Taxes: Exceeding summary review scope by requiring substantive proof of transaction fraud for suspension of fiscal assessment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 18.08.2017 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată la 24.08.2017 şi 4.10.2017, reclamanta A. S.R.L. Constanţa a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea suspendarea executării actului administrativ Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice, emisă sub nr. F-TL-190 din 21 aprilie 2017 de către A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Tulcea - Activitatea de inspecţie fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală x din 21 aprilie 2017 şi a procesului-verbal emis, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a aceloraşi acte, numai în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi TVA, cu precizarea că, în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, reclamanta nu a formulat contestaţie şi este de acord cu suma stabilită.

În drept, a invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 278 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată cererea de suspendare promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Tulcea şi s-a dispus restituirea cauţiunii în sumă de 19.011 RON, consemnată de reclamanta A. S.R.L. Constanţa în dosarul nr. x/2017, la dispoziţia Curţii de Apel Constanţa, conform recipisei de consemnare nr. x/03.10.2017 emise de CEC Bank - Sucursala Constanţa.

3. Recursul

Împotriva sentinţei civile nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, care creează îndoiala serioasa asupra legalităţii actului, aceasta consta în omisiunea organului fiscal de a arăta elementele obiective, concrete din care sa rezulte că societatea a participat la fraudă, că a ştiut sau trebuia să ştie despre tranzacţiile furnizorilor săi şi ale furnizorilor furnizorilor săi. Mai mult decât atât, organul fiscal a prezentat şi a analizat situaţia la momente ulterioare celor la care societatea noastră a desfăşurat tranzacţii cu furnizorul.

În concret, în ceea ce priveşte activitatea societăţii, organul fiscal nu a identificat un comportament neadecvat şi nu a reţinut nicio încălcare a normelor fiscale, întreaga justificare a organului fiscal bazându-se pe comportamentul inadecvat al furnizorilor.

In ceea ce priveşte paguba iminenta ce ar rezulta din punerea în executare a Deciziei de impunere x/22.04.2017, din sinteza situaţiilor financiare aferente ultimilor trei ani depuse la dosar rezultă fără echivoc că obligaţiile fiscale stabilite suplimentar prin decizia de impunere depăşesc cu mult veniturile anuale ale societăţii, împrejurare care va conduce la insolventa societăţii.

4. Apărările intimatei

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. x din 21 aprilie 2017, a Raportului de inspecţie fiscală x din 21 aprilie 2017 şi a procesului-verbal emis, emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Indiciile de nelegalitate pe care recurenta-reclamantă le-a avut în vedere sunt în legătură cu aspecte reţinute prin actele inspecţiei fiscale, în referire la realitatea tranzacţiilor cu anumiţi colaboratori, din perspectiva obligaţiilor fiscale constând în TVA şi impozit pe profit. Or, o analiză a acestor susţineri, în vederea verificării circuitului economic şi documentar al achiziţiilor efectuate de către A. S.R.L. şi plăţile aferente acestor achiziţii, depăşeşte, fără îndoială, contextul procesual al cercetării sumare pe care este îndreptăţită instanţa de contencios administrativ să o realizeze în cererea de suspendare a unui act administrativ (în cauză fiind în discuţie un act administrativ fiscal).

Chestiunea aprecierii elementelor obiective (realitatea existenţei documentelor justificative şi a plăţilor) care ar fi permis organelor fiscale să se pronunţe asupra efectelor fiscale ale operaţiunilor realizate de recurenta-reclamantă din perspectiva stabilirii obligaţiilor acesteia la bugetul de stat este una care excede posibilităţii de verificare în calea procesuală a analizei sumare specifice unei cereri de suspendare formulate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/20004.

Contrar opiniei recurentei-reclamante şi în acord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, reţine Înalta Curte că aceste argumente, ce ţin de cercetarea în fond a tranzacţiilor care au determinat impunerea suplimentară în sarcina societăţii recurente, cu analizarea comportamentului fiscal al achizitorului în raport de conduita proprie şi de cea a furnizorilor săi, reprezintă chestiuni specifice acţiunii în anularea actelor administrative fiscale de impunere, epuizate în procedura administrativă prealabilă, ce implică un probatoriu riguros şi amplu, nefiind suficientă o analiză sumară, cum susţine recurenta-reclamantă.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, constatând că nu se mai impune analiza motivului de recurs referitor la neîndeplinirea condiţiei necesităţii prevenirii unei pagube iminente, câtă vreme prima instanţă a reţinut, cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, că nu este îndeplinită în cauză condiţia cazului bine justificat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 223/CA din 11 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.