerere se impunea a fi admisă.

Intimata reclamantă a solicitat, prin capetele de cerere nr. x şi 7, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate ca urmare a punerii în executare a actelor administrative de la punctele 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată şi obligarea pârâtelor la plata dobânzilor calculate din ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale şi până în ziua restituirii ca urmare a anulării actului, conform art. 124 alin. (1)1 din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de recurs apreciază că soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este lipsită de temei legal, întrucât instanţa nu se poate pronunţa în mod direct asupra dreptului reclamantei de a beneficia de restituirea sumei reprezentând obligaţii fiscale, atât timp cât legea specială instituie o procedură specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, "Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale".

Prin Ordinul nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 emis de Ministerul Finanţelor Publice s-a aprobat Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

În cadrul Capitolului I din Ordinul sus-menţionat este prevăzută procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget iar Capitolul II reglementează care este procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

Din analiza coroborată a textelor legale incidente rezultă că instanţa de judecată nu are posibilitatea legală de a substitui organului fiscal competent, sumele solicitate putând fi restituie doar ca urmare a formulării unei cereri în conformitate cu procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.

De altfel, este de remarcat şi faptul că textul art. 124 alin. (1)1 din O.G. nr. 92/2003, indicat de reclamantă, prevede că "Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".

În consecinţă, astfel cum corect au învederat recurentele-pârâte, după rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în prezenta cauză, intimata-reclamantă trebuie să urmeze procedura de restituire astfel cum este prevăzută în OMFP nr. 1899/2004, neavând posibilitatea de a se adresa direct instanţei astfel că se impunea respingerea celor două capete de cerere ca fiind inadmisibile, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu încălcarea normelor de drept indicate anterior, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Instanţa de recurs apreciază ca fiind întemeiată şi critica avansată de recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în ceea ce priveşte anularea în totalitate a actelor administrative atacate, inclusiv pct. 2 din dispozitivul deciziei nr. 127/2016 prin care s-a dispus şi constatarea necompetenţei materiale a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 163/25.05.2015 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi transmiterea acesteia spre competentă soluţionare Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău.

Se poate observa faptul că prin cererea de chemare în judecată nu au fost indicate critici prin care să fie contestată măsura de la punctul 2 din decizia sus-precizată, sub aspectul constatării necompetenţei astfel că nu se putea dispune anularea acestei decizii în totalitate, aşa cum greşit a procedat instanţa de fond care nu a oferit nicio motivare asupra acestui aspect.

De altfel, în urma transmiterii acestui capăt de cerere către Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a fost emisă decizia de soluţionare a contestaţiei, ce a fost contestată chiar prin prezenta acţiune, în cadrul capătului de cerere nr. 4.

În aceste condiţii, se poate afirma că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..

3.3. Recurenta-pârâtă DGAMC formulează critici în ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive referitor la capetele de cerere nr. x, 3, 4 şi 5 din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea unor acte administrative emise de către DGRFP Galaţi şi ANAF DGSC.

Instanţa de recurs apreciază că aceste critici nu sunt întemeiate.

Într-adevăr, calitate procesuală pasivă are emitentul actului a cărui anulare se solicită iar, în prezenta cauză, în ceea ce priveşte actele emise de către pârâtele DGRFP Galaţi şi ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, recurenta-pârâtă DGAMC nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererile de anulare a acestor acte administrativ-fiscale, însă trebuie avut în vedere cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit de intimata-reclamantă.

În speţă, pârâta DGAMC are calitate procesuală pasivă în cadrul cererii de anulare a deciziei referitoare la obligaţiile de plată a accesoriilor nr. 104/30.06.2015 iar, prin modul de formulare a acţiunii introductive, instanţa a fost învestită cu analiza legalităţii fiecărui act administrativ, raportat la fiecare instituţie emitentă astfel că nu se impunea fracţionarea cadrului litigios, care trebuie privit ca un tot unitar.

În cauză au fost respectate prevederile art. 36 C. proc. civ. potrivit cărora "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii".

În consecinţă, nu se vor reţine ca fiind întemeiate criticile recurentei-pârâte în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

3.4. Recurenta-pârâta ANAF a formulat critici în ceea ce priveşte respingerea de către prima instanţă, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, prin încheierea de şedinţă din data de 05.12.2016.

Recurenta consideră că nu rezultă din Proiectul de divizare publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a nr. 5084/16. IX.2015, cine a preluat drepturile litigioase care izvorăsc din acţiunea formulată în speţă şi nici dacă sumele reprezentând obligaţii fiscale stabilite prin actele administrative contestate au fost înregistrate în patrimoniul B. S.A. şi ulterior transferate către una din societăţile C. S.A. şi D. S.R.L.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs constată că, prin sentinţa nr. 798/14.12.2015 a Tribunalului Constanţa s-a dispus înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului a operaţiunii de divizare totală a B. S.A., fără lichidare, prin transmiterea întregului patrimoniu către două societăţi beneficiare respectiv C. şi D. S.R.L.

Din Proiectul de divizare prin transferarea patrimoniului societăţii divizate către cele două societăţi beneficiare, rezultă că divizarea va fi executată prin transferul cu titlu universal al întregului său patrimoniu ce include activele şi pasivele corespunzătoare inclusiv activităţilor de furnizare a gazelor naturale şi activităţilor complementare celor de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale care vor fi transferate către C. S.A., alături de activele şi pasivele aferente, inclusiv de reţeaua de distribuţie a gazelor naturale.

Prin acelaşi Proiect s-a prevăzut că societăţile beneficiare vor deveni succesoarele societăţii divizate în cadrul oricăror litigii care o implică pe aceasta, astfel: C. S.A. va fi succesoare în litigiile referitoare la activităţile de furnizare a gazelor naturale şi la activităţile complementare celor de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale, preluând poziţia şi toate drepturile pe care societatea divizată le are cu privire la respectivele litigii.

Intimata-reclamantă este succesoarea în drepturi a B. S.A., C. S.A. devenind A. S.A., conform Hotărârii nr. 1/2016 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor.

Transmisiunea cu titlu universal acoperă toate drepturile şi datoriile existente la un moment dat în patrimoniul unei persoane sau o fracţiune din acestea iar acţiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanţei după divizarea B. S.A. astfel că nu exista posibilitatea de a fi menţionat în Proiect un eventual litigiu.

Atât timp cât intimata-reclamantă a preluat toate elementele de activ şi pasiv ale B. S.A. cu privire la activităţile de furnizare a gazelor naturale, este evident faptul că aceasta a justificat pe deplin calitatea sa procesuală activă în prezentul litigiu.

În consecinţă, criticile avansate de către recurenta-pârâtă nu sunt întemeiate.

3.5. În ceea ce priveşte criticile ce vizează fondul cauzei, respectiv deciziile de soluţionare a contestaţiei nr. 127/2016 şi nr. 129/2016 emise de ANAF - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor prin care s-au respins contestaţiile formulate împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/25.05.2015 şi împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/30.6.2015, instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind neîntemeiate, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu respectarea normelor de drept material incidente în speţă.

Organele de inspecţie fiscală au arătat că scutirea de accize se acordă direct cu condiţia ca produsele să fie achiziţionate direct de la operatori economici înregistraţi la Autoritatea fiscală centrală în calitate de furnizori de produse energetice sau, în cazul gazului natural, provenit dintr-un stat membru, direct de la distribuitor, furnizor autorizat/licenţiat de autoritatea competentă din acel stat, în conformitate cu prevederile art. 1751 alin. (2), art. 20617 alin. (2), art. 26060 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 571/2003 şi ale pct. 51 alin. (1), pct. 79 alin. (1), pct. 113.3 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.

Având în vedere faptul că B. nu a fost înregistrată la Autoritatea fiscală centrală, organele de inspecţie fiscală au procedat la calculul accizei aferente gazului natural livrat către consumatorii casnici şi/sau organizaţii de caritate, în perioada 01.12.2008-28.02.2014, stabilind în sarcina societăţii intimate, suplimentar de plată, accize pentru gazul natural în sumă de 14.972.420 RON precum şi sume accesorii, conform prevederilor art. 119, art. 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, au stabilit în sarcina societăţii, în baza art. 137 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, TVA în sumă de 3.414.221 RON aferentă accizei pentru gazul natural livrat consumatorilor casnici şi/sau organizaţiilor de caritate, cu accesoriile aferente.

În concluzie, motivul pentru s-a apreciat că intimata nu poate beneficia de scutirea directă de accize pentru gazul distribuit către gospodării şi/sau organizaţii de caritate, este faptul că aceasta nu s-a înregistrat la Autoritatea fiscală centrală în calitate de furnizor de produse energetice, până la data de 02.06.2014. Astfel, se reţine că a fost avută în vedere neîndeplinirea unei condiţii formale, prevăzută de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.

Şi din punctul de vedere al instanţei de recurs, scutirea de plata accizelor nu trebuia să fie condiţionată de operaţiunea pur administrativă, de înregistrare la autoritatea fiscală centrală, în calitate de operator economic autorizat în domeniul gazelor naturale.

Potrivit dispoziţiilor art. 26060 alin. (10 lit. e) din Codul fiscal, "(1) Sunt scutite de la plata accizelor: e) produsele energetice - gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi - folosite de gospodării şi/sau de organizaţii de caritate".

De asemenea, art. 15 din Directiva 2003/96/CE dispune în sensul că "(...) statele membre pot aplica sub control fiscal scutiri totale sau parţiale sau reduceri ale nivelului de impozitare la (...) h) electricitatea, gazele naturale, cărbunele şi combustibilii solizi utilizaţi de gospodării şi/sau organizaţii recunoscute ca fiind caritabile de către statul membru în cauză".

Se reţine astfel, că nici în Legea nr. 571/2003 şi nici în Directiva 2003/96/CE, nu este prevăzută condiţia formală a înregistrării societăţii, pentru a beneficia de scutirea de plata accizelor.

Introducerea acestei condiţii suplimentare a fost efectuată prin reglementarea prevăzută la pct. 113.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 astfel: "(1) În situaţia prevăzută la art. 20660alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct, cu condiţia ca produsele să fie achiziţionate direct de la operatorii economici înregistraţi la autoritatea fiscală centrală în calitate de furnizori de produse energetice ori - în cazul gazului natural provenit dintr-un stat membru - direct de la un distribuitor/furnizor autorizat/licenţiat de autoritatea competentă din acel stat membru".

Ulterior, pct. 113.3 din Norme a fost modificat prin H.G. nr. 367/2015, prevăzându-se că "(1) în situaţia prevăzută la art. 26060 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct", eliminându-se condiţionarea scutirii de la plata accizelor de înregistrarea la autoritatea fiscală centrală.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prevederea inserată în cuprinsul textului de la pct. 113.3. din Normele metodologice de punere în aplicare a Codul fiscal contravine normelor europene, respectiv Directivei 2003/96/CE, care este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins.

Judecătorul naţional a făcut aplicarea directă a prevederilor art. 15 din Directivă, potrivit căruia, "Fără a aduce atingere altor dispoziţii comunitare, statele membre pot aplica sub control fiscal scutiri totale sau parţiale sau reduceri ale nivelului de impozitare la (...) h) electricitatea, gazele naturale, cărbunele şi combustibilii solizi utilizaţi de gospodării şi/sau organizaţii recunoscute ca fiind caritabile de către statul membru în cauză".

Singura condiţionare prevăzută de către Directivă, pentru a putea beneficia de scutirea de plata accizelor, este doar utilizarea gazului natural de către gospodării şi organizaţii de caritate, noţiunea de "control fiscal" neincluzând o anume condiţie de formă.

Statul român, prin prevederile art. 26060 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, a transpus dispoziţiile Directivei, fără să prevadă nicio altă condiţie suplimentară pentru a beneficia de scutirea de plata accizelor.

Prin introducerea unei condiţii de formă suplimentare prin H.G. nr. 44/2004, statul român a lipsit de efecte atât actul normativ primar (Codul fiscal) cât şi actul normativ european, fiind înlăturat chiar unul din obiectivele urmărite de către Directivă, astfel că nu se vor reţine ca fiind întemeiate criticile avansate de recurentă.

Prima instanţă a avut în vedere, în mod corect, raţiunile care au stat la baza adoptării H.G. nr. 367/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, promovarea acestui act normativ fiind determinată inclusiv de necesitatea respectării jurisprudenţei CJUE, respectiv a hotărârii pronunţate în Cauza C-313/14 ASPROD sp.z.o.o., având în vedere că o aplicare a dreptului Uniunii Europene care nu este conformă cu interpretarea dată de CJUE încalcă, de fapt, însăşi norma de drept respectivă.

Astfel, în cazul scutirii de la plata accizelor, s-a propus eliminarea obligaţiei potrivit căreia scutirea se acordă direct numai dacă aprovizionarea se face de la un operator economic înregistrat la autoritatea fiscală centrală, măsura având în vedere hotărârea mai-sus menţionată, potrivit căreia acordarea scutirii de la plata accizelor în temeiul directivelor europene în domeniu constituie obiectul principal iar refuzul reprezintă excepţia. Potrivit dispozitivului acestei hotărâri, prerogativul recunoscut statelor membre de a stabili condiţii având ca obiect asigurarea aplicării corecte şi directe a respectivelor scutiri şi evitarea oricărei evaziuni, eludări sau abuz nu poate afecta caracterul necondiţional al obligaţiei de scutire. Prin urmare, nerespectarea de către furnizori de astfel de produse a obligaţiilor administrative introduse în sarcina lor, nu poate afecta dreptul la scutire al beneficiarului.

Prin expunerea din nota de fundamentare, statul român a recunoscut şi a confirmat faptul că actul normativ naţional contravine normelor europene şi jurisprudenţei europene şi nu se pune problema retroactivităţii, atât timp cât Directiva 2003/96/CE a fost adoptată la data de 27.10.2003.

Nu se poate reţine că hotărârea pronunţată în Cauza C-313/14 ASPROD sp.z.o.o nu are incidenţă în prezenta speţă întrucât situaţiile sunt similare, fiind criticată de către CJUE condiţionarea aplicării unei scutiri de la plata accizei de îndeplinirea unor condiţii de ordin formal care depindeau de o decizie a organelor fiscale, astfel că premisele sunt aceleaşi, fiind vorba despre interpretarea unor directive care privesc domeniul scutirii de plata accizelor, indiferent de produsul accizabil.

În consecinţă, în condiţiile în care, chiar în expunerea de motive a H.G. nr. 367/2015 s-a făcut trimitere la faptul că măsura eliminării condiţiei are în vedere hotărârea pronunţată în Cauza 313/14 ASPROD sp.z.o.o., este evidentă recunoaşterea incidenţei respectivei jurisprudenţe.

Jurisprudenţa CJUE a statuat că o anumită scutire de accize prevăzută de directivă trebuie analizată din perspectiva obiectivului/rezultatului urmărit de respectiva directivă iar condiţiile administrative impuse de legislaţia naţională nu pot subordona şi nu pot afecta caracterul necondiţionat al scutirii prevăzute de directivă. În impunerea de condiţii administrative, statul membru trebuie să invoce elemente concrete, obiective şi verificabile care să susţină existenţa unui risc serios de evaziune, eludare sau abuz. Conform Directivei 2003/96, scutirea de accize este condiţionată doar de utilizarea gazului natural de către gospodării şi organizaţii caritabile iar condiţia administrativă impusă de statul român prin este necesară pentru împiedicarea unui "risc serios de evaziune, eludare sau abuz".

În consecinţă, se impune a fi aplicat principiul supremaţiei dreptului Uniunii faţă de legislaţia naţional şi a se avea în vedere obligaţia tuturor instituţiilor statului de a aplica prevederile dreptului Uniunii.

Faptul că societatea avea obligaţia să se înregistreze la autoritatea fiscală centrală nu este de natură a afecta dreptul acesteia la a beneficia de scutirea de plată a accizelor, nefiind prevăzută ca şi condiţie necesară pentru acordarea beneficiului, contrar susţinerilor recurentei.

Considerentele din decizia nr. 3994/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt relevante în prezenta cauză, nefiind analizate în cadrul respectivului dosar efectele Ordonanţei pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Euroipene, întrucât hotărârea a fost pronunţată anterior.

În consecinţă, argumentele primei instanţe sunt corecte, impunându-se anularea în parte a actelor atacate, inclusiv a deciziilor de plată a accesoriilor aferente debitului principal, în virtutea principiului accesorium sequitur principale.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, şi criticile formulate vizând aplicarea, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Instanţa reţine că, în recurs nu pot fi formulate critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, întrucât proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei în faţa căruia se solicită acordarea acestor cheltuieli, astfel încât onorariul să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul soluţionării fazei procesuale pentru care este cerut, motiv pentru care criticile nu pot fi primite în recurs, aceasta fiind o cale de atac în cadrul căreia pot fi invocate numai critici de nelegalitate.

În acest sens, în şedinţa din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin Decizia nr. 3, în dosarul nr. x/2019, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă şi a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTARE A MARILOR CONTRIBUABILI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva încheierii din 5 decembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3962 din 12 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Se vor casa în parte încheierea şi sentinţa recurate.

Se vor respinge capetele de cerere nr. x şi 7 din acţiunea introductivă privind restiturea sumelor încasate şi a dobânzilor, ca fiind inadmisibile.

Se va înlătura menţiunea privind anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/26.05.2016 emisă de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DGSC privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei nr. 163/25.05.2015 şi transmiterea acesteia spre soluţionare către D.G.R.P.F. Galaţi - A.J.F.P. Buzău.

Se vor menţine în rest celelalte dispoziţii.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind părţi care au pierdut procesul, se vor obliga recurentele-pârâte la plata, către intimata-reclamantă, a sumei de 4.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, cu aplicarea art. 451 alin. (2) şi a art. 453 C. proc. civ., având în vedere faptul că au fost găsite ca întemeiate unele critici, activitatea efectiv depusă de către apărător în vederea soluţionării cauzei, dar şi complexitatea generală a litigiului, astfel că suma stabilită este una rezonabilă şi corespunzătoare principiului proporţionalităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A..

Anulează recursul declarat de DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI prin Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Buzău, ca fiind nesemnat.

Admite recursurile declarate de pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ DE ADMINISTARE A MARILOR CONTRIBUABILI şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva încheierii din 5 decembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3962 din 12 decembrie 2016 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte încheierea şi sentinţa recurate.

Respinge capetele de cerere nr. x şi 7 din acţiunea introductivă privind restiturea sumelor încasate şi a dobânzilor, ca fiind inadmisibile.

Înlătură menţiunea privind anularea în totalitate a Deciziei nr. 127/26.05.2016 emisă de AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DGSC privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Dispoziţiei nr. 163/25.05.2015 şi transmiterea acesteia spre soluţionare către D.G.R.P.F. Galaţi - A.J.F.P. Buzău.

Menţine în rest celelalte dispoziţii.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 4000 RON către intimata reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2020.