Annulment challenge rejected; prior judicial fine ruling upheld despite alleged summons defects and mislabeling.
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the annulment challenge (contestație în anulare) filed against Decision No. 3414 of 18 October 2018, which had previously rejected the challenger’s annulment challenge against Order No. 1151 of 16 March 2018 denying the re-examination of a judicial fine; the challenged ruling remains in force. The challenger invoked lack of legal summons and material error under Articles 503(1) and 503(2)(2) of the Civil Procedure Code. The High Court held that the summons complied with Article 157 CPC, absence from the hearing did not vitiate the decision, and the alleged mislabeling of the ruling as a "decision" rather than an "order" was not a material error but a curable mistake under Article 442 CPC; the challenge was therefore unfounded, while the respondent’s inadmissibility exception was rejected.
Legislator headnote
AI generatedart. 424 alin. (5) C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 504 alin. (3) C. proc. civ, art. 157 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ; Annulment challenge rejected; prior judicial fine ruling upheld despite alleged summons defects and mislabeling: 3414 of 18 October 2018, which had previously rejected the challenger’s annulment challenge against Order No. 1151 of 16 March 2018 denying the re-examination of a judicial fine; the challenged ruling remains in force. The challenger invoked lack of legal summons and material error under Articles 503(1) and 503(2)(2) of the Civil Procedure Code. The High Court held that the summons complied with Article 157 CPC, absence from the hearing did not vitiate the decision, and the alleged mislabeling of the ruling as a "decision" rather than an "order" was not a material error but a curable mistake under Article 442 CPC; the challenge was therefore unfounded, while the respondent’s inadmissibility exception was rejected.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThis is the legal foundation for the decision to reject the contestation on its merits and the inadmissibility exception.
Full text
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin încheierea nr. 1151 din 16 martie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de reexaminare amendă judiciară, formulată de A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2017 pronunţate în dosarul nr. x/2017.
La data de 27.04.2018 A. a formulat contestaţie în anulare împotriva acestei încheieri, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ., fiind înregistrată sub nr. x/2018.
2. Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare
Prin decizia nr. 3414 din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de A. împotriva încheierii nr. 1151 din 16 martie 2018, sus-menţionată.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că nu sunt incidente temeiurile de drept invocate de contestator, respectiv art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât decizia este pronunţată cu respectarea regulilor generale în materia citării părţilor, iar dezlegarea dată nu este rezultatul unei greşeli materiale.
3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză
Împotriva ultimei decizii menţionate a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, a fost invocată încălcarea art. 153 alin. (1) din acelaşi cod, contestatorul apreciind că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, astfel încât nu a fost prezent la judecată.
Totodată, a susţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în mod nelegal fiind respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva "încheierii nr. 3522/9.12.2016, în condiţiile în care aceasta a fost corect motivată în fapt şi în drept .
Nu în ultimul rând, contestatorul a invocat şi nerespectarea dispoziţiilor art. 248 alin. (5) şi ale art. 424 alin. (5) C. proc. civ., apreciind că instanţa trebuia să pronunţe o "încheiere" şi nu o "decizie".
4. Apărările formulate de intimată
Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac formulate, iar în subsidiar a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Raportat la definiţia legală a acestei căi de atac, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, fiind neîntemeiate susţinerile acesteia referitoare la neatacarea unei decizii a instanţei de recurs sau la incidenţa dispoziţiilor art. 504 alin. (3) C. proc. civ., câtă vreme în cauză nu a fost formulată o nouă contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pe fondul căii de atac, se constată invocarea ambelor cazuri reglementate de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ. sus-enunţate, însă, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că citaţia emisă pentru termenul din 18.10.2018 a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 157 C. proc. civ. şi conţine toate elementele esenţiale obligatorii prevăzute de acest text de lege.
Dată fiind această împrejurare şi faptul că absenţa contestatorului de la termenul de judecată nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate, dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
În ceea ce priveşte al doilea motiv al contestaţiei în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod, se reţine că acesta reglementează contestaţia în anulare specială şi se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
Pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).
Înalta Curte constată că în cauza de faţă nu ne aflăm în prezenţa unei hotărâri date asupra recursului, pe de o parte, iar, pe de altă parte, aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la pronunţarea unei "decizii" în locul unei "încheieri", această împrejurare neîncadrându-se în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Hotărârea contestată poartă o denumire corectă în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (4) C. proc. civ.,
Pe de altă parte, chiar şi în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, această eroare este una dintre erorile ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ. şi nu o eroare materială în sensul dispoziţiilor sus-enunţate.
Pentru considerentele expuse, constatând că, deşi formal contestatorul şi-a fundamentat cererea pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 C. proc. civ., în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, în temeiul dispoziţiilor art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata A.J.F.P. Olt şi contestaţia în anulare de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3414 din 18 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.